1ra-1043/13 — art. 264 alin.3 lit.b Cod penal
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 264 alin.3 lit.b Cod penal
- Temei legal
- 264 alin.3 lit.b Cod penal
1ra-1043/13 — art. 264 alin.3 lit.b Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2013)
Dosarul nr.1ra-1043/13
C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E
D E C I Z I E
13 noiembrie 2013 mun. Chișinău
Colegiul penal în componență:
Președinte – Petru Ursache,
Judecători – Ghenadie Nicolaev și Vladimir Timofti,
examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de procurorul în
Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan împotriva deciziei
Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2013 în cauza penală în privința
lui
Cebotari Radu Sergiu, născut la 18 martie 1995,
originar și domiciliat în mun. Chișinău, com. Bubuieci, str.
V. Cupcea 5 ;
Datele referitoare la termenul de examinare al cauzei:
04.03.2013–06.03.2013 (prima instanță)
08.04.2013 – 29.05.2013 (instanța de apel)
17.09.2013 – 13.11.2013 (recurs ordinar)
Asupra admisibilității recursului ordinar în cauză, în baza actelor din dosar,
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
C O N S T A T Ă :
1.Prin sentința Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 06 martie 2013, Cebotari
Radu a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit.b) Cod penal la 2 ani închisoare.
În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost suspendată
condiționat pe un termen de probă de 2 ani, obligîndu-l ca în termenul de probă să nu-
și schimbe domiciliul fără consimțămîntul organului competent și să nu frecventeze
locuri de agrement.
1.1 Cauza a fost examinată în procedură simplificată, conform art. 3641 Cod de
procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În fapt, instanța de fond, pe baza probelor administrate la dosar, a constatat că
Cebotari Radu, nedeținînd permis de conducere a mijloacelor de transport, la data de
29 septembrie 2012, în jurul orelor 20-00, aflîndu-se la volanul autoturismului de
model „Șkoda-Octavia”, n/î C OB 095 și deplasîndu-se cu viteza excesivă de
aproximativ 85-100 km prin com. Bubuieci, mun. Chișinău din direcția str. Pușchin
spre T. Bubuioc, la intersecția str. Pușchin cu str. M. Eminescu, exprimînd neatenție
la trafic și încredere exagerată în sine, a încălcat cerințele pct.45 al Regulamentului
Circulației Rutiere, nu s-a isprăvit cu conducerea mijlocului de transport, nu a adaptat
1
viteza cuvenită, nu a ținut cont de starea psihofiziologică ce influențează atenția și
reacția, nu a ținut cont de dexteritatea în conducere și prin urmare, a tamponat
pietonul Frunze Mihail, care traversa carosabilul, aflîndu-se cu suprafața posterioară a
corpului orientată spre unitatea de transport.
În consecință, în urma impactului, pietonului Frunze Mihail, a. n. 1950, i-au fost
cauzate, conform raportului de expertiză medico-legală nr.127-1911 din 02 ianuarie
2013, leziuni corporale care au legătură cauzală directă cu cauza morții și în comun au
fost calificate ca vătămare corporală gravă.
Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, prin care a solicitat casarea
acesteia din motivul blîndeței pedepsei cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care
inculpatului, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin.(3)
lit.b) Cod penal, să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de
3 ani din motiv că instanța de judecată, cu toate că a apreciat corect probele
administrate de organul de urmărire penală, însă, la stabilirea pedepsei, nu a luat în
considerație gravitatea infracțiunii incriminate și nu a numit inculpatului o pedeapsă
care ar duce la corectarea și reeducarea acestuia.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2013,
apelul procurorului a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței fără modificări.
4.1 În motivarea deciziei sale, instanța de apel a menționat faptul că starea de
fapt reținută de prima instanță și expusă conform prevederilor legii, în sentința atacată,
a fost probată la judecarea cauzei integral, în această parte sentința nefiind contestată
iar concluziile privind stabilirea pedepsei sub formă de închisoare, cu aplicarea art. 90
Cod penal, corespund principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei
penale prevăzute de art. 7 Cod penal, scopului și criteriilor individualizării pedepsei
prevăzute de art. 61 și 75 Cod penal.
În recursul ordinar declarat de procuror, fiind invocate ca temeiuri de
declarare a recursului art. 427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală, se solicită
casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea stabilirii pedepsei inculpatului, cu
dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, de către un alt complet de judecată.
Recurentul menționează că instanța de apel, la emiterea deciziei, a ignorat faptul
că conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală și
un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului iar prin stabilirea în privința
acestuia a unei pedepse de 2 ani închisoare, cu dispunerea suspendării condiționate a
executării pedepsei pe un termen de 2 ani, situată sub limita minimă a sancțiunii
prevăzute de art. 264 alin.(3) lit.b) Cod penal, redusă cu 1/3, conform art. 364 1 alin.(8)
Cod de procedură penală, instanța de apel a ignorat faptul că conform art. 3 Cod penal,
nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrșirea unei infracțiuni, nici supus unei
pedepse penale, decît în baza unei hotărîri a instanței de judecată și în strictă
conformitate cu legea penală.
Este menționat că instanțele de fond, au stabilit inculpatului pedeapsa cu
aplicarea art. 70 alin.(3) Cod penal și art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, fără
aplicarea art. 79 alin.(1) Cod penal, incorect sub limitele sancțiunii prevăzute de art.
264 alin.(3) lit.b) Cod penal, făcînd greșit referire la art. 3641 Cod de procedură penală
deoarece acest articol nu prevede o procedură specială și nu este reprezentat printr-un
articol al Codului penal.
2
Din aceste motive, consideră că instanțele de judecată au comis o eroare de drept
prin nepronunțarea asupra tuturor motivelor invocate în apelul procurorului și aplicarea
pedepsei individualizate contrar prevederilor legale.
Verificînd argumentele invocate în recursul ordinar în raport cu materialele
cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, din
următoarele considerente.
Potrivit dispoziției art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală, cererea de recurs
trebuie să conțină motivele recursului cu argumentarea ilegalității hotărîrii atacate și
solicitările recurentului, cu indicarea temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de
procedură penală invocate în recurs și în ce constă problema de drept de importanță
generală abordată în cauza dată.
În recursul ordinar declarat sunt invocate ca temeiuri pentru recurs- prevederile
art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, conform cărora, hotărîrile
instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanțele de fond și de apel în cazul cînd instanța de apel nu s-a pronunțat asupra
tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se
întemeiază soluția iar conform pct.10) alin.(1) al aceluiași articol, în cazul cînd –s-au
aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, însă recurentul, cu toate că
a specificat, în opinia sa, care sunt erorile de drept comise de instanța de apel ce ar
motiva casarea hotărîrii, însă aceste temeiuri nu sunt aplicabile în cauza dată.
Colegiul penal menționează că este întemeiată concluzia instanței de apel
privind faptul că prima instanță corect a constatat starea de fapt și just a încadrat
acțiunile inculpatului în baza art. 264 alin. (3) lit.b) Cod penal- încălcarea regulilor de
securitate a circulației de către persoana care conducea mijlocul de transport,
încălcare care a provocat decesul persoanei, în această parte decizia instanței de apel
nefiind contestată.
După cum rezultă din conținutul recursului, autorul acestuia nu este de acord cu
individualizarea pedepsei numite inculpatului, considerînd că acestuia i-a fost stabilită
o pedeapsă ilegală, instanțele de judecată greșit, la stabilirea acesteia, au aplicat
prevederile art. 3641 Cod de procedură penală deoarece acest articol nu prevede o
procedură specială de examinare a cauzei și nu este reprezentat printr-un articol al
Codului penal.
Verificînd legalitatea hotărîrii atacate sub acest aspect, Colegiul penal
menționează că potrivit Legii pentru modificarea și completarea Codului de procedură
penală nr.66 din 05 aprilie 2012, intrată în vigoare din 27 octombrie 2012, Codul a fost
completat cu art. 3641 Cod de procedură penală, prin care s-a instituit o nouă modalitate
a procedurilor simplificate de judecare a cauzelor penale. O particularitate definitorie a
prezentei proceduri este aplicabilitatea ei în procesele penale pentru toate categoriile de
infracțiuni.
3
Inculpatul, în prima instanță, declarînd că recunoaște faptele din rechizitoriu și
probele administrate în faza de urmărire penală, pînă la începerea cercetării
judecătorești, a înaintat o cerere(f.d.103) privind examinarea cauzei penale în privința sa
în procedură simplificată, beneficiind, la stabilirea pedepsei, conform alin.(8) al art.
3641 Cod de procedură penală în coroborare cu alin.(3) la art. 70 Cod penal, de o
pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, în baza art. 90 Cod penal,
executarea acesteia fiind suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
La fel, prima instanță corect nu a aplicat în privința inculpatului pedeapsa
complementară- privarea de a conduce mijloace de transport fiind constatat faptul că
minorul a comis fapta incriminată nedeținînd permis de conducere a mijloacelor de
transport, astfel el neputînd fi privat de un drept pe care nu-l posedă.
Instanța de recurs menționează că sunt juste concluziile instanțelor de fond,
privind stabilirea pedepsei inculpatului sub formă de închisoare cu aplicarea art. 90 Cod
penal, aceasta corespunde principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei
penale prevăzut de art. 7 Cod penal, scopului și criteriilor generale de individualizare a
pedepsei prevăzute de art. 61 și 75 Cod penal, la stabilirea pedepsei ținîndu-se cont de
gravitatea infracțiunii comise, care face parte din categoria celor grave, de persoana
celui vinovat, care și-a recunoscut vina, solicitînd examinarea cauzei pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, de căința sinceră a acestuia, de faptul că
infracțiunea a fost săvîrșită de un minor și nu în ultimul rînd de faptul că pedeapsa
penală are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului precum și
prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnatului cît și a altor
persoane.
La fel, instanțele de judecată, la stabilirea pedepsei inculpatului, just au luat în
considerație și faptul că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici
să înjosească demnitatea persoanei condamnate, numindu-i acestuia o pedeapsă
echitabilă, corespunzătoare faptelor comise.
Cît privește argumentul procurorului privind ilegalitatea stabilirii pedepsei
inculpatului, prin aplicarea art. 3641 alin.(8) Cod de procedură penală, din motiv că
această reglementare nu se regăsește și printr-un articol din Capitolul VIII
„Individualizarea pedepselor ” al Codului penal, la fel, este neîntemeiat fiindcă faptul că
norma materială este prevăzută în Codul de procedură penală- nu poate fi considerată o
încălcare, legislatorul singur hotărînd unde să se regăsească această normă.
Argumentul privind incorectitudinea stabilirii inculpatului a unei pedepse sub
limitele sancțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit.b) Cod penal, fără aplicarea art. 79
Cod penal, la fel, este fără temei legal din motiv că în cazul examinării cauzei în
procedură simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la
stabilirea pedepsei, în cazul dat, a inculpatului minor, nu este necesar de a face trimitere
la prevederile art. 79 Cod penal.
Instanțele de fond, la stabilirea pedepsei inculpatului, în speța dată, corect au ținut
cont de prevederile art. 70 alin.(3) Cod penal, în sensul că a fost stabilită o pedeapsă în
4
limitele ce urma a fi aplicată minorului, avînd în vedere că termenul maxim, prevăzut de
legea penală pentru infracțiunea săvîrșită, se reduce în jumătate, ulterior, acest termen,
în raport cu prevederile art. 3641 alin.(8) Cod de procedură penală, urmează să fie redus
cu 1/3 din minimul și din maximul pedepsei cu închisoare.
Din aceste considerente, Colegiul penal concluzionează că nu există careva
temeiuri legale pentru reținerea recursului procurorului din motivele invocate mai sus și
acesta urmează a fi declarat inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.
Din aceste motive, în conformitate cu prevederile pct. 4) alin. (2) art. 432 Cod
de procedură penală, Colegiul penal
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul, în Procuratura de
nivelul Curții de Apel Chișinău, Pavel Guțan împotriva deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2013 în cauza penală în privința lui Cebotari Radu
Sergiu, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 04 decembrie 2013.
Președinte Judecător Judecător
Petru Ursache Ghenadie Nicolaev Vladimir Timofti
5