Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.06.2013
respins

2r-443/13 — repararea prejudiciului material și moral

HOTĂRÂRE
19.06.2013
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului material şi moral
Temei legal
termenul de declarare a apelului
Citează această cauză
2r-443/13 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

prima instanță: Gh. Bîrnaz dosarul nr. 2r-443/13 instanța de apel: B. Bîrca, I. Secrieru, M. Ciugureanu D E C I Z I E 19 iunie 2013 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Tatiana Răducanu examinînd recursul declarat de către Buruian Alexei în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Spînu Sergiu împotriva lui Buruian Alexei cu privire la repararea prejudiciului material și moral împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 aprilie 2013, prin care apelul declarat de către Buruian Alexei a fost restituit ca tardiv, c o n s t a t ă La 03 martie 2006 Spînu Sergiu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Buruian Alexei cu privire la repararea prejudiciului material și moral . In motivarea acțiunii reclamantul a indicat că prin decizia Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 21 mai 2003 pîrîtul Buruian Alexei a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenției administrative prevăzute de art. 47/1 al. (2) CCA. Invocă reclamantul că în rezultatul cauzării leziunii corporale de către pîrît i- au fost pricinuită paguba materială estimată la suma de 4 670,47 lei, ce include tratamentul medical și intervenția chirurgicală, precum și prejudiciu moral estimat la suma de 10 000 lei. Solicită reclamantul încasarea de la pîrît în beneficiul său a sumei de 4 670,47 lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 31 mai 2006 acțiunea a fost admisă, încasîndu-se de la Buruian Alexei în beneficiul lui Spîniu Alexei suma de 4 670,70 lei cu titlu de prejudiciu material și 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și cheltuieli de judecată în mărime de 1150 lei, în total 10820,70 lei Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 aprilie 2013, apelul declarat de către Buruian Alexei a fost restituit ca tardiv. Buruian Alexei a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea recursului , casarea încheierii recurate cu restituirea pricinii spre rejudecare. Recurentul în motivarea recursului a invocat că examinarea pricinii în primă instanță s-a efectuat în lipsa sa, dînsul nefiind citat legal.

Mai invocă recurentul că a primit hotărîrea motivată la data de 04 decembrie 2012 conform înscrisului f.d. 83, astfel considerînd că s-a încadrat în termenul de declarare a apelului. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 362 al.

(1) CPC (în redacția legii nr. 244 din 21 iulie 2006 în vigoare la momentul emiterii hotărîrii), termenul de declarare a apelului este de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea organică nu dispune altfel, chiar dacă apelul a fost depus anterior. Termenul de apel curge și în cazul comunicării concomitente a hotărîrii și a somației de executare. S-a constatat că la 31 mai 2006 a fost emisă și pronunțată hotărîrea primei instanțe. Cererea de apel a fost depusă de Buruian Alexei la 24 decembrie 2012 cu omiterea termenului de declarare a apelului prevăzut de lege. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 aprilie 2013 apelul declarat de către Buruian Alexei a fost restituit în temeiul art. 369 al.

(1) lit. b) CPC, ca fiind depus tardiv. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră încheierea contestată legală din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. b) CPC, instanța de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Materialele dosarului atestă că hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău a fost emisă și pronunțată la 31 mai 2006 . Din procesul-verbal al ședinței primei instanțe rezultă că la examinarea pricinii în primă instanță și pronunțarea hotărîrii la 31 mai 2006 pîrîtul Buruian Alexei nu a fost prezent.

La data de 13 iunie 2006 în adresa apelantului Buruian Alexei a fost expediată înștiințarea despre întocmirea hotărîrii motivate a primei instanțe (f.d. 81), la materialele dosarului lipsind probe precum că aceasta ar fi ajuns către destinatar. Însă, de către Buruian Alexei a fost prezentat un șir de înscrisuri pe dosarul de executare a acestei hotărîri, printre care și cererea acestuia din 01 august 2011, prin care se confirmă că dînsul a aflat despre hotărîrera primei instanțe de la executorul judecătoresc, exprimîndu-și dezacordul față de ea. (f.d. 99). Aceasta se confirmă și prin procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc la data de 01 august 2011 (f.d. 100). Prin urmare, materialele dosarului probează că începînd cu data 01 august 2011 Buruian Alexei știa despre redactarea hotărîrii motivate a primei instanțe.

2 Pe parcurs, apelantul Buruian Alexei începe să execute hotărîrea primei instanțe, depunînd mai multe explicații în acest sens (f.d. 101-105) , iar către data de 30 octombrie 2012 dînsul a achitat întreaga datorie, în legătură cu ce s-a încetat procedura de executare (f.d. 114). Instanța de recurs consideră că din data de 01 august 2011, cînd a aflat despre existența hotărîrii primei instanțe, Buruian Alexei a avut posibilitatea de a face cunoștință cu hotărîrera integrală și a depune apel, însă a ignorat acest fapt, ce denotă că a dispus cu rea-credință de drepturile sale. Or, conform art. 61 CPC, părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

În astfel de circumstanțe, instanța de recurs consideră că apelul fiind depus la 24 decembrie 2012 se consideră a fi depus în afara termenului legal pentru declararea apelului. Recurentul-apelant nu a solicitat repunerea în termen a apelului. În astfel de circumstanțe, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă restituirea cererii de apel ca fiind depusă tardiv. Acest fapt impune necesitatea respingerii recursului și menținerii încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 aprilie 2013. Nu pot fi reținute argumentele recurentului, precum că examinarea pricinii în primă instanță s-a petrecut în lipsa lui, dînsul nefiind citat legal și astfel din vina instanței nu a avut posibilitatea de a cunoaște despre emiterea hotărîrii.

Prin pocesul-verbal al ședinței în primă instanță din data de 25 aprilie 2006 se confirmă contra semnătură că pîrîtul Buruian Alexei a luat cunoștință de faptul că ședința se amînă pentru data de 31 mai 2006, dată la care s-a pronunțat hotărîrea contestată. Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Buruian Alexei. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 aprilie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Spînu Sergiu împotriva lui Buruian Alexei cu privire la repararea prejudiciului material și moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-03-22
0,94
2r-210/17 — incalcare dreptului la executare in termen rezonabil
Dosarul nr. 2r-210/17 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău – Al. Negru Instanţa de apel: CA Chişinău – M. Guzun, A. Nogai, Vl. Brașoveanu D E C I Z I E 22 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios
CSJ 2013-06-19
0,93
1ra-490/2013 — 152 alin.1 CP
. Chișinău din 18 martie 2011 și pronunțată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care s-a dispus încasarea de la Dorogov Alexandr în beneficiul lui Țurcan Ilie prejudiciul moral în sumă de 5000 lei. În rest,
CSJ 2018-05-16
0,93
2r-389/18 — repararea prejudiciului material si moral
Prima instanţă, Jud. Chișinău, sediul Râșcani Dosarul nr. 2r-389/18 C. Guzun Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: Iu.Cotruță, V. Mihaila, V. Sîrbu D E C I Z I E 16 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios admi
CSJ 2013-08-28
0,93
2ra-2210/13 — repararea prejudiciului material și moral
de prejudiciu material și 1000 cu titlu de prejudiciu moral. Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 16 iulie 2012, Ministerul Finanțelor al RM a declarat apel împotriva acesteia, cerînd admiterea apelului, cas
CSJ 2017-01-18
0,93
2ra-65/17 — constatarea incalcarii dreptului la examinarea in termen rezonabil a plingerii, repararea prejudicului
Dosarul nr. 2ra-65/17 Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău (jud. V. Muntean) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, A. Nogai, Vl. Brașoveanu) ÎNCHEIERE 18 ianuarie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă