Cunha împotriva Portugaliei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 42335/95 prezentată de Delfim CUNHA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 6 aprilie 2000 într-o cameră compusă din domnul Pellonp Agha, președintele G. Ress, A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch, J. Makarczyk, V. Butkevych, N. Vajić, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 iulie 1998 și înregistrată la 22 iulie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie DE FAȚĂ Reclamantul este un resortisant portughez, născut în 1940 și rezident la Lisabona.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul H. da Silva Tavares, avocat în baroul de la Lisabona. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 septembrie 1994, reclamantul a depus o plângere penală în fața Parchetului de la Lisabona pentru emiterea de cecuri fără rezerve. La 28 noiembrie 1994, el a solicitat să se prezinte. (adjutant al procuraturii publice) în cadrul acestei proceduri. Cu toate acestea, instanța de judecată nu a acceptat această cerere, din cauza lipsei de plată de către reclamant a cheltuielilor de judecată datorate pentru o astfel de constituție. La 24 octombrie 1995, reclamantul a fost ascultat cu privire la faptele cauzei.

La 9 februarie 1996, poliția judiciară a transmis cazul procurorului general. Printr-o decizie din 26 mai 1998, adusă la cunoștința reclamantului la 5 iunie 1998, procurorul din apropierea tribunalului de judecată criminală din Lisabona a ordonat clasificarea urmăririlor penale ca urmare a intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 316/97 din 19 noiembrie 1997, care a privat de caracter delicvent cecurile fără provizioane primite înainte de data la care a fost aplicat. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata procedurii. ÎN DREPT, recurentul se plângea de durata procedurii. La 29 iunie 1999, Curtea a hotărât să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia acesteia.

Guvernul și-a prezentat observațiile la 4 noiembrie 1999 și acestea au fost trimise reclamantului la 16 noiembrie 1999 și la 5 ianuarie 2000 pentru a-și prezenta observațiile ca răspuns. În lipsa unui răspuns din partea reclamantului, grefa i-a adresat, la 17 februarie 2000, o scrisoare de rechemare în scris, care, în lipsa unui răspuns din partea sa, Curtea ar putea considera că a încetat să-și mai mențină cererea și să decidă să o șteargă din rol. Această scrisoare nu a obținut nici un răspuns. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. DECIDE DE RAYERE A RECHETEI ROLULUI Vincent Berger Matti Pellonpäääup Premier

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION Requête n° 42335/98 présentée par Delfim CUNHA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 6 avril 2000 en une chambre composée de M. M. Pellonpää, président , M. G. Ress, M. A. Pastor Ridruejo, M. L. Caflisch, M. J. Makarczyk, M. V. Butkevych, M me N. Vajić, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17 juillet 1998 et enregistrée le 22 juillet 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant portugais, né en 1940 et résidant à Lisbonne.

Il est représenté devant la Cour par M e H. da Silva Tavares, avocat au barreau de Lisbonne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 7 septembre 1994, le requérant déposa une plainte pénale devant le parquet de Lisbonne pour émission de chèques sans provision. Le 28 novembre 1994, il demanda à se constituer assistente (auxiliaire du ministère public) dans le cadre de cette procédure. Le juge d’instruction ne fit toutefois pas droit à cette demande, faute de paiement par le requérant des frais de justice dus pour une telle constitution. Le 24 octobre 1995, le requérant fut entendu sur les faits de la cause. L’accusé fut entendu le 11 janvier 1996. Le 9 février 1996, la police judiciaire transmit le dossier au ministère public.

Par une décision du 26 mai 1998, portée à la connaissance du requérant le 5 juin 1998, le procureur près le tribunal d’instruction criminelle de Lisbonne ordonna le classement des poursuites en raison de l’entrée en vigueur du décret-loi n° 316/97 du 19 novembre 1997, qui avait privé de caractère délictueux les chèques sans provision reçus avant la date qui y était apposée. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure. EN DROIT Le requérant se plaignait de la durée de la procédure. La Cour a décidé, le 29 juin 1999, de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de celle-ci.

Le Gouvernement a présenté ses observations le 4 novembre 1999. Celles-ci ont été envoyées au requérant les 16 novembre 1999 et 5 janvier 2000 afin qu’il présente ses observations en réponse. En l’absence de réaction du requérant, le greffe lui a adressé, le 17 février 2000, une lettre de rappel l’informant de ce qu’en l’absence de réponse de sa part, la Cour pourrait estimer qu’il n’entendait plus maintenir sa requête et décider de la rayer du rôle. Ce courrier n’a pas obtenu de réponse. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime en outre qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCIDE DE RAYER LA REQUÊTE DU RÔLE

. Vincent Berger Matti Pellonpää Greffier Président