CtEDO 30.05.2000 Auto

YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLERI A.S. contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
30.05.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLERI A.S. contre la TURQUIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 30502/96 prezentată de YILTAȘ YILDIZ TUR Dl O.O. Boyle, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 27 decembrie 1995 și înregistrată la 19 martie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de societatea reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Societatea reclamantă este o societate anonimă al cărei sediu social este situat la Istanbul și își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Baysal și Izzettin Do.an, avocați în Baroul destanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 3 iunie 1987, societatea reclamantă a achiziționat un teren cu o suprafață de 3 939 276 m2 la prețul de 6 467 808 2000 de lire turcești. Domeniul se afla într-o zonă forestieră privată și cuprindea o pădure, o conac, o fermă cu anexele și clădirile sale. La 26 iunie 1987, conducerea exploatației forestiere (orman idaresi) a acordat societății reclamante, în conformitate cu art. 17 din Codul forestier, autorizația de construcție preliminară pentru cele 6 % din suprafața terenului forestier. La 25 septembrie 1987, Universitatea din Istanbul notifia către societatea reclamantă a emis un decret de expropriere a consiliului de administrație adoptat la 22 decembrie 1977. Administrația anexase la decizia menționată raportul unei comisii de experți stabilite la 3 august 1979 și stabilind valoarea terenului expropriat la 203 123 800 de lire turcești. La data de 31 mai 1989, tribunalul, bazat pe: expropriere, a anulat decizia atacată. Procedura în fața instanței administrative La data de 20 octombrie 1987, societatea reclamantă a introdus în fața instanței administrative o acțiune în anulare a deciziei administrative din 22 decembrie 1977 și a susținut, în special, că a luat zece ani înainte ca terenul să fie achiziționat nu a fost înscris în registru. Prin hotărârea din 11 aprilie 1989, Tribunalul Administrativ a respins acțiunea societății reclamante. Societatea reclamantă a atacat această hotărâre în fața Consiliului de Stat care, prin hotărârea din 31 ianuarie 1990, a respins recursul. La 21 octombrie 1987, societatea reclamantă a intentat o acțiune civilă în fața Tribunalului de Mare Instanță din Sarżyer (Istanbul). Societatea reclamantă a solicitat o majorare a compensației de expropriere cu 24 420 982 200 de lire turcești, plus un dobândă moratoriu de 53 de lire sterline. La 29 iulie 1992, un alt comitet de experți a întocmit un raport și a stabilit valoarea terenului la 22 537 720 480 de lire turcești. Al treilea raport de expertiză depus la 10 februarie 1993 a evaluat terenul la 22 658. 069 013 de lire turcești. Prin hotărârea din 16 martie 1993, Tribunalul de Mare Instanță din Saruier a stabilit cuantumul indemnizației de expropriere pe baza rezultatelor celei de-a treia expertize ordonate de Tribunal, adică cea din 10 februarie 1993, care a evaluat valoarea terenului la 22 658 069 013 de lire turcești. Prin Hotărârea din 19 octombrie 1993, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 16 martie 1993. Curtea a considerat că, pentru a estima cuantumul indemnizației, nu trebuia să se țină seama decât de valoarea imobilelor situate pe domeniul și eventualul venit al pădurii. Curtea a considerat că pădurile private nu puteau fi clasificate drept teren. La 18 august 1994, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii din 19 octombrie 1993. Prin hotărârea din 11 octombrie 1994, Tribunalul de Mare Instanță din Sariyer s-a conformat hotărârii Curții de Casație din 19 octombrie 1993. Tribunalul a luat în considerare valoarea imobilelor și venitul anual al pădurii. El nu a luat în considerare estimarea făcută pentru valoarea reală a pădurii avută în vedere ca teren. Societatea reclamantă a formulat un recurs împotriva hotărârii din 11 octombrie 1994 și a explicat, printre altele, că un permis de construcție fusese acordat pentru 6 % din suprafața terenului din zona forestieră și a susținut că valoarea terenului respectiv trebuia inclusă în estimarea valorii compensației. La 22 februarie 1995, Curtea de Casație a respins recursul societății reclamante și a confirmat decizia atacată în toate dispozițiile sale. Societatea reclamantă a formulat o acțiune în rectificarea acestei hotărâri. La 1 ianuarie 1995, Curtea de Casație a respins această acțiune. Această hotărâre a fost notificată societății reclamante la 28 iunie 1995. În urma procedurilor menționate anterior, societatea reclamantă obține dreptul de a primi o indemnizație suplimentară în valoare de 2 971 314 013 de lire turcești, în timp ce aceasta solicitase o sumă de 24 420 982 200 de lire turcești. La .. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. dispune în ultimul său alineat că un permis de construcție poate fi acordat de Ministerul Agriculturii și Pădurilor pe terenuri din pădurile private. În conformitate cu art. 52 din respectivul cod, suprafața construcțiilor nu poate depăși % din suprafața terenului din zona împădurită și trebuie să respecte starea naturală a pădurilor. GRIFS Societatea reclamantă, invocând art. 1 Protocolul nr. 1 se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, în măsura în care valoarea suplimentară a indemnizației de expropriere stabilite de instanța de mari instanțe nu corespunde valorii reale a terenului expropriat. În special, societatea reclamantă susține că metoda utilizată de instanță pentru calcularea despăgubirii este arbitrară și ilogică și că valoarea despăgubirii constituie 3 % din prețul de achiziție a terenului expropriat și că această decizie contravine jurisprudenței stabilite a Curții Constituționale în acest domeniu și principiilor generale ale dreptului internațional. În plus, societatea reclamantă se plânge că a fost privată de proprietatea sa în condiții contrare articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece această privare de proprietate nu a fost efectuată din motive de utilitate publică și susține, în special, că decretul de expropriere luat cu zece ani înainte de achiziționarea terenului nu a fost înscris în registru. Comisia susține că notificarea decretului a fost făcută după acordarea unui permis de construcție pe o parte a zonei forestiere și că administrația a vândut o parte din teren unei alte universități. Societatea reclamantă, pe baza acelorași fapte, anulează încă încălcarea articolului 6 din convenție. Societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile, în măsura în care valoarea suplimentului la indemnizația de expropriere stabilită de instanța de mari instanțe nu corespunde valorii reale a terenului expropriat. În special, societatea reclamantă susține că metoda utilizată de instanță pentru calcularea despăgubirii este arbitrară și ilogică și că valoarea despăgubirii constituie 3 % din prețul de achiziție a terenului expropriat. Aceasta arată că această decizie contravine jurisprudenței Curții Constituționale în materie și principiilor generale ale dreptului internațional și invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 astfel formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că societatea reclamantă nu a invocat, în niciun stadiu al procedurii în fața organismelor interne, dispozițiile relevante ale convenției care face totuși parte din dreptul intern. Curtea amintește că, chiar și în cazul în care Convenția este direct aplicabilă în ordinea internă a unui stat (acesta este cazul Turciei), la Curtea arată că, în speță, societatea reclamantă a sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Saruier (Istanbul) cu privire la o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere și a invocat, în esență, în cursul procedurii interne, pequelle formula în fața Curții. Prin urmare, această excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne nu poate fi reținută. Guvernul observă că terenul aflat în litigiu constituie o parte a unei păduri mari clasificate ca sit natural protejat și că restricțiile aferente erau înscrise în registrul funciar. Acesta susține că societatea reclamantă, în speranța de a obține autorizația de a construi într-o pădure, și-a asumat un risc care nu ar implica responsabilitatea statului. Referindu-se la jurisprudența Curții, guvernul subliniază că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu impune o despăgubire integrală în toate cazurile de expropriere. Reamintind că suma suplimentară a indemnizației de expropriere stabilită de instanța de mari instanțe corespunde valorii reale a terenului expropriat, el reiterează că suma presupusă plătită de societatea reclamantă în momentul achiziționării terenului nu constituie valoarea totală de piață. Societatea reclamantă respinge teza guvernului. Prin coaserea valorii reale a proprietății expropriate, aceasta susține că a fost percepută o deficiență flagrantă și nu a îndeplinit cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a procedurii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. În plus, societatea reclamantă se plânge că a fost privată de proprietatea sa în condiții contrare articolului 1 Protocolul nr. 1 deoarece această privare de proprietate nu a fost efectuată din motive de utilitate publică, menționează în special că decretul de expropriere luat cu zece ani înainte de achiziționarea terenului nu a fost înscris în registru. Comisia susține că notificarea decretului a fost făcută după acordarea unui permis de construcție pe o parte a zonei forestiere și că administrația a vândut o parte din teren unei alte universități. Societatea reclamantă, pe baza acelorași fapte, a declarat încă încălcarea articolului 6 din convenție. Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele invocate de societatea reclamantă indică aspectul unei încălcări a dispozițiilor menționate anterior. Într-adevăr, art. 35 alin. (1) din Convenție prevede că Curtea nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la adoptarea deciziei interne definitive Întradevăr, Curtea arată că decizia internă definitivă în ceea ce privește această chestiune este pronunțată de Consiliu la 31 ianuarie 1990, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri, și anume la 27 decembrie 1995. Această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, DECLARĂ RECEVALABILĂ toate mijloacele de fond rezervate, motivarea recurentei cu privire la o presupusă încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, în măsura în care valoarea suplimentării indemnizației de expropriere stabilite de instanța de mari instanțe nu corespunde valorii reale a terenului expropriat (art. 1 din Protocolul nr. 1) în unanimitate, declară revendicarea IRRECEVABILă Michael O.O. Boyle Wilhelmina Thomassen Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-01-09
0,94
AFFAIRE YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLER A.S. CONTRE LA TURQUIE
’étant assuré que, dans le délai imparti, l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante, la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe), Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le
CtEDO 2003-04-24
0,94
AFFAIRE YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLERI A.S. c. TURQUIE
déposé des observations sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement). Le 27 juin 2002, la chambre a décidé, après consultation des parties, qu'il n'y avait pas lieu de tenir une audience (article 59 § 3 in fine du règlement). EN F
CtEDO 2006-04-27
0,94
AFFAIRE YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLERI A.S. c. TURQUIE
ait pas à la valeur réelle de son terrain exproprié. Le 24 avril 2003, la chambre a rendu un arrêt concluant à la violation de l'article 1 du Protocole n o 1. Elle a réservé en entier la question de l'application de l'article 41 de la Conve
CtEDO 2000-02-29
0,94
SAYGILI contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 38931/97 présentée par İhsan SAYGILI contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 février 2000 en une chambre composée de M me E
CtEDO 2000-02-08
0,94
YASAR ET AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 27697/95 et 27698/95 présentée par Şeyhmus YAŞAR et autres [Note2] contre la Turquie [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 8
Sursă