IANNI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46986/99 prezentate de Domenico Ianni împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 februarie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, B. Conforti, F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, K. Traja, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea depusă la 30 octombrie 1997 și înregistrată la 22 martie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE Reclamantul este un cetățean italian, născut în 1930 și rezident în L'Aquila. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Luciano și Mario Antonio Rossi, avocați în L'Aquila. Procedura civilă La 24 septembrie 1979, reclamantul l-a numit pe dl D. în fața Tribunalului din L'Aquila pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul unei agresări. Din cele douăzeci și trei de audieri prevăzute între 27 martie 1980 și 21 mai 1990, șase au fost revocate din oficiu, cinci la cererea părților, opt la audierea martorilor, trei la audierea martorilor, o expertiză și constituirea de noi avocați pentru pârât. La 15 iunie 1990, judecătorul de punere în funcțiune a amânat cazul la 17 decembrie 1990 pentru a permite părților să-și prezinte concluziile, iar instanța de audiere a pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 18 decembrie 1990. September 1992. Această audiere a fost pronunțată în mod oficial la 7 octombrie 1992. printr-o hotărâre din 4 noiembrie 1992, al cărei text a fost depus la grefă la 11 ianuarie 1993, Tribunalul a acceptat cererea reclamantului. La 3 aprilie 1993, dl D. a făcut apel la Curtea de Apel din L'Aquila. Prima audiere a avut loc la 19 octombrie 1993. La 19 aprilie 1994, consilierul de punere în funcțiune a amânat cazul la 7 februarie 1995 pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. octombrie 1995. Părțile și-au prezentat concluziile la 2 aprilie 1996 și tribunalul de apel din fața camerei competente a avut loc la 21 aprilie 1998. printr-o hotărâre din 3 aprilie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 20 august 1998, Curtea de Apel a respins recursul. Recurentul a depus o plângere la 3 noiembrie 1975 împotriva dlui D., iar procedura penală s-a încheiat la 23 noiembrie 1978 printr-o hotărâre prin care se constată că faptele care constituie încălcarea dreptului comunitar au fost amnistiate. Conform informațiilor furnizate de solicitant, acesta din urmă nu este constituit parte civilă în cadrul procedurii penale. Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 24 septembrie 1979 și s-a încheiat la 20 august 1998. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de peste 18 ani și 10 luni, pentru două instane, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Recurentul se plânge, de asemenea, de durata procedurii penale care a precedat procedura civilă. Curtea arată că reclamantul nu este constituit ca parte civilă în procedura penală și că, prin urmare, o astfel de procedură nu avea ca scop să soluționeze o contestație privind drepturile și obligațiile cu caracter civil. În plus, această procedură nu se referea la o acuzație penală împotriva reclamantului, întrucât nu avea calitatea de pârât, ci de reclamant. Curtea amintește în această privință jurisprudența constantă potrivit căreia dreptul conferit prin art. 6 alineatul (1) din convenție de a fi soluționat o acuzație penală este valabil numai pentru pârât și nu pentru victimă. Prin urmare, acest motiv trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție, deoarece este incompatibil cu dispozițiile convenției. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară în privința motivului invocat de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii civile prin care se declară că este necesară o suprataxă. S. Dolle N. Bratza Modululer Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46986/99

présentée par Domenico Ianni

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 29

février

2000 en une chambre composée de

Sir

Nicolas Bratza,

président

,

M.

J.-P. Costa,

M.

B. Conforti,

M

me

F. Tulkens,

M.

W. Fuhrmann,

M.

K. Jungwiert,

M.

K. Traja,

juges

,

et de

M

me

S. Dollé,

greffière de section

;

Vu la requête introduite le 30 octobre 1997 et enregistrée le 22 mars 1999

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1930 et résidant à L'Aquila. Il est représenté devant la Cour par M

es

Luciano et Mario Antonio Rossi, avocats à L'Aquila.

A.

La procédure civile

Le 24 septembre 1979, le requérant assigna M. D. devant le tribunal de L'Aquila afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’une agression.

La mise en état de l’affaire commença le 20 janvier 1980. Des vingt-trois audiences prévues entre le 27 mars 1980 et le 21 mai 1990, six furent renvoyées d’office, cinq à la demande des parties, huit concernèrent l’audition de témoins, trois une expertise et une la constitution de nouveaux avocats pour le défendeur. Le 15 juin 1990, le juge de la mise en état ajourna l’affaire au 17 décembre 1990 pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 18

septembre 1992. Cette audience fut renvoyée d’office au 7 octobre 1992. Par un jugement du 4 novembre 1992, dont le texte fut déposé au greffe le 11 janvier 1993, le tribunal fit droit à la demande du requérant.

Le 3 avril 1993, M. D. interjeta appel devant la cour d'appel de L'Aquila. La première audience se tint le 19 octobre 1993. Le 19 avril 1994, le conseiller de la mise en état ajourna l’affaire au 7 février 1995 pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions. L’avocat du requérant ne s’étant pas présenté, l’audience fut renvoyée au 17

octobre 1995. Les parties présentèrent leurs conclusions le 2 avril 1996 et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente se tint le 21 avril 1998. Par un arrêt du 3

avril 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 20 août 1998, la cour d'appel rejeta l’appel.

B.

La procédure pénale

Le requérant a porté plainte le 3 novembre 1975 contre M. D. et la procédure pénale s’est terminée le 23 novembre 1978 par un jugement constatant que les faits constitutifs de l’infraction avaient été amnistiés. Selon les informations fournies par le requérant, ce dernier ne s’est pas constitué partie civile dans la procédure pénale.

EN DROIT

1.

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 24 septembre 1979 et s'est terminée le 20 août 1998.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est de plus de dix-huit ans et dix mois, pour deux instances, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2.

Le requérant se plaint également de la durée de la procédure pénale ayant précédé la procédure civile.

La Cour relève que le requérant ne s’est pas constitué partie civile dans la procédure pénale et que, partant, une telle procédure n’avait pas pour but à son égard de faire trancher une contestation sur des droits et obligations de caractère civil. De plus cette procédure n'avait pas trait à une accusation pénale dirigée contre le requérant puisqu'il n'avait pas la qualité d'accusé, mais de plaignant. La Cour rappelle à cet égard la jurisprudence constante selon laquelle le droit conféré par l'article 6 § 1 de la Convention de voir trancher une accusation pénale n'est valable que pour l'accusé et non pour la victime.

Par conséquent, ce grief doit être rejeté conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention car incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure civile

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

S. Dollé

N. Bratza

Greffière

Président