1ra-1138/2015 — art. 151 alin. 1 CP

1ra-1138/2015 — art. 151 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1138/2015

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

10 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către inculpatul

Doscalciuc Igor și avocatul său Procopciuc Angela, partea vătămată Cobîlaș Serghei,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 08

aprilie 2015 și a sentinței Judecătoriei Sîngerei din 26 martie 2014, în cauza penală

privindu-l pe

Doscalciuc Igor Ion, născut la 25 iulie 1987, originar și

domiciliat s. Grigorești r-nul Sîngerei

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 5 ani

închisoare.

În baza art. 90 Cod penal, pedeapsa aplicată i-a fost suspendată condiționat pe

un termen de probă de 1 an, cu condiția că nu va săvârși o altă infracțiune.

în jurul orei 01.00, fiind în apropierea barului „Hanul Boierului” din s. Grigorești, r-

nul Sîngerei, din motivul relațiilor ostile apărute spontan în urma unei cerți,

înțelegând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, în legătură cu divergențele

referitor la costul a două sticle de bere procurate de către Cobîlaș Serghei, acționând

intenționat, i-a aplicat ultimului două lovituri cu un obiect nestabilit, în regiunea

capului, apoi a continuat să-i aplice multiple lovituri cu picioarele în regiunea

abdomenului, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 263 D

din 16.10.2012, leziuni corporale grave, periculoase pentru viață.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului a fost calificată de drept de către instanța de judecată în baza art. 151 alin.

(1) Cod penal și anume – vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a

sănătății, care este periculoasă pentru viață ori care a provocat pierderea vederii, auzului,

1

graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia, o boală psihică sau o altă

vătămare a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de

muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feței

și/sau a regiunilor adiacente.

3.1 Partea vătămată, Cobîlaș S., prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la

o pedeapsă mai aspră, fără aplicarea art. 90 Cod penal și să fie admisă acțiunea civilă

cu încasarea de la inculpat a pagubei materiale în sumă de 412 lei și a pagubei

morale în sumă de 150.000 lei.

În motivarea apelului a invocat că:

- pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de judecată, este

neproporțională cu cele săvârșite de el, iar la stabilirea pedepsei nu au fost respectate

criteriile generale ale individualizării acesteia, conform art. 75 Cod penal, din care

considerente nu este de acord cu stabilirea sancțiunii minime a pedepsei cu

închisoare, inclusiv cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal;

- nu s-a luat în considerație la stabilirea pedepsei, că în rezultatul acțiunilor

infracționale ale inculpatului, i-au fost cauzate vătămări corporale ce se califică ca

grave, periculoase pentru viață, ultimul vina nu a recunoscut-o, nu s-a căit sincer și

nu a reparat dauna materială cauzată;

- circumstanțele atenuante indicate de instanța de judecată sunt insuficiente

pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal;

- instanța de judecată neîntemeiat a admis în principiu acțiunea civilă,

considerând că nu au fost prezentate probe elocvente, ce ar dovedi prejudiciul

material și moral cauzat;

- la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, instanța de judecată urma să

țină cont de faptul că a suportat o intervenție chirurgicală, din care motiv s-a

concediat de la serviciu, fiind în imposibilitate în continuare să lucreze la construcții,

ceea ce a avut un impact asupra bugetului familiei, fiind obligat să întrețină copii

minori, prin achitarea pensiei alimentare, totodată nu s-a luat în considerație

consecințele vătămărilor corporale asupra capacității de muncă în viitor;

- prin probele prezentate și anexate la materialele cauzei se confirmă

cheltuielile suportate pentru internarea în spital și tratament.

3.2 Inculpatul și apărătorul său, Procopciuc A., prin care au solicitat casarea

acesteia, rejudecarea cauzei, reaprecierea probelor cu pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care să fie achitat Doscalciuc I., deoarece lipsesc în acțiunile lui elementele

infracțiunii imputate.

În motivarea apelului inculpatul și apărătorul său au considerat că, prima

instanță a încălcat principiul egalității armelor în procesul penal prevăzut de art. 6

CEDO, deoarece inculpatul a fost lipsit de posibilitatea de a aduce probe în apărarea

sa, atunci când actele de expertiză se contrazic. La fel au menționat, că instanța de

judecată la pronunțarea sentinței, a încălcat accesul la justiție, deoarece probele

admise la demersul părții apărării nu au fost apreciate în general. Au mai invocat

faptul, că prima instanță nu a luat în considerație circumstanțele atenuante ale

2

cazului cum ar fi existența copilului minor la întreținere, componența familiei,

întreținerea părinților în etate.

fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței.

instanță în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, a verificat

complet sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și probele

administrate, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului, acțiunile

căruia corect au fost calificate conform prevederilor art. 151 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a considerat argumentele invocate de către apărătorul

Procopciuc A., privind neaprecierea de către prima instanță a probelor prezentate de

partea apărării, ca fiind contradictorii circumstanțelor și împrejurărilor de fapt

stabilite pe parcursul judecării cauzei, iar declarațiile inculpatului referitor la

negarea totală a vinei au fost verificate de către instanță în raport cu alte probe, care

după conținutul lor probant prevalează asupra declarațiilor lui, de aceea instanța

just a pus la baza sentinței de condamnare anume aceste probe.

În opinia instanței de apel, prima instanță a stabilit cert vina inculpatului în

fapta incriminată rezultând din ansamblul probelor prezentate în instanță și anume:

procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea infracțiunii din 10.10.2012 (f.d. 14 v. 1);

procesul-verbal de cercetare la fața locului și fototabela din 08.12.2012 (f.d. 21-23 v.

1); raportul de expertiză medico-legală nr. 263 D din 16.10.2012 (f.d. 52 v. 1); raport

de expertiză medico-legală nr. 3 din 01.02.2013 (f.d. 72-75 v. 1); cererea de chemare în

judecată privind restituirea prejudiciului material depusă de către Cobîlaș S. la data

13.10.2012 (f.d. 89 v. 1); procesul-verbal de confruntare din 08.04.2013 (f.d. 184-185 v.

1); declarațiile părții vătămate Cobîlaș S. (f.d. 137-143 v. 2), martorilor Cobîlaș I. (f.d.

144-146 v. 2), Cobîlaș L. (f.d. 147-148 v. 2), Cobîlaș M. (f.d. 149-150 v. 2), Cobîlaș A.

(f.d. 153-154 v. 2), Chirondă Ș. (f.d. 155 v. 2).

Referitor la argumentele apelului declarat de către partea vătămată Cobîlaș S.,

instanța de apel a menționat că, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului, prima instanță cu respectarea prevederilor art. 61, 75 Cod penal a ținut

seama de scopul pedepsei penale pentru a restabili echitatea socială, a corecta

condamnatul și a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, de criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale, ce țin de gravitatea faptei penale considerată ca

fiind săvârșită de inculpat, care în temeiul art. 16 alin. (4) Cod penal face parte din

categoria infracțiunilor grave, urmările prejudiciabile, motivul săvârșirii infracțiunii,

persoana inculpatului, care la locul de trai este caracterizat pozitiv, este atras la

răspundere penală pentru prima dată, astfel just concluzionând posibilitatea

corectării și reeducării acestuia fără izolarea lui de societate, stabilindu-i pedeapsa

sub formă de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, aceasta fiind în limitele

sancțiunii infracțiunii imputate.

Totodată, instanța de apel a considerat că, prima instanță corect a dispus

admiterea în principiu a acțiunii civile înaintate de către partea vătămată Cobîlaș S.,

urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța civilă,

învederând prevederile art. 221 alin. (1), 225 alin. (3) Cod de procedură penală.

3

de către:

6.1 Inculpat, prin care solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei cu achitarea

sa, deoarece în acțiunile sale lipsesc semnele componenței infracțiunii imputate.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

6.2 Avocatul Procopciuc A. în numele inculpatului, prin care solicită casarea

acestora și achitarea inculpatului din lipsa elementelor infracțiunii prevăzute de art.

151 alin. (1) Cod penal, iar apelul părții vătămate să fie lăsat fără examinare.

În motivarea apelului său invocă:

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, deoarece

stabilind vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate prin probele

constatate de prima instanță, lipsesc motivele pe care se întemeiază soluția de

respingere a apelului și anume din care motive se combat probele apărării, adică

declarațiile inculpatului, martorului Ghinițoi ș.a., ce exclud comiterea faptei

imputate lui Doscalciuc I., concluzionând concomitent despre aprecierea critică a

acestora, ca fiind combătute prin alte probe;

- instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și

anume prin faptul că instanța de judecată a enumerat in hotărârea sa toate actele de

expertiză medico-legale, dar o apreciază numai pe una, însă prin raportul de

expertiză nr. 276 D din 18.12.2012, ce a fost admis ca probă, judecata nu i-a dat nici o

apreciere;

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și

anume partea apărării solicitând audierea expertului Tighineanu S., din motivul

prezenței divergențelor în actele de expertiză, instanța de apel a admis inițial

demersul, însă deoarece expertul se afla în concediu medical, la solicitarea repetată

de a audia acest expert, instanța ulterior a refuzat nemotivat audierea ultimului.

Consideră că astfel a fost încălcat și principiul egalității armelor, deoarece instanța de

apel nu a soluționat în genere această pretenție invocată în cererea de apel. La fel,

nemotivat a fost refuzat audierea martorului părții apărării – medicul de sector.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

6.3 Partea vătămată, Cobîlaș Serghei, prin care solicită casarea parțială a

hotărârilor judecătorești pronunțate, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu închisoare și executarea reală, fără

aplicarea art. 90 Cod penal, cu admiterea acțiunii civile de încasare a pagubei

materiale în sumă de 412 lei și a prejudiciului moral în sumă de 150.000 lei.

În motivarea apelului său invocă:

- instanța de apel aplicând eronat normele de drept material, nu a luat în

considerație motivele invocate de el și apărătorul său, apreciindu-le critic, neluând în

considerație cumulul de probe ce coroborează între ele și confirmă faptul că

inculpatul este vinovat și urmează a fi pedepsit aspru;

- nu s-a ținut cont de acele circumstanțe, precum că după cele comise de

inculpat el a fost operat, fiind nevoit să se concedieze de la serviciu, devenind

invalid nu va putea să-și întrețină familia la nivelul cuvenit și nu se va simți o

4

personalitate deplină. Având de suferit și părinții săi, rudele, care au crezut că va

deceda în rezultatul celor întâmplate;

- instanțele de judecată eronat au aplicat prevederile art. 90 Cod penal, fără a

lua în considerație că inculpatul este condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni

grave, vina nu a recunoscut-o, prejudiciul nu a fost recuperat, astfel nefiind clar din

care motive i-a fost suspendată executarea pedepsei condiționat, fiindu-i stabilită o

pedeapsă prea blândă în raport cu cele comise, și ce nu corespunde scopului

pedepsei penale, prevăzut de art. 61 Cod penal.

penală, au depus referințe privind opinia sa asupra recursurilor declarate:

7.1 Procurorul, prin care solicită respingerea acestora, deoarece argumentele

sânt bazate pe dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, iar un asemenea

temei nu se încadrează în prevederile alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală. În

opinia procurorului recursurile declarate nu conțin argumentele ilegalității deciziei

instanței de apel, precum și în ce constă problema de drept de importanță generală

abordată în cauza dată. Instanțele de fond la stabilirea pedepsei inculpatului s-au

condus de principiile generale de aplicare a pedepsei și principiile generale de

individualizare a acesteia, conform art. 75 Cod penal. Criticile formulate de recurenți

au format obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, cărora instanța

le-a dat o motivare corespunzătoare și argumentată.

7.2 Partea vătămată, Cobîlaș Serghei, prin care solicită respingerea ca

inadmisibile a recursurilor ordinare declarate de către inculpat și apărătorul său,

considerând că decizia instanței de apel în partea stabilirii vinovăției inculpatului

este motivată, fiind date răspuns la toate argumentele apelului declarat de către

apărătorul Procopciuc A. în numele inculpatului, iar argumentele apărării, precum

că instanța de apel a dat o apreciere greșită probelor prezentate, nu au nici un suport

legal, mai mult ca atât că inculpatul prin intermediul oficiului poștal, i-a transferat

suma de 5.000 lei, ceea ce confirmă că a recunoscut vina sa, menționând că în ultima

ședință a instanței de apel, inculpatul plângând s-a căit sincer și a cerut scuze, ce

demonstrează că a conștientizat despre cele săvârșite. Mai indică că nu este de acord

cu soluția instanțelor de judecată de a admite în principiu acțiunea civilă, deoarece

instanțele de judecată urmau să se expună asupra despăgubirilor materiale și

morale.

concluzionează că recursurile declarate de către inculpat și apărătorul său,

Procopciuc A., urmează a fi respinse, iar recursul declarat de către partea vătămată,

Cobîlaș S., urmează a fi admis, în latura civilă, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept,

comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

8.1 Referitor la recursurile declarate de inculpat și apărătorul său, Procopciuc A.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța

de recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca inadmisibil, cu

menținerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat

5

cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat

legal (este nefondat). Recursul este nefondat în cazul când hotărârea atacată este

legală, întemeiată și motivată.

Din conținutul recursurilor declarate de către inculpat și apărătorul său, rezultă

că aceștia invocă temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, și anume că hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept, deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, precum și instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Întru susținerea poziției sale, instanța de recurs reține dispozițiile art. 414 alin.

(1), (5) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

De asemenea, Colegiul menționează că, fiecare probă, cu respectarea

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, urmează a fi apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Din studiul apelului declarat de către inculpat și apărătorul său împotriva

hotărârii primei instanțe, rezultă că autorii au considerat-o ilegală solicitând

rejudecarea cauzei și reaprecierea probelor, invocând dezacordul cu modalitatea de

apreciere a probelor, instanța de fond neluând în considerație declarațiile

inculpatului, martorilor Doscalciuc D. și Doscalciuc R., fiind lăsat fără apreciere

raportul de expertiză nr. 276D din 18.12.2012, ce se contrazice cu celelalte rapoarte de

expertiză, nemotivat a fost respins audierea expertului Tighineanu S. și medicului de

sector Cîmpu V., astfel fiind încălcat principiul egalității armelor, consfințit în art. 6

CEDO.

Verificând lucrările dosarului, Colegiul reține că, instanța de apel examinând

apelul declarat în prezenta cauză de către partea apărării, la demersul apărătorului

Procopciuc A., prin încheierea din 12 noiembrie 2014 a dispus efectuarea expertizei

medico-legală în comisie suplimentară (f.d. 226-229 v. 2). Totodată, au fost verificate

în ședința de judecată a instanței de apel și probele administrate în prezenta cauză

atât ale părții acuzării, cât și cele ale părții apărării, cu consemnarea acestora în

procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d. 215-216 v. 2), ținând cont de prevederile

art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, acestea au fost apreciate just în

corespundere cu cerințele art. 101 al aceluiași Cod, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării reciproce, astfel, corect

ajungând la concluzia că vina inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

151 alin. (1) Cod penal și-a găsit confirmarea, fiind menținută hotărârea primei

instanțe.

Având ca suport prevederile legale sus enunțate și analizând textul deciziei

instanței de apel, în raport cu argumentele invocate în apelul declarat de către partea

6

apărării, în viziunea Colegiului lărgit, această instanță și-a motivat soluția adoptată

în sensul oferirii răspunsurilor la motivele apelului declarat, iar autorul recursului,

de fapt, nu aduce careva argumente noi, ce ar combate concluzia instanțelor de

judecată privind vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate. În

principiu, o bună parte ale argumentelor invocate în recurs, sunt similare celor

invocate în apel, iar instanța de apel a respectat rigorile ce se regăsesc în dispozițiile

art. 414, 417 Cod de procedură penală, în partea stabilirii vinovăției inculpatului,

pronunțându-se motivat asupra argumentelor esențiale ale apelului, ceea ce exclude

prezența temeiurilor pentru recurs invocate și prevăzute de pct. 6) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală.

Tot la acest capitol, instanța de recurs ca remarcă menționează și jurisprudența

CtEDO, care evidențiază că, deși articolul 6§1 CEDO obligă instanțele judecătorești

să-și motiveze hotărârile, acest lucru nu impune un răspuns detaliat la fiecare

argument în parte (cauza Van de Hurk versus the Netherlands, și Burg versus France).

Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești poate varia în

funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor cauzei (cauza

Ruiz Torija v. Spain și Hiro Balani v. Spain). Situație, ce în opinia Colegiului penal este

prezentă în cazul dat, iar argumentele invocate de autorul recursului privind

dezacordul cu aprecierea probelor de către instanțele de fond, nu sunt suficiente

pentru a răsturna în prezenta speță, hotărârea de condamnare adoptată în privința

inculpatului, prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

În ce privește argumentele părții apărării, precum că hotărârea instanței de apel

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și anume din care motive se

combat probele apărării, cum ar fi declarațiile inculpatului, martorilor Ghinițoi D.,

Doscalciuc D., Doscalciuc R. ș.a., ce exclude vinovăția în fapta imputată inculpatului,

Colegiul penal consideră că aceste sânt neîntemeiate, deoarece instanța de apel în

partea motivată a deciziei sale a menționat cumulul de probe ce a fost reținut la baza

soluției de condamnare și care combate argumentele și probele prezentate de către

partea apărării, fiind enunțate și în pct. 5 al prezentei decizii. Așadar, ca una din

probele de bază de către instanțele de fond a fost considerată declarațiile părții

vătămate Cobîlaș S., care au fost consecvente pe tot parcursul efectuării urmăririi

penale și în cadrul cercetării judecătorești, fiind date sub jurământ, din care rezultă

că la data de 08.09.2012, aflându-se la barul „Hanul Boierului” din s. Grigorești r-nul

Sîngerei, în urma unei dispute avute cu inculpatul Doscalciuc I., ultimul i-a aplicat 2

lovituri în regiunea capului, după care a căzut jos și a fost bătut de către acesta cu

picioarele în regiunea abdomenului. Declarațiile părții vătămate coroborează cu

rapoartele de expertiză medico-legală nr. 263 D din 16.10.2012 și nr. 3 din 01.02.2013

(f.d. 52, 72-75 v. 1), din concluziile cărora rezultă că leziunile corporale depistate la

victimă sânt grave și au putut fi cauzate posibil în termenul și circumstanțele

indicate, în rezultatul acțiunii traumatice prin mecanism de lovire cu obiect dur-

contodent, iar traumatismul abdominal închis a fost produs la lovirea cu piciorul în

această regiune, fiind exclus cauzarea lor în urma căderii de pe bicicletă sau de pe

suport propriu, așa cum a invocat partea apărării. La fel, declarațiile părții vătămate

coroborează și cu raportul de expertiză medico-legală suplimentară în comisie nr.

426 din 19.12.2014, concluziile căruia confirmă cele ale rapoartelor de expertiză

7

menționate mai sus și prin care se remarcă faptul că documentația medicală nu

conține date despre fracturi costale, iar privitor leziunilor superficiale pe suprafața

diafragmală a ficatului ele au putut fi produse și fără fractură de coaste, doar de la

lovirea cu piciorul în această regiune (f.d. 2-4 v. 3). De asemenea, aceste probe

coroborează cu declarațiile date în cadrul ședinței de judecată ale martorului

Chirondă Șt., din care rezultă că în seara în care a avut loc incidentul, în jurul orei

21.00 se afla în barul „Hanul Boierului” și a văzut cum se certau Doscalciuc I. și

Cobîlaș S., nu cunoaște din ce motiv, iar a doua zi a auzit că a fost bătut Cobîlaș S. de

către inculpat. Din declarațiile date în cadrul ședinței de judecată de către martorii

Cobîlaș L., Cobîlaș I., Cobîlaș M., Cobîlaș A., rezultă că partea vătămată după ce a

fost operat le-a comunicat că a fost bătut de către inculpatul Doscalciuc I. În opinia

instanței de recurs, deși declarațiile martorilor Chirondă Șt., Cobîlaș L., Cobîlaș I.,

Cobîlaș M., Cobîlaș A., nu sânt probe directe ce indică că anume inculpatul a săvârșit

infracțiunea imputată acestuia, însă potrivit considerentelor teoretice și

jurisprudenței în cazul dacă există două sau mai multe probe indirecte, ce

coroborează între ele și cu una sau două probe directe, acestea ar putea fundamenta

o hotărâre de condamnare, dacă din înlănțuirea lor logică rezultă o concluzie

univocă referitoare la vinovăția inculpatului, fapt incident și în prezenta speță.

Având în vedere cumulul de probe menționat, Colegiul consideră întemeiate

concluziile instanței de apel privind aprecierea critică a declarațiilor inculpatului.

Aceste concluzii fiind valabile și în cazul declarațiilor martorului Ghinițoi D., care de

fapt este rudă prin afinitate cu inculpatul, fiind căsătorit cu o verișoară de al

ultimului, faptul dat fiind confirmat prin extrasele din Registrul de Stat al Populației

(f.d. 93-96 v. 1), iar din declarațiile martorilor Doscalciuc D., care este mama

inculpatului și Doscalciuc R. - soția inculpatului, rezultă că acestea nu au văzut

conflictul, deoarece nu erau permanent în bar, periodic îndepărtându-se și revenind

doar pentru a face ordine. Prin urmare, declarațiile martorilor Ghinițoi D.,

Doscalciuc D. și Doscalciuc R., nu au fost considerate de către instanța de apel ca

probe utile, deoarece poartă un caracter de a înlătura inculpatul de la răspundere și

pedeapsă penală.

De altfel, Colegiul lărgit reiterează că, indiscutabil, chestiunea cu privire la

aprecierea probelor dată de instanțele ierarhic inferioare, care este invocată de

recurenți, ține de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea ei este de competența

instanțelor de fond.

La fel, Colegiul lărgit consideră neîntemeiată critica recurenților, precum că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și anume

în privința faptului că inițial a fost admis demersul părții apărării de a audia

expertul Tighineanu S. și medicul de sector Cîmpu V., însă ulterior la demersul

repetat al apărării audierea acestora a fost respinsă, fiind astfel încălcat și principiul

egalității armelor. Așadar, la acest compartiment Colegiul notează că instanța de

apel declanșând o continuare a judecării cauzei în fond, verificând aspectele de fapt

și de drept, în prezența existenței îndoielilor în privința concluziilor din raportului

de expertiză medico-legală în comisie nr. 3 din 01.02.2013, unde a participat expertul

Tighineanu S., a dispus în conformitate cu art. 148 alin. (2) Cod de procedură penală,

efectuarea unei expertize medico-legală în comisie suplimentară, fiind puse

8

întrebările indicate în demersul apărătorului, Procopciuc A. Astfel, potrivit

concluziilor raportului de expertiză medico-legală suplimentară în comisie nr. 426

din 19.12.2014, efectuat cu participarea expertului Tighineanu S., au fost oferite

răspunsuri la toate întrebările puse de către partea apărării, decăzând necesitatea

audierii suplimentare a ultimului. De remarcat este acel fapt, că concluziile

expertizei menționate, au confirmat concluziile rapoartelor de expertiză medico-

legale nr. 263 D din 16.10.2012 și nr. 3 din 01.02.2013, ce au fost puse la baza soluției

de condamnare a inculpatului, fiind combătute concluziile expertizei medico-legale

nr. 276 D din 18.12.2012, mai ales în contextul că ultimul raport de expertiză a fost

efectuat cu participarea experților Mutoi G., cu stagiu profesional de 51 ani și

respectiv Corbu Ch., cu stagiu profesional de 36 ani și care au fost preîntâmpinați

pentru răspundere penală conform art. 312 Cod penal, ceea ce nu sânt factori de

neglijat.

Privitor la alegațiile despre neaudierea medicului de sector Cîmpu V., care ar

putea relata despre analizele bune a ficatului părții vătămate, Colegiul le consideră

de asemenea nefondate. La etapa judecării cauzei în instanța de fond, a fost oferit

posibilitatea prezentării martorului menționat pentru a fi audiat, însă partea apărării

nu a asigurat prezența acestuia, astfel fiind decăzut de dreptul de a prezenta proba

cu martorii solicitați. Elocvente, în acest sens sânt prevederile art. 327 Cod de

procedură penală, unde este stipulat că instanța de judecată, la cererea părților, poate

amîna ședința de judecată pe o perioadă de pînă la o lună pentru ca acestea să prezinte probe

suplimentare în cazul în care ele consideră că probele prezentate în instanță sînt insuficiente

pentru confirmarea pozițiilor lor. Probele prezentate suplimentar se cercetează în ședința de

judecată în mod obișnuit. Dacă părțile nu prezintă probe suplimentare în termenul cerut,

instanța soluționează cauza în baza probelor existente. Așadar, reieșind din procesul

verbal al ședinței de judecată în cadrul primei instanțe (f.d. 133-135 v. 2) la data de 07

februarie 2014, a fost admis demersul apărătorului de a cita martorii Tighineanu S.,

Cîmpu V. și Vartic Iu., partea apărării obligându-se să asigure prezența acestora,

fiind oferit termen până la data de 12 martie 2014. Ulterior, la data stabilită a ședinței

de judecată, nu s-a prezentat apărătorul din motivul participării în altă ședință de

judecată, fiind amânată judecarea cauzei pentru data de 26 martie 2014, însă nici la

această dată nu a fost asigurată prezența martorilor solicitați de partea apărării.

Astfel, ulterior la demersul repetat al apărării de a prezenta martorii solicitați,

instanța întemeiat a respins acest demers, deoarece partea apărării nu a prezentat

probele în termenul prevăzut de art. 327 Cod de procedură penală și pentru a nu

tergiversa examinarea cauzei, a fost soluționată cauza în baza probelor existente. În

asemenea împrejurări, instanța de recurs consideră că instanțele de fond nu au

încălcat principiul egalității armelor, părții apărării fiindu-i oferită posibilitatea de a

prezenta proba cu martorii solicitați, însă deoarece nu a fost asigurată prezența

acestora, partea apărării a fost decăzută de acest drept în temeiul prevederilor legale.

Mai mult ca atât, partea apărării la judecarea cauzei în instanța de apel, nu a insistat

la audierea martorului Cîmpu V. pentru a-și susține poziția sa, din care motiv

instanța de apel întemeiat nu s-a expus asupra acestui fapt.

Instanța de recurs apreciază ca nefondate argumentele invocate în recursurile

declarate de către partea apărării, precum că instanța a admis o eroare gravă de fapt,

9

prin faptul că a enumerat toate actele de expertiză, apreciindu-l doar pe ultimul, însă

totodată raportul de expertiză nr. 276D din 18.12.2012, pe care îl admite ca probă, nu

i-a fost dat nici o apreciere, deși în concluziile acestuia se menționează că vătămările

corporale depistate de partea vătămată puteau fi cauzate prin lovire cu volanul

bicicletei și puțin probabil să fi fost cauzate cu piciorul în abdomen. La acest capitol,

Colegiul menționează că, dispoziția art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală,

definește eroarea gravă de fapt ca stabilirea eronată a faptelor, în existența sau

inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin

denaturarea conținutului acestora. Prin urmare, analizând decizia instanței de apel,

se constată că de fapt în partea descriptivă a acestei hotărâri judecătorești nu a fost

menționat și reținut la cumulul de probe ce ar confirma vina în comiterea infracțiunii

de către inculpat, raportul de expertiză nr. 276D din 18.12.2012, așa cum invocă

recurenții. La baza soluției de condamnare a lui Doscalciuc I. în baza art. 151 alin. (1)

Cod penal, a fost reținut raportul de expertiză nr. 263 D din 16.10.2012 și raportul de

expertiză nr. 3 din 01.02.2013. Totodată, Colegiul penal remarcă că raportul de

expertiză nr. 276 D din 18.12.2012, a fost menționat în partea descriptivă a sentinței,

însă din acest raport se constată la compartimentul concluzii inclusiv și existența

leziunilor corporale ce au fost depistate la partea vătămată și gravitatea acestora,

fapt ce nu a fost neglijat sau denaturat de către instanța de judecată în sensul noțiunii

de eroare gravă de fapt, prevăzut la pct. 111) art. 6 Cod de procedură penală. Cât

privește aprecierea celorlalte concluzii ale raportului de expertiză nr. 276 D din

18.12.2012, precum a fost menționat mai sus, acestea au fost combătute prin raportul

de expertiză medico-legală în comisie nr. 3 din 01.02.2013 și raportul de expertiză în

comisie suplimentară nr. 426 din 19.12.2014. În asemenea împrejurări, instanța de

recurs consideră că în prezenta speță nu și-a găsit confirmarea admiterii a careva

erori grave de fapt, iar argumentele invocate în acest sens, reprezintă de fapt

dezacordul părții apărării cu modalitatea de apreciere a probelor, nefiind constatată

careva neluare în considerare a probelor ce confirmă careva fapte sau denaturarea

conținutului acestora.

În concluzie, Colegiul penal consideră că instanțele de fond, în prezența

cumulului de probe administrat în această cauză, întemeiat și corect au stabilit

vinovăția lui Doscalciuc I. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1)

Cod penal, iar argumentele invocate de către inculpat și apărător în recursurile

ordinare declarate sânt nefondate și neincidente temeiurilor de casare prevăzute la

pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Generalizând cele expuse, Colegiul lărgit concluzionează că recursurile

declarate de către inculpat și apărătorul său, Procopciuc A., sânt neîntemeiate și

urmează a fi respinse ca inadmisibile.

8.2 Referitor la recursul declarat de partea vătămată, Cobîlaș S.

Potrivit dispoziției art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

10

Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de

fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel,

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Reieșind din cerințele aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a

pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele

corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual, penal,

contravențional ori civil au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină

răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea cauzei în ordine de apel în ce privește

apelul declarat de către partea vătămată în latura civilă, iar erorile admise în această

parte nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs.

Din materialele cauzei, Colegiul atestă faptul că, prima instanță judecând

prezenta cauză penală, prin sentința sa în partea motivantă a admis în principiu

acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Cobîlaș S., urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă, deoarece nu au

fost prezentate probe elocvente ce ar dovedi cu certitudine prejudiciul moral și

material cauzat.

Partea vătămată, nefiind de acord cu soluția primei instanțe a contestat-o cu

apel, în partea stabilirii pedepsei inculpatului, nefiind de acord cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal în privința ultimului, inclusiv și în partea civilă,

solicitând stabilirea pedepsei cu executare reală în închisoare și admiterea acțiunii

civile cu încasarea prejudiciului material și moral indicat în această acțiune, deoarece

în opinia sa, în prima instanță au fost prezentate probe suficiente pentru a fi încasat

prejudiciul atât material cât și moral, asupra cărora neîntemeiat nu s-a expus prima

instanță.

Analizând materialele cauzei și argumentele invocate de către partea vătămată

în recursul său, ce vizează pedeapsa stabilită inculpatului, în raport cu partea

motivantă a hotărârii instanței de apel, la acest capitol Colegiul consideră, că această

instanță corect a menținut sentința în partea stabilirii pedepsei inculpatului. În

opinia Colegiului penal, instanțele de fond au ținut cont de prevederile art. 61, 75

Cod penal și întemeiat au concluzionat că în privința inculpatului pot fi aplicate

prevederile art. 90 Cod penal, stabilindu-i pedeapsă cu suspendare condiționată,

11

deoarece la caz sânt prezente circumstanțele atenuante stabilite conform art. 76 Cod

penal – caracteristica pozitivă a inculpatului de la locul de trai și faptul că anterior

nu a fost judecat, precum și lipsa circumstanțelor agravante prevăzute la art. 77 Cod

penal. La fel, instanța de recurs atestă din materialele dosarului, că inculpatul are la

întreținere un copil minor. De menționat este și acel fapt că rezultând din referința

părții vătămate, acesta însuși a confirmat că inculpatul prin intermediul oficiului

poștal a transferat suma de 5.000 lei pe contul său și în ședința de judecată a instanței

de apel, plângând s-a căit sincer, cerându-și scuze, ce denotă faptul conștientizării

celor săvârșite. În prezența acestor împrejurări, instanța de recurs statuează, că nu

este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa reală, iar scopul pedepsei penale

poate fi atins și fără izolarea acestuia de societate, oferindu-i șansa de a se reabilita în

fața societății, demonstrând că infracțiunea comisă de el este un incident în viața

acestuia.

Totodată, Colegiul constată că, apelul declarat de către partea vătămată în

latura civilă a fost respins ca nefondat, fiind considerate juste concluziile primei

instanțe, inclusiv și în latura civilă referitor la încasarea prejudiciul material și moral,

ca nefiind posibil de a stabili în baza înscrisurilor prezentate de partea vătămată

suma despăgubirilor cuvenite ultimului, în același timp prin soluția adoptată partea

vătămată nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu acțiune civilă în ordinea

procedurii civile. Însă, în opinia Colegiului lărgit aceste concluzii ale instanței de

apel nu sunt motivate suficient și contravin lucrărilor dosarului și prevederilor

legale, în rezultatul cărora instanța nu s-a expus asupra argumentelor invocate, astfel

nefiind examinat fondul apelului în această parte, fiind incident temeiul de casare

prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În continuare, Colegiul consideră că concluziile instanței de apel, precum și a

primei instanțe, în ce privește latura civilă, sânt în contradicție cu prevederile art. 387

alin. (1), (3) Cod de procedură penală, ce stipulează că, o dată cu pronunțarea

sentinței de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sânt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot

sau în parte, ori o respinge și numai în cazul excepțional când, pentru a stabili exact

suma despăgubirilor cuvenite părții civile, ar trebui amânată examinarea cauzei,

instanța poate să admită, în principiu, acțiunea civilă, urmând ca asupra

cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

În prezenta speță, potrivit lucrărilor dosarului partea vătămată, care a fost

recunoscută și parte civilă prin ordonanța din 13 octombrie 2012 (f.d. 91 v. 1), în

cadrul urmăririi penale a înaintat acțiune civilă prin care a solicitat încasarea din

contul inculpatului a prejudiciului material în sumă de 412 lei și moral în sumă de

150.000 lei, anexând cecuri (f.d. 89-90 v. 1). Totodată, Colegiul atestă potrivit

declarațiilor date de către partea vătămată în cadrul ședinței de judecată în prima

instanță (f.d. 140 v. 2-verso), acesta a specificat că solicită încasarea prejudiciul

material în sumă de 412 lei și moral în valoare de 150.000 lei.

Instanța de recurs consideră că, în cazul dat, ambele instanțe de judecată

ierarhic inferioare, având la dispoziție o suma exactă solicitată de către partea

12

vătămată, ca prejudiciu material cauzat prin infracțiunea săvârșită de către

inculpatul Doscalciuc I., fără careva temeiuri legale, n-au soluționat acțiunea civilă în

fond, admițând-o însă în principiu. La acest capitol, Colegiul penal menționează că,

în cazul în care prima instanță, precum și instanța de apel, constatând din cecurile

anexate la acțiunea civilă că unele servicii, medicamente, produse farmaceutice sau

alte cheltuieli nu au tangență sau legătură cauzală cu vătămările corporale constatate

prin rapoartele de expertiză medico-legale la partea vătămată și cauzate de către

inculpat, instanțele de judecată urmau a le exclude sau respinge, pronunțând o

soluție în conformitate cu cele menționate la alin. (1) art. 387 Cod de procedură

penală și nici de cum a considera faptul dat ca un caz excepțional și respectiv să se

limiteze la admiterea acțiunii civile în principiu.

Totodată, Colegiul lărgit consideră pripite concluziile instanței de apel, precum

că prejudiciul moral nu a fost dovedit de către partea vătămată și imposibil de a-l

stabili. La acest capitol, instanța de recurs notează că, în temeiul art. 1423 alin. (1)

Cod civil, coroborat cu art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală, mărimea

compensației pentru prejudiciul moral se determină de către instanță în funcție de

caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de

gradul de vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de măsura în care compensarea

poate aduce satisfacerea persoanei vătămate. Ținând cont de aceste împrejurări, se

urmărește scopul ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o

îmbogățire fără just temei. Astfel, instanța de recurs menționează că despăgubirile

pentru daune morale se disting de cele pentru daunele materiale prin faptul că

acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare.

În susținerea celor enunțate, instanța de recurs menționează și jurisprudența

CtEDO, cauza Ernst c. Belgiei (15 iulie 2003), unde Curtea a statuat, în principiu, că

„atunci când victima unei infracțiuni se constituie parte civilă în procesul penal,

aceasta semnifică introducerea unei cereri în despăgubiri. Chiar dacă ea nu a cerut,

în mod expres, repararea prejudiciului suferit. Prin dobândirea calității de parte

civilă în procesul penal, ea are în vedere nu numai condamnarea penală a autorului

infracțiunii, ci și repararea pecuniară a prejudiciului pe care l-a suferit”. Învederând

aceste considerente ale instanței europene, Colegiul penal evidențiază că, în această

speță victima a solicitat repararea prejudiciului în mod expres, însă atât prima

instanță, cât și instanța de apel nu s-au expus în hotărârile adoptate în privința

încasării ori respingerii daunei atât materiale cât și morale, solicitate de către partea

vătămată pentru a fi încasate.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit statuează că, erorile comise de către instanța

de apel, nu pot fi reparate de către instanța de recurs în prezenta procedură,

deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza pe fond,

substituind instanța care a judecat apelul și pentru a nu admite astfel încălcarea

prevederilor procesual penale.

În asemenea condiții, instanța de recurs consideră că, decizia instanței de apel

în cauza dată urmează a fi casată în latura civilă, din motivul nesoluționării fondului

apelului declarat de către partea vătămată în această parte, cu dispunerea rejudecării

cauzei în latura civilă de către de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

13

La rejudecarea cauzei Curtea de Apel Bălți urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare

și limitele acesteia: să înlăture eroare comisă de către prima instanță, privind

nesoluționarea acțiunii civile, cu expunerea asupra prejudiciului material și moral

cauzat; să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în apel și recurs în ce privește

latura civilă; să verifice și să aprecieze profund probele și argumentele prezentate

instanței în susținerea recuperării prejudiciului material și moral, în strictă

conformitate cu cerințele legii; să le dea apreciere cuvenită în ansamblu, cu

argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe examinate în ce

privește latura civilă; să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și

promptă a cauzei date; să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată,

ținând cont de motivele casării deciziei atacate și de practica unitară în acest

domeniu, de practica relevantă a CtEDO și să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se resping ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de către inculpatul

Doscalciuc Igor și avocatul său Procopciuc Angela.

Se admite recursul ordinar declarat de către partea vătămată Cobîlaș Serghei, se

casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 08 aprilie 2015 în

cauza penală privindu-l pe Doscalciuc Igor Ion, în latura civilă și se dispune

rejudecarea cauzei în această parte de către aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Celelalte dispoziții ale deciziei atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă în partea respingerii recursului și nu se supune căilor de

atac în partea rejudecării cauzei.

Decizia motivată pronunțată la data de 08 decembrie 2015

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

14