CtEDO 25.05.2000 Auto

CIMEN, YILMAZ, ÖZTÜRK, ULUG, DELIBAS ET AL AND SARI ET AL v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.05.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CIMEN, YILMAZ, ÖZTÜRK, ULUG, DELIBAS ET AL AND SARI ET AL v. TURKEY (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Reclamanții sunt toți cetățenii turci (a se vedea apendicele). Al doilea reclamant este reprezentat în fața Curții de către dl Hüseyin Sıragezen, avocat practicant în Edirne. Restul reclamanților sunt reprezentați de dl Abdurrahman Șahin, avocat practicant în Ankara. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. 40079/98 Hüsni ÇİMEN Pe 18 februarie 1995 reclamantul, care servia în armată atunci, a fost împușcat și rănit într-o confruntare cu membrii PKK. El a suferit leziuni permanente la nivelul coloanelor vertebrale l-a lăsat 98 % sub talie. La 1 februarie 1996, reclamantul a primit o pensie de pensionare. Cheltuielile sale medicale au fost acoperite de stat. În temeiul Legii nr. 2330 el a primit o compensare pentru prejudicii morale și pentru a acoperi costurile angajarii unui asistent laic pentru a-l ajuta cu nevoile sale zilnice. Reclamantul a considerat că suma compensației este insuficientă. La 13 iunie 1996, el solicită Ministerului Apărării să-i plătească compensații suplimentare. Ministerul a respins cererea. La 15 august 1996, reclamantul a contestat respingerea Ministerului înainte de a doua Camera a Curții Supreme de Administrație Militară („Askeri Yüksek İdare Mahkemesi”). Camera a fost compusă de judecători militari, dintre care doi dintre care, potrivit reclamantului, nu au avut formare juridică. În evaluarea pierderii globale pe care le-a suferit reclamantul, instanța a dedus valoarea pensiei de pensionare și a compensației pe care le-a fost acordată în temeiul Legii nr. 2330. Curtea a constatat că doar o parte din taxele pe care reclamantul le-a plătit asistentului său laic trebuie dedusă din compensația acordată lui, deoarece nu a avut nevoie de serviciile sale pe o bază de 24 de ore. Curtea a desemnat un expert juridic și i-a ordonat să evalueze suma care ar reprezenta doar compensarea în aceste circumstanțe. Potrivit evaluării expertului, reclamantul a fost deja compensat în mod adecvat. Avocatul reclamantului a contestat metoda de calcul a expertului. La 14 mai 1997, a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară a hotărât că reclamantul a fost suficient de compensat ținând cont de gravitatea handicapului său, de jurisprudența relevantă și de premiile comparative. În temeiul dreptului intern, hotărârile Curții Supreme de Administrație Militară sunt finale și nu pot fi apelate. În conformitate cu legislația internă, dosarul a fost reexaminat de către aceiași cinci judecători ai celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care au rendu hotărârea din 14 mai 1997. La 1 octombrie 1997, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a înscris în motivele specificate de rectificare. 40273/98 Cemal YILMAZ La 22 ianuarie 1996, reclamantul, un soldat de conscript, a fost rănit în timp ce manipularea mașinii private a unui ofițer superior la o spălare militară. Conform reglementărilor militare, mașinile trebuiau spălate numai de către soldați comiteți angajati la spălare de mașini. Ofițerul superior a solicitat reclamantului să asisteze soldatul comisionat la spălare de mașini dacă a avut timp liber. Ofițerul a lăsat mașina în echipament cu cheia în aprindere. În timp ce spăla mașina, soldatul comandat a spus reclamantului să întoarcă cheia de aprindere pentru a porni ștergătoarele de parbriz. Când reclamantul a întors aprinderea motorul a pornit în sus și mașina s-a mișcat înainte. Reclamantul a apăsat acceleratorul în panică, mașina s-a avansat rapid și a lovit un copac. Reclamantul a suferit un prejudiciu permanent la ambele ochi și a trebuit să fie externat din serviciul militar. La 24 decembrie 1996, reclamantul a solicitat compensații de la Ministerul Apărării. Ministerul nu a răspuns în termenul stabilit de lege. La 26 martie 1997, reclamantul a introdus o acțiune de compensare împotriva Ministerului Apărării în fața Curții Supreme de Administrație Militară. Avocatul său a susținut că reclamantul a fost rănit în cursul datoriei sale militare obligatorii și că administrația a fost strict responsabilă (“objektif sorumluluk”) pentru prejudiciul personal care a apărut în cursul sarcinilor sale. Ministerul inculpat a refuzat răspunderea, dar a remarcat, printre altele, că reclamantul va avea dreptul la pensie de pensie de pensie. La 8 octombrie 1997, Curtea Supremă Administrativă Militară a constatat că actul reclamat nu poate fi atribuit administrației inculpatului, deoarece nu a fost legată de datoriile militare ale reclamantului. Prin urmare, prejudiciul nu a fost susținut de solicitant în executarea serviciului său militar. Această hotărâre a fost finală în temeiul dreptului intern. Reclamantul nu a solicitat rectificarea hotărârii. Aplicația nr. 44195/98 Serdal ÖZTÜRK La 10 iulie 1994, reclamantul, care a fost în serviciul armatei în acel moment, a fost instruit să organizeze o întâlnire cu șefii satelor. Un jeep a fost aranjat să-l ducă la întâlnire. Reclamantul a luat în schimb mașina privată a locotenentului, susținând că jeep-ul nu este disponibil. El a fost implicat într-un accident rutier care l-a lăsat 70 % paralizat. Reclamantul a primit o pensie de pensie de pensie din cauza handicapului său. Reclamantul a solicitat Ministerului Apărării pentru compensare. Ministerul a respins cererea sa din cauza faptului că accidentul nu a apărut în îndeplinirea sarcinilor sale militare. La 25 iunie 1997, reclamantul a inițiat o procedură în fața celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară. La 22 aprilie 1998, instanța a respins cererea sa din cauza faptului că afirmația reclamantului nu a fost convingătoare și că înregistrarea accidentului a fost invalidă. Camera a fost compusă din judecători militari doi dintre care, potrivit reclamantului, nu au avut formare juridică. În conformitate cu legislația internă, dosarul a fost reexaminat de către aceiași cinci judecători ai celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care au rendu hotărârea din 22 aprilie 1998. La 8 iulie 1998, Camera a respins cererea de rectificare a reclamantului, susținând că cererea nu s-a înscris în motivele specificate pentru rectificare. 44196/98 Selçuk ULU îi suferise leziuni permanente în coloana vertebrală, lăsându-l 98 % sub talie. La 1 iunie 1997, reclamantul a primit o pensie de pensie de pensionare. Cheltuielile sale medicale au fost acoperite de stat. În temeiul Legii nr. 2330 i s-a acordat compensare pentru prejudicii morale și pentru a acoperi costurile angajarii unui asistent laic pentru a-l ajuta cu nevoile sale zilnice. Reclamantul a considerat că suma compensației este insuficientă. La 19 august 1997, reclamantul a instituit o procedură în fața celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară. Camera a fost compusă din judecători militari doi dintre care, potrivit reclamantului, nu au avut formare juridică. În evaluarea pierderii globale pe care le-a suferit reclamantul, instanța a dedus suma pensiei de pensionare și compensația acordată în temeiul Legii nr. 2330 deja plătită. Curtea a constatat că doar o parte din taxele pe care reclamantul le-a plătit asistentului său laic ar trebui să le deducă din compensarea acordată, deoarece nu are nevoie de serviciile ei pe o bază de 24 de ore. Curtea a desemnat un expert juridic și i-a instruit să evalueze ceea ce ar fi doar o compensație în aceste circumstanțe. Potrivit evaluării expertului, reclamantul a fost deja compensat corespunzător. Avocatul reclamantului a contestat calculele expertului. La 6 mai 1998, a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară a decis că reclamantul a fost suficient de compensat ținând cont de severitatea handicapului său, jurisprudenței relevante și de premiile comparative. Reclamantul a solicitat rectificarea hotărârii, iar dosarul a fost reexaminat de aceleași cinci judecăți ale celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care au rendu hotărârea din 6 mai 1998. La 8 iulie 1998, Camera a respins cererea de rectificare, declarând că cererea nu s-a înscris în motivele specificate de rectificare. 44248/98 Kutbettin DELİBAȘ, Muzaffer DELİBAȘ, Saliha DELİBAȘ, Șadiye DELİBAȘ La 15 octombrie 1996 Hamdin Delibaș, care slujea în armată atunci, s-a sinucis. Motivul sinuciderii a fost explicat într-o scrisoare găsită în buzunar. Potrivit conținutului scrisorilor sale, el a fost umilit de ofițeri și de alți soldați din escadronul său. El a devenit deprimat și a decis să-și ia propria viață. La 31 decembrie 1996, Procurorul Militar a constatat că nu este necesar să efectueze o anchetă deoarece nu există dovezi care să justifice acuzațiile din scrisoare. Reclamanții au susținut că sănătatea mentală a lui Hamdin Delibaș a început să se deterioreze după ce a început serviciul militar ca urmare a torturii și opresiunii la care a fost supus. La 24 octombrie 1997, reclamanții au instituit o procedură de compensare în fața celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară. La 15 aprilie 1998, instanța a respins cererea reclamanților din motivul că nu au justificat acuzațiile lor și că nu există nicio legătură cauzală între sinuciderea decedatului și executarea serviciului militar al acestuia. Camera a fost compusă din judecători militari doi dintre care, potrivit reclamanților, nu au avut nici o formare juridică. Reclamanții au solicitat rectificarea hotărârii. Dosarul a fost reexaminat de aceleași cinci judecători ale celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care a rendu hotărârea din 15 aprilie 1998. La 10 iunie 1998, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a încadrat în motivele specificate de rectificare. Ertan ÇAMAȘ Reclamantul, care slujea la acea vreme în armată, susține că, ca urmare a unei operații efectuate la un spital militar la 21 decembrie 1994, a fost lăsat cu leziuni permanente la coloana vertebrală. La 12 octombrie 1995, a avut o operație de urmărire la un alt spital militar. Un raport medical a fost elaborat declarându-l inapt să-și continue serviciul militar. Reclamantul susține că medicii l-au informat că prima operațiune a fost efectuată neglijent. La 8 aprilie 1996, reclamantul a instituit o procedură de compensare în fața celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară. Curtea a desemnat un comitet de experți format din doi profesori și un profesor asociat de la Facultatea Medicală de la Universitatea Hacettepe pentru a examina acuzația de neglijență. Potrivit raportului comitetului, ambele operațiuni au fost desfășurate cu succes și fără îndoială. Avocatul reclamantului a contestat constatările din motivele, printre altele, că experții nu erau imparțiale și că raportul a fost motivat de considerații de solidaritate profesională. Curtea Supremă Administrativă Militară a respins aceste obiecții constatand că acestea nu sunt justificate și, într-o hotărâre din 21 mai 1997, a respins cererea de compensare a reclamantului. Reclamantul a solicitat rectificarea hotărârii, iar dosarul a fost reexaminat de aceleași cinci judecăți ale celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care au rendu hotărârea din 21 mai 1997. La 17 septembrie 1997, Camera a respins cererea de rectificare, declarând că cererea nu s-a înscris în motivele specificate pentru rectificare. Reclamantul a solicitat Direcției Generale a Fondului de Retragere pentru o prestație din cauza handicapului său fizic. Hotărârea Generală a respins cererea și la 27 decembrie 1996 a încheiat o procedură în fața celui de-al doilea Parlament al Curții Supreme de Administrație Militară. La 21 octombrie 1997, instanța a respins cererea sa, susținând că handicapul său nu a rezultat din executarea serviciului său militar și nu a existat nici o dovadă concretă că operațiunea sa a fost efectuată neglijent. La 10 martie 1998, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a încadrat în motivele specificate de rectificare. Barıș ÖZBAKİ La 8 august 1995, reclamantul, care servia în armată la momentul respectiv, a fost împușcat accidental și rănit de un sergent. El a suferit leziuni permanente la coloana vertebrală, lăsându-l 98 % paralizat sub talie. La 1 septembrie 1996, reclamantul a primit o pensie de pensie. Cheltuielile sale medicale au fost acoperite de stat. În temeiul Legii nr. 2330 a fost acordată compensație pentru prejudicii morale și pentru a acoperi costurile angajarii unui asistent laic pentru a-l ajuta cu nevoile sale zilnice. La 13 martie 1997, reclamantul a inițiat o procedură în fața celui de-a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară. Camera a fost compusă din judecători militari, dintre care doi dintre care, potrivit reclamantului, nu au avut formare juridică. În evaluarea pierderii globale pe care le-a suferit reclamantul, instanța a dedus valoarea pensiei de pensionare și compensația care i-a fost acordată în temeiul Legii nr. 2330. Curtea a constatat că doar o parte din taxele pe care reclamantul le-a plătit asistentului său laic trebuie să fie dedusă din compensația acordată lui, deoarece nu a avut nevoie de serviciile ei pe o bază de 24 de ore. Curtea a desemnat un expert juridic și l-a instruit să evalueze ceea ce ar fi doar compensare în aceste circumstanțe. Potrivit evaluării expertului, reclamantul a fost deja compensat în mod corespunzător. Avocatul reclamantului a contestat calculele expertului. La 29 aprilie 1998, a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară a hotărât că reclamantul a fost suficient de compensat ținând seama de gravitatea handicapului său, a jurisprudenței relevante și a premiilor comparative. Reclamantul a solicitat rectificarea hotărârii. Dosarul a fost reexaminat de aceiași cinci judecători ai celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care au rendu hotărârea din 29 aprilie 1998. La 8 iulie 1998, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a încadrat în motivele specificate pentru rectificare. 49554/99 Yusuf SARI Reclamantul, care servia în armată atunci, susține că el a fost victim de neglijență medicală la un spital militar care l-a lăsat cu leziuni permanente la măduva spinării și l-a lăsat paralizat sub gât. Un raport medical l-a declarat nepotrivit să-și continue serviciul militar. Reclamantul a susținut că el nu a primit niciun beneficiu pentru invaliditatea fizică și că cheltuielile sale medicale nu au fost acoperite de stat. La 28 februarie 1997, reclamantul a solicitat Ministerului Apărării pentru compensare. Ministerul Apărării nu a răspuns la cerere. La 6 mai 1997, reclamantul a inaugurat o procedură de compensare în fața celui de-a doua Camera a Curții Supreme de Administrație Militară. Curtea a desemnat un comitet de experți compus din trei profesori de la Facultatea Medicală a Universității Hacettepe pentru a examina acuzațiile de neglijență medicală. Comitetul nu a găsit dovezi de neglijență. Avocatul reclamantului s-a opus constatării, printre altele, că experții nu sunt imparțiale și că raportul a fost motivat de considerații de solidaritate profesională. La 21 octombrie 1998, a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară a respins cererea de compensare a reclamantului din cauză că autoritățile administrative nu au fost în culpabilitate. Camera a fost compusă din judecători militari doi dintre care, potrivit reclamantului, nu aveau formare juridică. Reclamantul solicită rectificarea hotărârii. Dosarul a fost reexaminat de aceiași cinci judecători ai celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară care au dat hotărârea din 21 octombrie 1998. La 9 aprilie 1999, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a încadrat în motivele specificate pentru rectificare. Alper BİNGÖL La 24 septembrie 1996, reclamantul, care servia în armată atunci, a fost împușcat și rănit într-un conflict cu PKK. El a suferit leziuni permanente la nivelul coloanei vertebrale l-a lăsat sub talie. La 1 decembrie 1997, reclamantul a primit o pensie de pensionare. Cheltuielile sale medicale au fost acoperite de stat. În temeiul Legii nr. 2330, el a primit compensații pentru prejudicii morale și pentru a acoperi costurile angajarii unui asistent laic pentru a-l ajuta cu nevoile sale zilnice. El solicită Ministerului Apărării să-i plătească o compensare suplimentară. Ministerul a respins cererea sa. La 2 martie 1998, reclamantul a contestat respingerea Ministerului înaintea celui de-a doua Camera a Curții Supreme de Administrație Militară. Camera a fost compusă din judecători militari, dintre care doi dintre care, potrivit reclamantului, nu au avut formare legală. În evaluarea pierderii globale pe care le-a suferit reclamantul, instanța a dedus valoarea pensiei de pensionare și compensația care i-a fost acordată în temeiul Legii nr. 2330. Curtea a constatat că doar o parte din taxele pe care reclamantul le-a plătit asistentului său laic trebuie să fie dedusă din compensația acordată lui, deoarece nu a avut nevoie de serviciile ei pe o bază de 24 de ore. Curtea a desemnat un expert juridic și l-a instruit să evalueze ceea ce ar fi doar compensare în aceste circumstanțe. Potrivit evaluării expertului, reclamantul a fost deja compensat în mod corespunzător. Avocatul reclamantului a contestat calculele expertului. La 2 decembrie 1998, a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară a hotărât că reclamantul a fost suficient de compensat ținând cont de gravitatea handicapului său, de jurisprudența relevantă și de premiile comparative. Reclamantul a solicitat rectificarea hotărârii. Dosarul a fost reexaminat de aceleași cinci judecători ale celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care a rendu hotărârea din 2 decembrie 1998. La 3 februarie 1999, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a încadrat în motivele specificate pentru rectificare. Adnan YavUZER Pe 10 aprilie 1996 reclamantul, care servia în armată atunci, a fost împușcat și rănit într-un conflict cu PKK. El a suferit leziuni permanente la coloana vertebrală l-a lăsat 99% paralizat sub talie. La 1 august 1997, reclamantul a primit o pensie de pensionare. Cheltuielile sale medicale au fost acoperite de stat. În temeiul Legii nr. 2330 a fost acordată compensare pentru prejudicii morale și pentru a acoperi costurile angajarii unui asistent laic pentru a-l ajuta cu nevoile sale zilnice. Reclamantul a considerat că suma compensației este insuficientă. Reclamantul a solicitat Ministerului Apărării să-i plătească compensații suplimentare. Ministerul a respins cererea. La 27 aprilie 1998, reclamantul a contestat respingerea Ministerului înainte de a doua Camera a Curții Supreme de Administrație Militară. Camera a fost compusă din judecători militari doi dintre care, potrivit reclamantului, nu au avut formare juridică. În evaluarea pierderii globale pe care le-a suferit reclamantul, instanța a dedus valoarea pensiei de pensionare și compensația care i-a fost acordată în temeiul Legii nr. 2330. Curtea a constatat că doar o parte din taxele pe care reclamantul le-a plătit asistentului său laic trebuie să fie dedusă din compensația acordată lui, deoarece nu a avut nevoie de serviciile ei pe o bază de 24 de ore. Curtea a desemnat un expert juridic și l-a instruit să evalueze ceea ce ar fi doar o compensare în aceste circumstanțe. Potrivit evaluării expertului juridic, reclamantul a fost deja compensat în mod corespunzător. Avocatul reclamantului a contestat calculele expertului. La 16 decembrie 1998, a doua Cameră a Curții Supreme de Administrație Militară a hotărât că reclamantul a fost suficient de compensat ținând cont de gravitatea handicapului său, de jurisprudența relevantă și de premiile comparative. Reclamantul a solicitat rectificarea hotărârii. Dosarul a fost reexaminat de aceiași cinci judecători ai celei de-a doua Camere a Curții Supreme de Administrație Militară, care au rendu hotărârea din 16 decembrie 1998. La 3 martie 1999, Camera a respins cererea de rectificare, susținând că cererea nu s-a încadrat în motivele specificate pentru rectificare. Legea internă relevantă art. 157 din Constituția turcă prevede (traducere neoficială): „Curtea administrativă militară Supremă este prima și ultima instanță pentru supravegherea judiciară a litigiilor care rezultă din acțiuni administrative care implică personal militar sau care se referă la serviciul militar, chiar dacă aceste acte și acțiuni au fost efectuate de autoritățile civile. Cu toate acestea, în litigiile care decurg din obligația de a îndeplini serviciul militar, nu există nicio condiție ca persoana în cauză să fie membru al organismului militar. Membrii Curții Supreme de Administrație Militară care sunt judecători militari sunt desemnați de către președinte al Republicii dintr-o listă a trei candidați desemnați pentru fiecare birou vacant de către președinte și membrii Curții, care sunt de asemenea judecători militari, prin vot secret și cu majoritatea absolută a numărului total al acestor membri, de la printre judecătorii militari din prima categorie; membrii care nu sunt judecători militari sunt desemnați de către președinte al Republicii dintr-o listă a trei candidați desemnați pentru fiecare birou vacant de către șef al Statului General de la între ofițerii care dețin gradul și calificările prevăzute de lege. Mandatul membrilor care nu sunt judecători militari nu trebuie să depășească patru ani. Președintele, Procurorul public șef și șeful diviziei Curții sunt desemnați printre judecători militari în funcție de rang și de senioritate. Organizarea și funcționarea Curții Supreme de Administrație Militară, procedura sa, afacerile disciplinare și alte chestiuni legate de statutul membrilor săi sunt reglementate prin lege în conformitate cu principiile independenței instanțelor și securitatea mandatului judecătorilor și cerințele serviciului militar.” Legea care reglementează Curții Supreme de Administrație Militară (Legea nr. 1602, 4 iulie 1972) (traducere neoficială) art. 4 (Securitate de posesie) „Președintele, Procurorul-șef, Membrii și Președinții Camerelor Curții Supreme de Administrație Militară, în calitate de judecători a acestei Curte, sunt garantate securitatea de posesie în temeiul Constituției Republicii Turce.” art. 8 (Selecția membrilor) „Președintele Republicii selectează: Membrii Curții Supreme de Administrație Militară din rândul judecătorilor militari pe baza unei liste a trei candidați nominalizate în ceea ce privește fiecare birou vacant, cu o majoritate absolută a numărului total de membri și președinți actuali care aparțin la rândurile judecătorilor militari. Membrii Curții Supreme de Administrație Militară care nu aparțin grupurilor de judecători militari sunt desemnați dintr-o listă cu trei candidați desemnați pentru fiecare birou vacant de către șeful personalului general.” art. 14 (Chambers) „Curtea Supremă de Administrație Militară este compusă din două camere. Ministerul Apărării poate crește numărul camerelor cu până la trei, la propunerea Consiliului General și cu aprobarea șefului personalului general. Ministerul Apărării poate reduce numărul camerelor la două sub aceeași procedură. Fiecare cameră este compusă dintr-un președinte și șase membri. Patru dintre membri sunt judecători militari și doi dintre ei sunt ofițeri de personal. Numărul membrilor în dezbateri este compus din cinci. Majoritatea membrilor în deliberări este constituită de judecători militari. Deciziile se iau cu majoritate.” art. 66 din Legea nr. 1602 cu privire la Curtea Supremă de Administrație Militară prevede: „Rectificarea unei hotărâri rendue de către Camera sau Marea Camera poate fi solicitată pe unul dintre următoarele motive, numai o dată în termen de 15 zile după ce este înaintat părților: a) Hotărârea nu se referă la acuzațiile și obiecțiile care afectează meritele sale; b) Hotărârea conține dispoziții care se contravin; c) Hotărârea este contrară („aykırı”) la legea procedurală și de fond („usul ve kanuna aykırı”).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă