Hasirci împotriva Turciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 38012/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și prin care un resortisant al acestui Stat, dl İshak Hasırcı („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 octombrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

Reclamantul este reprezentat de av. H. Güleç și av. M. Bayat, avocați în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) este reprezentat de agentul său.

La 4 martie 2008, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Așa cum permite articolul 29 § 3 din Convenție, s-a decis în plus că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și fondului. ÎN FAPT

La 8 decembrie 2000, reclamantul a sesizat tribunalul administrativ Eskișehir cu o cerere de suspendare a executării și de anulare a acestei decizii.

La 6 februarie 2001, tribunalul a pronunțat suspendarea executării actului administrativ atacat.

La 12 septembrie 2001, tribunalul a respins acțiunea în anulare a persoanei interesate pe motiv că raportul său de evaluare era nefavorabil. El a considerat că măsura de refuz al reînnoirii contractului reclamantului era conformă cu principiul necesităților serviciului și al interesului public. Această hotărâre a fost confirmată de Consiliul de Stat, care a respins mai întâi recursul printr-o hotărâre din 19 septembrie 2002, apoi recursul în rectificarea hotărârii printr-o decizie din 26 martie 2003.

Între timp, la 12 aprilie 2001, reclamantul a fost transferat la școala superioară din Söğüt.

La 29 august 2001, rectoratul a refuzat să reînnoiască contractul persoanei interesate.

La 24 octombrie 2001, reclamantul a introdus o acțiune în anulare a acestui act administrativ în fața tribunalului administrativ Eskișehir.

La 20 martie 2002, tribunalul l-a respins pe motiv că raportul său de apreciere era nefavorabil. A considerat că refuzul reînnoirii contractului nu era contrar principiului necesităților serviciului și al interesului public.

La 5 mai 2003, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea atacată, considerând că aceasta era conformă cu legea și cu regulile de procedură.

La 12 mai 2004, Consiliul de Stat a respins recursul în rectificarea hotărârii.

În niciun moment al procedurilor expuse mai sus, reclamantul nu a primit comunicarea avizelor procurorului general și ale judecătorului raportor de pe lângă Consiliul de Stat.

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a primit, în niciun moment al procedurii, comunicarea avizelor procurorului general de pe lângă Consiliul de Stat. El vede în aceasta o atingere adusă principiului contradictoriu și al egalității armelor. Guvernul contestă această teză.

Curtea constată că această plângere nu se lovește de niciun motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci să fie declarată admisibilă.

Curtea reamintește că a examinat deja o plângere similară celei prezentate de reclamant și a concluzionat la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție în măsura în care a existat o încălcare a dreptului la o procedură contradictorie în fața Consiliului de Stat, ținând cont de natura observațiilor procurorului general de pe lângă Consiliul de Stat și de imposibilitatea persoanei interesate de a răspunde în scris (a se vedea, mutatis mutandis, Göç c. Turciei [MC], nr. 36590/97, § 58, CEDO 2002-V, Meral c. Turciei, citată anterior, §§ 32-39, și Araç c. Turciei, nr. 9907/02, §§ 27-28, 23 septembrie 2008). Ea a examinat prezenta cauză și consideră că Guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să poată duce la o concluzie diferită în speță.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

Sub aspectul aceleiași dispoziții, reclamantul se plânge de asemenea de absența comunicării avizului judecătorului raportor de pe lângă Consiliul de Stat, de aprecierea probelor de către instanțele administrative naționale și de lipsa motivării deciziilor judiciare.

Curtea a examinat aceste plângeri astfel cum au fost prezentate de reclamant. Ținând cont de ansamblul elementelor de care dispune, ea nu a observat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție; aceste plângeri sunt vădit nefondate și trebuie respinse în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Rămâne problema aplicării articolului 41 din Convenție. Reclamantul solicită 50.000 dolari americani (USD) cu titlu de prejudiciu material și 100.000 USD cu titlu de prejudiciu moral. El invită de asemenea Curtea să-i acorde 750 euro (EUR) pentru cheltuieli și onorarii și 1.500 EUR pentru munca furnizată de reprezentantul său în scopul procedurii în fața Curții. El nu prezintă nicio justificare în susținerea cererii sale.

Curtea nu vede nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat de reclamant și atingerea adusă dreptului său la un proces echitabil. În ceea ce privește prejudiciul moral invocat de persoana interesată, acesta este suficient compensat prin concluziile care figurează la paragrafele 18-19 de mai sus. În ceea ce privește cheltuielile și onorariile și onorariile de avocat, Curtea reamintește că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, ea constată că reclamantul nu justifică prin niciun document cheltuielile pretins efectuate. În consecință, Curtea consideră că nu este cazul să-i acorde o sumă în acest sens. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă în ceea ce privește plângerea întemeiată pe absența comunicării prealabile către reclamant a concluziilor procurorului general de pe lângă Consiliul de Stat și inadmisibilă pentru restul; 2. Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; 3. Hotărăște că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul. Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 24 martie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Sally Dollé Françoise Tulkens Grefieră Președintă

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 38012/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. İshak Hasırcı (« le requérant »), a saisi la Cour le 15 octobre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M es H. Güleç et M. Bayat, avocats à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.

Le 4 mars 2008, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.

Le 8 décembre 2000, le requérant saisit le tribunal administratif d’Eskișehir d’une demande de sursis à exécution et d’annulation de cette décision.

Le 6 février 2001, le tribunal prononça le sursis à exécution de l’acte administratif attaqué.

Le 12 septembre 2001, le tribunal rejeta le recours en annulation de l’intéressé au motif que son rapport d’évaluation était défavorable. Il considéra que la mesure portant refus du e renouvellement du contrat du requérant était conforme au principe de nécessités du service et de l’intérêt public. Ce jugement fut confirmé par le Conseil d’Etat qui rejeta d’abord le pourvoi en cassation par un arrêt du 19 septembre 2002 puis le recours en rectification de l’arrêt par une décision du 26 mars 2003.

Entre temps, le 12 avril 2001, le requérant fut muté à l’école supérieure de Söğüt.

Le 29 août 2001, le rectorat refusa de renouveler le contrat de l’intéressé.

Le 24 octobre 2001, le requérant introduisit une action en annulation de cet acte administratif devant le tribunal administratif d’Eskișehir.

Le 20 mars 2002, le tribunal le débouta au motif que son rapport d’appréciation était défavorable. Il jugea que le refus du renouvellement du contrat n’était pas contraire au principe de nécessités du service et de l’intérêt public.

Le 5 mai 2003, le Conseil d’Etat confirma le jugement attaqué considérant que celui-ci était conforme à la loi et aux règles de procédure.

Le 12 mai 2004, le Conseil d’Etat rejeta le recours en rectification de l’arrêt.

A aucun moment des procédures exposées ci-dessus, le requérant ne reçut communication des avis du procureur général et du juge rapporteur près le Conseil d’État. II.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir reçu, à aucun moment de la procédure, communication des avis du procureur général près le Conseil d’État. Il y voit une atteinte au principe du contradictoire et de l’égalité des armes. Le Gouvernement conteste cette thèse.

La Cour constate que ce grief ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

La Cour rappelle avoir déjà examiné un grief similaire à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention en ce qu’il y a eu méconnaissance du droit à une procédure contradictoire devant le Conseil d’Etat, compte tenu de la nature des observations du procureur général près le Conseil d’Etat et de l’impossibilité pour l’intéressé d’y répondre par écrit (voir, mutatis mutandis , Göç c. Turquie [GC], n o 36590/97, § 58, CEDH 2002-V , Meral c. Turquie , précité, §§ 32-39, et Araç c. Turquie , n o 9907/02, §§ 27-28, 23 septembre 2008). Elle a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ou argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l’espèce.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

Sous l’angle de cette même disposition, le requérant se plaint aussi de l’absence de communication de l’avis du juge rapporteur près le Conseil d’Etat, de l’appréciation des preuves par les juridictions administratives nationales et du défaut de motivation des décisions de justice.

La Cour a examiné ces griefs tels qu’ils ont été présentés par le requérant. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ; ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Reste la question de l’application de l’article 41 de la Convention. Le requérant réclame 50 000 dollars américains (USD) au titre du dommage matériel et 100 000 USD au titre du dommage moral. Il invite également la Cour à lui allouer 750 euros (EUR) pour les frais et dépens et 1 500 EUR pour le travail fourni par son représentant aux fins de la procédure devant la Cour. Il ne présente aucun justificatif à l’appui de sa demande.

La Cour ne voit aucun lien de causalité entre le préjudice matériel invoqué par le requérant et l’atteinte à son droit à un procès équitable. Quant au dommage moral dont l’intéressé fait état, il se trouve suffisamment compensé par les conclusions figurant aux paragraphes 18-19 ci-dessus. Concernant les frais et dépens et les honoraires d’avocat, la Cour rappelle qu’un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, elle constate que le requérant ne justifie par aucun document les dépenses prétendument engagées. Dès lors, la Cour considère qu’il n’y a pas lieu de lui allouer une somme à ce titre. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’absence de communication préalable au requérant des conclusions du procureur général près le Conseil d’Etat et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 mars 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente