YASAR v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
YASAR v. TURKEY (CtEDO, 2000)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 44754/98 de Emin YAȘAR împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune) care așezează la 8 februarie 2000 în calitate de cameră compusă de dna E. Palm, președintele J. Casadevall, L. Ferrari Bravo, R. Türmen, C. Bîrsan, dna W. Thomassen, R. Maruste, judecători și M. O’Boyle, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 24 septembrie 1996 de Emin Yașar împotriva Turciei și înregistrată la 2 decembrie 1998 în dosarul nr. 44754/98; având în vedere raportul prevăzut la art. 49 §§ 1 și 4 din Regulamentul Curții; deliberat; hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național turc, născut în 1965 și locuiește în Ordu. El este reprezentat în fața Curții de către dl Voral Soytekin, un avocat practicant în İstanbul. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 august 1980, reclamantul, acuzat de a fi membru al organizației ilegale Dev-Yol (Camera Revoluționară), a fost luat în custodie de poliție în Fatsa. În 1983, procurorul public al instanței militare a instituit proceduri penale împotriva lui în cadrul Curții Marțială Erzincan și l-a acuzat de participare la o organizație ilegală care vizează să submineze ordinea constituțională pentru a-l înlocui cu un regim marxist-leninist. Procesul a cerut ca reclamantul să fie condamnat în conformitate cu secțiunea 146 din Codul Penal turc, care reglementează infracțiunile împotriva statului. La 21 aprilie 1988, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 24 august 1988, Curtea Marțială și-a pronunțat hotărârea. În conformitate cu Legea nr. 3953, pronunțată la 30 decembrie 1993, dosarul a fost transferat la o instanță nemilitară, Curtea de Casație. La 3 iulie 1995, Curtea de Casație a anulat decizia instanței de primă instanță din cauză că instanța nu a aplicat dispozițiile juridice relevante pentru infracțiune în cauză. La 24 iunie 1997, Curtea Ankara Assize, la care s-a înmânat cazul, a ordonat ca procedurile penale împotriva reclamantului să fie încheiate din cauza expirării termenului legal în temeiul articolului 102 din Codul Penal turc. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 din Convenție cu privire la durata detenției sale în reținere. Reclamantul se plânge în continuare în conformitate cu art. 6 din Convenție că procedura penală inițiată împotriva lor nu a fost încheiată într-un timp rezonabil, astfel cum prevede Convenția. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 din Convenție cu privire la durata detenției sale în reținere. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 din Convenție, „Curtea nu poate să se ocupe decât de această chestiune ... într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală. În absența unor măsuri de remediere interne, termenul de șase luni rezultă din actul reclamat”. Curtea observă că, în cazul în care reclamantul a fost eliberat din închisoare la 21 aprilie 1988, în așteptarea procesului, în timp ce cererea a fost introdusă la 24 septembrie 1996, adică mai mult de șase luni mai târziu. În consecință, această parte a cererii este introdusă din timp și trebuie respinsă în temeiul art. 35 din Convenție. Reclamantul plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil, conform prevederilor Convenției. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza cazului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesară, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, determină examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurilor penale.