1ra-1752/2014 — art. 201-1 alin. 3 lit. a CP

Dosarul nr. 1ra-1752/2014

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

26 noiembrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Ghenadie Nicolaev și Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de inculpat, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie

2013, în cauza penală privindu-l pe

Țîcu Victor Ion, născut la 07 martie 1989,

originar și domiciliat în mun. Chișinău, str. Studenților

2/3, ap. 14.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.02.2012 – 08.10.2012;

Instanța de apel: 27.11.2012 – 30.04.2013;

Instanța de recurs: 29.10.2014 – 26.11.2014.

C O N S T A T Ă :

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 5 ani

închisoare, iar în baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 1 an.

octombrie 2011, în jurul orelor 21.00, aflîndu-se la domiciliu său situat pe str. Studenților

2/3, ap. 14 din mun. Chișinău, în rezultatul unui conflict apărut între el și fratele său Țîcu

Gh., i-a aplicat acestuia mai multe lovituri și în rezultatul unei lovituri mai puternice cu

cuțitul în cutia toracelui i-a cauzat ultimului, conform raportului de expertiză medico-

legală nr. 48/D din 30.11.2011, vătămări corporale grave.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, violența în familie, adică acțiunea

intenționată, manifestată fizic, comisă de un membru al familiei asupra unui alt membru

al familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.

de art. 401- 402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către acuzatorul de

stat solicitînd casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri prin

1

care inculpatului Țîcu V. să-i fie aplicată o pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 7

(șapte) ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis.

În susținerea apelului declarat, acuzatorul de stat a invocat că instanța de judecată

greșit a aplicat în privința inculpatului o pedeapsă cu suspendarea condiționată, întrucît

infracțiunea prevăzută de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, se atribuie la categoria

infracțiunilor deosebit de grave în cazul cărora art. 90 Cod penal nu este aplicabil.

apelul acuzatorului de stat a fost admis, cu casarea sentinței și pronunțarea unei noi

hotărîri potrivit căreia Țîcu V. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011

alin. (3) lit. a) Cod penal, la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

închis.

argumentele invocate în apel de către procuror, ce vizează pedeapsa aplicată inculpatului,

sunt întemeiate, iar instanța de fond soluționînd chestiunea privind individualizarea

pedepsei, n-a acordat deplină eficiență prevederile art. 90 Cod penal.

Pin urmare, instanța de apel a conchis că procedînd în asemenea mod, prima

instanță a aplicat o pedeapsă în alte limite decît cele prevăzute de lege, eroare care

urmează a fi corectată la judecarea cauzei în procedura de apel. Totodată, s-a constatat că

instanța de fond just a stabilit circumstanțele cauzei și a statuat asupra vinovăției lui Țîcu

V. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, însă incorect

a aplicat prevederile art. 90 Cod penal și a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei în privința ultimului.

În același context, instanța de apel a făcut trimitere la art. 90 alin. (2) Cod penal,

care prevede că în privința persoanelor care au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave si

excepțional de grave, precum și în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei nu se aplică.

Or, infracțiunea comisă de inculpatul Țîcu V. se clasifică potrivit art. 16 Cod penal

ca o infracțiune deosebit de gravă, pentru care legea penală prevede pedeapsa sub formă

de închisoare de la 5 la 15 ani, iar instanța nu a ținut cont în deplină măsură de instituția

individualizării pedepsei, prin care se înțelege operațiunea de adnotare a pedepsei și a

executării ei la cazul concret și la persoana infractorului, astfel încît să se asigure scopul

ei și să se realizeze finalitatea răspunderii penale.

În urma celor expuse, instanța de apel a statuat asupra faptului că în prezenta cauză

penală de învinuire a lui Țîcu V. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3)

lit. a) Cod penal, suspendarea condiționată a pedepsei penale nu poate fi aplicată din

considerentele evidențiate mai sus.

Totodată, s-a remarcat că, la caz, nu sunt temeiuri de a mări cuantumul pedepsei

stabilite inculpatului Țîcu V. de la 5 ani la 7 ani, după cum cere acuzatorul de stat în

apelul său, deoarece pedeapsa stabilită, de 5 ani închisoare este corect apreciată de către

instanța de fond, în raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 5,

61, 75, 76 Cod penal, ținînd seama de gradul pericolului social al faptei săvîrșite de

2

inculpat, modul cum a fost comisă fapta, de datele și elementele ce caracterizează

persoana inculpatului și că el anterior nu a fost judecat.

În consecință, instanța de apel a conchis că îndreptarea și reeducarea inculpatului

este imposibilă fără izolarea lui de societate, cu aplicarea pedepsei privative de libertate

minimale prevăzută de articolul incriminat, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

închis reieșind din prevederile art. 72 alin. (4) Cod penal.

solicitînd casarea acesteia și adoptarea unei noi hotărîri, prin care să-i fie aplicată o

pedeapsă non privativă de libertate.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel, în partea stabilirii pedepsei,

nefiind de acord cu excluderea art. 90 Cod penal menționînd că dînsul este pentru prima

dată condamnat, este grav bolnav și necesită îngrijire medicală calificată, ceea ce în

opinia sa ar permite instanțelor să-i aplice suspendarea condiționată a pedepsei stabilite.

În drept, recurentul își fundamentează recursul pe prevederile art. 427 Cod de

procedură penală, fără a indica expres care punct din acest articol este incident cauzei.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de inculpat

menționînd că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, deoarece recurentul nu a ținut

seama de exigențele art. 427 Cod de procedură penală și nu a invocat nici un temei din

cele prevăzute expres de norma nominalizată, iar pedeapsa aplicată inculpatului se

încadrează în limitele prevăzute de sancțiunea articolului în baza căruia acesta a fost

condamnat.

materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind declarat peste

termen, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel pot fi

atacate cu recurs pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

doar în cazurile stipulate expres în acest articol.

Conform dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că recursul este declarat peste termen.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a recursului este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel.

Aceste modificări ale art. 422 Cod de procedură penală, au fost introduse prin Legea nr.

66 din 05.04.2012, publicate în Monitorul Oficial nr.155-159/510 din 27.07.2012, iar

potrivit art. II al legii nominalizate s-a specificat că, prezenta lege intră în vigoare în

termen de 3 luni de la data publicării, adică la data de 27 octombrie 2012.

Din materialele dosarului se reține că, dispozitivul deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău, în prezenta cauză penală a fost pronunțat la data de 30 aprilie

2013, în prezența: procurorului Cojocaru T., inculpatului Țîcu V. și avocatului acestuia,

3

Adam Al., fapt ce se confirmă prin procesul-verbal al ședinței de judecată datat cu 30

aprilie 2014. (f.d. 144)

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 418 Cod de procedură penală, completul

de judecată s-a retras în camera de deliberare și revenind a pronunțat dispozitivul

deciziei, totodată, anunțînd părțile prezente despre data pronunțării integrale a deciziei, și

anume, a fost numită data de 28 mai 2013, ora 10.00.

La 28 mai 2013, potrivit procesului-verbal anexat la fila dosarului 151, a fost

pronunțată hotărîrea motivată.

În continuare, potrivit recipisei din 30 septembrie 2013 semnată de Țîcu V. și

anexată la fila dosarului 158 pe verso, se confirmă că inculpatul a primit copia deciziei

integrale a instanței de apel din 30 aprilie 2013.

Ulterior, nefiind de acord cu decizia instanței de apel, inculpatul a declarat, la 02

octombrie 2014 recurs ordinar, care a fost recepționat de secția documentare procesuală a

cauzelor penale a Curții Supreme de Justiție la 06 octombrie 2014, fiindu-i aplicat număr

de înregistrare 01-2397/14. (f.d.172)

În contextul celor statuate, instanța de recurs amintește că termenul de recurs este

un termen procesual legal, durata lui este stabilită exhaustiv prin lege, acesta fiind absolut

și avînd un caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a

exercita calea de atac. Recursul declarat după expirarea termenului stabilit se respinge ca

tardiv, deoarece legea procesual-penală ce reglementează procedura examinării recursului

ordinar, nu prevede posibilitatea de repunere în termen a acestuia.

În aceiași ordine de idei, se remarcă că art. 230 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, prevede în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un

anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea

actului efectuat peste termen.

Or, potrivit prevederilor art. 231 alin. (3) Cod de procedură penală raportate la

explicațiile pct. 6.5 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din

12.12.2005 „Cu privire la practica judiciară despre judecarea cauzelor penale în ordine de

apel”, cu modificările și completările ulterioare, se specifică că la calcularea termenului

de apel se aplică sistemul de unități libere (zile libere) cu posibilitatea prelungirii

termenului pînă la prima zi lucrătoare, dacă acesta urmează să se sfîrșească într-o zi

nelucrătoare. Totodată, la calcularea termenului de apel, nu se ia în calcul ziua de la care

începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Aceste prevederi sunt

aplicabile și pentru calculul termenului de declarare a recursului ordinar.

Potrivit statuărilor din practica judiciară și reieșind din textul Recomandării nr. 37

din 22 aprilie 2013, cu privire la pronunțarea hotărîrilor judecătorești în procesul penal,

momentul de la care începe să curgă termenul de atac este clar reglementat de lege – el

fiind, în mod exclusiv, acela al pronunțării deciziei redactate – nu numai pentru că astfel

este reglementată cea mai eficace modalitate de luare la cunoștință a celor hotărîte de

instanță, dar și pentru că acest moment este punctul de plecare al unui termen, a cărui

depășire duce la decăderea părților din dreptul de a folosi calea de atac.

4

Astfel, raportînd cauzei textele de procedură penală indicate mai sus, Colegiul reține

că în cauza deferită spre soluționare termenul de declarare a recursului ordinar a curs de

la data de 29 mai 2013, iar ultima zi de declarare a recursului urma să fie 28 iunie 2013.

Potrivit formalismului legii procesual penale, avînd caracter de garanție egală

pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art.20 din Constituția Republicii

Moldova, ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin

stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația

îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiune decăderii din exercițiul

dreptului. Ca atare, neexecutarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii

menționate, duce la pierderea acestuia.

În consecință, ținînd seama de circumstanțele speței și avînd în vedere că

inculpatului i s-a înmînat copia deciziei motivate a instanței de apel, iar recursul a fost

depus la Curtea Supremă de Justiție abia la data de 06 octombrie 2014, Colegiul penal

conchide că recursul declarat este depus peste termenul legal prevăzut de art.422 Cod de

procedură penală - de 30 zile.

penal

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Țîcu Victor Ion, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 aprilie

2013, în propria cauză penală, ca fiind declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 19 decembrie 2014.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

5