XENOPOULOS contre la GRECE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55611/00 prezentate de Christos XENOPOULOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 noiembrie 1999 și înregistrată la 14 martie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul este un resortisant turc de origine greacă, născut în 1933 și rezident la Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1981 și prin Decizia nr. 227/48/1981, un organism de securitate socială, TEVE, a recunoscut, în temeiul Decretului legislativ nr. 4377/1964, că anualitățile de asigurare plătite de reclamant în Turcia sunt recunoscute în Grecia după răscumpărare.

La 16 februarie 1984, reclamantul a introdus în fața instanței administrative o acțiune în anulare împotriva unei decizii a TEVE prin care i-a refuzat modificarea termenilor deciziei menționate anterior. Prin hotărârea (nr. 11086/1986) din 26 septembrie 1986, instanța menționată a respins acțiunea. La 29 aprilie 1987, reclamantul s-a pronunțat împotriva acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. La 11 octombrie 1999 acesta a respins recursul ca inadmisibil (hotărârea nr. 309/1999). S-a arătat că reclamantul nu era achitat de drepturile legale de timbru, nici în momentul depunerii recursului la instanța administrativă, nici în luna care a urmat trimiterii dosarului către Consiliul de Stat și că nu putea fi considerat ca fiind scutit de consemnarea acestor drepturi.

De altfel, reclamantul nu a depus o cerere de scutire pentru cauză de obligație. A doua procedură La 25 septembrie 1985, reclamantul sesizează instanța administrativă cu privire la o acțiune în anulare a unei decizii a TEVE, care l-a pus la un nivel specific cu privire la contribuțiile sale asigurate social. Prin hotărârea din 27 februarie 1987 (nr. 3273/1987), instanța menționată a respins acțiunea. La 30 decembrie 1987, reclamantul s-a opus acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. La 27 septembrie 1999, acesta a respins acțiunea ca inadmisibilă (hotărârea nr. 2905/1999), pe motiv că recursul nu era semnat de un avocat. În consecință, reclamantul nu solicitase să beneficieze de asistență judiciară în cazul de față, conform cerințelor articolului 198 din Codul de procedură civilă.

El a subliniat că art. 17 din Decretul prezidențial nr. 18/1989 privind codificarea dispozițiilor legilor privind Consiliul de Stat - care impunea, sub pedeapsa d § 1 din Constituție, nici în lai art. 6 alin. (1) și (3) din Convenția Europeană. Art. 17 a avut ca scop atât asigurarea bunei administrări a justiției, cât și protejarea intereselor justițiarului, întrucât procedura în fața Consiliului de Stat se referea numai la erorile de drept comise de instanțele inferioare. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge, în primul rând, de durata procedurilor în fața instanțelor competente, în special a Consiliului de Stat.

De asemenea, acesta susține că respingerea de către Consiliu a acțiunilor sale, pe motiv că nu a plătit timbrul fiscal necesar pentru a se prezenta în fața acestei instanțe și că nu a fost reprezentat de un avocat, și-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de această dispoziție; în cele din urmă, a invocat o încălcare a art. 3, 5, 8, 9, 13, 14, 17 și 18 din Convenție. Reclamantul invocă o dublă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care în partea sa relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide, (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...).

În primul rând, acesta denunță durata excesivă a celor două proceduri în fața instanțelor administrative competente. În al doilea rând, acesta susține că respingerea de către Consiliu a căilor sale de atac, pe motiv că nu a plătit timbrul fiscal necesar pentru a se putea prezenta în fața acestei instanțe și că nu a fost reprezentată de un avocat, și-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de această dispoziție. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe proceduri, Curtea amintește că art. 6 din Convenție nu garantează în sine dreptul la recurs, ci că, în cazul în care dreptul intern prevede acest drept, cerințele articolului 6 trebuie respectate în procedura de recurs. Cu toate acestea, art. 6 nu se aplică în cazul în care este reglementat accesul la ultima instanță în sistemul juridic intern.

Obligația de a plăti un timbru fiscal și de a fi reprezentat de un avocat într-o procedură în fața unei instanțe superioare nu este incompatibilă cu art. 6. În ceea ce privește timbrul fiscal, Consiliul de Stat a precizat că textul invocat de reclamant pentru a se scuti de plata acestuia, nu se află în fața Consiliului de Stat. În ceea ce privește nereprezentarea de către un avocat, Consiliul de Stat nota că reclamantul nu a depus o cerere specifică pentru această procedură, astfel cum se prevede la art. 198 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurilor, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestuia și consideră necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

În măsura în care recurentul se plânge, de asemenea, din perspectiva articolelor 3, 5, 8, 9, 13, 14, 17 și 18 din convenție, Curtea a examinat aceste obiecțiuni astfel cum au fost prezentate de solicitant. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, adjuvantul adjuvant al reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) (durata procedurii) din Convenție.

DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus. Erik Fribergh András Baka Premier

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 55611/00 présentée par Christos XENOPOULOS contre Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 mai 2000 en une chambre composée de M. A.B. Baka, président , M. C.L. Rozakis, M. G. Bonello, M me V. Strážnická, M. P. Lorenzen, M. M. Fischbach, M. A. Kovler, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 novembre 1999 et enregistrée le 14 mars 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc d’origine grecque, né en 1933 et résidant à Athènes. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1. La première procédure En 1981 et par la décision n° 227/48/1981, un organisme de sécurité sociale, le TEVE, admit, en vertu du décret législatif n° 4377/1964, que les annuités d’assurance versées par le requérant en Turquie soient reconnues en Grèce après rachat. Le 16 février 1984, le requérant introduisit devant le tribunal administratif d’Athènes un recours en annulation contre une décision du TEVE lui refusant la modification des termes de la décision susmentionnée. Par un jugement (n° 11086/1986) du 26 septembre 1986, ledit tribunal rejeta le recours. Le 29 avril 1987, le requérant se pourvut contre ce jugement devant le Conseil d’Etat. Le 11 octobre 1999 celui-ci rejeta le recours comme irrecevable (arrêt n° 3099/1999).

Il releva que le requérant ne s’était pas acquitté des droits légaux de timbre, ni au moment du dépôt du pourvoi auprès du tribunal administratif ni dans le mois qui avait suivi l’envoi du dossier au Conseil d’Etat et qu’il ne pouvait non plus être considéré comme dispensé de la consignation de ces droits. Du reste, le requérant n’avait pas déposé une demande de dispense pour cause d’indigence. 2. La seconde procédure Le 25 septembre 1985, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes d’un recours en annulation d’une décision du TEVE, qui le plaçait dans un échelon spécifique concernant ses contributions d’assuré social. Par un jugement du 27 février 1987 (n° 3273/1987), ledit tribunal rejeta le recours.

Le 30 décembre 1987, le requérant se pourvut contre ce jugement devant le Conseil d’Etat. Le 27 septembre 1999, celui-ci rejeta le recours comme irrecevable (arrêt n° 2905/1999), au motif que le pourvoi n’était pas signé par un avocat. Il releva que le requérant n’avait pas demandé de bénéficier de l’assistance judiciaire dans le cas d’espèce comme l’exige l’article 198 du code de procédure civile. Il souligna que l’article 17 du décret présidentiel n° 18/1989 portant codification des dispositions des lois sur le Conseil d’Etat - qui impose, sous peine d’irrecevabilité, que le pourvoi en cassation et le recours en annulation soient signés par un avocat - n’était contraire ni à l’article 20 § 1 de la Constitution ni à l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention européenne.

L’article 17 visait tant à assurer la bonne administration de la justice qu’à protéger les intérêts du justiciable, puisque la procédure devant le Conseil d’Etat avait trait uniquement aux erreurs de droit commises par les juridictions inférieures. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint, en premier lieu, de la durée des procédures devant les juridictions compétentes, et notamment le Conseil d’Etat. Il soutient également que le rejet par le Conseil d’Etat de ses recours, au motif qu’il n’avait pas payé le timbre fiscal requis pour se pourvoir devant cette juridiction et qu’il n’y était pas représenté par un avocat, a méconnu son droit à un procès équitable, garanti par cette disposition.

Enfin, il allègue une violation des articles 3, 5, 8, 9, 13, 14, 17 et 18 de la Convention. EN DROIT 1. Le requérant allègue une double violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (…) et dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera, (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, (…). » En premier lieu, il dénonce la durée excessive des deux procédures devant les juridictions administratives compétentes. En deuxième lieu, il soutient que le rejet par le Conseil d’Etat de ses recours, au motif qu’il n’avait pas payé le timbre fiscal requis pour se pourvoir devant cette juridiction et qu’il n’y était pas représenté par un avocat, a méconnu son droit à un procès équitable, garanti par cette disposition.

En ce qui concerne le grief tiré de l’iniquité des procédures, la Cour rappelle que l’article 6 de la Convention ne garantit pas en soi le droit d’appel, mais que si le droit interne prévoit ce droit, les exigences de l’article 6 doivent être respectées dans la procédure d’appel. Cependant, l’article 6 n’exclut pas que soit réglementé l’accès à la dernière instance dans le système juridique interne. L’obligation de payer un timbre fiscal et d’être représenté par un avocat dans une procédure devant une juridiction supérieure n’est pas incompatible avec l’article 6. Concernant le timbre fiscal, le Conseil d’Etat releva que le texte invoqué par le requérant pour se dispenser du paiement de celui-ci, ne s’appliquait pas devant le Conseil d’Etat.

Quant à la non représentation par un avocat, le Conseil d’Etat nota que le requérant n’avait pas introduit une demande spécifique pour cette procédure, comme l’exige l’article 198 du code de procédure civile. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Quant au grief tiré de la longueur des procédures, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de celui-ci et juge nécessaire de le porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur. 2. Dans la mesure où le requérant se plaint également sous l’angle des articles 3, 5, 8, 9, 13, 14, 17 et 18 de la Convention, la Cour a examiné ces griefs tels qu’ils ont été présentés par le requérant.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 (durée de la procédure) de la Convention.

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Erik Fribergh András Baka Greffier Président