Yiltas Yildiz Turistik Tesisleri A.S. împotriva Turciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 30502/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și de care o societate anonimă de drept turc, Yıltaș Yıldız Turistik Tesisler A.Ș. («reclamanta»), sesizase Comisia Europeană a Drepturilor Omului («Comisia») pe 27 decembrie 1995 în temeiul fostului articol 25 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale («Convenția»).

Printr-o hotărâre din 24 aprilie 2003 («hotărârea pe fond»), Curtea hotărâse că existase violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 pe motiv că despăgubirea de expropriere fixată de jurisdicțiile interne nu era rezonabil în raport cu valoarea proprietății reclamantei (ibidem, § 38).

Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanta reclama anumite sume pentru prejudiciile suferite, precum și pentru cheltuieli și taxe.

Chestiunea aplicării articolului 41 din Convenție nefiind în stare, Curtea o rezervă și convit Guvernul și reclamanta să-i prezinte prin scris, în șase luni, observații asupra problemei în cauză și în particular să-i comunice cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, p. 7, și punctul 2 al dispozitivului).

Atât reclamanta cât și Guvernul au depus observații în termene prelungite care li s-au acordat. Nici o bază nu s-a găsit care ar fi permis să se ajungă la o decontare amiabilă.

La 1 iulie 2004, Curtea estima oportun, în vederea observațiilor părților cu privire la chestiunea satisfacției echitabile, efectuarea unei expertize. Hotărâse că sarcina expertului ar consta să determine valoarea actuală a terenului și valoarea acestuia la momentul exproprierii sale.

Printr-o scrisoare din 12 iulie 2004, Curtea comunicase această hotărâre părților și convit pe acestea să-i furnizeze numele unui expert ales de comun acord. De altfel, precizase că cheltuielile și onorarii de expertiză ar fi în sarcina guvernului défendeur (art. 38 din Convenție).

Un acord neputând interveni, prin scrisori din 26 august și 23 septembrie 2004, reclamanta și Guvernul respectiv furnizaseră o listă de nume de experți. Nici un nume nefiind comun ambelor părți, Curtea hotărâse să numească doi experți, unu dintre aceștia figurând pe lista reclamantei, celalalt, o arhitectă, pe lista Guvernului.

La 1 aprilie 2005, la instrucțiunile Curții, greferia adresă un mandat experților și informa partidele. Ca urmare a indisponibilității unuia dintre experți (pe cel figurând pe lista Guvernului), pe 13 aprilie 2005 alt expert fut mandat de Curtea. Textul mandatului trimis Domnului Kubilay Önal, arhitect, și Doamnei Rahșan Cebe, din cabinetul de expertiză P&D, se citește după cum urmează: «(...) Am onoare să vă informez că Curtea Europeană a Drepturilor Omului hotărâse să vă dea mandat să procedați la expertiza valorii unui teren care aparținuse societății Yıltaș Yıldız Turistik Tesisleri A.Ș. Această societate este o întreprindere de construcție al cărei sediu social se află la Istanbul. Introdusese o cerere în fața Curții pentru a valora o atinge la dreptul la respectul bunurilor sale în măsura în care valoarea completului de despăgubire de expropriere fixată de tribunalul de mari instanțe nu corespundea valorii reale a terenului expropriat. Pe 24 aprilie 2003, camera pronunțase o hotărâre concluzionând violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Rezervase în întregime chestiunea aplicării articolului 41 din Convenție, estimând că nu era în stare. În vederea observațiilor ulterioare cu privire la chestiunea satisfacției echitabile, partidele fuseseră invitate să numească, de comun acord, un expert care va proceda la evaluarea terenului litiguos la momentul exproprierii și evaluarea acestuia la ora actuală. Un asemenea acord neputând interveni, partidele furnizaseră fiecare o listă de nume și calități de experți. (...) Conform hotărârii camerei, sarcina voastră ar consta în determinare: – valorii terenului în cauză la momentul exproprierii, și – valorii acestuia la ora actuală. (...) Vă atrag atenția asupra faptului că încărcarea finală a cheltuielilor de expertiză și a onorariilo voastre va cădea pe Statul défendeur. În fine, vă transmit, pentru informare, un exemplar al hotărârii pe fond adoptată de Curtea în cauza Yıltaș Yıldız Turistik Tesisleri A.Ș. c. Turcia (disponibilă doar în franceză), care ar trebui să vă permită de a înțelege mai bine contextul expertizei. (...)»

Experții acceptaseră mandatul în data 14 și 27 aprilie 2005.

O vizită a locului avu loc pe 27 iunie 2005, cu participarea: – celor doi experți, – reprezentanților reclamantei: dna N. Mounier, avocat la Paris, și M. A. Yavrucu, din societatea reclamantă, – reprezentanților Guvernului: M. S. Ayanoğlu, reprezentant al Facultății Silvice a Universității din Istanbul, M. Z.B. Avcıoğlu, consilier juridic la Ministerul Finanțelor, dna B. Aksoy, reprezentantă a Trezoreriei Publice, și Mmes Z.G. Acar și Ș. Pala, consiliere juridice la Ministerul Afacerilor Externe, – de M. V. Berger, grefier de secțiune, și de dna F. Aracı, șef de diviziune în grefia.

Pe 1 și 2 decembrie 2005 respectiv, M. Önal și dna Cebe depuseseră raportul lor precum și cererea lor privind cheltuielile și onorarii lor. ÎN DREPT

Conform articolului 41 din Convenție, «Dacă Curtea declară că a existat o violare a Convenției sau Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante permite ca să se șteargă doar parțial consecințele acestei violări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, satisfacție echitabilă.» I.

Pentru evaluarea daunelor materiale suferite, reclamanta invit Curtea să considere că expropriere litigioas privea un teren constituit din câteva imobile și o pădure, cu o suprafață de aproape 4 milione de m2, situat foarte aproape de periferia Istanbul și cu o valoare de piață foarte semnificativă.

Reclamanta susține că evaluarea proprietății trebuie să se bazeze pe expertiza ordonată de tribunalul de mari instanțe din Sarıyer pe 10 februarie 1993, și anume 19 122 384 dolari americani (USD). Observă că această evaluare se justifica prin caracteristicile terenului (locația geografică excepțională), conținutul (păduri, imobile) precum și posibilitatea construcției în limitele legale.

Reclamanta evaluează prejudiciul material la 62 056 409 USD, conform următorului rezumat: – Capital conform raportului de expertiză sus-menționat: 19 122 384 USD – Dobândă compusă din data exproprierii la 29 februarie 2004 conform ratelor de dobândă aplicate la Conturi de Depozite Valute de Banca Centrală a Republicii Turcia: 42 166 035 USD – Cheltuieli de studiu suportate pentru construcții: 97 399 USD – Onorarii plătiți avocaților de reclamantă pentru a valora drepturile în prezenta instanță: 670 078 USD – Impozite pe proprietate: 513 USD -------------------- Subtotal prejudiciu material: 62 056 409 USD – Prejudiciu moral: 500 000 USD – Despăgubire de expropriere: - 211 314 USD -------------------- Total compensare revendicată la titlul satisfacției echitabile: 62 345 095 USD 2. Argumente prezentate de Guvern în observații din 29 ianuarie 2004

Guvernul valora că proprietatea litigioas este o pădure privată care nu poate fi clasificată ca un teren avănd valoare de piață. Pentru calculul daunelor materiale, invit Curtea să ia în considerare evaluarea făcută de instanțele interne și entinată de Curtea de Casație.

Cu titlu subsidiار, Guvernul susține că suma plătită de reclamantă la cumpărarea bunului litiguos în 1987, și anume 6 000 000 000 de lire turce (TRL), constituia valoarea de piață completă. Valora că suma 9 924 071 577 TRL fusese plătită reclamantei ca despăgubire de expropriere. Din acest motiv, Guvernul pretinde că nici o sumă nu ar putea fi acordată reclamantei la titlul satisfacției echitabile și invit Curtea să nu ia în considerare metodele de calcul speculative ale persoanei interesate. 3. Rezumat al rapoartelor și concluzii ale experților

Experții furnizaseră două rapoarte de expertiză cu două evaluări diferite. Conform raportului doamnei Cebe, domeniul litiguos ar valora 79 000 000 USD pe baza valorilor curente în 1987 (anul exproprierii) și 276 500 000 USD în 2005. Raportul stabilit de M. Önal evaluează proprietatea litigioas la 6 927 217 918 TRL, și anume 7 611 658 USD, pentru septembrie 1987, și 24 470 277 130 000 TRL, și anume 18 398 704 USD, pentru septembrie 2005. a) Evaluarea rezultând din raportul de expertiză stabilit de dna Cebe

Pentru redactarea raportului, dna Cebe se bazase pe documente găsite la registrul foncier din Sarıyer (Istanbul), informații comunicate de primăria Istanbul, precum și evaluări realizate de un arhitect cu privire la eventualitatea unui permis de construire în limitele potențialului constructibil, și ingineri silvici pentru valoarea exploatării silvice.

Estimarea se bazează pe valoarea de piață definită după cum urmează: «o opinie a celui mai bun preț la care vânzarea unui interes în materie de proprietate ar fi fost finalizat necondiționat, pentru plată în bani la data evaluării, presupunând: a) un vânzător consentitor; b) că, înainte de data evaluării, existase o durată rezonabilă (ținând cont de natura proprietății și starea pieții) pentru un marketing cuvenit a interesului, accord de preț și termeni și realizare a vânzării; c) că starea pieții, nivelul valorilor și alte circumstanțe erau, la orice dată anterioară de schimbare de contracte, identice la starea pieții la ziua evaluării; d) că nici o ofertă suplimentară nu fusese luată în considerare de un posibil cumpărător pe baza unui interes special; e) că ambele părți ale tranzacției agiaseră în cunoștință de cauză, cu prudență și fără constrângere.»

Concluziile expertei sunt rezumate în următoarele tabele: Rezultate ale evaluării 1987 USD Valoare finală 483 293 815 Costuri de construcție 218 741 775 Impozite de construcție 0 Cost de finanțare 26 249 013 Alt interes 0 Profit promotori 159 244 012 Valoare proprietate 79 059 015 rotunjit la 79 000 000 Parametri principali evaluării Suprafață (m2) Utilizare rezidențială - Vile 462 482 - Spații recreare 10 000 Total 472 482 Preț vânzare estimat (USD/m2) - Vile 1 100 Rată ocupare locuințe 5% Costuri construcție (USD/m2) - Vile 460 - Spații recreare 600 Profit pe cost 65% Cost finanțare 12% Rată neplică Rezultate ale evaluării 2005 USD Valoare finală 878 716 028 Costuri de construcție 344 299 537 Impozite de construcție 0 Cost de finanțare 20 657 972 Alt interes 0 Profit promotori 237 222 381 Valoare sit 276 536 138 rotunjit la 276 500 000 Parametri principali evaluării Suprafață (m2) Utilizare rezidențială - Vile 462 482 - Spații recreare 10 000 Total 472 482 Preț vânzare estimat (USD/m2) - Vile 2 000 Costuri construcție (USD/m2) - Vile 725 - Spații recreare 900 Profit pe cost 65% Cost finanțare 6% b) Evaluarea rezultând din raportul de expertiză stabilit de M. Önal

Ca urmare a vizitei locului, M. Önal procedase la consultări cu diferite direcții ale Administrației și ceruse avizele arhitecți și inginerilor silvici. Ișia făcut evaluarea pe baza legislației silvice, mediului și zonelor protejate. Folosise trei metode pentru a determina valoarea proprietății: – determinare a valorii utilizării și gestiunării ca zonă silvică, – determinare valorii în limitele potențialului constructibil, – luare a tranzacției unei proprietăți calificată ca «pădure privată» ca referință pentru calculul valorii de piață.

Raportul menționează că în 1995, pădurile din Sarıyer și Beykoz fuseseră clasificate zone protejate și că toate construcțiile în aceste zone sunt sub controlul Consilului de protecție al bogățiilor culturale și naturale («Consilul»). Printr-o hotărâre a Consilului pe 20 iunie 1996, proprietatea litigioas fusese calificată ca zonă protejată de categorie 2. În noiembrie 1999, pădurile în cauză fuseseră calificată ca «zone care pot fi deschise exploatării în interesul public și respectând mediul».

Conform raportului, «valoarea de piață trebuie calculată ținând cont de natura specială a bunului, și anume o exploatare silvică, și nu poate fi evaluată ca un teren».

Concluziile expertului se citesc după cum urmează: Evaluare septembrie 1987 valoare proprietate/pădure și construcții – valoare pădure 5 016 019 493 TRL – valoare suplimentară (construcție) 1 911 198 425 TRL ----------------------- – valoare proprietate 6 927 217 918 TRL și anume 7 611 658 USD valoare proprietate comparabilă - valoare vânzare (preț cumpărare 1987) 6 497 693 808 TRL Evaluare septembrie 2005 valoare proprietate/pădure și construcții – valoare pădure 17 923 976 000 000 TRL – valoare suplimentară (construcție) 6 546 301 130 000 TRL ----------------------- – valoare proprietate 24 470 277 130 000 TRL și anume 18 398 704 USD valoare proprietate comparabilă 3 937 351 m2 preț m2: 5 350 000 TRL și anume 4 USD 21 064 827 850 000 TRL și anume 15 838 216 USD 4. Apreciere Curții

Curtea amintește că o hotărâre care constată violare implică pentru Statul défendeur obligația juridică să pune capăt violării și să-i șteargă consecințele în mod să restabilească cât se poate situația anterioară celei (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI, și, în ultimul timp, Katsaros c. Grecia (satisfacție echitabilă), nr. 51473/99, § 17, 13 noiembrie 2003).

Statele contractante parte la o cauză sunt în principiu libere de a alege mijloacele de care vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri care constată violare. Acest putere de apreciere cât la modalități executării hotărârii reflectă libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție Statelor contractante: asigura respectul drepturilor și libertăților garantate. Dacă natura violării permite o restitutio in integrum, se cuvine Statului défendeur să o realizeze, Curtea nefiind competentă nici posibilitate practică să o realizeze singură. Dacă, pe de altă parte, dreptul național nu permite sau nu permite decât parțial ștergerea consecințelor violării, art. 41 autorizează Curtea acordă, dacă este cazul, părții prejudiciate satisfacția care i se pare corespunzătoare (Brumarescu c. România (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 28342/95, § 20, CEDH 2000-I).

Privind prezenta cauză, Curtea amintește că în hotărârea pe fond (§ 38), exprimasese în acești termeni: «Curtea nu se consideră chemată să se pronunțe asupra chestiuni de ști pe ce bază jurisdicțiile naționale ar fi trebuit să fixeze compensare. De fapt, nu ar putea substitui tribunalele turce pentru determinare criteriile estimării valorii terenului expropriat și fixare sumelor datorite care ar decurge de aici. Cu toate acestea, luând în considerare elementele dosarului, Curtea estimează că reclamanta demonstrat suficient că despăgubirea de expropriere fixată de jurisdicțiile interne nu era rezonabil în raport cu valoarea proprietății sale.»

Din acest raționament rezultă că actul Statului pe care Curtea l-a considerat contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu era expropriere terenului reclamantei ca atare, ci omisiune Statului să verse acesteia o despăgubire rezonabil în raport cu valoarea proprietății. Curtea observă pe acest punct că caracterul licității, în termenii dreptului național, situație imputabilă Statului défendeur, pe care Curtea totuși a considerat-o contrară Convenției, se reflectă prin forța lucrurilor asupra criterii a fi folosiți pentru determinare reparație datorată Statul défendeur, consecințele financiare ale unei stăpâniri licite neputând fi asimilate cu acelea ale unei deposedări ilicite (Belvedere Alberghiera S.r.l. c. Italia (satisfacție echitabilă), nr. 31524/96, § 31, 30 octombrie 2003).

Ca urmare, compensarea care urmează a se determina în speță nu va trebui, contrar celei acordate în cauze privind deposedări ilicite în sine, reflecte ideea ștergere totale a consecințelor ingrenajului litiguos (Papamichalopoulos și alții c. Grecia (art. 50), hotărâre din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330 - B, p. 59, §§ 36-39, și Ex-rege Grecia și alții c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 25701/94, §§ 75 și 78, 28 noiembrie 2002).

Pentru determinare reparație adecvată, Curtea trebuie inspirare din criteriile generale enunțate în jurisprudența sa privind art. 1 din Protocolul nr. 1 și conform cărora, fără versare suma rezonabil în raport cu valoare bunului, privare proprietate constituie de obicei atinge excesivă care nu se putea justifica pe terenul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (James și alții c. Regatul Unit, hotărâre din 21 februarie 1986, seria A nr. 98, p. 36, § 54).

Curtea observă important decalaj care separă metodele calcul folosite în acest scop de partidele litigiosului și experți. Nu se consideră în măsură de accepta metodele în cauză și amintește că compensare în cazul de față nu trebuie neapărat reflecte valoare completă și întreagă bunului.

Curtea estimează adecvat fixa o sumă forfetară cât se poate «rezonabil în raport» cu valoare bunului, adică amount pe care ar fi găsit acceptabil cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 ca despăgubire expropriere. De aceea estimează că despăgubire care urmează acordă reclamantei se limitează la valoare proprietatea avea data exproprierii, și anume septembrie 1987.

Pronunțând în echitate după cum cere art. 41 din Convenție, Curtea alocă reclamantei 7 466 874 USD, și anume 6 100 000 euro (EUR), reparație prejudiciului material suferit. B. Daune morale

Reclamanta revendică 500 000 USD la titlul prejudiciului moral pe care ar fi cauzat-o comportament Statului.

Curtea amintește în acest sens că nu trebuie exclude pe cale generală posibilitate acordă reparație prejudiciu moral alocat de persoane morale; asta depinde de circumstanțe fiecare caz (Comingersoll c. Portugalia [Marea Cameră], nr. 35382/97, §§ 32-35, CEDH 2000 - IV). Nu poate deci exclude, în vederea propriei jurisprudență, că putea exista, pentru o societate comercială, prejudiciu altul decât material apelând reparație peniară.

Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea nu estimează reclamanta fost lăsat în situație care justifica acordare unei asemenea indemnitățe. II.

Guvernul estimează cerere excesivă.

Conform jurisprudenței constante Curții, alocare cheltuieli dépens la titlul articolului 41 presupune că sunt stabilite realitate, necesitate și, de plus, caracter rezonabil rată (Iatridis, sus-citată, § 54). De altfel, cheltuielile de justiție sunt recuperabile doar în măsura în care se raportează violare constatată (Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 33202/96, § 27, 28 mai 2002).

Curtea observă reclamanta nu produce nici o factură materie. De altfel, găsesc excessiv cheltuieli reivindicat titlu.

Ținând seama de circumstanțe cauza, Curtea estimează rezonabil aloca reclamantei 10 000 EUR, taxa valoare adăugată inclusă. III.

Curtea amintește mai întâi că acordare indemnitățe ține discreție putere și-i aparține judeca dacă o indemnitățe necesară și adecvată. Pe instrucțiuni camera, grefierul secțiunii informase deci Guvernul experți că cheltuieli onorarii relative expertizei ar fi în final sarcina Statului défendeur (§7 mai sus).

În circumstanțe speța, Curtea hotărâște acordă sumele revendicat. IV.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 30502/96) dirigée contre la République de Turquie et dont une société anonyme de droit turc, Yıltaș Yıldız Turistik Tesisler A.Ș. 1 (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme (« la Commission ») le 27 décembre 1995 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Par un arrêt du 24 avril 2003 (« l'arrêt au principal »), la Cour a jugé qu'il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole n o 1 au motif que l'indemnité d'expropriation fixée par les juridictions internes n'était pas raisonnablement en rapport avec la valeur de la propriété de la requérante ( ibidem , § 38).

En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, la requérante réclamait certaines sommes pour les préjudices subis ainsi que pour frais et dépens.

La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , p. 7, et point 2 du dispositif).

Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations dans les délais prolongés qui leur ont été impartis. Aucune base n'a été trouvée qui eût permis d'aboutir à un règlement amiable.

Le 1 er juillet 2004, la Cour a estimé opportun, au vu des observations des parties sur la question de la satisfaction équitable, d'effectuer une expertise . Elle a décidé que la tâche de l'expert consisterait à déterminer la valeur actuelle du terrain et la valeur de celui-ci au moment de son expropriation.

Par un courrier du 12 juillet 2004, la Cour a communiqué cette décision aux parties et a invité celles-ci à lui fournir le nom d'un expert choisi d'un commun accord. Par ailleurs, elle a précisé que les frais et honoraires d'expertise incomberaient au gouvernement défendeur (article 38 de la Convention).

Un accord n'ayant pu intervenir, par des lettres des 26 août et 23 septembre 2004, la requérante et le Gouvernement respectivement ont fourni une liste de noms d'experts. Aucun nom n'étant commun aux deux parties, la Cour a décidé de nommer deux experts, l'un figurant sur la liste de la requérante, l'autre, une architecte, sur celle du Gouvernement.

Le 1 er avril 2005, sur instruction de la Cour, le greffe a adressé un mandat aux experts et en a informé les parties. A la suite de l'indisponibilité de l'un des experts (celui figurant sur la liste du Gouvernement), le 13 avril 2005 un autre expert fut mandaté par la Cour. Le texte du mandat envoyé à M. Kubilay Önal, architecte, et M me Rahșan Cebe, du cabinet d'expertise P&D, se lit ainsi : « (...) J'ai l'honneur de vous informer que la Cour européenne des Droits de l'Homme a décidé de vous donner mandat de procéder à l'expertise de la valeur d'un terrain ayant appartenu à la société Yıltaș Yıldız Turistik Tesisleri A.Ș. Cette société est une entreprise de construction dont le siège social est sis à Istanbul. Elle a introduit une requête devant la Cour pour faire valoir une atteinte au droit au respect de ses biens dans la mesure où le montant du complément d'indemnité d'expropriation fixé par le tribunal de grande instance ne correspondait pas à la valeur réelle de son terrain exproprié. Le 24 avril 2003, la chambre a rendu un arrêt concluant à la violation de l'article 1 du Protocole n o 1. Elle a réservé en entier la question de l'application de l'article 41 de la Convention, estimant que celle-ci ne se trouvait pas en état. Au vu de leurs observations ultérieures sur la question de la satisfaction équitable, les parties ont été invitées à nommer, d'un commun accord, un expert qui procédera à l'évaluation du terrain litigieux au moment de l'expropriation et à l'évaluation de celui-ci à l'heure actuelle. Un tel accord n'ayant pu intervenir, les parties ont chacune fourni une liste de noms et qualités d'experts. (...) Conformément à la décision de la chambre, votre tâche consisterait à déterminer : – la valeur du terrain en question au moment de l'expropriation, et – sa valeur à l'heure actuelle. (...) J'attire votre attention sur le fait que la charge finale des frais d'expertise et de vos honoraires pèsera sur l'Etat défendeur. Enfin, je vous transmets, pour information, un exemplaire de l'arrêt sur le fond adopté par la Cour dans l'affaire Yıltaș Yıldız Turistik Tesisleri A.Ș. c. Turquie (disponible uniquement en français), qui devrait vous permettre de mieux comprendre le contexte de l'expertise. (...) »

Les experts ont accepté le mandat en date des 14 et 27 avril 2005.

Une visite du site eut lieu le 27 juin 2005, avec la participation : – des deux experts, – des représentants de la requérante : M e N. Mounier, avocat à Paris, et M. A. Yavrucu, de la société requérante, – des représentants du Gouvernement : M. S. Ayanoğlu, représentant de la Faculté forestière de l'Université d'Istanbul, M. Z.B. Avcıoğlu, conseiller juridique au ministère des Finances, M me B. Aksoy, représentante du Trésor public, et M mes Z.G. Acar et Ș. Pala, conseillères juridiques au ministère des Affaires étrangères, – de M. V. Berger, greffier de section, et de M me F. Aracı, chef de division au greffe.

Les 1 er et 2 décembre 2005 respectivement, M. Önal et M me Cebe ont déposé leur rapport ainsi que leur demande relative à leurs frais et honoraires. EN DROIT

Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » I. DOMMAGE A. Dommage matériel 1. Arguments présentés par la requérante dans ses observations du 14 juin 2004

Aux fins de l'évaluation du dommage matériel subi, la requérante invite la Cour à considérer que l'expropriation litigieuse portait sur un terrain constitué de quelques immeubles et d'une forêt, d'une surface de près de 4 millions de m 2 , situé à la très proche périphérie d'Istanbul et doté d'une valeur marchande très significative.

La requérante soutient que l'évaluation de la propriété doit reposer sur l'expertise ordonnée par le tribunal de grande instance de Sarıyer en date du 10 février 1993, à savoir 19 122 384 dollars américains (USD). Elle relève que cette évaluation se justifiait par les caractéristiques du terrain (son exceptionnel emplacement géographique), son contenu (forêts, immeubles) ainsi que la possibilité de construction dans les limites légales.

La requérante évalue son préjudice matériel à 62 056 409 USD, selon le récapitulatif suivant : – Capital suivant le rapport d'expertise susmentionné 19 122 384 USD – Intérêt composé de la date d'expropriation au 29 février 2004 suivant les taux d'intérêt appliqués aux Comptes de Dépôts de Devises par la Banque centrale de la République de Turquie 42 166 035 USD – Frais d'études engagés pour les constructions 97 399 USD – Honoraires payés à des avocats par la requérante pour faire valoir ses droits dans la présente instance 670 078 USD – Taxes foncières 513 USD -------------------- Sous-total préjudice matériel 62 056 409 USD – Préjudice moral 500 000 USD – Indemnité d'expropriation - 211 314 USD -------------------- Total de l'indemnisation réclamée au titre de la satisfaction équitable 62 345 095 USD 2. Arguments présentés par le Gouvernement dans ses observations du 29 janvier 2004

Le Gouvernement fait valoir que la propriété litigieuse est une forêt privée qui ne peut être classée comme un terrain ayant une valeur marchande. Pour le calcul du dommage matériel, il invite la Cour à prendre en considération l'évaluation faite par les instances internes et entérinée par la Cour de cassation.

A titre subsidiaire, le Gouvernement soutient que le montant versé par la requérante lors de l'achat du bien litigieux en 1987, soit 6 000 000 000 livres turques (TRL), constituerait la pleine valeur marchande. Il fait valoir qu'une somme de 9 924 071 577 TRL a été payée à la requérante comme indemnité d'expropriation. De ce fait, le Gouvernement prétend qu'aucune somme ne saurait être accordée à la requérante au titre de la satisfaction équitable et il invite la Cour à ne pas prendre en considération les méthodes de calcul spéculatives de l'intéressée. 3. Résumé des rapports et des conclusions des experts

Les experts ont fait parvenir deux rapports d'expertise avec deux évaluations différentes. D'après le rapport de M me Cebe, le domaine litigieux vaudrait 79 000 000 USD sur la base des valeurs courantes en 1987 (année de l'expropriation) et 276 500 000 USD en 2005. Le rapport établi par M. Önal évalue la propriété litigieuse à 6 927 217 918 TRL, soit 7 611 658 USD, pour septembre 1987, et à 24 470 277 130 000 TRL, soit 18 398 704 USD, pour septembre 2005. a) L'évaluation ressortant du rapport d'expertise établi par M me Cebe

Pour rédiger son rapport, M me Cebe s'est fondée sur des documents se trouvant au registre foncier de Sarıyer (Istanbul), des informations communiquées par la mairie d'Istanbul, ainsi que des évaluations réalisées par un architecte quant à l'éventualité d'un permis de construire dans les limites du potentiel constructible, et un ingénieur forestier pour la valeur de l'exploitation forestière.

L'estimation est basée sur la valeur marchande définie comme suit : « une opinion du meilleur prix auquel la vente d'un intérêt en matière de propriété aurait été finalisé de façon inconditionnelle, pour un paiement cash à la date d'évaluation, en supposant : a) un vendeur consentant ; b) que, avant la date d'évaluation, il y avait eu une durée raisonnable (tenant compte de la nature de la propriété et de l'état du marché) pour un marketing opportun de l'intérêt, de l'accord de prix et des termes et pour la réalisation de la vente ; c) que l'état du marché, le niveau des valeurs et autres circonstances étaient, à quelque date antérieure d'échange de contrats que ce soit, identiques à l'état du marché le jour de l'évaluation ; d) qu'aucune offre supplémentaire n'ait été prise en compte par un éventuel acheteur sur la base d'un intérêt spécial ; e) que les deux parties de la transaction avaient agi en connaissance de cause, avec prudence et sans contrainte. »

Les conclusions de l'experte sont résumées dans les tableaux suivants : Résultats de l'évaluation 1987 USD Valeur finale 483 293 815 Coûts de construction 218 741 775 Taxes de construction 0 Coût du financement 26 249 013 Autre intérêt 0 Profit des promoteurs 159 244 012 Valeur de la propriété 79 059 015 arrondie à 79 000 000 Paramètres principaux d'évaluation Surface (m 2 ) Usage d'habitation - Villas 462 482 - Espaces de loisirs 10 000 Total 472 482 Prix de vente estimé (USD/m 2 ) - Villas 1 100 Taux de logements inoccupés 5 % Coûts de construction (USD/m 2 ) - Villas 460 - Espaces de loisirs 600 Profit sur coût 65 % Coût des finances 12 % Taux Non applicable Résultats de l'évaluation 2005 USD Valeur finale 878 716 028 Coûts de construction 344 299 537 Taxes de construction 0 Coût du financement 20 657 972 Autre intérêt 0 Profit des promoteurs 237 222 381 Valeur du site 276 536 138 arrondie à 276 500 000 Paramètres principaux d'évaluation Surface (m 2 ) Usage d'habitation - Villas 462 482 - Espaces de loisirs 10 000 Total 472 482 Prix de vente estimé (USD/m 2 ) - Villas 2 000 Coûts de construction (USD/m 2 ) - Villas 725 - Espaces de loisirs 900 Profit sur coût 65 % Coût des finances 6 % b) L'évaluation ressortant du rapport d'expertise établi par M. Önal

A la suite de la visite du site, M. Önal a procédé à des consultations auprès de différentes directions de l'Administration et a demandé les avis d'architectes et d'ingénieurs forestiers. Il a fait son évaluation sur la base de la législation forestière, de l'environnement et des zones protégées. Il a employé trois méthodes pour déterminer la valeur de la propriété : – détermination de la valeur de l'utilisation et de la gestion en tant que zone forestière, – détermination de la valeur dans les limites du potentiel constructible, – prise de la transaction d'une propriété qualifiée de « forêt privée » comme référence pour le calcul de la valeur marchande.

Le rapport mentionne qu'en 1995, les forêts de Sarıyer et Beykoz ont été classées zones protégées et que toutes les constructions dans ces zones sont sous le contrôle du Conseil de la protection des richesses culturelles et naturelles (« le Conseil »). Par une décision du Conseil en date du 20 juin 1996, la propriété litigieuse a été qualifiée de zone protégée de catégorie 2. En novembre 1999, les forêts en question ont été qualifiées de « zones pouvant être ouvertes à l'exploitation dans l'intérêt public et en respectant l'environnement ».

Selon le rapport, « la valeur marchande doit être calculée en tenant compte de la nature spéciale du bien, à savoir une exploitation forestière, et ne peut être évalué comme un terrain ».

Les conclusions de l'expert se lisent comme suit : Evaluation pour septembre 1987 valeur de la propriété/forêt et constructions – valeur forêt 5 016 019 493 TRL – valeur additionnelle (construction) 1 911 198 425 TRL ----------------------- – valeur de la propriété 6 927 217 918 TRL soit 7 611 658 USD valeur d'une propriété comparable - valeur vénale (prix d'achat en 1987) 6 497 693 808 TRL Evaluation pour septembre 2005 valeur de la propriété/forêt et constructions – valeur forêt 17 923 976 000 000 TRL – valeur additionnelle (construction) 6 546 301 130 000 TRL ----------------------- – valeur de la propriété 24 470 277 130 000 TRL soit 18 398 704 USD valeur d'une propriété comparable 3 937 351 m 2 prix au m 2 : 5 350 000 TRL soit 4 USD 21 064 827 850 000 TRL soit 15 838 216 USD 4. Appréciation de la Cour

La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation juridique de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI, et, en dernier lieu, Katsaros c. Grèce (satisfaction équitable), n o 51473/99, § 17, 13 novembre 2003).

Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt constatant une violation. Ce pouvoir d'appréciation quant aux modalités d'exécution d'un arrêt traduit la liberté de choix dont est assortie l'obligation primordiale imposée par la Convention aux Etats contractants : assurer le respect des droits et libertés garantis. Si la nature de la violation permet une restitutio in integrum , il incombe à l'Etat défendeur de la réaliser, la Cour n'ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l'accomplir elle-même. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu'imparfaitement d'effacer les conséquences de la violation, l'article 41 habilite la Cour à accorder, s'il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée ( Brumarescu c. Roumanie (satisfaction équitable) [GC], n o 28342/95, § 20, CEDH 2000-I).

S'agissant de la présente affaire, la Cour rappelle que dans son arrêt au principal (§ 38), elle s'est exprimée en ces termes : « La Cour ne s'estime pas appelée à se prononcer sur la question de savoir sur quelle base les juridictions nationales auraient dû fixer l'indemnisation. En effet, elle ne saurait se substituer aux tribunaux turcs pour déterminer les critères pour l'estimation de la valeur du terrain exproprié et la fixation des sommes dues qui en découleraient. Toutefois, eu égard aux éléments du dossier, la Cour estime que la requérante a suffisamment démontré que l'indemnité d'expropriation fixée par les juridictions internes n'était pas raisonnablement en rapport avec la valeur de sa propriété. »

Il ressort de ce raisonnement que l'acte de l'Etat que la Cour a estimé contraire à l'article 1 du Protocole n o 1 n'était pas l'expropriation du terrain de la requérante en tant que telle, mais l'omission de l'Etat de verser à cette dernière une indemnité raisonnablement en rapport avec la valeur de la propriété. La Cour relève sur ce point que le caractère licite, aux termes du droit national, de la situation imputable à l'Etat défendeur, que la Cour a pour autant tenu pour contraire à la Convention, se répercute par la force des choses sur les critères à employer pour déterminer la réparation due par l'Etat défendeur, les conséquences financières d'une mainmise licite ne pouvant être assimilées à celles d'une dépossession illicite ( Belvedere Alberghiera S.r.l. c. Italie (satisfaction équitable), n o 31524/96, § 31, 30 octobre 2003).

Par conséquent, l'indemnisation à déterminer en l'espèce n'aura pas, contrairement à celle octroyée dans des affaires concernant des dépossessions illicites en soi, à refléter l'idée d'un effacement total des conséquences de l'ingérence litigieuse ( Papamichalopoulos et autres c. Grèce (article 50), arrêt du 31 octobre 1995, série A n o 330 ‑ B, p. 59, §§ 36-39, et Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 25701/94, §§ 75 et 78, 28 novembre 2002).

Pour déterminer la réparation adéquate, la Cour doit s'inspirer des critères généraux énoncés dans sa jurisprudence concernant l'article 1 du Protocole n o 1 et selon lesquels, sans le versement d'une somme raisonnablement en rapport avec la valeur du bien, une privation de propriété constituerait d'ordinaire une atteinte excessive qui ne saurait se justifier sur le terrain de l'article 1 du Protocole n o 1 ( James et autres c. Royaume-Uni , arrêt du 21 février 1986, série A n o 98, p. 36, § 54).

La Cour relève l'important écart qui sépare les méthodes de calcul employées à cette fin par les parties au litige et les experts. Elle ne s'estime pas en mesure d'accepter les méthodes en question et rappelle que l'indemnisation dans le cas d'espèce ne doit pas nécessairement refléter la valeur pleine et entière du bien.

La Cour juge approprié de fixer une somme forfaitaire autant que faire se peut « raisonnablement en rapport » avec la valeur du bien, c'est-à-dire un montant qu'elle aurait trouvé acceptable au regard de l'article 1 du Protocole n o 1 comme indemnité d'expropriation. Elle estime par conséquent que l'indemnité à accorder à la requérante se limite à la valeur qu'avait la propriété à la date de l'expropriation, soit en septembre 1987.

Statuant en équité comme le veut l'article 41 de la Convention, la Cour alloue à la requérante 7 466 874 USD, soit 6 100 000 euros (EUR), en réparation du dommage matériel subi. B. Dommage moral

La requérante réclame 500 000 USD au titre du préjudice moral que lui aurait causé le comportement de l'Etat.

La Cour rappelle à cet égard que l'on ne doit pas écarter de manière générale la possibilité d'octroyer une réparation pour le préjudice moral allégué par les personnes morales ; cela dépend des circonstances de chaque espèce ( Comingersoll c. Portugal [GC], n o 35382/97, §§ 32-35, CEDH 2000 ‑ IV). Elle ne peut donc exclure, au vu de sa propre jurisprudence, qu'il puisse y avoir, pour une société commerciale, un dommage autre que matériel appelant une réparation pécuniaire.

Toutefois, dans le cas d'espèce, la Cour n'estime pas que la requérante a été laissée dans une situation qui justifie l'octroi d'une telle indemnité. II.

Le Gouvernement estime que la demande est excessive.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis , précité, § 54). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée ( Beyeler c. Italie (satisfaction équitable) [GC], n o 33202/96, § 27, 28 mai 2002).

La Cour note que la requérante ne produit aucune facture en la matière. Par ailleurs, elle trouve excessifs les frais revendiqués à ce titre.

Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer à la requérante 10 000 EUR, taxe sur la valeur ajoutée comprise. III.

La Cour rappelle d'abord que l'octroi d'indemnité relève de son pouvoir discrétionnaire et qu'il lui appartient de juger si telle indemnité est nécessaire et appropriée. Sur les instructions de la chambre, le greffier de la section a du reste informé le Gouvernement et les experts que les frais et honoraires relatifs à l'expertise incomberaient en définitive à l'Etat défendeur (paragraphe 7 ci-dessus).

Dans les circonstances de l'espèce, la Cour décide d'accorder les sommes demandées. IV.