1cs-26/14 — 335 alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- 335 alin. 1 CP
- Temei legal
- 335 alin 1 CP
1cs-26/14 — 335 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr. 1cs-26/14 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 25 februarie 2014 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: președinte – Constantin Gurschi, judecători – Ion Arhiliuc și Liliana Catan examinând cererea de strămutare înaintată de avocatul Lebedinschi Adrian în numele inculpatei Vedernic Emilia, privitor la strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Vedernic Emilia Leonid, învinuită în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, Termenul de examinare a cererii de strămutare de la 13 februarie 2014 - pînă la 25 februarie 2014. C O N S T A T Ă : 1. Avocatul Lebedinschi Adrian în numele inculpatei Vedernic Emilia a înaintat o cerere, prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Vedernic Emilia, învinuită în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, de la Judecătoria Rîșcani, mun.
Chișinău la Judecătoria Centru, mun. Chișinău, din următoarele motive: Organul de urmărire penală a expediat greșit cauza penală după competența teritorială la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, deoarece ÎI ”Vedernic Emilia” este amplasată în sect. Centru a mun. Chișinău pe str. M. Eminescu 51, ap. 3, fapta incriminată a fost comisă în sect. Centru, mun. Chișinău pe str. Bulgară 35, ap. 21, iar banca prin intermediul căreia a fost efectuată tranzacția de asemenea este situată în sect. Centru, mun. Chișinău pe str. Bulgară 35, filiala nr. 17a BCA ”Eximbank”, prin urmare organul de urmărire penală era obligat conform competenței teritoriale să expedieze materialul spre judecare în Judecătoria sect.
Centru mun. Chișinău. Contrar art. 40 alin. (1); 44 alin. (1) CPP, judecătorul Melniciuc Oleg, în gestiunea căruia se află cauza penală nominalizată, urma din oficiu să emită o încheiere prin care să-și decline competența, însă pînă în prezent acest lucru n-a fost făcut, iar prima ședință de judecată a fost numită pentru 13.02.2014. 2. Verificînd cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră, că aceasta urmează a fi respinsă, reieșind din următoarele considerente. Conform art. 46 Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
Colegiul menționează că, avocatul Lebedinschi Adrian în numele inculpatei Vedernic Emilia, solicită strămutarea cauzei penale în privința lui Vedernic E., de la Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău la Judecătoria Centru, mun. Chișinău, pe motiv că prima instanță contrar prevederilor art.44 CPP, n-a soluționat cererea 1 părții apărării privind declinarea competenței și trimiterea dosarului instanței de judecată competente. Lecturînd materialele cauzei penale, Colegiul penal constantă că într- adevăr judecătorul Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău Oleg Melniciuc, în gestionarea căruia se află cauza penală în privința lui Vedernic E., a numit prima ședință de judecată pentru data de 13.02.2014. Însă, la 30.01.2014, inculpata Vedernic E. a depus o cererea privind declinarea competenței (f.d.
24, vol. IV), fiind invocate motive similare din prezenta cererea de strămutare înaintată de avocatul Lebedinschi A. La fila dosarului 29 vol. IV a aceleiași cauze penale, este anexată înștiințarea prin care inculpatei Vedernic E., contra semnătură i-a fost adusă la cunoștință următoarea ședință de judecată la data de 06.03.2014. În atare circumstanțe, se consideră că cererea de strămutare a cauzei penale înaintată de avocatului Lebedinschi A. în numele inculpatei Vedernic E., nu întrunește condițiile prevăzute de art. 46 Cod de procedură penală. Pe cale de consecință, reieșind din circumstanțele menționate supra, cererea de strămutare înaintată urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată.
3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție - D I S P U N E: Respinge cererea de strămutare înaintată de avocatul Lebedinschi Adrian în numele inculpatei Vedernic Emilia, privitor la strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Vedernic Emilia Leonid, învinuită în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) Cod penal, ca fiind neîntemeiată. Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac. Președinte Constantin Gurschi Judecători Ion Arhiliuc Liliana Catan 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.