SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44494/98 prezentate de O.P. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 iunie 2000 într-o cameră compusă din G. Ress, președintele B. Conforti, A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch, J. Makarczyk, N. Vajić, M. Pellonpć, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea depusă la 6 august 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1937 și rezident la Buggiano (PT). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Sandro Bonelli, avocat la Pescia (Pisthia). În iunie 1979, reclamantul i-a numit pe dl și dna B. în fața Tribunalului din Pistoia pentru a obține soluționarea unei promisiuni de vânzare a unui apartament, restituirea bunului menționat și repararea daunelor suferite ca urmare a executării obligațiilor contractuale. Încheierea procedurii a început la 27 septembrie 1979 și s-a încheiat, trei audieri mai târziu, printre care una dedicată audierii dlui B. și una pentru a permite examinarea documentelor, la 10 iulie 1980, prin prezentarea concluziilor. Printr-o hotărâre definitivă din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 9 martie 1981, Tribunalul a admis primele două cereri ale reclamantului, i-a condamnat pe inculpați să repare daunele suferite a căror valoare urma să fie stabilită ulterior. printr-o ordonanță din 11 martie 1981, tribunalul a prezentat părțile în fața judecătorului pentru punerea în funcțiune a sentinței la reședința din 23 aprilie 1981. Din cele paisprezece audieri care au avut loc între 24 septembrie 1981 și 11 octombrie 1984, doi au avut legătură cu schimbarea avocatului inculpat, șase dintre ei au fost restanți, trei fiind restanți deoarece expertul nu depunese la grefă raportul său de competență, trei au fost retrimise la cererea părților, unul pentru a permite examinarea documentelor și două pentru a permite părților să prezinte concluziile lor; acest lucru a fost făcut la 25 octombrie 1984. Această audiere a fost amânată până la 10 decembrie 1986, de două ori la cererea reclamantului și apoi o dată din cauza absenței părților. Printr-o ordonanță din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 16 ianuarie 1987, tribunalul a trimis cauza în fața judecătorului de punere în funcțiune și a invitat părțile să se prezinte înaintea sa la 9 mai 1987. Prezentarea concluziilor a avut loc la 25 iunie 1987 și la tribunalul de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilită la 9 decembrie 1987 și trimisă de instanță la 10 februarie 1988. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la gref la 18 mai 1988, tribunalul a stabilit suma care trebuie plătită de inculpați. La 26 octombrie 1989, reclamantul a fost declarat defect și s-a constituit în procedură la 22 februarie 1990. După care, la 22 noiembrie 1990, părțile și-au prezentat concluziile și tribunalul a numit un expert și a stabilit depunerea jurământului în fața judecătorului pentru punerea în stare de funcționare la 9 iulie 1992. Întrucât expertul numit era cel care redactase raportul în primă instanță, judecătorul pentru punerea în funcțiune a numit un alt expert și a retrimis depunerea jurământului la 22 octombrie 1992. Dintr-un motiv nespecificat, în ziua următoare, judecătorul de punere în funcțiune a numit un alt expert în locul celui pe care îl numise anterior și a amânat depunerea jurământului la următoarea instanță care a avut loc la 28 ianuarie 1993. Dintre cele zece audieri care au avut loc între 10 iunie 1993 și 22 mai 1997, șapte dintre ele au avut loc în instanță și în completarea sa, o audiere a fost trimisă din cauză că dosarul fusese pierdut și una a fost pierdută la cererea părților. Prezentarea concluziilor a avut loc la 10 iulie 1997 și la reședința pledoariilor în fața camerei competente a avut loc la 3 iulie 1998. Prin hotărârea din 10 iulie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 4 septembrie 1998, curtea de apel a respins recursul și l-a condamnat pe domnul și doamna B. să plătească o sumă cu titlu de d Iunie 1979 și s-a încheiat la 4 septembrie 1998. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de puțin peste nouăsprezece ani și trei luni, pentru o instanță, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 1 din Convenție). în termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară faptul că este vorba despre toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ressfleur Președinte
de la requête n° 44494/98
présentée par O.P.
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 29
juin
2000 en une chambre composée de
M.
président
,
M.
M.
M.
M.
M
me
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
;
Vu la requête introduite le 6 août 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998
;
Après avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien, né en 1937 et résidant à Buggiano (PT). Il est représenté devant la Cour par M
e
Sandro Bonelli, avocat à Pescia (Pistoia).
Le 1
er
juin 1979, le requérant assigna M. et Mme B. devant le tribunal de Pistoia afin d’obtenir la résolution d’une promesse de vente d’un appartement, la restitution dudit bien et la réparation des dommages subis du fait de l’inexécution des obligations contractuelles.
La mise en état de l’affaire commença le 27 septembre 1979 et se termina, trois audiences plus tard, dont une consacrée à l’audition de M. B. et une pour permettre d’examiner des documents, le 10 juillet 1980 par la présentation des conclusions. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 11 février 1981.
Par un jugement non définitif du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 9
mars 1981, le tribunal fit droit aux deux premières demandes du requérant, condamna les défendeurs à réparer les dommages subis dont le montant devait être fixé par la suite. Par une ordonnance du 11 mars 1981, le tribunal remit les parties devant le juge de la mise en état pour l’audience du 23 avril 1981.
Des quatorze audiences qui eurent lieu entre le 24 septembre 1981 et le 11
octobre
1984, deux eurent trait au changement d’avocat des défendeurs, six concernèrent une expertise, dont trois furent reportées car l’expert n’avait pas déposé au greffe son rapport d’expertise, trois furent renvoyées à la demande des parties, une pour permettre l’examen de documents et deux pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions ; ce qu’elles firent le 25 octobre 1984. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 18 décembre 1985. Cette audience fut renvoyée jusqu’au 10 décembre 1986, à deux reprises à la demande du requérant puis une fois en raison de l’absence des parties. Par une ordonnance du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 16 janvier 1987, le tribunal renvoya l’affaire devant le juge de la mise en état et invita les parties à comparaître devant lui le 9 mai 1987. La présentation des conclusions eut lieu le 25 juin 1987 et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 9 décembre 1987 puis renvoyée par le tribunal au 10 février 1988.
Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 18 mai 1988, le tribunal fixa le montant à verser par les défendeurs.
Ceux-ci interjetèrent appel devant la cour d'appel de Florence le 22
février 1989. La mise en état de l’affaire commença le 25 mai 1989. Le 26 octobre 1989, le requérant fut déclaré défaillant et il se constitua dans la procédure le 22 février 1990. L’audience suivante fixée au 14 juin 1990 fut renvoyée d’office au 27 juin 1990. A cette audience et à celle qui
suivit, le 22 novembre 1990, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 3 avril 1992. Par une ordonnance du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 14 mai 1992, le tribunal nomma un expert et fixa la prestation de serment devant le juge de la mise en état au 9 juillet 1992. L’expert nommé étant celui qui avait rédigé le rapport en première instance, le juge de la mise en état nomma un autre expert et remit la prestation de serment au 22 octobre 1992. L’expert nommé ayant pris sa retraite, un nouvel expert fut nommé et l’affaire fut renvoyée au 10
décembre
1992.Pour une raison non précisée, le jour venu, le juge de la mise en état nomma un autre expert à la place de celui qu’il avait précédemment nommé et ajourna la prestation de serment à l’audience suivante qui eut lieu le 28 janvier 1993. Des dix audiences qui eurent lieu entre le 10 juin 1993 et le 22 mai 1997, sept concernèrent l’expertise et son complément, une audience fut renvoyée car le dossier avait été perdu et une le fut à la demande des parties. La présentation des conclusions eut lieu le 10 juillet 1997 et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente se tint le 3 juillet 1998.
Par un arrêt du 10 juillet 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 4 septembre 1998, la cour d'appel rejeta l’appel et condamna M. et Mme B. à verser une somme à titre d’indemnité d’occupation de l’immeuble au requérant jusqu’à sa restitution.
Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 1
er
juin 1979 et s'est terminée le 4 septembre 1998.
Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est d'un peu plus de dix-neuf ans et trois mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6
§
1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
, tous moyens de fond réservés.
Vincent Berger
Georg Ress
Greffier
Président