2r-389/18 — repararea prejudiciului material si moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repararea prejudiciului material si moral
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului
2r-389/18 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță, Jud. Chișinău, sediul Râșcani Dosarul nr. 2r-389/18 C. Guzun Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: Iu.Cotruță, V. Mihaila, V. Sîrbu D E C I Z I E 16 mai 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Spînu Nina, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Spînu Nina împotriva lui Poperecinîi Veaceslav cu privire la repararea prejudiciului material și moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, prin care a fost restituit apelul declarat de către Spînu Nina împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017, ca fiind depus în afara termenului legal, c o n s t a t ă La 13 iulie 2016, Spînu Nina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Poperecinîi Veaceslav, solicitând încasarea prejudiciului material în sumă de 500 lei și prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei, cauzate în urma contravenției administrative săvârșite de către Poperecinîi Veaceslav, în privința căruia a fost întocmit procesul-verbal cu privire la contravenție din 16 octombrie 2013, prin care a fost constatată încălcarea prevederilor art. 69 alin. (1) și art. 104 Cod contravențional, cu aplicarea sancțiunii contravenționale sub formă de amendă în mărime de 50 u.c.
(1 000 lei). Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017 acțiunea a fost parțial admisă, încasându-se de la Poperecinîi Veaceslav în beneficiul Ninei Spînu suma de 500 lei cu titlu de prejudiciu moral, în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a încasat de la Poperecinîi Veaceslav în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 250 lei. La 08 august 2017, Spînu Nina a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017, solicitând casarea hotărârii recurate și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017 s-a dispus restituirea apelului Ninei Spînu împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017, ca fiind depus în afara termenului legal.
La 16 decembrie 2017, Spînu Nina a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, cerând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate și remiterea pricinii la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel. În motivarea recursului, Spînu Nina a invocat ilegalitatea încheierii recurate, susținând că nefiind jurist de profesie și neavând cunoștințe juridice, nu a conștientizat faptul necesității solicitării repunerii în termen a apelului, care a fost considerat depus în afara termenului legal. Consideră recurenta că, prin restituirea apelului, care a avut loc în lipsa avocatei sale, aceasta din urmă nefiind citată pentru ședința de judecată, i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum și accesul liber la justiție.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă că copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, a fost expediată în adresa participanților la proces la 28 noiembrie 2017 (f.d. 74), însă nu se conțin date despre momentul recepționării acesteia. Iar recurenta indică că a făcut cunoștință cu încheierea recurată la 05 decembrie 2017. În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Spînu Nina la 16 decembrie 2017 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 13 aprilie 2018 în adresa lui Poperecinîi Veaceslav a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de Spînu Nina, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs, însă acesta nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit.
Prin prisma art. 426 alin. (3) CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Potrivit art. 362 alin. (1) și alin. (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116. În conformitate cu art. 116 CPC alin. (1) și (2) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată. Potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei 2 comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.
Iar potrivit art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei rezultă că, Spînu Nina a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017, în partea respingerii pretenției privind repararea prejudiciului moral și material, la 08 august 2017, solicitând casarea hotărârii în această parte și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017 apelul declarat de către Spînu Nina împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017, a fost restituit în temeiul art. 369 alin. (1) lit. b) CPC.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră întemeiată concluzia instanței de apel privind restituirea apelului declarat de către Spînu Nina, ca fiind depus în afara termenului legal. Or, recurenta-apelantă a depus cererea de apel la 08 august 2017, cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut expres de lege în acest sens și fără a indica careva motive întemeiate care să justifice omiterea termenului. Materialele prezente la dosar, și anume procesul-verbal al ședinței de judecată din 26 iunie 2017, la care a fost pronunțat dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani atestă că la ședință s-au prezentat reclamanta Spînu Nina și reprezentanta acesteia Pahomi Snejana.
De asemenea, din procesul-verbal al ședinței de judecată din 26 iunie 2017 rezultă că judecătorul a explicat modul și termenul de atac împotriva hotărârii, a cărei dispozitiv a fost pronunțat. Deci, recurenta-apelantă Spînu Nina a beneficiat de posibilitatea reală să conteste hotărârea pe care o consideră ilegală, în termenul prevăzut de lege de 30 de zile calendaristice, aceasta și reprezentantul său fiind prezenți în cadrul ședinței de judecată când dispozitivul hotărârii primei instanțe a fost pronunțat, însă nu s-a conformat prevederilor legale și a declarat apelul tardiv. Se reține că, în speță, termenul de declarare a apelului a început să curgă la 27 iunie 2017, ziua imediat următoare adoptării hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, și a expirat 30 de zile mai târziu, la 26 iulie 2017, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului.
Iar prezentul apel a fost declarat abia la 08 august 2017, peste 13 zile calendaristice după expirarea termenului legal. Recurenta-apelantă Spînu Nina la declararea apelului nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, neinvocând careva motive temeinice și neprezentând suportul probatoriu care să justifice omiterea termenului de declarare a apelului cu 13 zile. Nu poate fi reținut argumentul recurentei-apelante precum că dânsa a recepționat copia hotărârii redactate mai târziu, fapt care a dus la omiterea termenului legal de declarare a apelului, deoarece este neîntemeiat. 3 Or, conform legislației procesuale civile, termenul declarării apelului nu este condiționat de faptul expedierii în adresa participantului la proces a copiei hotărârii redactate.
Nu pot fi reținute nici argumentele recurentei precum că dânsa nu a fost asistată de avocatul său, iar ea nefiind jurist de profesie și neavând cunoștințe juridice nu a înțeles și conștientizat faptul necesității solicitării repunerii în termen al apelului, fiindu-i astfel încalcat dreptul la apărare, precum și accesul liber la justiție, deoarece procesul-verbal al ședinței de judecată din 22 noiembrie 2017 a instanței de apel atestă că la soluționarea chestiunii cu privire la posibilitatea examinării cauzei în lipsa avocatului Pahomi Snejana, recurenta-apelantă Spînu Nina a lăsat la discreția instanței, neinvocând careva obiecții.
Date fiind cele relevate, în prezenta speță se constată cu certitudine lipsa a cărorva temeiuri de casare a încheierii Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, recurenta-apelantă Spînu Nina depunând cerere de apel peste 43 zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 26 iunie 2017, a omis termenul legal de declarare a apelului fără a solicita repunerea in termenul declarării apelului și fără a invoca careva motive întemeiate și concludente care să justifice respectiva omisiune.
Instanța de recurs accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încuviințarea exercitării unei căi ordinare de atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007. Relevantă în acest aspect este și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Panomaryov vs Ucraina, în conținutul căreia Curtea a notat că, reînoirea termenului pentru introducerea unei căi ordinare de atac din motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Spînu Nina, și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Spînu Nina. 4 Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Spînu Nina împotriva lui Poperecinîi Veaceslav cu privire la repararea prejudiciului material și moral.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.