1ra-850/13 — art.152 alin.1 CP

Dosarul nr. 1ra-850/2013

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 octombrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență :

Președinte Petru Ursache,

Judecători Iurie Diaconu, Ion Arhiliuc,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva sentinței

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 14 februarie 2013 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 08 aprilie 2013, declarat de avocatul Antoci

Maria și inculpatul

Palesica Nicolae Ion, născut la

02 august 1988, originar și locuitor al mun. Chișinău,

str. Alecu Russo 24, ap. 71, cetățean al R. Moldova,

fără antecedente penale;

Termenul de examinare a cauzei:

în instanța de fond: 10 august 2012– 14 februarie 2013,

în instanța de apel: 19 martie– 08 aprilie 2013,

în instanța de recurs: 17 iulie – 02 octombrie 2013;

C O N S T A T Ă :

Palesica Nicolae a fost condamnat în baza art. 152 alin. (1), 90 Cod penal la 2 ani

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen

de probă de 1 an.

în stare de ebrietate alcoolică, aflîndu-se pe teritoriul spălătoriei auto din str.

Tîrgoviște 7 „V”, mun. Chișinău, în urma unui conflict apărut spontan cu Zîmbrean

Serghei, intenționat i-a aplicat ultimului o lovitură cu pumnul în regiunea spatelui,

provocîndu-i, conform raportului de expertiză medico-legală din 18 ianuarie 2012,

fractura apofizei transversale L 2 pe dreapta, care condiționează o dereglare a

sănătății de lungă durată și se califică ca vătămare corporală medie.

Instanța a relevat că obiecțiile părții apărării că trauma depistată la partea

vătămată ar fi una veche și putea fi cauzată în alte circumstanțe nu sunt justificate

prin probe. Mai mult, o concluzie certă cu privire la caracterul recent al traumei și

provocarea ei, posibil, în circumstanțele indicate, a susținut-o și expertul în ședința de

judecată.

1

Vătămarea medie a integrității corporale părții vătămate a fost comisă de

inculpat și acest fapt este confirmat cu certitudine prin declarațiile părții vătămate,

care coroborează cu declarațiile martorilor audiați Olar Maria, Mutiuc Eugen, Simion

Ion și Inculeț Aurel, cu rapoartele de expertiză medicale și declarațiile expertului.

Prin urmare, totalitatea probelor cercetate și apreciate din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, constată vinovăția inculpatului și acțiunile lui au fost

încadrate în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, ca vătămarea intenționată medie a

integrității corporale sau a sănătății, care nu este periculoasă pentru viață, dar care a

fost urmată de dereglarea îndelungată a sănătății.

Instanța de fond a luat în considerare că inculpatul a săvîrșit o infracțiune mai

puțin gravă, nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv, este tînăr și încadrat

în cîmpul muncii, că circumstanțe agravante nu au fost stabilite și a concluzionat că

corectarea lui este posibilă fără izolarea de societate, prin aplicarea condamnării cu

suspendarea condiționată a pedepsei aplicate comform prevederilor art. 90 Cod penal

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care ultimul să fie

achitat, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de acesta.

Apelanții au indicat că sentința este ilegală, fiind unilateral motivată, la

pronunțarea căreia au fost ignorate depozițiile inculpatului, de asemenea a martorului

Mutiuc Eugen și nu s-a ținut cont de activitatea de zi cu zi a inculpatului, adică

trauma putea fi provocată cu o perioadă de 1-14 zile înainte de efectuarea

radiogramei.

Totodată, apelanții au solicitat audierea în ședința de judecată a martorului

Plamadeala Alexandru, despre care nu știau la momentul judecării cauzei în instanța

de fond.

2013, apelul a fost respins, ca fiind nefondat.

Instanța de apel a remarcat că în ședința de judecată nu a fost invocată

necesitatea administrării de noi probe și nu au fost formulate cereri privind cercetarea

suplimentară a probelor administrate în prima instanță, fiind verificate declarațiile și

probele materiale examinate în ședința de judecată în fond.

Starea de fapt și de drept constatată de prima instanță concordă cu

circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței, care

cuprinde elementele definitorii condamnării, prevăzute de art. 394 alin. (1) și (2) Cod

de procedură penală și nu există temei pentru a da o nouă apreciere probelor, care

dovedesc cu certitudine săvîrșirea infracțiunii respective de către inculpat, iar la

aplicarea pedepsei s-a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, 90 Cod

penal, fiind aplicate în limitele prevăzute de lege.

solicită casarea deciziei menționate, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care ultimul să fie achitat.

Recurenții au specificat că hotărîrile judecătorești sunt nefondate, contrare

scopului procesului penal, că instanțele de judecată nu au dat o apreciere

argumentelor apărării, punînd la baza sentinței doar probele acuzării.

2

Nici un martor nu a declarat că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură

cu pumnul în regiunea spatelui și ultimului i-a fost aplicată o pedeapsă pentru o

infracțiune pe care acesta nu a săvîrșit-o.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului, pentru a repara erorile de drept, dar doar în

temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2), 429 alin. (1), 430 alin. (5), 434 Cod de procedură

penală, cererea de recurs trebuie să fie motivată, să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

Instanța de recurs, se pronunță doar în limitele motivelor invocate în recurs.

În aspectul vizat, se reține că recursul menționat este fondat pe art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, care prevede următoarele temeiuri de drept pentru

recursul ordinar - nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat

o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost

pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza

unei legi mai blînde.

Însă, în pofida prescripțiilor enunțate, recurenții nu au specificat în recursul

declarat care ar fi erorile de drept concrete și esența circumstanțelor că nu au fost

întrunite elementele infracțiunii sau că instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare

pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu

excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde,

fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens (pct.

5 din prezenta decizie).

Astfel, recursul de pe rol nu întrunește condițiile legale de conținut, iar instanța

de recurs nu este competentă din oficiu să concretizeze și să completeze recursul

ordinar al inculpatului și avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept care l-ar

justifica.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului, pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv și în temeiul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect și cu referire la argumentul regăsit în recurs că decizia

instanței de apel este nefondată, se atestă că, împrejurările menționate în partea

descriptivă a deciziei instanței de apel, inclusiv cele reproduse în pct. 4 din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel, a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată inculpatului și

încadrarea juridică a acțiunilor infracționale ale lui, în strictă conformitate cu

3

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar, pronunțîndu-se argumentat asupra

tuturor motivelor invocate în apel și recursul ordinar. Pedeapsa aplicată inculpatului a

fost individualizată și aplicată în limitele prevederilor legale.

Mai mult, recurenții nu au solicitat în recursul ordinar casarea sentinței

instanței de fond, fapt ce impune concluzia că ei sunt de acord cu aceasta și care

contrazice solicitării invocate în recurs privind pronunțarea unei noi hotărîri, prin

care inculpatul să fie achitat (pct. 5. din decizie).

Pe lîngă acesta, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar, instanța de apel poate

da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de apel privind

doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în alt sens decît cel pe care îl

propune inculpatul și avocatul este o competență legală a acestei instanțe, care,

nefiind temei de drept din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură, nici nu

poate fi supusă criticii prin intermediul recursului ordinar.

Prin urmare, instanța de apel, în raport cu motivele invocate în recursul

ordinar, nu a comis erori de drept, hotărîrea atacată conține motive clare și legale pe

care se întemeiază, iar recursul nominalizat este și vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 1), 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu întrunește condițiile legale de conținut și este vădit neîntemeiat.

În asemenea circumstanțe, dat fiind că recursul nominalizat nu îndeplinește

cerințele legale de conținut și este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Palesica Nicolae Ion

și avocatul Antoci Maria, împotriva sentinței Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău

din 14 februarie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08

aprilie 2013, deoarece nu îndeplinește cerințele legale de conținut și este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 30 octombrie 2013.

Președinte Petru Ursache

Judecători Iurie Diaconu

Ion Arhiliuc

4