BÜKER v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
BÜKER v. TURKEY (CtEDO, 2000)
DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 29921/96 de către Cengiz BÜKER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 21 martie 2000 în calitate de Cameră compusă de Sir Nicolas Bratza, Președintele J.-P. Costa, L. Loucaides, P. Kūris, R. Türmen, W. Fuhrmann, K. Traja, judecători și dna S. Dollé, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă în cadrul Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 02 octombrie 1995 și înregistrată la 23 ianuarie 1996, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național turc, născut în 1942 și trăiește în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a lucrat pe baza unui contract de doi ani, începând cu 9 decembrie 1985, ca asistent profesor la Facultatea de Medicină a Universității Kayseri Erciyas. În temeiul dreptului turc, el a avut statutul de funcționar. Într-o decizie administrativă din 21 decembrie 1987, Oficiul Președintelui Universității a concluzionat că contractul reclamantului nu va fi reînnoit din cauza incompetenței sale profesionale. Reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la această decizie până când nu a mers la bancă pentru a obține salariul său lunar. La 4 martie 1988, reclamantul a contestat hotărârea în fața Curții administrative Kayseri. Într-o hotărâre din 6 decembrie 1989 (Jurisprudența nr. 1), instanța a decis în favoarea reclamantului constatând că administrația nu a confirmat punctul de vedere că nu este competent pentru post. Curtea a anulat decizia administrativă. La 29 În ianuarie 1990, judecata instanței a fost judecată în Biroul Președintelui Universității, care nu s-a conformat cu aceasta în termenul de 60 de zile prevăzut de dreptul intern. Oficiul Președintelui Universității a apelat și dosarul a fost trimis la Curtea Supremă Administrativă la 22 mai 1990. La 13 iunie 1990, a cincea Camera a Curții Supreme de Administrație a anulat hotărârea Curții Administrative Kayseri. Această hotărâre a fost transmisă la Oficiul Președintelui Universității la 30 iulie 1990. Cazul a fost trimis Curții Administrative Kayseri. Într-o hotărâre din 5 iulie 1991 (Jurisprudența nr. 2), Curtea Administrativă Kayseri a respectat (uyma) ) hotărârea Curții Supreme de Administrație și a susținut că hotărârea Oficiului Președintelui Universității de a nu reînnoi contractul reclamantului a fost legală. La 21 august 1991, reclamantul a apelat la cea de-a cincea Camera a Curții Supreme de Administrație. Dosarul a fost remis la instanță la 4 octombrie 1991. 1992 a cincea Camera a Curții Supreme de Administrație a susținut hotărârea Curții administrative Kayseri din 5 iulie 1991. La 13 octombrie 1992, reclamantul a solicitat ulterior cea de-a cincea Camera a Curții Supreme de Administrație care solicită rectificarea (karar düzeltme ) din ultima sa hotărâre. La 21 iunie 1993, cea de-a 5-a Camera a Curții Supreme de Administrație și-a rectificat hotărârea prin anularea hotărârii Curții Administrative Kayseri din 5 iulie 1991. Cazul a fost trimis Curții Administrative Kayseri. Într-o hotărâre din 2 decembrie 1993 (Jurisprudență nr. 3), Curtea Administrativă Kayseri a respectat (uyma) ) hotărârea Curții Supreme de Administrație din 21 iunie 1993 și a anulat din nou decizia 1987 a Oficiului Președintelui Universității. La 19 februarie 1994, această hotărâre a fost judecată în Biroul Președintelui Universitar. Oficiul Președintelui Universitar din nou nu a respectat această nouă hotărâre în termenul de 60 de zile prevăzut de dreptul intern. La 23 februarie 1994, Oficiul Președintelui Universității a interzis hotărârea (Jurisprudența nr. 3) a Curții administrative Kayseri. La 27 iunie 1994, 8 Camera Curții Supreme de Administrație a respins recursul și a susținut hotărârea. Hotărârea a reiterat că administrația nu și-a confirmat opinia că reclamantul nu este competent pentru post. Biroul Președintelui Universității solicită celei de-a 8-a Camere a Curții Supreme de Administrație pentru a-și rectifica hotărârea (karar düzeltme La 23 martie 1995, cea de-a opta Camera a Curții Supreme de Administrație a respins această cerere. La 28 martie 1994, reclamantul a trimis o scrisoare notarizată Biroului Președintelui Universității cere ca el să fie reintegrat în fostul său post și să primească salariul și alte drepturi monetare datorită acestuia. La 7 decembrie 1995, reclamantul a primit o scrisoare de la Biroul Președintelui Universității din 4 decembrie 1995 notificându-i că a fost renominat la fostul său post începând cu 23 noiembrie 1995. La 15 decembrie 1995, reclamantul a preluat funcțiile sale. La 27 decembrie 1995, reclamantul a demisionat. El a solicitat Biroului Președintelui Universitar să își trateze pensionarea voluntară. În trei acțiuni separate, reclamantul a înaintat Biroul Președintelui Universității în fața Curții administrative Kayseri, solicitându-i să fie plătit salariile lunare și drepturile monetare conexe pentru perioadele în care avea dreptul să își asume sarcinile în conformitate cu hotărârile instanțelor interne care susțin afirmația de reintegrare. În trei hotărâri din 25 ianuarie 1994, 25 ianuarie 1995 și, respectiv, 16 ianuarie 1996, Curtea Administrativă Kayseri a hotărât, printre altele , întrucât Biroul Președintelui Universității nu a reușit în mod ilegal să se conformeze cele două hotărâri în favoarea reclamantului în termen de 60 de zile, conform legii, aceaceasta este responsabilă în daune pentru reclamant, având în vedere concluzia instanței că decizia de a respinge contractul său este ilegală. Acesta a decis că reclamantul ar trebui plătit salariul lunar și drepturile monetare conexe pentru perioadele respective. Reclamantul a fost plătit în cele din urmă. Dreptul intern relevant Cod de procedură administrativă (Idari Yargılama Usulü Kanunu art. 28 § 1 (modificat la 10 iunie 1994) „Administrația este obligată, fără întârziere, să acționeze de iure de facto în vederea respectării cerințelor hotărârilor în ceea ce privește fondurile ... dictate de ... instanțe administrative [de primă instanță] ... În nici o circumstanță această perioadă nu poate depăși 30 de zile începând cu ziua în care hotărârea este îndeplinită de administrație.” art. 28 § 3 „Când administrația nu se conformează fie de iure sau de facto cu hotărârea ... o instanță administrativă poate fi interzisă împotriva administrației ... pentru prejudiciu material și moral în fața ... instanței administrative competente.” art. 28 § 4 „Când un funcționar public nu respectă în mod intenționat o hotărâre într-o perioadă de treizeci de zile, persoana în cauză poate iniția, ca alternativă la acțiunea împotriva administrației, o cerere de compensare împotriva acestui funcționar public.” art. 52 (modificat la 5 aprilie 1990) „1. Inițiarea unui recurs ... nu oprește executarea hotărârii dictate de un judecător, instanță sau de Curtea Supremă de Cassare. ... Atunci când o hotărâre este anulată, executarea sa se oprește automat.” art. 54 § 1 (modificat la 5 aprilie 1990) „1. Părțile pot solicita numai o dată rectificarea unei hotărâri formulate în apel de ... Curtea Supremă de Administrație (Danăstay) ) ... în termen de 15 zile de la judecata lor ...” DREPTUL Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a luat șapte ani și jumătate pentru a fi reintegrat la postul său de universitate din cauza nerespectării hotărârilor din partea instanțelor administrative în favoarea sa. art. 6 § 1 menționează că este relevant: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil ...” Guvernul susține că procedura a fost complexă, implicând mai multe nivele de cazuri și recurgerea părților la diferite tipuri de remedii. Având în vedere că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 4 martie 1988, data la care reclamantul a inițiat o procedură și s-a încheiat la 23 martie 1995 cu respingerea de către cea de-a opt-a Camera a Curții Supreme de Administrație a cererii de rectificare a Președintelui Universității, Guvernul insistă că aproximativ jumătate din această perioadă a fost examinată de apelurile reclamantului și de modul în care și-a condus cazul. Nicio întârziere irezonabilă nu poate fi imputată autorităților universitare, mai puțin astfel instanțelor interne care au emis un total de 14 decizii în perioada relevantă. Guvernul afirmă că reclamantul a fost compensat pentru daunele suferite ca urmare a nereînnoirii contractului său și că plata a fost efectuată pe baza unei hotărâri finale a instanței. Pentru Guvernul plângerii reclamantului este evident nefondată și, pe acest motiv, ar trebui să fie declarată inadmisibilă. Reclamantul afirmă că autoritățile universitare nu au reușit să respecte decizia inițială a Curții administrative Kayseri care susține plângerea sa de concediere necorespunzătoare și că nu l-a obligat să invoce procesul de apel pentru a asigura respectul acestei decizii și nu a putut fi vinovat pentru faptul că se folosește de drepturile sale de recurs. Reclamantul neagă că durata procedurii, pe care nu o consideră extraordinară, își poate angaja responsabilitatea. Cu certitudine că a primit compensație pentru salariul pierdut. Cu toate acestea, premiul nu l-a compensat pentru durerea și suferința pe care a avut de îndurat în lupta împotriva cazului său. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa privind problema „templ rezonabil” (complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților competente) și având în vedere toate informațiile în posesia sa, că este necesară o examinare a meritelor acestei plângeri. Din aceste motive, Curtea, cu majoritate, DECLAREA APLICARII ADMISSIBILE , fără a prejudeca fondurile. S. Dolle N. Bratza Președintele grefierului