AFFAIRE YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLERI A.S. c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

24.04.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Satisfaction équitable réservée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE YILTAS YILDIZ TURISTIK TESISLERI A.S. c. TURQUIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TURCIA (solicitarea nr. 30502/96) HOTĂRÂREA (fond) STRASBURG 24 aprilie 2003 DEFINITIVF 24/09/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Y Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Zupančič H.S. Greve dnii Traja judecători Gölcüklü, judecător ad-hoc, și de domnul Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 3 aprilie 2003, Rend hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 30502/96) împotriva Republicii Turcia și a cărei societate anonimă de drept turc, Yiltaș Y În decembrie 1995, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul Kiejman și T. Marembert, avocați la Paris, precum și de către avocatul din Istanbul. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. A ca urmare a comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În urma deportării domnului R. Türmen, judecător ales în temeiul Turciei (art. 28), guvernul l-a desemnat pe domnul M. Prin decizia din 30 mai 2000, camera a declarat cererea parțial admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 27 iunie 2002, camera a decis, după consultarea părților, că nu este necesară desfășurarea unei ședințe [art. 59 alineatul (3) in fine din Regulamentul de procedură]. 10. La 3 iunie 1987, reclamanta a achiziționat un domeniu cu o suprafață de 3 939 276 m2 la prețul de 6 467 693 808 lire turcești (TRL). La 26 iunie 1987, conducerea exploatației forestiere (orman idaresi) a acordat recurentei, în conformitate cu art. 17 din Codul forestier, un permis de construcție preliminară pentru 6 % din suprafața zonei forestiere. 12. La 25 septembrie 1987, Universitatea din Istanbul notifia la reclamantă a emis un decret de expropriere a consiliului de administrație, adoptat la 22 decembrie 1977. Administrația anexase la această decizie raportul unei comisii de experți stabilită la 3 august 1979 și care stabilise valoarea terenului expropriat la 203 123 800 TRL 13. Universitatea din Istanbul a intentat în fața Tribunalului Administrativ din Istanbul o acțiune în anulare a deciziei conducerii exploatației forestiere asupra permisului de construcție preliminară. Prin hotărârea din 31 mai 1989, pe baza decretului de expropriere, tribunalul a anulat decizia atacată. La 20 octombrie 1987, recurenta a introdus la Tribunalul Administrativ din Istanbul o acțiune în anulare a deciziei din 22 decembrie 1977, susținând în special că decretul de expropriere luat cu zece ani înainte de achiziționarea terenului nu a fost înscris în registru; printr-o hotărâre din 11 aprilie 1989, instanța administrativă a respins acțiunea. Recurenta a atacat această hotărâre în fața Consiliului de Stat care a respins acțiunea la 31 ianuarie 1990. Procedura în fața instanței de mari instanțe 16. La 21 octombrie 1987, reclamanta a intentat o acțiune civilă în fața instanței de mari instanțe din Sariyer (Istanbul). Ea solicita o creștere a indemnizației de expropriere cu 24 420 982 200 TRL, plus un interes moratoriu de 53 Primul raport de expertiză depus la 3 octombrie 1991 a stabilit valoarea terenului expropriat la 17 810 589 280 TRL. La 29 iulie 1992, o altă comisie de experți a întocmit un raport de stabilire a valorii terenului la 22 537 720 480 TRL. Al treilea raport depus la 10 februarie 1993 a evaluat terenul la 22 658 069 013 TRL. 18. Prin hotărârea din 16 martie 1993, Tribunalul de Mare Instanță a stabilit cuantumul indemnizației de expropriere pe baza rezultatelor celei de a treia expertize, adică pe baza celei din 10 februarie 1993, care a evaluat valoarea terenului la 22 658 069 013 TRL. 19. Prin hotărârea din 19 octombrie 1993, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 16 martie 1993. pentru a estima cuantumul indemnizației, nu trebuia să se țină seama decât de valoarea construcțiilor situate pe domeniu și de venitul potențial al pădurii. Curtea consideră că pădurile private nu puteau fi clasificate drept terenuri. 20. La 18 august 1994, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii din 19 octombrie 1993. 21. Prin hotărârea din 11 octombrie 1994, Tribunalul de Mare Instanță s-a conformat hotărârii Curții de Casație din 19 octombrie 1993, luând în considerare valoarea construcțiilor și venitul anual al pădurii. El nu a luat în considerare estimarea făcută pentru valoarea reală a pădurii avute în vedere ca teren. 22. Recurenta a formulat un recurs în casare împotriva hotărârii din 11 octombrie 1994 în octombrie 1994. În special, Comisia a explicat că un permis de construcție fusese acordat pentru 6 procente din suprafața zonei împădurite și a susținut că valoarea zonei respective trebuia inclusă în estimarea cuantumului indemnizației. 23. La 22 februarie 1994, Curtea de Casație a respins recursul recurentei și a confirmat decizia atacată în toate dispozițiile sale. 24. La data de 5 iunie 1995, recurenta a formulat o acțiune în rectificarea acestei hotărâri pe care Curtea de Casație a respins-o. Această hotărâre a fost notificată recurentei la 28 iunie 1995. 25. În urma procedurilor menționate anterior, recurenta a obținut dreptul de a primi o despăgubire suplimentară de 2 971 314 013 TRL, în timp ce a solicitat 24 420 982 200 TRL. 26. Recurenta a primit la 17 aprilie 1996, 6 octombrie 1998 și 8 aprilie 1999, cu titlu de indemnizație suplimentară cu dobândă moratorială, 1 467 029 000 TRL, 9 003 732 000 TRL și 462 188 000 TRL. Aceasta a primit în total 11 134 942 255 TRL. II. Dreptul intern pertinent 27. art. 169 din Constituție dispunea de art. 169 din Constituție. Statul adoptă legile și ia măsurile necesare pentru conservarea pădurilor și pentru extinderea suprafeței lor (...) Supravegherea pădurilor aparține statului. (...) Nici un act sau activitate care ar putea afecta pădurile nu poate fi autorizată (...) 28. art. 17 din Codul forestier prevede în ultimul său alineat că un permis de construcție poate fi acordat de Ministerul Agriculturii și Pădurii pe terenuri de pădure private. 29. În conformitate cu art. 52 din Codul forestier, suprafața construcțiilor nu poate depăși % din suprafața terenului din zona forestieră și trebuie să respecte starea naturală a pădurilor. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 30. recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale, în măsura în care valoarea suplimentării indemnizației de expropriere stabilite de instanța de mari instanțe nu corespunde valorii reale a terenului expropriat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Argumentele părților reclamante 31. Recurenta susține că metoda aleasă de instanță pentru calcularea despăgubirii este arbitrară și ilogică și că valoarea despăgubirii constituie 3 % din prețul de achiziție a terenului expropriat și că această decizie contravine jurisprudenței stabilite a Curții Constituționale turce în acest domeniu și principiilor generale ale dreptului internațional. Prin stabilirea valorii reale a proprietății expropriate, Comisia susține că indemnizația pe care a primit-o a fost de o insuficiență flagrantă și nu a îndeplinit cerințele articolului 1 din Protocolul nr. , care se referă la rapoartele de expertiză și furnizează, de asemenea, declarația sa de impozitare din 31 decembrie 1987, indicând valoarea de piață a terenului, adică 23 624 106 000 TRL. Aceasta arată, în special, că un permis de construcție a fost acordat pentru 6 % din suprafața zonei forestiere și susține că valoarea zonei respective nu a fost inclusă în estimarea valorii compensației. Guvernul observă că terenul în litigiu constituie o parte a unei păduri mari clasificate ca sit natural protejat și că restricțiile aferente erau înscrise în registrul funciar. El susține că reclamanta, în speranța de a obține permisiunea de a construi într-o pădure, și-a asumat un risc care nu ar genera în niciun fel responsabilitatea statului. 33. Referindu-se la jurisprudența Curții, guvernul subliniază că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu impune o despăgubire integrală în toate cazurile de expropriere. Subliniind că suma suplimentară a indemnizației de expropriere stabilită de instanța de mari instanțe corespunde valorii reale a terenului expropriat, el reiterează că suma presupusă plătită de reclamantă în momentul achiziționării terenului nu constituie valoarea deplină de piață. Decizia Curții 34. Curtea reamintește că art. 1 din Protocolul nr 1 conține trei standarde distincte: prima, care se exprimă în prima teză a primului paragraf și are un caracter general, stabilește principiul respectării proprietății; a doua, care figurează în a doua teză a aceluiași paragraf, vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții ; în ceea ce privește al treilea paragraf, ea recunoaște statelor competența, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general (...). Totuși, nu este vorba de reguli lipsite de legătură între ele. Al doilea și al treilea se referă la exemple speciale de încălcări ale dreptului de proprietate ; prin urmare, acestea trebuie să se interpreteze în lumina principiului consacrat de primul Între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea, printre altele, Sporrong și Lönnroth c. Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, p. 26, § 69). Pentru a evalua dacă măsura contestată respectă echilibrul corect dorit și, în special, dacă aceasta nu impune o sarcină disproporționată pentru solicitant, ar trebui luate în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația internă. În această privință, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă care nu se poate justifica pe teren la art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Hotărârile James și alte hotărâri citate anterior, p. 36, § 54 Mănăstirile sfinte c. Grecia, 9 decembrie 1994, seria A n 301, p. 35, § 71 Malama c. Grecia, n. 43622/98, § 52, CEDO 2001-II, Platakou c. Grecia , n 3826/97, CEDO 2001-I, și Jokela c. Finlanda , n 28856/95, CEDO 2002-IV . 36. În acest caz, Curtea constată că indemnizația de expropriere a fost stabilită la 203 123 800 TRL. În plus, reclamanta a achiziționat terenul menționat în iunie 1987, la prețul de 6 467 808 000 TRL. Or, ca urmare a acțiunii în creștere pe care a introdus-o în fața Tribunalului de Mare Instanță din Saruier, recurenta a primit o compensație suplimentară de 2 971 314 013 TRL. Rapoartele de expertiză din 3 octombrie 1991, 29 iulie 1992 și 10 februarie 1993 estimează valoarea proprietății la 17 810 589 280 TRL, 22 537 720 480 TRL și 22 658 069 013 TRL. 37. Curtea arată în această privință că, printr-o hotărâre din 16 martie 1993, tribunalul de mari instanțe din Saruier a stabilit valoarea indemnizației de expropriere pe baza rezultatelor celei de a treia expertize ordonate de Tribunal, adică cea din 10 februarie 1993, evaluând valoarea terenului la 22 658 069 013 TRL. La 19 octombrie 1993, Curtea de Casație a încălcat această hotărâre, susținând că, pentru a estima cuantumul despăgubirii, nu ar trebui să se țină seama decât de valoarea construcțiilor situate pe domeniu și de venitul eventual al pădurii Curtea ia notă de faptul că Tribunalul de Mare Instanță a pronunțat cu privire la indemnizația suplimentară care ia în considerare numai valoarea construcțiilor și venitul anual al pădurii și nu a ținut seama în niciun fel de valoarea unei părți din zona forestieră avută în vedere ca teren (punctele 28-29). 38. Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe cu privire la motivul pentru care instanțele naționale ar fi trebuit să stabilească despăgubirile, deoarece nu poate înlocui instanțele turce pentru a stabili criteriile pentru estimarea valorii terenului expropriat și pentru stabilirea sumelor datorate care ar rezulta din acestea. Cu toate acestea, având în vedere elementele dosarului, Curtea consideră că recurenta a demonstrat suficient că indemnizația de expropriere stabilită de instanțele interne nu era în mod rezonabil legată de valoarea proprietății sale. 39. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. privind aplicarea articolului 41 din CONVENȚIA 40. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 41. Recurenta solicită pentru daune materiale suma de 19 122 384 dolari americani (USD) (inclusiv suma principală mai mare decât suma menționată în primul raport de expertiză, depusă la 3 octombrie 1991, care stabilește valoarea terenului expropriat la 17 810 589 280 TRL. Aceasta solicită în plus suma pe care ar fi primit-o ca dobândă de la data exproprierii, sau 35 845 882 USD. USD, minus suma care i-a fost plătită cu titlu de indemnizație de expropriere (211 314 USD), adică 54 757 952 USD. 42. Recurenta solicită 500 000 USD pentru daune morale. În cele din urmă, solicită 670 078 USD pentru onorarii de avocatură și cheltuieli diverse în cadrul procedurilor desfășurate în fața instanțelor naționale și a organelor convenției. 43. Guvernul se ridică împotriva acestor pretenții, pe care le consideră iraționale, iar cheltuielile și cheltuielile de judecată, consideră că suma solicitată este exorbitantă și nu se bazează pe documente justificative suficiente. 44. Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare. Prin urmare, aceasta o rezervă și va stabili procedura ulterioară, având în vedere posibilitatea ca guvernul și reclamanta să ajungă la un acord [art. 75 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare în consecință, rezervă în întregime invită guvernul și recurenta să îi adreseze în scris, în termen de șase luni de la data notificării prezentei hotărâri, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui camerei sarcina de a o fixa, dacă este necesar. Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 24 aprilie 2003 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte