VARLEY v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
VARLEY v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2000)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 32400/96 de către Michael John VARLEY împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune) care a stat la 6 ianuarie 2000 în calitate de Cameră compusă de M. Pellonpää, Președintele Sir Nicolas Bratza, G. Ress, V. Butkevych, dna N. Vajić, J. Hedigan, dna S. Botoucharova, judecători și V. Berger, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 30 septembrie 1995 de Michael John Varley împotriva Regatului Unit și înregistrată la 24 iulie 1996 în dosarul nr. 32400/96; având în vedere rapoartele prevăzute la art. 49 din Regulamentul Curții; Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat la 20 aprilie 1998; după deliberare; Decide după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național Regatul Unit, născut în 1918 și locuiește în Doncaster, Yorkshire de Sud. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 iulie 1992, Curtea locală a judecătorilor a organizat o audiere în legătură cu obligația reclamantului de a plăti taxa comunitară (taxul pe valuri). Reclamantul nu a fost reprezentat legal și protestat împotriva indisponibilității ajutorului juridic. La 19 iunie 1995, Curtea Doncaster Magistrates, la o a doua audiere, a constatat că nu a plătit acuzația comunitară a fost cauzată de neglijența sa culpabilă și l-a angajat la șapte zile de închisoare. Ordinul de comision a fost suspendat la plata de 1 £ pe săptămână și 55 £ în costuri. Reclamantul nu a fost reprezentat legal. El susține că a solicitat în mod eșuat pentru asistență juridică. Reclamantul nu a fost încarcerat.Legea și practicile interne relevante În momentul respectiv, nici sistemul de asistență juridică civilă, nici sistemul de asistență judiciară penală nu prevede reprezentarea deplină în fața magistraților în cadrul procedurilor de comision comunitare. Sistemul de asistență juridică „Formul verde” a furnizat două ore de ajutor de la un avocat și ar putea include pregătirea unui caz în instanță, dar nu a prevăzut reprezentarea. O prelungire a limitei de costuri ar putea fi acordată de Consiliul de asistență juridică. Asistența prin intermediul schemei de reprezentare („ABWOR”) a permis instanței, în circumstanțe limitate, să numească un avocat care se afla în secțiile de judecată pentru a reprezenta o parte care nu ar fi reprezentată altfel. Curtea nu a fost obligată să consilieze o parte cu privire la posibilitatea unei astfel de numări. Schema de sollicitare a obligației, care a furnizat reprezentare pentru acuzat în cazurile penale dinaintea magistraților, nu a extins procedurile de penalitate comunitară. În urma hotărârii Curții în cazul Benham v. Regatul Unit (Jurisprudența din 10 iunie 1996, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-III, p. 738), în cazul în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 6 §§ 1 și 3 litera (c) din Convenție în ceea ce privește plângerea reclamantului de lipsa de reprezentare juridică, Regatul Unit a adoptat art. 3 alineatul (2) din Regulamentele de 1997 (S.I. 1997, nr. 997). În temeiul acestei dispoziții, cu efect de la 1 iunie 1997, orice persoană a căror resurse financiare sunt ca să-l facă eligibilă are dreptul la asistență prin intermediul unei proceduri de reprezentare în instanța judecătorilor în care este în pericol un termen de închisoare ca urmare a nefuncției sale de a plăti orice sumă pe care a fost ordonată să o plătească. Reclamantul invocă articolele 3, 6, 7, 8 și 10 din Convenție. El afirmă, printre altele, că este persecutat în mod constant de către autoritățile din domeniul acuzației comunitare, că nu are asistență juridică și că Curtea judecătorilor nu a acceptat unele din cererile sale scrise. PROCEDURĂ Cererea a fost introdusă la 30 septembrie 1995 înaintea Comisiei Europene a Drepturilor Omului, înregistrată la 24 iulie 1996. La 14 ianuarie 1998, Comisia a hotărât să comunice cererea către guvernul contestat. Observațiile scrise ale Guvernului au fost prezentate la 20 aprilie 1998 și au fost transmise reclamantului la 21 aprilie 1998. La 18 mai 1998, Comisia a primit o scrisoare de la Kerrigans, o firmă de avocati de la Doncaster, Yorkshire de Sud, care a declarat că au fost contactate de către reclamant în legătură cu cazul său și că au dorit să solicite asistență judiciară în numele său. La 29 mai 1998 au prezentat formularele necesare, semnate de către solicitant. Iunie 1998 Secretariatul Comisiei a informat reclamantul că formularele de asistență juridică au fost transmise guvernului pentru observații înainte de 15 iulie 1998. Aceste observații au fost primite la 16 iulie 1998. Examinarea cererii de asistență juridică a reclamantului a fost enumerată pentru sesiunea Comisiei din septembrie. La 21 iulie 1998, secretariatul Comisiei a trimis o scrisoare avocatilor reclamanților, reamintind-le că nu au răspuns la observațiile scrise ale guvernului din 20 aprilie 1998. Scrisoarea a atras în continuare atenția reclamantului asupra dispoziției Convenției privind apariția unei cereri din lista cazurilor (ex-art. 30 alineatul (1) litera (a)). La 24 iulie 1998, avocatii reclamanților au răspuns că așteptau primirea observațiilor guvernului contestat, menționate în scrisoarea secretariatului din 23 iunie 1998, în care acestea își vor prezenta observațiile. La 15 septembrie 1998, Comisia a respins cererea reclamantului de asistență juridică. Într-o scrisoare din 16 septembrie 1998, Secretariatul Comisiei a explicat reclamantului că observațiile în cauză se referă exclusiv la cererea de asistență juridică a reclamantului. Prin aceeași scrisoare, reclamantul a fost informat că ajutorul juridic a fost refuzat. În cele din urmă, scrisoarea a reiterat că nu a fost primită niciun răspuns la observațiile guvernului din 20 aprilie 1998 în numele reclamantului. Reclamantul nu a răspuns. La 1 noiembrie 1998, prin aplicarea articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, cazul a scăzut să fie examinat de către Curte în conformitate cu dispozițiile acestui protocol. Având în vedere conținutul corespondenței cu reclamantul și faptul că nu răspunde la observațiile guvernului din 20 aprilie 1998, precum și la art. 37 § 1 litera (a) din convenție, Curtea constată că reclamantul nu mai intenționează să urmărească petiția. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DECIZIA DE APLICARE A LISTA CAUZELOR Vincent Berger Matti Pellonpää Președintele grefierului