Foxley împotriva Regatului Unit

La 3 aprilie 1989 a intrat în vigoare Legea privind justiția penală 1988 („Legea din 1988”). În temeiul Legii din 1988, instanțele judiciare au fost împuternicite să dispună de ordine de confiscare care vizează eliminarea beneficiilor evaluate obținute prin comisie de infracțiuni ale căror persoane au fost considerate vinovate. La 25 iunie 1992, reclamantul a fost arestat și ulterior acuzat și comis pentru proces. 10. La 3 noiembrie 1993, Curtea Crown Snaresbrook a condamnat reclamantul de douăsprezece conturi de corupție comise între 11 decembrie 1979 și 7 august 1984, atunci când a fost angajat de Ministerul Apărării ca ofițer de achiziții de muniții. Curtea l-a condamnat la patru ani de închisoare în temeiul articolului 1 din Legea privind prevenirea corupției 1906 pentru fiecare dintre cele douăsprezece conturi, care urmează să fie servită în concomitent.

11. Curtea a efectuat o anchetă în temeiul Legii 1988 și a constatat că reclamantul a beneficiat de comisia infracțiunilor în valoare de 2 092.569.20 GBP. În conformitate cu art. 71 din Legea din 1988, a fost pronunțată o Ordine de confiscare împotriva lui în valoare de 1.503.301.80 GPB, suma la care a fost evaluat activele sale realizabile. Această sumă a fost plătită în termen de 18 luni. În lipsa plății reclamantului a fost închisă pentru un termen suplimentar (consecuttiv) de trei ani. 12. Apelurile reclamantului împotriva condamnării și sentinței sale, precum și în ceea ce privește suma și baza calculului Ordinei de confiscare, au fost respinse de către Curtea de Apel la 6 februarie 1995. Reclamantul nu a contestat în fața Curții de Apel că avea active realizabile peste 1,27 milioane GBP.

13. La 4 decembrie 1995, Curtea judecătorilor de strada Bow a emis o convocare pentru angajamentul reclamantului de a deține custodia pentru incumpărare în plata sumei datorii în temeiul Ordinei de confiscare. Audierea privind dacă reclamantul ar trebui să fie angajat la custodia pentru nepagarea Ordinei de confiscare a fost suspendată la cererea Serviciului de Procuror al Curții („CPS”) în așteptarea unei anchete privind metodele alternative de recuperare. 14. La 8 august 1996, în legătură cu executarea Ordinei de confiscare, dna S.D. a fost desemnat ca primitor pentru a realiza proprietatea reclamantului, inclusiv orice proprietate a reclamantului deținut de terți.

Înaltul Tribunal, care a desemnat Receptorul în temeiul articolului 80 alineatul (2) din Legea de 1988 privind cererea de către CPS și după ce reclamantul a primit o altă oportunitate de a respecta Ordinul de confiscare, a ordonat ca competențele Receptorului să nu fie exercitate până la stabilirea intereselor proprietăților reținute. 15. La 2 septembrie 1996, în urma unei cereri în numele Ministerului Apărării în cadrul procedurilor civile separate, reclamantul a fost declarat faliment. Doamna S.D. a fost numită ca Fizier al Reclamantului în Bankruptcy. Această numire a fost independentă de numirea ei în calitate de Receptor.

16. În urma unei cereri ex-partie de către Receptor și Fideric în Bankruptcy, dna S.D., judecătorul de district la Tribunalul de Lectură a ordonat, la 27 septembrie 1996, că: „pentru o perioadă de trei luni de la 27 septembrie 1996, toate pachetele poștale (definite în art. 83 din Legea Postului 1953) au dirijat sau adresate băncii ... este redirecționată, trimisă sau livrată de către oficiul poștal la [adresa administratorului în bănci].” 17. Ordinea a fost depusă în temeiul secțiunii 371 din Legea privind insolvența din 1986 în favoarea dnei S.D. în calitatea ei de administrator în bănci.

Cererea s-a bazat pe motivul faptului că administratorul în bănci a fost de părere că comunicațiile privind remiterile și informațiile utile în ceea ce privește activele și pasivele reclamantului, care ar putea să-și permită să își îndeplinească atribuțiile, ar putea fi transmise la adresa reclamantului și pierdută la proprietatea reclamantului în cazul în care nu a fost efectuată Ordinea. Motivele invocate au fost susținute de o declarație jurată la 27 septembrie 1996, care a afirmat că este necesar ca pachetele poștale să fie interceptate imediat și fără notificare reclamantului să permită administratorului în bănci să identifice în mod corespunzător activele și sursele de venit ale reclamantului.

18. O excepție a fost făcută în Ordinul din 27 septembrie 1996 pentru scrisorile cu privire la care a existat o direcție specifică, semnată de către administratorul administrativ în bănci, că o astfel de scrisoare ar trebui să fie eliberată, dacă este posibil. 19. Între 27 septembrie 1996 și 10 ianuarie 1997, un total de 71 de scrisori adresate reclamantului au fost redirecționate la Receptorul și Fizier în bănci.

Aceste scrisori au inclus, printre altele, o scrisoare de către inspectorul șef al Ministerului Apărării, două scrisori de la comitetul de asistență juridică privind procedurile civile la care reclamantul a fost parte, o scrisoare de la Autoritatea pentru reclamații de poliție, două scrisori de la consilierul său juridic, Departamentul Juridic al Consiliului Național pentru Libertăți Civile (denumit mai târziu „Libertate”) privind procedurile din fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului, precum și declarații și proiecte făcute sau pregătite pentru utilizare în Curtea Înaltă în ceea ce privește procedurile de primire. 20. Fiecare din scrisorile menționate mai sus a fost copiată înainte de a fi transmisă imediat reclamantului.

21. În scrisoarea sa din 28 noiembrie 1996 la Receptorul și Administratorul în Bankrupt, reclamantul a exprimat îngrijorarea deosebită că materialul aparent privilegiat a fost interceptat. La 2 decembrie 1996, Receptorul și administratorul a răspuns că nu va fi deschisă în viitor niciun mesaj de la Poliția, Ajutorul Juridic, Consiliul Național pentru Libertăți Civile și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât numele expeditorului sunt în mod clar ștampilate pe plicuri. 22. Deși Ordinea de redirecție a expirat la 27 decembrie 1996, a fost doar de la 18 ianuarie 1997 că reclamantul a început să primească din nou e-mailul său direct. În acea perioadă au existat două livrări de poștă către Fideiul în Bankruptcy.

O livrare a fost primită la 30 decembrie 1996, cealaltă la 10 ianuarie 1997. La 25 februarie 1997, reclamantul a eliberat o convocare pentru o ședere a procedurii de primire în așteptarea determinării cererii sale către Comisie. Ședința a fost înscrisă pentru 16 iunie 1997, dar a fost suspendată până la 19 februarie 1998. În acea dată, Curtea Înaltă a respins cererea și a confirmat că procedura de primire ar trebui să continue. Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la orice evoluție ulterioară în procesul de primire. 24. Secțiunea 371 din Legea privind insolvența din 1986 prevede după cum urmează: „1.

În cazul în care a fost făcută o ordonanță de faliment, instanța poate, din când în când, la aplicarea receptorului oficial sau a administratorului fiduciar al proprietății falimentului, ordona ca poșta să redirecționeze și să trimită sau să-i livreze receptorului oficial sau fiduciarului sau orice pachet poștal (în sensul legii din 1953) care, în caz contrar, ar fi trimis sau livrat de către ei la faliment la un loc sau locuri care pot fi specificate în ordine. Un ordin în temeiul prezentei secțiuni are efect pentru o astfel de perioadă, care nu depășește trei luni, după cum se poate specifica în ordine.” 25. Administratorii din Bankruptcy au alte competențe statutare, care sunt mai stricte decât competența de a solicita un ordin de redirecție, dar care ar putea fi totuși necesar să fie utilizate, în cazurile adecvate, dacă angajații sunt în mod corespunzător pentru a investiga afacerile falimentului în beneficiul final al creditorilor săi.

În special, în temeiul articolului 365 din Legea privind insolvența din 1986, un administrator poate obține un mandat de autorizare a confiscarii proprietăților, cărților și/sau a înregistrărilor care intră în proprietatea debitorului. În plus, art. 366 din Lege permite instanței (la cererea unui administrator) să convoace o varietate de persoane în fața acesteia pentru a da o declarație și/sau pentru a produce documente. 26. Un faliment datorează o datorie legală, în conformitate cu art. 333 din Legea privind insolvența din 1986, să furnizeze administratorului informații cum ar fi afacerile sale, să asiste la reuniuni cu administratorul fiduciar și să facă alte lucruri cum ar putea fi necesară în mod rezonabil administratorul pentru îndeplinirea funcțiilor sale relevante.

8. On 3 April 1989 the Criminal Justice Act 1988 (“the 1988 Act”) entered into force. Under the 1988 Act, trial courts were empowered to make confiscation orders aimed at removing assessed benefits obtained through the commission of offences of which a person has been found guilty. 9. On 25 June 1992 the applicant was arrested and subsequently charged and committed for trial. 10. On 3 November 1993 the Snaresbrook Crown Court convicted the applicant of twelve counts of corruption committed between 11 December 1979 and 7 August 1984, when he was employed by the Ministry of Defence as an ammunition procurement officer. The court sentenced him to four years’ imprisonment under section 1 of the Prevention of Corruption Act 1906 on each of the twelve counts, to be served concurrently.

11. The court conducted an enquiry under the 1988 Act and found that the applicant had benefited from the commission of the offences in the amount of GBP 2,092,569.20. Pursuant to section 71 of the 1988 Act, a confiscation Order was made against him in the amount of GPB 1,503,301.80, the amount at which his realisable assets was assessed. This sum was to be paid within eighteen months. In default of payment the applicant was to be imprisoned for a further (consecutive) term of three years. 12. The applicant’s appeals against his conviction and sentence, as well as in relation to the amount and basis of calculation of the confiscation Order, were dismissed by the Court of Appeal on 6 February 1995. The applicant did not dispute before the Court of Appeal that he had realisable assets in excess of GBP 1.27 million.

13. On 4 December 1995 the Bow Street Magistrates’ Court issued a summons for the commitment of the applicant to custody for default in the payment of the amount due under the confiscation Order. The hearing on whether the applicant should be committed to custody for non-payment of the confiscation Order was adjourned at the request of the Crown Prosecution Service (“CPS”) pending an investigation into alternative methods of recovery. 14. On 8 August 1996, in connection with the enforcement of the confiscation Order, Ms S.D. was appointed as Receiver to realise the applicant’s property, including any property of the applicant held by third parties.

The High Court, which appointed the Receiver under section 80(2) of the 1988 Act on application by the CPS and after the applicant had been given a further opportunity to comply with the confiscation Order, ordered that the Receiver’s powers were not to be exercised until the interests of the restrained properties had been determined. 15. On 2 September 1996, following an application on behalf of the Ministry of Defence in separate civil proceedings, the applicant was declared bankrupt. Ms S.D. was appointed as the applicant’s Trustee in Bankruptcy. This appointment was independent of her appointment as Receiver.

16. Following an ex parte application by the Receiver and Trustee in Bankruptcy, Ms S.D., the District Judge at Reading County Court ordered, on 27 September 1996, that: “for a period of three months from the 27th day of September 1996 all postal packets (as defined by section 83 of the Post Office Act 1953) directed or addressed to the Bankrupt ... shall be re-directed, sent or delivered by the Post Office to [the Trustee in Bankruptcy’s address].” 17. The Order was made under section 371 of the Insolvency Act 1986 in favour of Ms S.D. in her capacity as the applicant’s Trustee in Bankruptcy. The application was based on the grounds that the Trustee in Bankruptcy was of the opinion that communications concerning remittances and useful information in respect of the applicant’s assets and liabilities which would better enable her to perform her duties might be forwarded to the applicant’s address and lost to the applicant’s estate if the Order were not made.

The grounds invoked were supported by an affidavit sworn on 27 September 1996, which affirmed that it was necessary for postal packets to be intercepted immediately and without notice to the applicant to enable the Trustee in Bankruptcy properly to identify the applicant’s assets and sources of income. 18. An exception was made in the Order of 27 September 1996 for letters on which there was a specific direction, signed by the Trustee in Bankruptcy, that any such letter was to be delivered as addressed, if possible. 19. Between 27 September 1996 and 10 January 1997, a total of 71 letters addressed to the applicant were re-directed to the Receiver and Trustee in Bankruptcy.

These letters included, inter alia, a letter from the Chief Inspector of the Ministry of Defence Police, two letters from the Legal Aid Board concerning civil proceedings to which the applicant was a party, a letter from the Police Complaints Authority, two letters from his legal advisers, the Legal Department of the National Council for Civil Liberties (later referred to as “Liberty”) relating to the proceedings before the European Commission of Human Rights, and affidavits and drafts made or prepared for use in the High Court in relation to the receivership proceedings. 20. Each of the letters mentioned above was copied to file before being forwarded promptly to the applicant. 21. In his letter of 28 November 1996 to the Receiver and Trustee in Bankruptcy the applicant expressed particular concern that apparently privileged material was being intercepted.

On 2 December 1996 the Receiver and Trustee replied that no mail from the Police, Legal Aid, the National Council for Civil Liberties and the European Court of Human Rights would be opened in the future, as long as the sender’s names were clearly stamped on the envelopes. 22. Although the re-direction Order expired on 27 December 1996 it was only as from 18 January 1997 that the applicant began to receive his mail directly again. During that period there were two mail deliveries to the Trustee in Bankruptcy. One delivery was received on 30 December 1996, the other on 10 January 1997. The deliveries contained ten items of mail, none of which fell within the categories described above (see paragraph 19). A number of the items were however copied to file before being forwarded to the applicant.

23. On 25 February 1997 the applicant issued a summons for a stay of the receivership proceedings pending the determination of his application to the Commission. The hearing was listed for 16 June 1997 but was adjourned to 19 February 1998. On that date the High Court dismissed the application and confirmed that the receivership proceedings should continue. The applicant has not informed the Court of any subsequent developments in the receivership proceedings. 24. Section 371 of the Insolvency Act 1986 provides as follows: “1.

Where a bankruptcy order has been made, the court may from time to time, on the application of the official receiver or the trustee of the bankrupt’s estate, order the Post Office to re-direct and send or deliver to the official receiver or trustee or otherwise any postal packet (within the meaning of the Post Office Act 1953) which would otherwise be sent or delivered by them to the bankrupt at such place or places as may be specified in the order. 2. An order under this section has effect for such period, not exceeding three months, as may be specified in the order.” 25. Trustees in Bankruptcy have other statutory powers, which are more stringent than the power to apply for a re-direction order but which may nonetheless need to be used, in appropriate cases, if Trustees are properly to investigate the bankrupt’s affairs for the ultimate benefit of his creditors.

In particular, under section 365 of the Insolvency Act 1986 a Trustee may obtain a warrant authorising him to seize property, books and/or records falling into the debtor’s estate. Furthermore, section 366 of the Act allows the court (on application by a Trustee) to summon a variety of persons before it to give an affidavit and/or produce documents. 26. A bankrupt owes a statutory duty, pursuant to section 333 of the Insolvency Act 1986, to give to the Trustee such information as to his affairs, attend meetings with the Trustee and do such other things as the Trustee may reasonably require for the carrying out of his relevant functions.