SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 56983/21 Ahmet AȘIK împotriva Türkiye Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 aprilie 2023 într-un comitet compus din Jovan Ilievski, președintele Lorraine Schmbri Orland, Diana Sârcu, judecători și Dorothee von Arnim, graffière de secțiune cererea n 56983/21 împotriva Republicii Türkiye și al cărui resortisant al acestui stat, dl Ahmet Așikik, născut în 1981 și deținut la Afyonkarahisar, a sesizat Curtea la 9 noiembrie 2021 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cererea se referă la acuzațiile de abuz suferite de reclamant în timpul custodiei sale în perioada 26 august-19 septembrie 2016, ca urmare a tentativei de lovitură din 15 iulie 2016, ca urmare a așa-numitei sale apartenențe la organizație numită FETÖ/PDY (organizație desemnată de autoritățile turce aflate sub jurisdicția statului) Prin decizia din 26 mai 2021, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a componentelor substanțiale și procedurale ale articolului 3 din convenție din cauza relelor tratamente pe care le-a suferit reclamantul în timpul custodiei sale în perioada 26 august-19. September 2016 și de insuficiența anchetei penale desfășurate de procurorul Republicii Competente, care a calificat abuzurile suferite de reclamant într-un tratament inuman și i-a acordat reclamantului suma de 50 000 de lire turce (2850 de lire turce). EUR pentru daune morale. Ea a trimis o copie a deciziei sale procurorului competent al Republicii pentru a deschide o nouă instrucțiune cu privire la partea procedurală a articolului 3 din Convenție. Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale, precum și absența unei căi de atac interne eficiente pentru a-și exercita obiecțiunile. El invocă o încălcare a articolelor 3 și 6 din convenție. EVALUAREA CURȚII Având în vedere formularea și substanța obiecțiunilor prezentate de reclamant (Radodilja și alte țări [C.C.], n 37685/10 și 22768/12, § 126, 20 martie 2018), Curtea le va examina numai din perspectiva articolului 3 din Convenție. Curtea arată că a reieșit din decizia Curții Constituționale din 26 mai 2021 că a constatat o încălcare a componentelor substanțiale și procedurale ale articolului 3 din Convenție din cauza relelor tratamente suferite de reclamant în timpul custodiei sale în perioada 26 august-19. September 2016 și de insuficiența anchetei penale desfășurate de procurorul Republicii Competente și a trimis o copie a deciziei sale procurorului din Republica Competentă pentru a iniția o nouă anchetă penală și i-a acordat reclamantului suma de aproximativ 2850 EUR pentru prejudiciul moral pe care îl suferise. Curtea amintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de calitatea de victimă a unei victime mai puțin în sensul articolului 34 din convenție, cu excepția cazului în care autoritățile naționale recunosc, în mod explicit sau în esență, ulterior repară încălcarea Convenției (Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 44 CEDH 1999 VI, Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 179-180, CEDH 2006 Gäfgen c. Germania [GC], n 22978/05, § 115, CEDH 2010 și Kurić și alții c. Slovenia [GC], n 26688/06, § 259, CEDH 2012 (extracturi)). Numai atunci când este îndeplinită aceste două condiții este îndeplinită natura subsidiară a mecanismului de protecție a Convenției privind examinarea cererii (Eckle c. Germania, 15 iulie 1982, § 69 și următoarele, seria A n n 51, și dl Özel și alții c. Turcia, nr. 14350/05 și alte 2 § 157, 17 noiembrie 2015). Prin urmare, este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile naționale, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat prin convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă (scordino, citată anterior, § 193), și Tamuçat și alte c. Turcia (dec.), n 37930/09, § 41, 24 ianuarie 2017). Curtea consideră că caracterul adecvat și suficient al redresării de către autoritățile naționale depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei, având în vedere în special natura încălcării Convenției care se află în joc (Gäfgen, citată anterior, § 116). În cazul unui tratament incorect intenționat al unor agenți ai statului care nu respectă dispozițiile art. 3, Curtea consideră că două măsuri sunt necesare pentru ca repararea să fie suficientă. Autoritățile statului trebuie să desfășoare o anchetă aprofundată și efectivă care să poată duce la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile. În plus, reclamantul trebuie, dacă este cazul, să primească o compensație ( Gäfgen, citată anterior, §§ 116-118, și Shmorgunov și alții c. Ucraina, n 15367/14 și alte 13 § 399, 21 ianuarie 2021. În ceea ce privește prima condiție, având în vedere constatările Curții Constituționale din decizia sa din 26 mai 2021, Curtea concluzionează că aceasta a recunoscut răspunderea statului pârât din cauza relelor tratamente suferite de reclamant în timpul custodiei sale, precum și lipsa unei anchete suficiente efectuate de procurorul Republicii Competente. Rămâne de stabilit dacă redresarea acordată reclamantului era adecvată și suficientă. În speță, Curtea Constituțională a acordat reclamantului suma de aproximativ 2 850 EUR pentru prejudiciul moral pe care îl suferise. Pentru Curte, valoarea acestei despăgubiri nu poate fi considerată insuficientă în comparație cu cea acordată de Curte. 10. În ceea ce privește ancheta penală împotriva persoanelor responsabile de relele tratamente pe care le-a suferit reclamantul, Curtea arată că, după ce a constatat o încălcare procedurală a articolului 3 din convenție, Curtea Constituțională a trimis o copie a deciziei sale de constatare a încălcării către procurorul Republicii Competente, astfel încât acesta să poată efectua o anchetă penală efectivă în această privință. Reclamantul are posibilitatea de a prezenta o nouă acțiune individuală în fața Curții Constituționale împotriva deciziei pe care procurorul republicii va trebui să o pronunțeze ulterior și, dacă este necesar, poate înainta o nouă cerere Curții (compararea Kd. Kd. Turcia (dec.), nr. 11947/12, § 62, 28 aprilie 2020 și cauzele menționate în aceasta). 11. Prin urmare, având în vedere faptul că redresarea oferită și suficient de mult, reclamantul nu mai poate să își asume răspunderea pentru o încălcare a articolului 3 din Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că nu mai există calitatea de victimă a reclamantului în sensul articolului 34 din Convenție. 12. Prin urmare, cererea este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 11 mai 2023. Dorothee von Arnim Jovan Ilievski Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
56983/21
Ahmet AȘIK
contre la Türkiye
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 11 avril 2023 en un comité composé de
:
Jovan Ilievski
, président
,
Lorraine Schembri Orland,
Diana Sârcu
, juges
,
et de Dorothee von Arnim,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
56983/21 contre la République de Türkiye et dont un ressortissant de cet État, M. Ahmet Așık («
le requérant
»), né en 1981 et détenu à Afyonkarahisar, a saisi la Cour le 9 novembre 2021
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne les allégations de mauvais traitements subis par le requérant pendant sa garde à vue du 26 août au 19 septembre 2016, à la suite de la tentative du coup d’état du 15 juillet 2016, en raison de sa prétendue appartenance à l’organisation appelée FETÖ/PDY (organisation désignée par les autorités turques sous l’appellation «
Organisation terroriste Fetullahiste / Structure d’État parallèle
»).
2.
Par une décision du 26 mai 2021, la Cour constitutionnelle constata une violation des volets substantiel et procédural de l’article 3 de la Convention en raison des mauvais traitements subis par le requérant pendant sa garde à vue du 26 août au 19
septembre 2016 ainsi que de l’insuffisance de l’enquête pénale menée par le procureur de la République compétent. Elle qualifia les mauvais traitements subis par le requérant en un traitement inhumain. Elle accorda au requérant la somme de 50
000 livres turques (soit 2850
EUR environ) pour le dommage moral. Elle envoya une copie de sa décision au procureur de la République compétent pour qu’il puisse ouvrir une nouvelle instruction au sujet du volet procédural de l’article 3 de la Convention.
3.
Le requérant allègue qu’il a subi des mauvais traitements pendant sa garde à vue ainsi que l’absence d’une voie de recours interne effective pour faire valoir ses griefs. Il invoque une violation des articles 3 et 6 de la Convention.
4.
Eu égard à la formulation et à la substance des griefs présentés par le requérant (
Radomilja et autres c. Croatie
[GC], n
os
37685/10 et
22768/12, §
126, 20 mars 2018), la Cour examinera ceux-ci uniquement sous l’angle de l’article
3 de la Convention.
5.
La Cour relève qu’il ressort de la décision de la Cour constitutionnelle du 26 mai 2021 qu’elle a constaté une violation des volets substantiel et procédural de l’article 3 de la Convention en raison des mauvais traitements subis par le requérant pendant sa garde à vue du 26 août au 19
septembre 2016 ainsi que de l’insuffisance de l’enquête pénale menée par le procureur de la République compétent. Elle renvoya une copie de sa décision au procureur de la République compétent pour qu’il engagea une nouvelle enquête pénale. Elle accorda au requérant la somme de 2850 EUR environ pour le dommage moral qu’il avait subi.
6.
La Cour rappelle qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit pas en principe à le priver de la qualité de «
victime » aux fins de l’article
34 de la Convention, sauf si les autorités nationales reconnaissent, explicitement ou en substance, puis réparent la violation de la Convention (
Dalban c. Roumanie
[GC], n
o
1999
‑
VI,
Scordino c.
Italie (n
o
1)
[GC], n
o
‑
V,
Gäfgen c.
Allemagne
[GC], n
o
2010, et
Kurić et autres c.
Slovénie
[GC], n
o
2012 (extraits)). Ce n’est que lorsqu’il est satisfait à ces deux conditions que la nature subsidiaire du mécanisme de protection de la Convention s’oppose à un examen de la requête (
Eckle c. Allemagne
, 15 juillet 1982, §§ 69 et suivants, série
A n
o
51, et
, n
os
14350/05 et 2
autres, §
157, 17
novembre 2015).
7.
Il appartient donc à la Cour de vérifier, d’une part, s’il y a eu reconnaissance par les autorités nationales, au moins en substance, d’une violation d’un droit protégé par la Convention et, d’autre part, si le redressement peut être considéré comme ayant été adéquat et suffisant (
Scordino
(n
o
1)
, précité, §
193, et
Tamuçu et autres c.
Turquie
(déc.), n
o
37930/09, § 41, 24 janvier 2017). La Cour considère que le caractère adéquat et suffisant du redressement par les autorités nationales dépend de l’ensemble des circonstances de la cause, eu égard en particulier à la nature de la violation de la Convention qui se trouve en jeu (
Gäfgen
, précité, §
116). En cas de mauvais traitement délibéré infligé par des agents de l’État au mépris de l’article 3, la Cour estime que deux mesures s’imposent pour que la réparation soit suffisante. Les autorités de l’État doivent mener une enquête approfondie et effective propre à conduire à l’identification et à la punition des responsables. En plus, le requérant doit le cas échéant percevoir une compensation (
Gäfgen
, précité, §§ 116-118, et
Shmorgunov et autres c.
Ukraine
, n
os
15367/14 et 13 autres, § 399, 21
janvier 2021).
8.
Pour ce qui est de la première condition, au vu des constats établis par la Cour constitutionnelle dans sa décision du 26 mai 2021, la Cour en conclut que celle-ci a reconnu la responsabilité de l’État défendeur en raison des mauvais traitements subis par le requérant pendant sa garde à vue ainsi que l’absence d’enquête suffisante menée par le procureur de la République compétent.
9.
Il reste à déterminer si le redressement accordé au requérant était adéquat et suffisant. En l’espèce, la Cour constitutionnelle accorda au requérant la somme de 2
850 EUR environ pour le dommage moral qu’il avait subi. Pour la Cour, le montant de cette indemnité ne peut pas être considéré comme insuffisant comparé à celui qui serait accordé par la Cour.
10.
En ce qui concerne l’enquête pénale menée contre les responsables des mauvais traitements subis par le requérant, la Cour relève qu’après avoir constaté une violation procédurale de l’article 3 de la Convention, la Cour constitutionnelle a envoyé une copie de sa décision de constat de violation au procureur de la République compétent pour qu’il puisse mener une enquête pénale effective à ce sujet. Le requérant a la possibilité de présenter un nouveau recours individuel devant la Cour constitutionnelle contre la décision que devra rendre le procureur de la République par la suite, et si nécessaire il peut introduire une nouvelle requête devant la Cour (comparer
Kırbayır c. Turquie
(déc.), n
o
11947/12, §
62, 28 avril 2020 ainsi que les affaires qui y sont citées).
11.
Dès lors, le redressement offert s’étant révélé adéquat et suffisant, le requérant ne peut plus se prétendre «
victime
» d’une violation de l’article
3 de la Convention. Partant, la Cour conclut à l’absence de qualité de «
victime
» du requérant au sens de l’article 34 de la Convention.
12.
Il s’ensuit que la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée en application de l’article
35
§§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 11 mai 2023.
Dorothee von Arnim
Jovan Ilievski
Greffière adjointe
Président