DA SILVA PIRES contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 393998/98 prezentate de Júlio da SILVA PIRES împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 iunie 2000 într-o cameră compusă din Ress, președintele Pastor Ridruejo, Caflisch, Makarczyk, Cabral Barreto, Vajić, Pellonp Agha, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 1 septembrie 1997 și înregistrată la 17 ianuarie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant portughez, născut în 1955 și rezident în São Brás de Alportel (Portugalia).

În fața Curții, acesta acționează în persoană. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Începând din 1994, reclamantul, proprietar al unui teren și al unei case situate în São Brás de Alportel, În același an, reclamantul a introdus în fața Tribunalului din Faro o acțiune de recunoaștere a faptului că a fost efectuată la 31 ianuarie 1995, deoarece a fost introdusă împotriva unei persoane care nu mai era, la data la care a fost introdusă instanța, proprietarul terenului în cauză. La 22 septembrie 1995, reclamantul a introdus în fața aceleiași instanțe o nouă acțiune împotriva D.B. și a soției sale, noii proprietari ai terenului în cauză. Printr-o ordonanță din 26 februarie 1996, judecătorul l-a invitat pe reclamant să înregistreze acțiunea în cadastru.

La 15 octombrie 1996, reclamantul a emis un certificat în acest sens. Între timp, la 1 octombrie 1996, reclamantul ar fi solicitat el însuși asistență judiciară, bazându-se pe faptul că avocatul său devenise avocat al Primăriei din São Brás de Alportel. Printr-o ordonanță din 4 octombrie 1996, judecătorul l-a invitat pe reclamant, prin intermediul avocatului său, să precizeze dacă intenționa să solicite asistență judiciară. La 28 octombrie 1996, reclamantul a solicitat judecătorului un termen suplimentar pentru a se pronunța asupra acestei chestiuni. printr-o ordonanță din 3 octombrie 1996, judecătorul i-a acordat un termen de zece zile. Întrucât reclamantul nu a răspuns în termenul stabilit, judecătorul, la 9 ianuarie 1997, a decis că procedura trebuia să aștepte până la data de 4 mai 1998, judecătorul l-a întrerupt pe instanța judecătorească.

La 2 iunie 1998, reclamantul a precizat că nu intenționa să solicite asistență judiciară și a solicitat continuarea procedurii. Printr-o ordonanță din 9 iunie 1998, judecătorul l-a invitat pe reclamant să precizeze cu privire la ce întrebare dorea să se pronunțe în cadrul cererii de acordare a unui termen suplimentar pe care îl pronunțase la data de 28 octombrie 1996. La 9 martie 1999, reclamantul a precizat că cererea sa din 28 octombrie 1996 era legată de asistența judiciară și-a reafirmat intenția de a nu solicita asistență judiciară și a solicitat continuarea procedurii, sugerând judecătorului să încerce o conciliere. La 16 decembrie 1999, judecătorul a dispus notificarea acestei cereri inculpaților.

Întrucât aceștia nu au răspuns, judecătorul a fixat, printr-o ordonanță din 24 ianuarie 2000, încercarea de conciliere la 16 martie 2000, data la care aceasta a avut loc, fără succes. Procedura este în continuare în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Faro. GRIEF. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie evaluată în temeiul acestei dispoziții a început la 22 septembrie 1995, cu depunerea cererii. Procedura fiind încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Faro, durata în cauză este de patru ani și nouă luni până în prezent.

Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să se evalueze în funcție de circumstanțele cauzei și pe baza următoarelor criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților sesizate cu cauza (hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A n 286-A, p. 15, § 39). În plus, numai lentorii imputabili statului pot conduce la concluzia cu privire la faptul că termenul rezonabil de întârziere este de - (hotărârea Ciricosta și Viola c. Italia din 4 decembrie 1995, seria A n 337-A, p. 10, § 28). Curtea constată că, deși au avut loc anumite întârzieri, în același timp nesemnificative, în desfășurarea cauzei în sarcina autorităților judiciare, prelungirea procedurii se datorează în principal comportamentului recurentului.

În special, acesta din urmă a răspuns la ordonana judecătorului din 3 octombrie 1996 că la 2 iunie 1998, respectiv un an și opt luni mai târziu. Ulterior, i-au trebuit nouă luni pentru a răspunde la ordonanța judecătorului din 9 iunie 1998 și, în această privință, trebuie subliniat faptul că judecătorul a trebuit să întrerupă procedura de două ori, din cauza lipsei procedurii din partea reclamantului. În aceste condiții, trebuie să se constate că durata procedurii până în prezent este, în esență, legată de comportamentul reclamantului. În consecință, nu există nici o aparență de încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, susține că Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 39398/98 présentée par Júlio da SILVA PIRES contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 29 juin 2000 en une chambre composée de M. G. Ress, président , M. A. Pastor Ridruejo, M. L. Caflisch, M. J. Makarczyk, M. I. Cabral Barreto, M me N. Vajić, M. M. Pellonpää, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1 er septembre 1997 et enregistrée le 17 janvier 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant portugais, né en 1955 et résidant à São Brás de Alportel (Portugal).

Devant la Cour, il agit en personne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. A partir de 1994, le requérant, propriétaire d’un terrain et d’une maison sis à São Brás de Alportel, adressa, sans succès, plusieurs demandes à la mairie de cette ville en vue de la reconnaissance d’une servitude de passage à la charge du propriétaire d’un terrain voisin. Au cours de la même année, le requérant introduisit devant le tribunal de Faro une action en reconnaissance d’une servitude de passage. Cette procédure s’acheva le 31 janvier 1995 en raison du fait qu’elle avait été introduite contre une personne qui n’était plus, à la date de l’introduction de l’instance, propriétaire du terrain en cause.

Le 22 septembre 1995, le requérant introduisit devant le même tribunal une nouvelle action à l’encontre de D.B. et son épouse, les nouveaux propriétaires du terrain en cause. Les défendeurs déposèrent leurs conclusions en réponse le 14 novembre 1995. Par une ordonnance du 26 février 1996, le juge invita le requérant à procéder à l’enregistrement de l’action au cadastre foncier. Le 15 octobre 1996, le requérant produisit une attestation en ce sens. Entre-temps, le 1er octobre 1996, le requérant aurait demandé lui-même l’assistance judiciaire, se fondant sur le fait que son avocat était devenu avocat de la mairie de São Brás de Alportel. Par une ordonnance du 4 octobre 1996, le juge invita le requérant, par l’intermédiaire de son avocat, à préciser s’il souhaitait demander l’assistance judiciaire.

Le 28 octobre 1996, le requérant demanda au juge un délai supplémentaire afin de se prononcer sur la question. Par une ordonnance du 3 octobre 1996, le juge lui octroya un délai de dix jours. Le requérant n’ayant pas répondu dans le délai imparti, le juge, le 9 janvier 1997, décida que la procédure devait attendre l’impulsion du requérant. Le 4 mai 1998, le juge prononça l’interruption de l’instance. Le 2 juin 1998, le requérant précisa qu’il ne souhaitait pas demander l’assistance judiciaire et sollicita la poursuite de la procédure. Par une ordonnance du 9 juin 1998, le juge invita le requérant à préciser sur quelle question il voulait se prononcer dans le cadre de la demande d’octroi d’un délai supplémentaire qu’il avait formulée le 28 octobre 1996. Le requérant n’ayant pas répondu dans le délai imparti, le juge prononça, le 7 juillet 1998, l’interruption de l’instance.

Le 9 mars 1999, le requérant précisa que sa demande du 28 octobre 1996 était relative à l’assistance judiciaire. Il réitéra par ailleurs son intention de ne pas demander l’assistance judiciaire et demanda la poursuite de la procédure, suggérant au juge de tenter une conciliation. Le 16 décembre 1999, le juge ordonna la notification de cette demande aux défendeurs. Ceux-ci n’ayant rien répondu, le juge fixa, par une ordonnance du 24 janvier 2000, la tentative de conciliation au 16 mars 2000, date à laquelle elle eut lieu, sans succès. La procédure est toujours pendante devant le tribunal de Faro. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.

EN DROIT Le requérant se plaint de la durée de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, lequel dispose notamment : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » La période à apprécier au regard de cette disposition a débuté le 22 septembre 1995, avec l’introduction de la demande. La procédure étant toujours pendante devant le tribunal de Faro, la durée en cause est de quatre ans et neuf mois à ce jour.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure doit s’apprécier suivant les circonstances de la cause et à l’aide des critères suivants : la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités saisies de l’affaire (arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, série A n o 286-A, p. 15, § 39). En outre, seules les lenteurs imputables à l’Etat peuvent amener à conclure à l’inobservation du « délai raisonnable » (arrêt Ciricosta et Viola c. Italie du 4 décembre 1995, série A n o 337-A, p. 10, § 28). La Cour constate que bien qu’il y ait eu certains retards, au demeurant peu significatifs, dans le déroulement de l’affaire à la charge des autorités judiciaires, le prolongement de la procédure est surtout dû au comportement du requérant.

Ce dernier n’a notamment réagi à l’ordonnance du juge du 3 octobre 1996 que le 2 juin 1998, soit un an et huit mois plus tard. Par la suite, il a également mis neuf mois pour répondre à l’ordonnance du juge du 9 juin 1998. Il convient de relever à cet égard que le juge a dû interrompre l’instance à deux reprises, faute d’impulsion de la procédure de la part du requérant. Dans ces conditions, force est de constater que la durée de la procédure à ce jour est, pour l’essentiel, imputable au comportement du requérant. Il s’ensuit qu’il n’y a aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. La requête est dès lors manifestement mal fondée et doit être rejetée, en application de l’article 35 § 3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président