1ra-885/2013 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

Dosarul nr. 1ra-885/2013

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

16 octombrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

judecători – Nicolae Gordilă, Elena Covalenco,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 aprilie 2013, declarat de către

avocatul Ion Popescu, în numele inculpatei

Cotoman Irina Vladimir, născută la 16 mai 1991,

originară și domiciliată în r-l Criuleni, s. Bălăbănești.

C O N S T A T Ă :

condamnată în baza art.186 alin. (2) lit. d) Cod penal, la 1 an 6 luni închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei în baza art. 90 Cod penal, pe un termen de 1 an.

împreună cu soțul său Zavtoni Tudor Ivan, se aflau în casa cet. Josan Eugenia

Alexandru din s. Bălăbănești, r-l Criuleni, unde împreună cu soțul ultimei cet. Josan

Valeriu Vasile, consumau băuturi alcoolice. Folosindu-se de faptul că soții Josan erau

în stare de ebrietate, Cotoman I.V., cu scopul de a sustrage bunurile altei persoane, din

gențile cu marfă pregătite de către Josan E.A. pentru vînzare, pe ascuns a sustras

bunuri în sumă totală de 945 lei și bani în sumă de 150 lei, cauzându-i astfel un

prejudiciu material considerabil în sumă de 1095 lei.

Acțiunile inculpatei Cotoman I.V. au fost încadrate în baza art. 186 alin. (2) lit. (d)

Cod penal, furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvîrșită cu cauzarea

daunei în proporții considerabile.

rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, invocînd faptul că

este nevinovată, la dosar nu sunt administrate probe ce ar demonstra vinovăția ei,

instanța de judecată eronat a apreciat probele pe caz, semnătura inculpatei de pe

recipisa de primire a copiei rechizitoriului este contrafăcută, în acțiunile ei nu sunt

elementele componente ale infracțiunii imputate.

fost respins apelul declarat, ca nefondat, cu menținerea sentinței contestate.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că, sentința cuprinde

elementele definitorii condamnării, prevăzute de articolul 394 alin. (l) și (2) CPP și ca

urmare și-a însușit concluziile instanței de fond.

1

Instanța de apel a conchis că vina integrală a inculpatei în săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, a fost confirmată prin probele

administrate la dosar.

Inculpata pe întregul proces penal a susținut că nu este vinovată în comiterea

infracțiunii încriminate, însă această versiune nu este confirmată prin nici o probă

administrată în cauză.

Instanța de apel a statuat că nerecunoașterea vinovăției de către inculpată nu

echivalează cu achitarea acesteia, de vreme ce acuzarea a prezentat probe care cu

certitudine demonstrează vinovăția ei în comiterea celor încriminate, mai mult ca atât,

acesta este un drept al inculpatei de a nu se auto incrimina, consfințit în art. 21 CPP, or,

persoana care pe parcursul procesului penal are calitatea procesuală de inculpat nu

poate fi urmărită penal pentru depunerea declarațiilor intenționat false, decât în

cazurile expres prevăzută de legea procesual penală.

Deci, reieșind din cele expuse mai sus, instanța de apel a conchis că dubiul

judiciar a fost înlăturat, vinovăția inculpatei fiind dovedită pe deplin prin probe

veridice, utile, pertinente și concludente, administrate în conformitate cu normele de

procedură penală.

Pe această linie de considerente, apărările inculpatei în sensul cerințelor de

achitare, de către instanța de apel au fost apreciate ca neîntemeiate.

Instanța de apel nu a avut motiv de a casa sentința nici în partea aplicării

pedepsei, constatînd că la soluționarea chestiunii respective s-a acordat deplină

eficiență prevederilor articolului 7, 61, 75, 90 Cod penal, astfel, fiind aplicată în limitele

prevăzute de lege și instanța de fond motivat a stabilit categoria și măsura de

pedeapsă, relevînd în cuprinsul sentinței circumstanțele cauzei, persoana inculpatei,

gravitatea infracțiunii săvîrșite și, în așa mod, corect concluzionînd că atingerea

scopului pedepsei se v-a asigura prin aplicarea închisorii cu suspendarea condiționată

a executării pedepsei.

inculpatei, în care solicită casarea acesteia, cu rejudecarea cauzei de către instanța de

apel, în alt complet de judecată, invocînd faptul că probele administrate pe caz nu

confirmă vinovăția inculpatei și au fost apreciate eronat de către instanțe, instanța de

apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel și nu a apreciat corect

circumstanțele de fapt la încadrarea juridică a faptelor, instanța de apel nu a verificat în

ședință probele.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul constată, că instanța de apel a conchis întemeiat că vina integrală a

inculpatei în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal, a fost

2

confirmată prin următoarele probe: declarațiile inculpatei, părții vătămate, martorilor

Josan V.V., Zavtoni T.I., Cotoman G.I., și just a conchis că nu are temei de a aprecia

critic aceste declarații, or acestea au fost depuse sub jurământ și avertizare de

răspundere penală în baza art. 312-313 Cod penal, fiind elocvente, consecutive și în

coroborare cu materialele cauzei.

Prezența în acțiunile inculpatei atît a elementelor care caracterizează latura

obiectivă a infracțiunii imputate cît și a celor care caracterizează latura subiectivă a

acestei infracțiuni a fost demonstrată și prin materialele cauzei acumulate în cadrul

urmăririi penale și examinate în procesul cercetării judecătorești și anume:

comunicarea telefonică R-2 nr. 2986 din 14 decembrie 2011, plîngerea părții vătămate

din 22 decembrie 2011, procesul-verbal de cercetare la fața locului din 22 decembrie

2011, procesul-verbal de ridicare din 20.01.2012.

Analizînd materialul probatoriu, instanța de apel legal a statuat că motivele

invocate de inculpată întru susținerea apelului declarat au fost obiect de studiu la

cercetarea judecătorească în instanța de fond, care s-a petrecut sub toate aspectele,

complet și obiectiv prin prisma principiului contradictorialității și nemijlocirii,

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Colegiul constată justă invocarea instanței de apel în motivarea soluției adoptate a

jurisprudenței CEDO, și anume că în situația în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de apel/recurs

eventual, o curte de apel poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță. (Garcia Ruis contra Spaniei, Helle contra Finlandiei).

În același context, Colegiul menționează că deși art. 6 § 1 al Convenției obligă

instanțele judecătorești să-și motiveze hotărârile, însă Curtea a clarificat că acest lucru

nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument în parte (Van de Hurk v. the

Netherlands). Modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești

poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina circumstanțelor

cauzei (Hiro Balani v. Spain).

În opinia instanței de recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul apărării și a adoptat o hotărîre legală, întemeiată și

motivată, însușindu-și legal argumentele instanței de fond, argumente fundamentate în

fapt și în drept, prezentate în hotărîrea atacată, și corect a considerat că nu este

necesară reluarea acestora, constatîndu-se că la administrarea probelor nu au fost

încălcate drepturile și libertățile constituționale ale participanților la proces și probele

puse la baza hotărîrilor nu conțin erori procesuale ce ar putea influența autenticitatea

concluziilor.

De asemenea, instanța de apel corect a conchis că în ședința de judecată în apel nu

a fost invocată necesitatea administrării de noi probe, precum și n-au fost formulate

cereri privind cercetarea suplimentară a probelor administrate în prima instanță, fiind

verificate declarațiile și probele, materiale examinate în ședința de judecată în fond și în

baza cărora ea a concluzionat necesitatea pronunțării unei sentințe de condamnare.

3

Deci, argumentul recurentului cu privire la neverificarea în ședința instanței de

apel a probelor nu și-a găsit confirmare în cazul supus judecării, dat fiind faptul că

partea apărării și inculpata nu a solicitat acestea.

Referitor la argumentele recurentului precum că, probele administrate pe caz nu

confirmă vinovăția inculpatei și au fost apreciate eronat de către instanțe, Colegiul

remarcă că acestea au fost invocate de inculpată în cererea de apel, și ca urmare

criticele date au fost examinate de către instanța de apel, care just a concluzionat că în

acest context, nu există temei pentru a da o nouă apreciere probelor, instanța de apel

fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea probelor puse la baza

sentinței de condamnare. Mai mult ca atît, argumentul privind aprecierea eronată a

probelor ține de examinarea cauzei în fapt și în drept, fie în instanța de fond, fie în

instanța de apel, și dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar

da temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare, totodată s-a

constatat că instanțele de judecată au examinat cauza penală prezentă fără careva

abateri de la normele de procedură și corect au apreciat probele cercetate sub toate

aspectele, concluzie ce este susținută și de instanța de recurs.

Astfel, Colegiul consemnează că recurentul invocă în recursul declarat aceleași

argumente ca și în apel, asupra cărora, instanța de apel deja s-a expus.

În recursul ordinar declarat de apărător, hotărîrea recurată este criticată, prin

prisma art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept

comisă de instanțele de fond ori de apel, atunci cînd instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței; nu au fost întrunite elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o

hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost

pus sub învinuire, cu excepția cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza

unei legi mai blînde; sau faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Verificînd recursul în acest aspect, Colegiul penal constată că temeiurile invocate

de apărător, nu persistă în cauză, deoarece conform textului deciziei instanței de apel,

aceasta corespunde în totul cerințelor art. 414, 417 Cod de procedură penală, fiind

legală și întemeiată, nefiind prezente în aceasta erori de drept, care ar fi temei de

implicare a instanței de recurs în sensul casării.

De asemenea, Colegiul reține că sînt lipsite de relevanță temeiurile cu privire la

neîntrunirea elementelor infracțiunii și încadrarea juridică greșită a faptei incriminate

inculpatei, astfel fiind corectă determinarea și constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite de inculpată și semnele componenței

de infracțiune prevăzute art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Prin urmare, la judecarea recursului nu au fost constatate motive ce ar da temei de

a rejudeca cauza în ordine de recurs, din care considerente recursul urmează a fi

declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

4

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E

Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 11 aprilie 2013, declarat de către avocatul Ion Popescu, în numele

inculpatei Cotoman Irina Vladimir, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 23 octombrie 2013.

Președinte: (semnătură) Petru Ursache

Judecători: (semnătură) Nicolae Gordilă

(semnătură) Elena Covalenco

Copia corespunde originalului

Judecător: Nicolae Gordilă

5

6