XENOPOULOS contre la GRECE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55611/00 prezentate de Christos XENOPOULOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 aprilie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele C.L Rozakis Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Kovler judecători E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 26 octombrie 1999 și înregistrată la 14 martie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul, Christos Xenopoulos, este un resortisant grec, născut în 1933 și rezident la Atena.

(1) Prima procedură În 1981 și prin Decizia nr. 227/48/1981, un organism de securitate socială, TEVE, recunoaște, în temeiul Decretului legislativ nr. 4377/1964, că anualitățile de asigurare plătite de reclamant în Turcia sunt recunoscute în Grecia după răscumpărare. La 16 februarie 1984, reclamantul a introdus în fața instanței administrative o acțiune în anulare împotriva unei decizii a TEVE prin care i-a refuzat modificarea condițiilor deciziei menționate anterior. La data de 21 mai 1984, Tribunalul a decis să o declare inadmisibilă pe motiv că reclamantul nu fusese convocat în mod regulat. Instanța a stabilit în instanță la data de 17 decembrie 1985, dar la acea dată la data la care tribunalul a fost restant la 17 iunie 1986. Prin hotărârea (nr. 11086/1986) din 26 septembrie 1986, instanța menționată a respins acțiunea.

El a considerat că dispozițiile care impuneau răscumpărarea contribuțiilor nu erau contrare Constituției (principiul egalității) deoarece acestea vizau o mare categorie de persoane. La 7 mai 1987, reclamantul s-a opus acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. La rejudecare a fost amânată la următoarele date: 23 noiembrie 1987, 25 aprilie 1988, 12 decembrie 1988, 23 octombrie 1989, 21 mai 1990, 11 martie 1991, 25 noiembrie 1991, 28 septembrie 1992, 29 martie 1993, 31 ianuarie 1994, 26 septembrie 1994, 27 martie 1995, 11 decembrie 1995, 13 Mai 1996, 27 ianuarie 1997, 26 mai 1997, 17 noiembrie 1997, 23 martie 1998 2 noiembrie 1998 și 14 decembrie 1998, data la care a avut loc. La 11 octombrie 1999, Consiliul da .. a respins recursul ca inadmisibil (hotărârea nr. 309/99).

S-a constatat că reclamantul nu era achitat de drepturile legale de timbru, nici în momentul depunerii recursului la instanța administrativă, nici în luna care a urmat trimiterii dosarului către Consiliul de Stat și că nu putea fi considerat ca fiind exonerat de consemnarea acestor drepturi. De altfel, reclamantul nu depunea o cerere de scutire pentru cauză de obligație. (2) Cea de-a doua procedură din 25 septembrie 1985, reclamantul sesizează instanța administrativă cu privire la o acțiune în anulare a unei decizii a TEVE, care l-a pus la un nivel specific privind contribuțiile sale asigurate social. 3273/1987), Tribunalul a respins recursul, pe motiv că clasificarea reclamantului la nivel național a fost efectuată în conformitate cu venitul anual al reclamantului, ceea ce nu era contrar dispozițiilor legislative relevante.

La 4 ianuarie 1988, reclamantul s-a opus acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. mai 1990, apoi, la 5 noiembrie 1990, 22 aprilie 1991, 4 noiembrie 1991, 4 mai 1992, 26 octombrie 1992, 15 martie 1993, 25 octombrie 1993, 14 februarie 1994, 26 septembrie 1997, 20 februarie 1995, 22 aprilie 1996, 18 noiembrie 1996, 14 aprilie 1997, 27 octombrie 1997, 16 februarie 1998, 26 octombrie 1998, 16 noiembrie 1998 și 14 decembrie 1998. La 27 septembrie 1999, acesta a respins recursul ca inadmisibil (hotărârea nr. 2905/1999), pe motiv că recursul nu era semnat de un avocat. A reieșit că reclamantul nu solicitase să beneficieze de asistență juridică în cazul de față, așa cum impune art. 198 din Codul de procedură civilă.

El a subliniat că art. 17 din Decretul prezidențial nr. 18/1989 privind codificarea dispozițiilor din legile privind Consiliul din statul membru care impunea, sub pedeapsa d 17 viza atât asigurarea bunei administrări a justiției, cât și protejarea intereselor justițiarului, întrucât procedura în fața Consiliului de Stat se referea numai la erorile de drept comise de instanțele inferioare. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurilor în fața instanțelor administrative.

Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În ceea ce privește prima procedură, guvernul susține că instanța administrativă din statul respectiv se pronunță într-un termen rezonabil. În cazul în care nu se ține seama de perioada anterioară datei recunoașterii de către Grecia a dreptului individual de recurs (19 noiembrie 1985), instanța a ținut ședința la 17 iunie 1986 și-a pronunțat judecata la 26 septembrie 1986. De la durata procedurii în fața Consiliului de Stat, ar trebui să se elimine o perioadă de aproximativ doi ani care să corespundă vacanțelor judiciare (1 iulie-15 septembrie a fiecărui an judiciar), precum și perioada în care avocații din barou au intrat în grevă.

În plus, cauza a fost complexă, deoarece Consiliul de Stat trebuia să soluționeze problema impactului neplătirii timbrului fiscal asupra admisibilității căii de atac și problema aplicării prin analogie în fața Consiliului de Stat a unei legi care dispunea de plata acestui timbru în fața autorităților administrative. În ceea ce privește cea de-a doua procedură, guvernul subliniază că Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din 18 decembrie 1986 și-a pronunțat hotărârea la 27 februarie 1987. Din durata procedurii în fața Consiliului de Stat, ar trebui, de asemenea, să se elimine o perioadă de aproximativ doi ani care corespunde vacanțelor judiciare (de la 1 iulie la 15 septembrie din fiecare an judiciar).

În plus, cauza a fost complexă deoarece Consiliul de Stat trebuia să se pronunțe cu privire la conformitatea dispozițiilor în materie de asistență judiciară cu Constituția elenă, cu art. 6 din Convenție și cu art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Reclamantul subliniază lungimea excesivă a procedurii. El susține că nu a invitat Consiliul să accelereze procedura, deoarece astfel de cereri nu au loc în cazuri excepționale; în ceea ce privește greva avocaților din barou, aceasta nu se referă la avocații organismelor publice, care nu au încetat să mai lucreze. În cea de-a doua procedură, acesta a introdus acțiunea sa în fața Consiliului la 12 zile după ce a luat cunoștință de hotărârea instanței administrative (după ce a fost stabilit la 18 decembrie 1987) și nu după 10 luni, așa cum susține guvernul.

Curtea ia notă de faptul că prima procedură a început la 16 februarie 1984, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta, și s-a încheiat la 11 octombrie 1999, cu hotărârea Consiliului depe . Prin urmare, a durat cincisprezece ani, șapte luni și douăzeci și cinci de zile. Cea de-a doua procedură a început la 25 septembrie 1985, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena, și a încetat cu hotărârea Consiliului din 27 septembrie 1999 și, prin urmare, a durat aproximativ 14 ani. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că cererea ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; rezultă că cererea nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 3 din Convenție.

Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh András Baka modulier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 55611/00 présentée par Christos XENOPOULOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 avril 2001 en une chambre composée de MM. A.B. Baka , président , C.L. Rozakis , G. Bonello , M me V. Strážnická , MM. P. Lorenzen , M. Fischbach , A. Kovler , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 26 octobre 1999 et enregistrée le 14 mars 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Christos Xenopoulos, est un ressortissant grec, né en 1933 et résidant à Athènes.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. 1. La première procédure En 1981 et par la décision n° 227/48/1981, un organisme de sécurité sociale, le TEVE, admit, en vertu du décret législatif n° 4377/1964, que les annuités d’assurance versées par le requérant en Turquie soient reconnues en Grèce après rachat. Le 16 février 1984, le requérant introduisit devant le tribunal administratif d’Athènes un recours en annulation contre une décision du TEVE lui refusant la modification des termes de la décision susmentionnée. L’audience eut lieu le 21 mai 1984, mais, juste après celle-ci, le tribunal décida de la déclarer irrecevable au motif que le requérant n’avait pas été régulièrement convoqué.

Le tribunal fixa l’audience au 17 décembre 1985, mais à cette date l’audience fut reportée au 17 juin 1986. Par un jugement (n° 11086/1986) du 26 septembre 1986, ledit tribunal rejeta le recours. Il jugea que les dispositions qui imposaient le rachat des cotisations n’étaient pas contraires à la Constitution (principe de l’égalité) car elle visaient une grande catégorie de personnes. Le 7 mai 1987, le requérant se pourvut contre ce jugement devant le Conseil d’Etat. L’audience fut ajournée aux dates suivantes : 23 novembre 1987, 25 avril 1988, 12 décembre 1988, 23 octobre 1989, 21 mai 1990, 11 mars 1991, 25 novembre 1991, 28 septembre 1992, 29 mars 1993, 31 janvier 1994, 26 septembre 1994, 27 mars 1995, 11 décembre 1995, 13 mai 1996, 27 janvier 1997, 26 mai 1997, 17 novembre 1997, 23 mars 1998 2 novembre 1998 et 14 décembre 1998, date à laquelle elle eut lieu.

Le 11 octobre 1999, le Conseil d’Etat rejeta le recours comme irrecevable (arrêt n° 3099/1999). Il releva que le requérant ne s’était pas acquitté des droits légaux de timbre, ni au moment du dépôt du pourvoi auprès du tribunal administratif ni dans le mois qui avait suivi l’envoi du dossier au Conseil d’Etat et qu’il ne pouvait non plus être considéré comme dispensé de la consignation de ces droits. Du reste, le requérant n’avait pas déposé une demande de dispense pour cause d’indigence. 2. La seconde procédure Le 25 septembre 1985, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes d’un recours en annulation d’une décision du TEVE, qui le plaçait dans un échelon spécifique concernant ses contributions d’assuré social.

Par un jugement du 27 février 1987 (n° 3273/1987), ledit tribunal rejeta le recours, au motif que le classement du requérant dans l’échelon litigieux était effectué conformément au revenu annuel du requérant, ce qui n’était pas contraire aux dispositions législatives pertinentes. Le 4 janvier 1988, le requérant se pourvut contre ce jugement devant le Conseil d’Etat. L’audience fixée initialement au 13 novembre 1989, fut ajourné au 21 mai 1990, puis aux 5 novembre 1990, 22 avril 1991, 4 novembre 1991, 4 mai 1992, 26 octobre 1992, 15 mars 1993, 25 octobre 1993, 14 février 1994, 26 septembre 1997, 20 février 1995, 22 avril 1996, 18 novembre 1996, 14 avril 1997, 27 octobre 1997, 16 février 1998, 26 octobre 1998, 16 novembre 1998 et 14 décembre 1998. Le 27 septembre 1999, celui-ci rejeta le recours comme irrecevable (arrêt n° 2905/1999), au motif que le pourvoi n’était pas signé par un avocat.

Il releva que le requérant n’avait pas demandé de bénéficier de l’assistance judiciaire dans le cas d’espèce comme l’exige l’article 198 du code de procédure civile. Il souligna que l’article 17 du décret présidentiel n° 18/1989 portant codification des dispositions des lois sur le Conseil d’Etat – qui impose, sous peine d’irrecevabilité, que le pourvoi en cassation et le recours en annulation soient signés par un avocat – n’était contraire ni à l’article 20 § 1 de la Constitution ni à l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention européenne. L’article 17 visait tant à assurer la bonne administration de la justice qu’à protéger les intérêts du justiciable, puisque la procédure devant le Conseil d’Etat avait trait uniquement aux erreurs de droit commises par les juridictions inférieures.

GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée des procédures devant les juridictions administratives. EN DROIT Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi: « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » En ce qui concerne la première procédure, le Gouvernement soutient que le tribunal administratif d’Athènes se prononça dans un délai raisonnable.

Si l’on ne tient pas compte de la période antérieure à la date de la reconnaissance par la Grèce du droit de recours individuel (19 novembre 1985), le tribunal tint audience le 17 juin 1986 et rendit son jugement le 26 septembre 1986. De la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat, il faudrait enlever une période des deux ans environ qui correspond aux vacances judiciaires (du 1er juillet au 15 septembre de chaque année judiciaire), ainsi que la période pendant laquelle les avocats du barreau d’Athènes avaient fait grève. De plus, l’affaire était complexe car le Conseil d’Etat devait trancher la question de l’incidence du non paiement du timbre fiscal sur la recevabilité du recours et la question de l’application par analogie devant le Conseil d’Etat d’une loi qui dispensait du paiement de ce timbre devant les autorités administratives.

Quant à la seconde procédure, le Gouvernement souligne que le tribunal administratif d’Athènes tint audience le 18 décembre 1986 et rendit son jugement le 27 février 1987. De la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat, il faudrait également enlever une période de deux ans environ qui correspond aux vacances judiciaires (du 1er juillet au 15 septembre de chaque année judiciaire). De plus, l’affaire était complexe car le Conseil d’Etat devait se prononcer sur la conformité des dispositions en matière d’aide judiciaire avec la Constitution grecque, l’article 6 de la Convention et l’article 10 de la Déclaration universelle des Droits de l’Homme. Le requérant souligne la longueur déraisonnable de la procédure.

Il affirme qu’il n’invita pas le Conseil d’Etat d’accélérer la procédure car de telles demandes n’aboutissent qu’en cas de circonstances exceptionnelles. Quant à la grève des avocats du barreau d’Athènes, elle ne concernait pas les avocats des organismes publics, qui n’avaient pas cessé le travail. Dans la seconde procédure, il introduisit son recours devant le Conseil d’Etat douze jours après avoir pris connaissance du jugement de tribunal administratif (après sa mise au net le 18 décembre 1987) et non après dix mois, comme le soutient le Gouvernement. La Cour note que la première procédure a débuté le 16 février 1984, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes, et a pris fin le 11 octobre 1999, avec l’arrêt du Conseil d’Etat.

Elle a donc duré quinze ans, sept mois et vingt-cinq jours. La seconde procédure a débuté le 25 septembre 1985, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes, et a pris fin avec l’arrêt du Conseil d’Etat du 27 septembre 1999. Elle a donc duré quatorze ans environ. La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que la requête pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que la requête ne saurait être déclarée manifestement mal fondée, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

Erik Fribergh Andràs Baka Greffier Président