1ra-321-2014 — vătămarea intenționat gravă a integrității corporale sau a sănătății

Dosarul nr.1ra-321/14

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 februarie 2014 mun.Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte - Constantin Gurschi,

Judecătorii - Elena Covalenco, Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat împotriva

sentinței Judecătoriei Bălți din 09 aprilie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 28 august 2013 de către inculpatul

Suleimenov Igor Iscander, născut la 08 mai 1978,

originar și domiciliat în or.Bălți, str.Chirova 28/1.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

condamnat în baza art.151 alin.(1) Cod penal la 5 ani închisoare și în baza art.152 alin.(2)

lit.e) Cod penal la 3 ani închisoare, iar în temeiul art.84 Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicare, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă

de 5 ani și 3 luni închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip închis.

aproximativ la ora 01.00, aflîndu-se împreună cu cet.Balan Serghei la domiciliul său din

str.Chirova 28/1, mun.Bălți, fiind în stare de ebrietate, în urma unui conflict apărut între

ei, acționînd cu intenție directă, fără careva motive, i-a aplicat ultimului două lovituri cu

cuțitul de bucătărie în regiunea spatelui cauzîndu-i, conform raportului de expertiză

medico-legală nr.348/D din 06.09.2011, vătămări corporale grave sub formă de două plăgi

în regiunea lombară, lombar-toracal pe stînga.

Tot el, la 26 iulie 2012, aproximativ la ora 21.00, împreună cu o persoană

nestabilită de organul de urmărire penală, aflîndu-se la intersecția str.Belousov cu

str.Victoriei, mun.Bălți, în urma unei cerți, pe fonul unor relații ostile apărute între el și

cet.Coziac Boris, acționînd cu intenție directă, îndreptată spre cauzarea vătămărilor

corporale, i-a aplicat ultimului multiple lovituri cu picioarele în diferite părți ale corpului,

incusiv și în regiunea mîinii drepte cauzîndu-i, conform raportului de expertiză medico-

legală nr.392/D din 20.09.2012, vătămări sub formă de hemoragie în conjunctiva ochiului

stîng, fractură falangă unghiară fără deplasarea degetului 2 a mîinii drepte, ce se califică

ca vătămare corporală medie, care a condiționat dereglarea sănătății de lungă durată.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri de achitare pe învinuirea adusă în baza

art.151 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de el, invocînd că partea

acuzării nu a prezentat probe directe ce ar fi confimat că anume dînsul l-ar fi lovit cu

cuțitul pe S.Balan, iar declarațiile martorilor A.Cricunov, O.Starahcotelinaia,

T.Cveatcovscaia urmau a fi apreciate critic, fiindcă aceștia nu au văzut momentul cînd

S.Balan a fost înfipt cu cuțitul și de către cine; instanța nu a ținut seama că dînsul i-a

acordat părții vătămate primul ajutor, plecînd cu el la spital; instanța la stabilirea pedepsei

pe capătul de învinuire în baza art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, urma să-i aplice

prevederile art.79 Cod penal, reieșind din faptul că conflictul a fost provocat de însăși

partea vătămată, care l-a determinat la aplicarea și cauzarea leziunilor corporale.

inculpatului, a fost respins, ca nefondat.

4.1. Instanța de apel verificînd, potrivit art.414 alin.(2) Cod de procedură penală,

probele examinate de prima instanță, și anume declarațiile inculpatului Ig.Suleimenov, a

părții vătămate S.Balan, a martorilor A.Cricunov, O.Starahcotelinaia, T.Cveatcovscaia,

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 27.08.2011, informația din secția

traumatologie, raportul de expertiză medico-legală nr.348/D din 06.09.2011, informația

parvenită din Penitenciarul nr.4, or.Cricova, a constatat că prima instanță a respectat

normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele circumstanțele cauzei și a dat

probelor administrate o apreciere obiectivă din punct de vedere al pertinenței și

concludenței, iar în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, just ajungînd la

concluzia privind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.151

alin.(1) Cod penal, făcînd o încadrare juridică corectă a acțiunilor acestuia.

La fel, instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul inculpatului, precum că

declarațiile martorilor A.Cricunov, O.Starahcotelinaia, T.Cveatcovscaia urmau a fi

apreciate critic, din motiv că aceștia nu au văzut momentul cînd dînsul l-ar fi înfipt cu

cuțitul pe S.Bulat, deoarece declarațiile acestor martori conțin suficientă informație din

care se deduce că anume inculpatul i-a aplicat lovituri lui S.Balan și că aceștia nu aveau

motive de a-l calomnia. Instanța a conchis că, reieșind din faptul că au fost depistate urme

de sînge în parametrii curții casei și că inculpatul a vizitat partea vătămată la spital,

demonstrează că dînsul a avut posibilitatea de a-i convinge, atît pe partea vătămată, cît și

pe martorii în cauză, să-și schimbe declarațiile în ședința de judecată în favoarea sa. Din

aceste motive, instanța de apel a apreciat critic declarațiile părții vătămate S.Balan date în

ședința de judecată, precum că dînsul ar fi fost rănit de alte persoane, cît și a martorilor

A.Cricunov, O.Starahcotelinaia, considerînd că aceștia doresc să-l ajute pe inculpat să

evite răspunderea penală pentru fapta comisă, în legătură cu ce și-au schimbat declarațiile

date la urmărirea penală.

Referitor la episodul părții vătămate B.Coziac, instanța de apel a constatat că

inculpatul este de acord cu starea de fapt stabilită de prima instanță și cu încadrarea

juridică a acțiunilor lui, și, critică hotărîrea doar în partea stabilirii pedepsei, considerînd

că în privința sa urmau a fi aplicate prevederile art.79 Cod penal.

Asupra acestui motiv, instanța de apel a conchis că, în cauză nu au fost stabilite

careva circumstanțe excepționale ce ar permite instanței de a-i aplica inculpatului

pedeapsa sub limita minimă prevăzută de sancțiunea art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, de

care acesta a fost recunoscut vinovat, iar faptul recunoașterii vinovăției a fost apreciat ca o

circumstanță atenuantă, care a fost luată în considerație de prima instanță la stabilirea

pedepsei. Astfel, ținînd seama de prevederile art.7, 75, 61 Cod penal, de caracterul și

gradul de pericol social al faptelor săvîrșite de inculpat, de persoana acestuia, care

anterior a mai fost tras la răspundere penală și a comis infracțiunea în stare de recidivă,

instanța corect a conchis că scopul pedepsei penale poate fi atins doar prin izolarea lui de

societate, cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare.

inculpatul care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8, 12) Cod de

procedură penală, solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărîri

de achitare pe învinuirea adusă în baza art.151 alin.(1) Cod penal, iar în baza art.152

2

alin.(2) lit.e) Cod penal să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă, invocînd că instanțele de

judecată au dat o apreciere greșită probelor administrate pe dosar, fapt ce a dus la

condamnarea nefondată a lui pe episodul părții vătămate S.Balan, nefiind luate în

conisderație declarațiile sale și ale martorilor date în ședința de judecată, și la cauză

lipsește corpul delict, cu care a fost comisă fapta; instanțele de fond la stabilirea pedepsei

pe învinuirea adusă în baza art.152 Cod penal i-au aplicat o pedeapsă prea aspră, neținînd

cont că partea vătămată a fost inițiatorul conflictului și că dînsul a recunoscut vina.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

Conform prevederilor art.427 alin.(1) pct.6), 8) și 12) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

sau nu au fost întrunite elementele infracțiunii, ori faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită.

Raportînd normele nominalizate la situația în cauză, Colegiul conchide că aceste

temeiuri nu și-au găsit confirmare, iar reieșind din textul recursului, recurentul de fapt

critică procedura de apreciere a probelor, care ține de starea de fapt a cauzei și care a fost

deja statuată de către instanțele de fond, de competența cărora este stabilirea acesteia.

Colegiul penal reține că instanțele de fond, în baza probelor administrate legal de

către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, prin prisma art.100

Cod de procedură penală, le-au dat o apreciere justă din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității, veridicității lor, iar toate în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept și, astfel, ajungînd la

concluzia corectă că anume Ig.Suleimenov a săvîrșit fapta prevăzută de art.151 alin.(1)

Cod penal.

Temeiurile invocate de recurent referitor la nevinovăția sa în săvîrșirea infracțiunii

imputate, precum că nu dînsul i-a aplicat loviturile cu cuțitul părții vătămate S.Balan, nu

pot fi reținute, deoarece atît prima instanță, cît și instanța de apel au motivat condamnarea

lui prin faptul că, acuzarea a prezentat suficiente probe, care cu certitudine dovedesc

vinovăția acestuia în săvîrșirea infracțiunii imputate, și anume: declarațiile date în cadrul

urmăririi penale de către partea vătămată S.Balan, din care cert rezultă că a fost lovit cu

cuțitul anume de inculpat, inclusiv și a martorilor A.Cricunov, O.Starahcotelinaia,

T.Cveatcovscaia, și actele cauzei - procesul-verbal de cercetare la fața locului din

27.08.2011, informațiile parvenite din secția traumatologie și Penitenciarul nr.4,

or.Cricova, raportul de expertiză medico-legală nr.348/D din 06.09.2011, din conținutul

căruia reiese că părții vătămate S.Balan i-au fost cauzate vătămări corporale grave

periculoase pentru viață, probe care, luate în ansamblu, dovedesc vinovăția lui

Ig.Suleimenov în comiterea infracțiunii prevăzute de art.151 alin.(1) Cod penal -

vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este periculoasă

pentru viață.

Astfel, se constată că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii, inclusiv vinovăția lui Ig.Suleimenov, după cum rezultă din sentința primei

instanțe și decizia instanței de apel, care s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și

și-au motivat concluziile prin cumulul de probe pertinente și concludente, administrate pe

parcursul judecării cauzei și ulterior apreciate în conformitate cu prevederile art.101 Cod

de procedură penală, în mod obiectiv.

3

Instanța de apel corect a apreciat critic declarațiile părții vătămate S.Balan date în

ședința de judecată, precum că nu a fost rănit de inculpat, dar de alte persoane cînd a

plecat după țigări, deoarece potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului urmele

de sînge au fost depistate doar în curtea casei, unde s-a desfășurat conflictul, dar nu și în

stradă, și, reieșind din faptul că anume S.Balan a solicitat martorilor A.Cricunov și

O.Starahcotelinaia să-și schimbe depozițiile în ședința de judecată, just a apreciat că

schimbarea declarațiilor acestora ca o dorință de a-l ajuta pe inculpat să evite răspunderea

penală pentru fapta comisă.

Totodată, Colegiul penal atestă că argumentele invocate de recurent referitor la

achitarea sa în baza art.151 alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii, constituie în sine un dezacord cu modul de apreciere a probelor administrate

în dosar.

La acest capitol, Colegiul penal remarcă că, conform art.27 și art.414 alin.(2) Cod

de procedură penală, aprecierea probelor și circumstanțelor de fapt ale cauzei ține de

competența instanțelor de fond și de apel, iar instanța de recurs poate interveni în soluția

instanței de apel, doar în cazul în care se constată comiterea unei erori de drept, însă va

ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească devenită

definitivă.

Prin urmare, motivele invocate de recurent ce țin de starea de fapt, de afirmațiile

precum că incorect au fost apreciate declarațiile părții vătămate și a martorilor, Colegiul

penal le respinge ca fiind inadmisibile. Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu

echivalează cu achitarea lui, de vreme ce în cursul judecării cauzei au fost administrate

suficiente probe care confirmă cu certitudine vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii

imputate.

Din acest punct de vedere se consideră neîntemeiată și trimiterea făcută de recurent

la art.427 alin.(1) pct.12) Cod de procedură penală, neexistînd o careva eroare de drept,

deoarece instanța de judecată nu a făcut o altă încadrare juridică a faptei comise de către

Ig.Suleimenov decît cea în baza căreia acesta a fost pus sub învinuire.

Cît privește infracțiunea săvîrșită de Ig.Suleimenov pe episodul din 26.07.2012 în

privința părții vătămate B.Coziac, Colegiul reține că, autorul recursului este de acord cu

starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor lui în baza art.152 alin.(2) lit.e) Cod penal, și critică hotărîrile doar în partea

individualizării pedepsei, considerînd că instanțele incorect nu au luat în considerație

faptul că inițiatorul conflictului a fost partea vătămată și că dînsul a recunoscut vina,

solicitînd aplicarea în privința lui a prevederilor art.79 Cod penal.

Verificînd acest temei, Colegiul penal constată că instanțele de judecată, la

aplicarea pedepsei inculpatului, au respectat prevederile art.61, 75 Cod penal, au ținut cont

de gradul pericolului social al infracțiunilor săvîrșite, de toate circumstanțele cauzei, care

agravează ori atenuează răspunderea, precum și de persoana inculpatului, care a

recunoscut vina parțial, a comis infracțiunea în stare de ebrietate, anterior a fost

condamnat de nenumărate ori, antecedentul penal precedent nefiind stins, și corect au

considerat că corijarea și reeducarea lui poate avea loc numai prin izolare de societate,

pedeapsa fiindu-i numită în limitele sancțiunilor art.151 alin.(1) și a art.152 alin.(2) lit.e)

Cod penal.

Prin urmare, argumentul inculpatului, precum că pedeapsa stabilită este prea aspră

și instanțele nu au luat în considerație faptul că a recunoscut vina, ceea ce permite

aplicarea în privința lui a prevederilor art.79 Cod penal, este neîntemeiat, deoarece această

circumstanță este una atenuantă, prevăzută de art.76 alin.(1) Cod penal, care a fost reținută

4

la stabilirea pedepsei, dar nicidecum nu este o circumstanță excepțională, astfel că

pedeapsa definitivă stabilită inculpatului de 5 ani și 3 luni închisoare, corespunde faptelor

săvîrșite și își va atinge scopul prevăzut de art.61 Cod penal.

Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de

drept la care face referință recurentul - art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală și,

deci, nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanței de

apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul

în care constată că este vădit neîntemeiat.

Reținînd prevederile sus-menționate, Colegiul penal conchide că nu există temei

legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de inculpat și, potrivit legii, se dispune

inadmisibilitatea lui, fiind vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Suleimenov Igor

împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 09 aprilie 2013 și deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 28 august 2013, în propria lui cauză penală, fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 05 martie 2014.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5