AFFAIRE HASIRCI c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
AFFAIRE HASIRCI c. TURQUIE (CtEDO, 2009)
SECȚIA A DOUA
CAUZA HASIRCI c. TURCIEI
(Cererea nr. 38012/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
24 martie 2009
DEFINITIVĂ
06/07/2009
Această hotărâre poate suferi modificări de formă.
În cauza Hasırcı c. Turciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunită într-o cameră compusă din:
Françoise Tulkens, președintă,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș, judecători,
și Sally Dollé, grefieră de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 3 martie 2009,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 38012/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și prin care un resortisant al acestui Stat, dl İshak Hasırcı („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 octombrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
Reclamantul este reprezentat de av. H. Güleç și av. M. Bayat, avocați în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) este reprezentat de agentul său.
La 4 martie 2008, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Așa cum permite articolul 29 § 3 din Convenție, s-a decis în plus că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
La momentul faptelor, reclamantul era cadru didactic la universitate. La 27 octombrie 2000, rectorul universității i-a notificat că contractul său nu va fi reînnoit.
La 8 decembrie 2000, reclamantul a sesizat tribunalul administrativ Eskișehir cu o cerere de suspendare a executării și de anulare a acestei decizii.
La 6 februarie 2001, tribunalul a pronunțat suspendarea executării actului administrativ atacat.
La 12 septembrie 2001, tribunalul a respins acțiunea în anulare a persoanei interesate pe motiv că raportul său de evaluare era nefavorabil. El a considerat că măsura de refuz al reînnoirii contractului reclamantului era conformă cu principiul necesităților serviciului și al interesului public. Această hotărâre a fost confirmată de Consiliul de Stat, care a respins mai întâi recursul printr-o hotărâre din 19 septembrie 2002, apoi recursul în rectificarea hotărârii printr-o decizie din 26 martie 2003.
Între timp, la 12 aprilie 2001, reclamantul a fost transferat la școala superioară din Söğüt.
La 29 august 2001, rectoratul a refuzat să reînnoiască contractul persoanei interesate.
La 24 octombrie 2001, reclamantul a introdus o acțiune în anulare a acestui act administrativ în fața tribunalului administrativ Eskișehir.
La 20 martie 2002, tribunalul l-a respins pe motiv că raportul său de apreciere era nefavorabil. A considerat că refuzul reînnoirii contractului nu era contrar principiului necesităților serviciului și al interesului public.
La 5 mai 2003, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea atacată, considerând că aceasta era conformă cu legea și cu regulile de procedură.
La 12 mai 2004, Consiliul de Stat a respins recursul în rectificarea hotărârii.
În niciun moment al procedurilor expuse mai sus, reclamantul nu a primit comunicarea avizelor procurorului general și ale judecătorului raportor de pe lângă Consiliul de Stat.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE
Dreptul și practica internă pertinente sunt descrise în cauza Meral c. Turciei, nr. 33446/02, 27 noiembrie 2007.
ÎN DREPT
Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a primit, în niciun moment al procedurii, comunicarea avizelor procurorului general de pe lângă Consiliul de Stat. El vede în aceasta o atingere adusă principiului contradictoriu și al egalității armelor. Guvernul contestă această teză.
Curtea constată că această plângere nu se lovește de niciun motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarată admisibilă.
Curtea reamintește că a examinat deja o plângere similară celei prezentate de reclamant și a concluzionat la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție în măsura în care a existat o încălcare a dreptului la o procedură contradictorie în fața Consiliului de Stat, ținând cont de natura observațiilor procurorului general de pe lângă Consiliul de Stat și de imposibilitatea persoanei interesate de a răspunde în scris (a se vedea, mutatis mutandis, Göç c. Turciei [MC], nr. 36590/97, § 58, CEDO 2002-V, Meral c. Turciei, citată anterior, §§ 32-39, și Araç c. Turciei, nr. 9907/02, §§ 27-28, 23 septembrie 2008). Ea a examinat prezenta cauză și consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să poată duce la o concluzie diferită în speță.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
Sub aspectul aceleiași dispoziții, reclamantul se plânge de asemenea de absența comunicării avizului judecătorului raportor de pe lângă Consiliul de Stat, de aprecierea probelor de către instanțele administrative naționale și de lipsa motivării deciziilor judiciare.
Curtea a examinat aceste plângeri astfel cum au fost prezentate de reclamant. Ținând cont de ansamblul elementelor de care dispune, ea nu a observat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție; aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Rămâne problema aplicării articolului 41 din Convenție. Reclamantul solicită 50.000 dolari americani (USD) cu titlu de prejudiciu material și 100.000 USD cu titlu de prejudiciu moral.
El invită de asemenea Curtea să-i acorde 750 euro (EUR) pentru cheltuieli și onorarii și 1.500 EUR pentru munca furnizată de reprezentantul său în scopul procedurii în fața Curții. El nu prezintă nicio justificare în susținerea cererii sale.
Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat de reclamant și atingerea adusă dreptului său la un proces echitabil. În ceea ce privește prejudiciul moral invocat de persoana interesată, acesta este suficient compensat prin concluziile care figurează la paragrafele 18-19 de mai sus.
În ceea ce privește cheltuielile și onorariile și onorariile de avocat, Curtea reamintește că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, ea constată că reclamantul nu justifică prin niciun document cheltuielile pretins efectuate. În consecință, Curtea consideră că nu este cazul să-i acorde o sumă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă în ceea ce privește plângerea întemeiată pe absența comunicării prealabile către reclamant a concluziilor procurorului general de pe lângă Consiliul de Stat și inadmisibilă pentru restul;
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
Hotărăște că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 24 martie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Grefieră
Președintă