AFFAIRE YILDIZ ET TAȘ c. TURQUIE (N° 1)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

19.12.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire retenue (victime);Exception préliminaire retenue (non-épuisement des voies de recours internes);Exception préliminaire retenue (délai de six mois);Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention;Remboursement frais et dépens - procédure nationale

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE YILDIZ ET TAȘ c. TURQUIE (N° 1) (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL YILDIZ ȘI TAȘ c. TURCIA (N (solicitarea nr. 77641/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 decembrie 2006 DEFINITIVF 19/03/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Y Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se întrunește într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președinte, A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, mei A. Mularoni, E. Fura-Sandström, D. Poović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 28 noiembrie 2006, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o în această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 77641/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Mehmet Emin Y Reclamanții sunt reprezentați de domnul Ö. Kiliç și A. Üstün, avocați din Istanbul. Guvernul turc ( La 20 iunie 2006, în temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE Reclamanții s-au născut în 1951 și 1974 și locuiesc în Wiesbaden (Germania) și Frauenfeld (Elveția). La 5 ianuarie 2001, cotidianul 2000' de Yeni Gündem a publicat un articol intitulat În conformitate cu art. 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. La 10 ianuarie 2001, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Istanbul i-a acuzat pe reclamanți pentru publicarea unei declarații emise de un lider al unei organizații teroriste, în sensul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 4 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Partea relevantă a articolului în litigiu se poate citi după cum urmează: Abdulah Öcalan, liderul PKK, declarând că condițiile în care se afla erau mai grele decât cele din [principiile] de tip F și că era în mod constant sub presiune, a spus: Și eu aș fi putut face greva morții, dar n-am făcut-o pentru a preveni provocarea, și asta e un sacrificiu, iar statul și opinia publică trebuie să proiecteze asta în direcția corectă. Comentând, de asemenea, starea de tensiune din Kurdistanul de Sud, liderul PKK Öcalan a spus că PKK s-ar putea apăra cu o autoapărare virulentă în caz de atac distructiv. Intervenția forțelor armatei turce din sud [Nordul Irakului] nu va servi păcii și frăției. Acesta este un atac periculos pentru pacea regională. Suntem pregătiți să colaborăm cu toate forțele care au un spirit democratic al uniunii. Suntem pentru o soluționare pașnică a problemelor fără a cădea în secesionism și cu strategia uniunii democratice (...) La 11 aprilie 2001, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei magistrați civili, a respins motivul reclamanților întemeiat pe încălcarea libertății presei și i-a condamnat, în calitate de proprietar și redactor-șef al 2000' de Yeni Gündem, la o amendă grea de 1 632 375 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 1 440 EUR] și 816 187 500 TRL [aproximativ 720 EUR]. Comisia a considerat că elementele constitutive ale încălcării, astfel cum sunt definite la art. 6 alineatul (2) și la art. 4 din Legea nr. 3713, erau reunite, întrucât era vorba despre publicarea declarațiilor unui lider al unei organizații teroriste. La 12 iunie 2001, având în vedere avizul procurorului general, care nu fusese notificat reclamanților, Curtea de Casație a confirmat hotărârea și i-a exonerat pe reclamanți de recurs. 3713 privind lupta împotriva terorismului este pedepsită cu o amendă de cinci până la zece milioane de lire turcești, oricine tipărește sau publică declarații sau tracte ale organizațiilor teroriste. (...) Când faptele menționate mai sus sunt comise prin intermediul revistelor menționate în art. 3 din Legea nr. 5680 privind presa, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90 la sută din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, dacă intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună, sau la vânzările realizate anterior prin ultimul număr al revistei, dacă acesta este lunar sau apare mai puțin frecvent, sau la vânzările anuale ale lunii precedente a ziarului cu mai multă tragere în cazul în care este vorba de tipografii care nu au calitatea de reviste sau în cazul în care revista a fost lansată recent. Cu toate acestea, amenda nu poate fi mai mică de 50 de milioane de lire turcești. Scriitorul șef al revistei este condamnat la jumătate din pedeapsa aplicată editorului. 12. art. 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680 privind presa prevede că ziarul care a publicat un articol reprimat prin această lege poate fi interzis să se publice pentru o perioadă de trei zile la o lună. 13. 4778, intrat în vigoare la 11 ianuarie 2003, a adăugat un nou paragraf la art. 316 din Codul de procedură penală, conform căruia avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie să fie notificat în prezent părților interesate. 4829, care a intrat în vigoare la 19 martie 2003, a precizat că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie notificat în special inculpaților și apărătorilor săi și că aceștia din urmă pot răspunde la aceasta în termen de șapte zile de la notificarea avizului. 14. Aceste ultime modificări legislative au fost introduse în noul Cod de procedură penală adoptat de legea nr. 5271, intrat în vigoare la 17 decembrie 2004 (a se vedea în special art. 297 din noul cod de procedură penală). ÎN DREPT 15. Reclamanții se plâng că condamnarea în litigiu le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare și lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Ei invocă articolele 6 și 10 din convenție. PRIVIND RECEVABILITATEA 16. Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate în trei ramuri. Despre lipsa de calitate de victimă a reclamanților 17. Guvernul consideră că reclamanții nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a drepturilor garantate prin convenție, deoarece aceștia nu îndeplinesc calitățile pentru a îndeplini funcțiile de proprietar și de redactor-șef al cotidianului în cauză în conformitate cu dispozițiile dreptului intern. 18. Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia de către victimă art. 34 din Convenție desemnează persoana direct vizată de actul sau omisiunea în litigiu, existența unei încălcări a cerințelor Convenției care se conceapă chiar și în absența unui prejudiciu (Brumăescu c. România [GC], nr 28342/95, § 50 CEDH 1999 VII). Un solicitant nu se poate declara victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, dacă este sau a fost direct afectat de actul sau omisiunea în litigiu: trebuie să sufere sau să fie supus direct efectelor acestuia (Otto-Preminger-Institut c. Austria, Hotărârea din 20 septembrie 1994, seria A n 295 A, pp. 15-16, § 39, Norris c. Irlanda, Hotărârea din 26 octombrie 1988, seria A n 142, p. 15, § 30 și următoarele, și Monnat c. Elveția, nr. 73604/01, § 31, 21 septembrie 2006). 19. În cazul de față, Curtea constată că Curtea de Securitate a statului i-a condamnat pe reclamanți din cauza calității lor de proprietar și redactor șef al unui cotidian, fără a căuta să verifice dacă aceștia au îndeplinit calificările cerute pentru a îndeplini funcțiile respective, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern. Cu toate acestea, nu se contestă faptul că reclamanții sunt afectați direct de hotărârea de condamnare în cauză. Prin urmare, această ramură ar trebui respinsă din excepția guvernului în această privință. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne și la termenul de șase luni 20. Guvernul susține, de asemenea, că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne și nu și-au prezentat cererea în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. 21. Curtea observă că reclamanții și-au prezentat cererea la 22 noiembrie 2001, în urma hotărârii Curții de Casație din 12 noiembrie 2001 În iunie 2001, decizia internă definitivă în acest caz. Prin urmare, trebuie respins restul excepției guvernului. 22. Curtea constată astfel că această parte a cererii nu este în mod evident întemeiată greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. II. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENȚIE 23. Reclamanții susțin că condamnarea lor la infracțiune le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) 24. Reclamanții susțin că, în calitate de proprietar și redactor-șef al cotidianului, au publicat articolul incriminat în vederea informării opiniei publice cu privire la evenimentele actuale. Publicul nu trebuie să se limiteze doar la informațiile care îi sunt transmise prin autorizarea autorităților oficiale ale statului sau la informațiile aprobate sau considerate adecvate pentru public de către stat. Acesta este un principiu fundamental al unei societăți democratice. În calitate de proprietar și redactor-șef al unui ziar, publicat în mod legal, părțile interesate nu trebuie să fie considerate responsabile pentru articolele publicate. 25. Guvernul constată că instanțele interne i-au condamnat pe reclamanți ca urmare a publicării unei declarații emise de un lider al unei organizații teroriste. Această condamnare a fost conformă cu al doilea alineat al articolului 10 din convenție, care permite astfel de măsuri în ceea ce privește menținerea securității naționale, protecția integrității teritoriale și a securității publice. 26. Referindu-se la jurisprudența Curții în această privință, CESE reamintește că anumite afirmații ale declarației șefului PKK pot crea efecte negative în regiune și pot servi la provocarea publicului. 27. În opinia guvernului, intervenția avea drept scop descurajarea fermă a promovării conceptelor periculoase care contravin principiilor consacrate de Convenție. 28. În ceea ce privește pedepsele aplicate reclamanților, guvernul susține că acestea erau adecvate și proporționale cu scopul urmărit. 29. Curtea constată că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare, protejat prin art. 10 alineatul (1). Nu se contestă nici faptul că intervenția era prevăzută de lege și urmărea mai multe scopuri legitime, și anume protecția ordinii publice, a securității naționale și a integrității teritoriale în sensul art. 10 alin. (2) (a se vedea Ya 29590/96, § 40, 4 iunie 2002). Curtea subscrie la această apreciere. În acest caz, litigiul se referă la problema dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 30. Curtea a tratat deja cauze care ridicau probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea în special Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față și a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în informare și contextului în care a fost publicată. În această privință, Comisia a ținut seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., p. 1568, punctul 58). Articolul în litigiu pentru care reclamanții au fost condamnați, în calitate de proprietar și redactor-șef al cotidianului 2000' de Yeni Gündem, a constat într-un rezumat al cuvintelor lui Abdullah Öcalan, șeful PKK încarcerat, al condițiilor detenției sale și al consecințelor unei eventuale intervenții a armatei turce în nordul Irakului. 33. Curtea arată că Curtea de Securitate a statului s-a limitat la a considera că articolul în cauză conținea declarații ale unui conducător al unei organizații teroriste și că elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum sunt definite prin dispoziția menționată anterior, erau reunite. Cu toate acestea, motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne nu pot fi considerate în sine suficiente pentru a justifica interferența în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999. Aceasta reamintește în special că faptul că un membru al unei organizații interzise acordă interviuri sau face declarații nu poate justifica în sine o interferență în dreptul ziarului cu libertatea de exprimare (a se vedea Özgür Gündem c. Turcia, nr. 23144/93, § 63, CEDH 2000). III. Curtea observă că termenii utilizați în informația în litigiu au un conținut faptic, care nu solicită utilizarea violenței, nici a rezistenței armate, nici a revoltei și că nu este vorba despre o cuvântare de ură, ceea ce, în opinia Curții, este elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea a contrario Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, În acest context, Curtea consideră util să sublinieze faptul că libertatea de exprimare nu permite presei să servească drept tribune pentru transmiterea ideilor de violență, printre altele prin declarațiile membrilor organizațiilor teroriste (a se vedea, a contraro Sürek c. Turcia [GC], nr. 24735/94, § 41, 8 iulie 1999). 34. Curtea subliniază, de asemenea, că natura și povara pedepselor aplicate sunt, de asemenea, elemente care trebuie luate în considerare atunci când este vorba de măsurarea proporționalității intervenției. Curtea constată că, în acest caz, Curtea de Securitate a statului i-a condamnat pe solicitanți la amenzi de aproximativ 1 440 EUR și, respectiv, 720 EUR (punctul 8 de mai sus). 35. Prin urmare, în speță, Curtea concluzionează că condamnarea reclamanților se dovedește disproporționată în ceea ce privește scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 36. Reclamanții se plâng de lipsa de comunicare a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație și consideră că aceasta este o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 37. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de solicitanți și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr 36590/97, § 55, CEDH 2002 V și În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din Convenție 40, în temeiul articolului 39, Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material, pe care îl estimează fiecare la 2 000 EUR. În opinia lor, condamnarea lor, împreună cu mai multe alte tipuri de prejudiciu, le-a afectat situația financiară Ei au fost obligați să plece în străinătate din cauza presiunii pe care le-au suportat pentru că nu erau în măsură să plătească amenda și, de asemenea, solicită repararea unei daune morale pe care fiecare o evaluează la 5 000 de euro. 42. Guvernul contestă aceste pretenții. 43. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea consideră că dovezile prezentate nu permit cuantificarea precisă a celor care rezultă din încălcarea articolului 10 din convenție (în același sens, a se vedea Karakoç și alții c. Turcia, n 27692/95, 28138/95 și 28498/95, § 69, 15 octombrie 2002). Prin urmare, Curtea respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde fiecărui solicitant 2 000 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 44. Reclamanții solicită 2 160 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Ei susțin că prezentarea cauzei lor a necesitat o muncă de 16 ore, în valoare de 120 EUR pe oră. În plus, aceștia solicită 1 638 EUR pentru reprezentarea lor, conform tarifului minim al onorariilor la uniunea barelor din Turcia, precum și 300 EUR pentru cheltuielile generale, cum ar fi telefonul, faxul, poșta, poșta și traducerea. 45. Guvernul contestă aceste pretenții. 46. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri, și îl acordă reclamanților în comun. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale pentru fiecare solicitant ii. 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru reclamanții în comun iii. plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 19 decembrie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr.