SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 3078/05 prezentate de Hüsamettin GÜLER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători, Sally Dolle; graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 decembrie 2004, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, Hüsamettin Güler, este un cetățean turc, născut în 1939 și rezident la Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Bayat și H. Güleç, avocați la Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o scrisoare din 11 ianuarie 2002, reclamantul a fost informat cu privire la neînnoirea contractului său de muncă de către angajatorul său, Uniunea camerelor și burselor de mărfuri din Turcia (Türkie Odalar ve Borsalar Birli La 11 martie 2002, reclamantul a introdus o acțiune împotriva deciziei de nereînnoire în fața celei de a șasea secțiuni a Tribunalului Administrativ din Ankara. Administrația a prezentat un memoriu de apărare în care a indicat că nereînnoirea se datora în principal scăderii performanțelor părții interesate, care a atins vârsta de pensionare și, de asemenea, a prezentat fișele de evaluare și de rating ale reclamantului pentru anii 2000 și 2001. La 11 martie 2002, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Ankara cu privire la o acțiune în anulare împotriva fiecăreia dintre cele două fișe de evaluare și de rating: recursul împotriva fișei din 2000 a fost atribuit celei de-a cincea secțiuni a Tribunalului Administrativ și celei de-a cincea secțiuni din 2001. Printr-o ordonanță din 11 iunie 2002, Secțiunea 6 a Tribunalului Administrativ a respins cererea de joncțiune. Printr-o hotărâre din 25 decembrie 2002, aceeași secțiune a Tribunalului Administrativ l-a exonerat pe reclamant de recursul său pentru exces de putere. Cu comentarii negative din partea superiorilor ierarhici, nimic nu a indicat în dosar că evaluările menționate și nereînnoirea contractului au fost efectuate din alte motive decât buna desfășurare a serviciului public. Secțiunea 6 a considerat, de asemenea, că dispozițiile privind trimiterea funcționarilor din carieră nu se aplicau în cazul de față. Reclamantul a formulat un recurs la Consiliul de Stat împotriva hotărârii din 25 decembrie 2002 după examinarea dosarului, procurorul (comisarul guvernului) și judecătorul raportor al Consiliului de Stat au emis avize separate în favoarea respingerii recursului. Octombrie 2003, Consiliul de Stat a respins recursul reclamantului. El a considerat că hotărârea atacată a Tribunalului Administrativ era conformă cu procedura și dispozițiile legii și nu era afectată de niciun motiv de casare. La 28 iunie 2004, Consiliul de Stat a respins cererea de rectificare a hotărârii reclamantului. La 29 ianuarie 2003, a cincea Secțiunea Tribunalului Administrativ a respins recursul reclamantului. Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins de Consiliul de Stat la 20 aprilie 2004. Hotărârea a fost notificată reclamantului la 8 iulie 2004. Secțiunea Tribunalului Administrativ a respins, de asemenea, acțiunea reclamantului printr-o hotărâre din 17 ianuarie 2003 recursul împotriva acestei hotărâri și cererea de rectificare au fost, de asemenea, respinse de Consiliul de Stat prin două hotărâri, la 17 octombrie 2003 și respectiv 4 iunie 2004. Ultima hotărâre a fost notificată reclamantului la 9 iulie 2004. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că nu a primit, în niciun moment al procedurii, o comunicare a avizului procurorului în apropierea Consiliului de Stat, în timp ce acesta a solicitat respingerea recursului său. În temeiul aceluiași articol, acesta se plânge, de asemenea, că instanțele interne au reținut soluții în contradicție cu dreptul intern și nu și-au motivat suficient hotărârile. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul susține că nu respectarea dispozițiilor articolului 6 de către instanțele interne l-a privat de salariile viitoare și, prin urmare, și-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor. Reclamantul se plânge în primul rând de lipsa comunicării prealabile a concluziilor procurorului general în apropierea Consiliului de Stat. În acest sens, invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat în părțile sale relevante Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând întotdeauna art. 6 din convenție, recurentul se plânge, de asemenea, că instanțele naționale nu și-au motivat suficient hotărârile. Cu toate acestea, Curtea amintește că, în cazul în care art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu se poate înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (Van de Hurk c. Țările de Jos, 19 aprilie 1994, § 61, seria A n 288) Domeniul de aplicare al acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie analizat în lumina circumstanțelor fiecărei specii (Higgins și alte specii c. Franța, 19 februarie 1998, § 42), Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998-I. Curtea arată că hotărârile pronunțate de instanțele administrative din Ankara sunt justificate în mod corespunzător și observă că, în circumstanțele cazului, Consiliul de Stat a adoptat motivele instanțelor de primă instanță. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul susține, de asemenea, din perspectiva articolului 6 din convenție că instanțele interne au reținut soluții în contradicție cu dreptul intern. Cu toate acestea, Curtea amintește că aplicarea și interpretarea dreptului intern sunt, în principiu, rezervate competenței instanțelor naționale și că, în temeiul articolului 19 din convenție, numai Curtea are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru statele contractante. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea Garcia Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). În prezenta cauză, Curtea constată că instanțele naționale au apreciat cauza reclamantului în mod suveran și având în vedere toate circumstanțele cazului și că acestea și-au motivat în mod corespunzător deciziile. Acestea au fost luate în urma unor proceduri contradictorii în cursul cărora reclamantul a putut prezenta observațiile și motivele pe care le-a considerat necesare, precum și argumente în sprijinul tezei sale. Astfel, Curtea nu arată nicio apreciere arbitrară din partea instanțelor naționale care ar putea aduce atingere echității procedurii. Prin urmare, această parte a cererii este, vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Reclamantul se plânge în ultimă instanță de privarea de salariile sale viitoare în urma unui proces inechitabil și invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Cu toate acestea, Curtea amintește că un câștig viitor nu constituie un bine-venit decât dacă câștigul a fost obținut sau a făcut obiectul unei creanțe exigibile (a se vedea Ian Edgar Liverpool Ltd. c. Regatul Unit (dec.), n 37683/97, CEDH 2000-I Wendenburg c. Germania (dec.), n 71360/01, CEDH 2003-II Levänen Altele c. Finlanda (dec.), n 3360/03, aprilie 2006). Or, acest lucru nu este valabil aici. Prin urmare, cauza este inadmisibilă pentru incompatibilitate rațională cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivului întemeiat pe lipsa comunicării prealabile către reclamant a avizului procurorului în apropierea Consiliului de Stat Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte
de la requête n
o
3078/05
présentée par Hüsamettin GÜLER
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 23 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 décembre 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Hüsamettin Güler, est un ressortissant turc, né en 1939 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
es
Güleç, avocats à Ankara.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Par un courrier du 11 janvier 2002, le requérant fut informé du non
‑
renouvellement de son contrat de travail par son employeur, l'Union des chambres et des bourses de marchandises de Turquie (
Türkiye Odalar ve Borsalar Birliği – TOBB
).
Le 11 mars 2002, le requérant introduisit un recours pour excès de pouvoir contre la décision de non-renouvellement devant la 6
ème
section du tribunal administratif d'Ankara.
L'administration présenta un mémoire de défense dans lequel elle indiqua que le non-renouvellement était essentiellement dû à la baisse des performances de l'intéressé, qui avait d'ailleurs atteint l'âge de retraite. Elle présenta par ailleurs les fiches d'évaluation et de notation du requérant pour les années 2000 et 2001.
Le 11 mars 2002, le requérant saisit le tribunal administratif d'Ankara d'un recours en annulation contre chacune des deux fiches d'évaluation et de notation. Le recours contre la fiche de 2000 fut attribué à la 5
ème
section du tribunal administratif et celui contre celle de 2001 à la 10
ème
section. Le requérant demanda par ailleurs la jonction des trois affaires du fait du lien de connexité.
Par une ordonnance du 11
juin 2002, la 6
ème
section du tribunal administratif rejeta la demande de jonction.
Par un jugement du 25 décembre 2002, la même section du tribunal administratif débouta le requérant de son recours pour excès de pouvoir. Elle considéra que les deux dernières évaluations concernant le travail du requérant concluaient à une performance «
passable
» avec des commentaires négatifs des supérieurs hiérarchiques. Rien n'indiquait dans le dossier que les évaluations mentionnées et le non-renouvellement du contrat avaient été effectués pour des raisons autres que le bon déroulement du service public. La 6
ème
section estima en outre que les dispositions concernant le renvoi des fonctionnaires de carrière ne s'appliquaient pas en l'espèce.
Le requérant forma un pourvoi devant le Conseil d'Etat contre le jugement du 25 décembre 2002. Après avoir examiné le dossier, le procureur (commissaire du gouvernement) et le juge rapporteur du Conseil d'État émirent séparément des avis en faveur du rejet du pourvoi.
Par arrêt du 17
octobre 2003, le Conseil d'Etat rejeta le pourvoi du requérant. Il considéra que le jugement attaqué du tribunal administratif était conforme à la procédure et aux dispositions de la loi et n'était frappé par aucun motif de cassation.
Le 28 juin 2004, le Conseil d'Etat rejeta la demande de rectification d'arrêt du requérant.
Le 29 janvier 2003, la 5
ème
section du tribunal administratif rejeta le recours du requérant. Le pourvoi formé contre ce jugement fut rejeté par le Conseil d'Etat le 20 avril 2004. L'arrêt fut notifié au requérant le 8 juillet 2004.
La 10
ème
section du tribunal administratif rejeta également le recours du requérant par un jugement du 17 janvier 2003. Le pourvoi contre ce jugement et la demande de rectification furent eux aussi rejetés par le Conseil d'Etat par deux arrêts, en date respectivement des 17 octobre 2003 et 4 juin 2004. Le dernier arrêt fut notifié au requérant le 9 juillet 2004.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n'avoir reçu, à aucun moment de la procédure, communication de l'avis du procureur près le Conseil d'État, alors que celui-ci avait demandé le rejet de son pourvoi. Sur le fondement du même article, il se plaint également de ce que les juridictions internes ont retenu des solutions en contradiction avec le droit interne et n'ont pas suffisamment motivé leurs jugements.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant allègue que le non
‑
respect des dispositions de l'article 6 par les juridictions internes l'a privé de ses futurs salaires et a, de ce fait, porté atteinte à son droit au respect de ses biens.
1.
Le requérant se plaint en premier lieu de l'absence de communication préalable des conclusions du procureur près le Conseil d'Etat. Il invoque à cet égard l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant toujours l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint également que les juridictions nationales n'ont pas suffisamment motivé leurs jugements.
Toutefois, la Cour rappelle que si l'article
6 §
1 oblige les tribunaux à motiver leurs décisions, il ne peut se comprendre comme exigeant une réponse détaillée à chaque argument (
Van de Hurk c. Pays-Bas
, 19
avril 1994, § 61, série A n
o
288). L'étendue de ce devoir peut varier selon la nature de la décision et doit s'analyser à la lumière des circonstances de chaque espèce (
Higgins et autres c. France
, 19
février 1998, § 42,
Recueil des arrêts et décisions
1998-I). La Cour relève que les décisions rendues par les tribunaux administratifs d'Ankara sont dûment motivées. Elle observe par ailleurs qu'il apparaît clairement, dans les circonstances de l'espèce, que le Conseil d'Etat a adopté les motifs des juridictions de première instance.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
Le requérant allègue aussi sous l'angle de l'article 6 de la Convention que les juridictions internes ont retenu des solutions en contradiction avec le droit interne. Cependant, la Cour rappelle que l'application et l'interprétation du droit interne sont en principe réservées à la compétence des juridictions nationales et qu'aux termes de l'article 19 de la Convention, la Cour a pour seule tâche d'assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les États contractants. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir
Garcia Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
Dans la présente affaire, la Cour observe que les juridictions nationales ont apprécié la cause du requérant souverainement et au regard de l'ensemble des circonstances du dossier et qu'elles ont dûment motivé leurs décisions. Celles-ci ont été prises à l'issue de procédures contradictoires au cours desquelles le requérant a pu fournir les observations et moyens qu'il a jugés nécessaires ainsi que des arguments à l'appui de sa thèse. Ainsi, la Cour ne relève aucune appréciation arbitraire de la part des juridictions nationales qui puisse porter atteinte à l'équité de la procédure.
Il en résulte que cette partie de la requête aussi est manifestement mal fondée au sens de l'article
35 § 3 de la Convention et doit être rejetée en application de l'article
35 §4.
4.
Le requérant se plaint en dernier lieu de la privation de ses futurs salaires à l'issue d'un procès inéquitable et allègue une violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
Cependant, la Cour rappelle qu'un gain futur ne constitue un «
bien
» que si le gain a été acquis ou fait l'objet d'une créance exigible (voir
Ian Edgar
(
Liverpool
)
Ltd c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
;
Wendenburg c. Allemagne
(déc.), n
o
;
Levänen
et
autres c. Finlande
(déc.), n
o
34600/03,
11
avril 2006). Or, tel n'est pas le cas ici. Par conséquent, le grief est irrecevable pour incompatibilité
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief tiré de l'absence de communication préalable au requérant de l'avis du procureur près le Conseil d'Etat
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente