- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 iunie 2000
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Wojcik împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
Secțiunea a patra Cerere nr. 3229/96 prezentată de Józef WÓJCIK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 iunie 2000 într-o cameră compusă din G.Ress, președintele A. Pastor Ridruejo, L. Caflisch, J. Makarczyk, V. Butkevych, J. Hedigan, S. Botouchanova, judecători V. Berger, grefier de secțiune asistat de domnul K. Ryngielewicz, reverend [Notă1] Având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 mai 1996 și înregistrată la 22 august 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 16 februarie 2000 și absența celor ale reclamantului, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant polonez, născut în 1917 și rezident în Bydgoszcz.
Circumstanțele speciale ale cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, membru al Armia Krajowa (Armata clandestină poloneză considerată disidentă de regimul comunist) și comandantul sectorului Łuck a fost arestat la 29 martie 1944 la Nowy Musior de miliția politică rusă (NKVD). A fost deținut în închisoarea Łuck și judecat la Kiev. La 17 octombrie 1944, Tribunalul de Război al NKVD din Kiev l-a condamnat la 20 de ani de închisoare și la deportare dincolo de Cercul Polar pentru a lucra în industria sovietică. Reclamantul s-a întors în Polonia în 1955. La 13 august 1991, reclamantul a fost reabilitat. La 27 septembrie 1993, a depus o cerere de despăgubire pentru persecuțiile suferite.
La 22 decembrie 1994, tribunalul regional (Sąd Wojewódzki) ) de Bydgoszcz i-a acordat o indemnizație de 800 000 000 de zlotich (adică 81 000 de zlotich după reforma monetară); judecătorii au considerat că arestarea reclamantului și persecuțiile ulterioare aveau legătură cu lupta sa pentru independența Poloniei. În decembrie 1994, după ce decizia a devenit definitivă, președintele Camerei Penale a Tribunalului Regional a solicitat serviciilor sale financiare să efectueze plata sumei alocate. Cu toate acestea, reclamantul nu a primit nicio compensație. La 28 iunie 1995, ministrul Justiției a introdus o cale de atac extraordinară împotriva reclamantului.
Ministrul a susținut că acesta din urmă nu făcea parte din persoanele care intraseră în domeniul de aplicare al legii din 1991, modificată prin legea din 1993. Pe de o parte, el a amintit că persecuțiile cu care reclamantul fusese victima nu au avut loc pe teritoriul polonez, așa cum se prevede la art. 8 alineatul (2)a din lege. Pe de altă parte, a precizat că acestea erau parțial deținute înainte de 26 iulie 1944. Ministrul a solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei din 22 decembrie 1994. La 5 iulie 1995, Curtea Supremă (Sąd Najwyższy) a suspendat executarea.
octombrie 1995, Comisia a pronunțat decizia din 22 decembrie 1994 și a respins cererea de despăgubire prezentată de reclamant și a acceptat raționamentul ministrului și a considerat că art. 8 alin. (2)a din Legea din 1991, astfel cum a fost modificată prin Legea din 1993, intenționa să despăgubească persoanele persecutate de organele sovietice cu o dublă condiție - criteriu temporal : persecuțiile trebuiau să aibă loc începând cu 26 iulie 1994 (data înțelegerii; a se vedea legislația și practicile interne relevante) până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial - criteriu teritorial : pe teritoriul polonez, sau pe terenurile pe care, începând cu acordul dintre Comitetul polonez de Eliberare Națională și autoritățile sovietice, autoritățile nou-înființate ar stabili administrația poloneză, și anume la vest de linia Curzon.
Judecătorii au amintit că arestarea reclamantului a avut loc înainte de întelegere și pe teritoriile pe care nu s-a creat administrația poloneză. Drept și practică internă relevantă La 20 iulie 1944 a fost instituit Comitetul polonez de Eliberare Națională (Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego) ) Este considerat de istorici ca fiind o putere influențată de Stalin, menită să stabilească o administrație poloneză pe pământurile eliberate de armata roșie. El a fost chemat să concureze cu guvernul polonez exilat la Londra la începutul războiului. La 26 iulie 1944, Comitetul a semnat un acord cu autoritățile sovietice de definire a teritoriului Poloniei pentru perioada postbelică și transferând puterea judiciară pe aceste pământuri administrației poloneze create.
Termenii acestei înțelegeri au fost reincluși în acordurile de la Yalta și Potsdam.
februarie 1991 privind anularea condamnărilor penale pronunțate împotriva persoanelor persecutate pentru că au luptat pentru independența Poloniei își stabilește obiectul în acest sens (art. 1 din lege): Sunt considerate nule și neavenite toate deciziile organelor poloneze de urmărire, justiție sau ale oricărui alt organism extrajudiciar (...) pronunțate începând cu 1 ianuarie 1944 până la 31 decembrie 1956, dacă încălcarea reproșată are legătură cu activitatea pentru independența Poloniei (...) Art. 6 din această lege prevede: Prin anularea unei condamnări, instanța indică, persoanelor care au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale, căile lor legale pentru obținerea de despăgubiri Art. 8 alin. (1) din aceeași lege consacră dreptul la despăgubiri în aceste condiții: □ Persoana care a văzut condamnarea sa penală anulată are dreptul de a solicita Trezoreriei Publice despăgubiri pentru pierderi în cauză și compensații pentru prejudiciile suferite ca urmare a acestei condamnări.
(...) L Drepturile definite în art. 1 se aplică, de asemenea, persoanelor (...) persecutate de organele de urmărire și justiție sovietice sau de organele de persecuție create de cartelul din 26 iulie 1944, după intrarea forțelor militare sovietice pe teritoriul polonez (...) pentru lupta lor pentru independența Poloniei sau din cauza unei astfel de activități. La art. 3 se indică acțiunea în despăgubire reglementată de normele capitolului 50 din Codul de procedură penală (în vigoare în momentul faptelor) (...) Acestea prevăd plata despăgubirii de către Trezoreria Publică a persoanelor în caz de detenție, condamnare sau arestare nejustificată. Curtea Supremă, într-un aviz din 31 iunie 1995, a estimat: (...) prin definirea teritoriului polonez (...) trebuie să se țină seama doar de această parte a teritoriului lapului polonez (...) care se afla la vest de linia Curzon, împreună cu modificările care decurg din acordul din 26 iulie 1944 (...).
□ La 30 aprilie 1996, Curtea Constituțională (Trybunał Konstytocyjny) ) sesizată de Umbudsman cu privire la o chestiune de interpretare a art. 8 alin. (2)a din Legea din 1991, în redactarea modificată de Legea din 20 februarie 1993, a extins definiția teritoriului polonez: La 1 ianuarie 1944, partea din teritoriu care se afla la vest de linia Curzon (...) La art. 463 alin. (1) din Codul de procedură penală în vigoare la data faptelor se poate introduce o acțiune extraordinară împotriva unei decizii care a devenit definitivă. § 2 prevedea un termen de șase luni pentru a formula o astfel de acțiune. Această acțiune era deschisă ministrului justiției, lal-Ombudsman, procurorul general și primul președinte al Curții Supreme.
O persoană ca aceasta nu putea decât să se adreseze în fața uneia dintre aceste autorități și să solicite ca aceasta să introducă o acțiune extraordinară în favoarea sa. Hotărârea de a accepta sau de a respinge cererea se referea la puterea discreționară a autorității sesizate. GRIEF Fără a invoca dispoziții speciale din convenție, reclamantul se plânge în principal de faptul că, prin intermediul unei căi de atac extraordinare, instanța regională i-a retras dreptul la despăgubiri. Curtea ia notă de faptul că guvernul a precizat în observațiile sale scrise că, la 20 aprilie 1999, serviciile financiare ale Tribunalului Regional din Bydgoszcz au efectuat plata în avans a despăgubirii solicitate de reclamant și că cele două invitații adresate reclamantului de a-și prezenta observațiile cu privire la această chestiune au rămas fără răspuns.
Curtea constată, prin urmare, că reclamantul nu mai dorește să mențină cererea menționată anterior, în sensul art. (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. in fine, Curtea consideră că … DECIDE DE RAYERE A RECHETEI ROLULUI Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte [Note1] Numele agentului (agenților) grefei prezenți și responsabili de dosar.
QUATRIÈME SECTION
DÉCISION Requête n° 32729/96 présentée par Józef WÓJCIK contre la Pologne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 29 juin 2000 en une chambre composée de M. G.Ress, président , M. A. Pastor Ridruejo, M. L. Caflisch, M. J. Makarczyk, M. V. Butkevych, M. J. Hedigan, M me S. Botoucharova, juges , M. V. Berger, greffier de section , assisté de M. K. Ryngielewicz, référendaire . [Note1] Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 mai 1996 et enregistrée le 22 août 1996, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur le 16 février 2000 et l’absence de celles du requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant polonais, né en 1917 et résidant à Bydgoszcz.
A. Circonstances particulières de l’affaire Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant, membre de Armia Krajowa (armée clandestine polonaise considérée comme dissidente par le régime communiste) et commandant du secteur de Łuck, fut arrêté le 29 mars 1944 à Nowy Musior par la milice politique russe (NKVD). Il fut détenu dans la prison de Łuck, et jugé à Kiev. Le 17 octobre 1944, le tribunal de guerre de la NKVD basé à Kiev le condamna à 20 ans de prison et à la déportation au delà du cercle polaire pour travailler dans l’industrie soviétique. Le requérant regagna la Pologne en 1955. Le 13 août 1991, le requérant fut réhabilité.
Le 27 septembre 1993, il introduisit une demande de dommages et intérêts pour les persécutions subies. Le ministère public appuya la demande. Le 22 décembre 1994, le tribunal régional ( Sąd Wojewódzki ) de Bydgoszcz lui alloua une indemnité de 800 000 000 zlotych (soit 81 000 zlotych après la réforme monétaire). Les juges estimèrent que l’arrestation du requérant et les persécutions qui s’en suivirent avaient un lien avec son combat pour l’indépendance de la Pologne. Le 30 décembre 1994, après que la décision fut devenue définitive, le président de la chambre pénale du tribunal régional demanda à ses services financiers de procéder au paiement de la somme allouée. Le requérant ne perçut toutefois aucune indemnité.
Le 28 juin 1995, le ministre de la Justice introduisit en défaveur du requérant un recours extraordinaire. Le ministre soutint que ce dernier ne faisait pas partie des personnes rentrant dans le champ d’application de la loi de 1991, modifiée par la loi de 1993. D’une part, il rappela que les persécutions dont le requérant avait été victime n’avaient pas eu lieu sur le territoire polonais comme l’exige l’article 8 § 2a de la loi. D’autre part, il précisa qu’elles s’étaient déroulées en partie avant le 26 juillet 1944. Le ministre demanda également la suspension de l’exécution de la décision du 22 décembre 1994. Le 5 juillet 1995, la Cour suprême ( Sąd Najwyższy ) suspendit l’exécution. Le 17 octobre 1995, elle cassa la décision du 22 décembre 1994 et rejeta la demande de dommages et intérêts présentée par le requérant.
Elle accueillit le raisonnement du ministre et considéra que l’article 8 § 2a de la loi de 1991, tel que modifié par la loi de 1993, entendait dédommager les personnes persécutées par les organes soviétiques à une double condition : - critère temporel : les persécutions devaient avoir eu lieu à compter du 26 juillet 1994 (date de l’entente ; voir partie Droit et pratiques internes pertinents ) jusqu’à la fin de la seconde guerre mondiale ; - critère territorial : sur le territoire polonais, soit les terres sur lesquelles, à compter de l’entente entre le Comité polonais de libération nationale et les autorités soviétiques, des autorités nouvellement créées établiraient l’administration polonaise, à savoir à l’ouest de la ligne Curzon.
Les juges rappelèrent que l’arrestation du requérant avait eu lieu avant l’entente et sur les territoires sur lesquels on ne créait pas d’administration polonaise. B. Droit et pratique internes pertinents
Le 20 juillet 1944 fut créé le Comité polonais de libération nationale ( Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego ). Il est considéré par les historiens comme un pouvoir influencé par Staline, destiné à établir une administration polonaise sur les terres libérées par l’Armée rouge. Il était appelé à concurrencer le gouvernement polonais exilé à Londres au début de la guerre. Le 26 juillet 1944 le Comité signa une entente avec les autorités soviétiques définissant le territoire de la Pologne pour l’après-guerre et transférant le pouvoir judiciaire sur ces terres à l’administration polonaise créée. Les termes de cette entente furent repris dans les accords de Yalta et Potsdam.
La loi du 23 février 1991 relative à l'annulation des condamnations pénales rendues à l'encontre des personnes persécutées pour avoir combattu pour l'indépendance de la Pologne fixe son objet en ces termes (article 1er de la loi) : « Sont considérées comme nulles et non avenues toutes les décisions des organes polonais de poursuite, de justice ou de tout autre organe extrajudiciaire (...) rendues à compter du 1er janvier 1944 jusqu'au 31 décembre 1956, si l'infraction reprochée avait un lien avec l'activité pour l'indépendance de la Pologne (...) ». L'article 6 de cette loi dispose : « En annulant une condamnation, le tribunal indique, aux personnes ayant droit à réparation des dommages matériels et moraux, leurs voies légales pour obtenir des dommages et intérêts ». L'article 8 § 1 de la même loi consacre le droit à réparation en ces termes : « La personne qui a vu sa condamnation pénale annulée a le droit de demander au Trésor public des dommages et intérêts pour pertes encourues et une compensation pour préjudice subi du fait de cette condamnation. (...) » L’article 8 § 2a, tel qu’introduit par la loi du 20 février 1993, précise : « Les droits définis dans l’article 1er s’appliquent également aux personnes (...) persécutées par les organes de poursuite et de justice soviétiques ou les organes de persécution crées par l’entente du 26 juillet 1944, après l’entrée des forces militaires soviétique sur le territoire polonais (...) pour leur combat pour l’indépendance de la Pologne ou à cause d’une telle activité.» L’article 3 indique : « L'action en réparation est régie par les règles du chapitre 50 du code de procédure pénale ( en vigueur au moment des faits ) (...) ». Elles prévoyaient l’indemnisation par le Trésor public des personnes en cas de détention, condamnation ou arrestation injustifiée.
La Cour suprême, dans un avis du 31 juin 1995 a estimé : « (...) en définissant le territoire polonais (...) il convient de ne prendre en compte que cette partie du territoire de l’Etat polonais (...) qui se trouvait à l’ouest de la ligne Curzon avec les modifications découlant de l’entente du 26 juillet 1944 (...).»
Le 30 avril 1996, la Cour constitutionnelle ( Trybunał Konstytucyjny ) saisie par l’Ombudsman d’une question d’interprétation de l’article 8 § 2a de la loi de 1991, dans sa rédaction modifiée par la loi du 20 février 1993, a élargi en ces termes la définition du « territoire polonais » : « (...) l’article 8 § 2a (...) concerne (...) « le territoire polonais » qui faisait partie intégrante de l’Etat polonais au 1er janvier 1944, donc également la partie du territoire qui se trouvait à l’est de la ligne Curzon (...) »
L’article 463 § 1 du code de procédure pénale en vigueur au moment des faits disposait : « Un recours extraordinaire peut être introduit contre une décision devenue définitive.» L’article 463 § 2 prévoyait un délai de six mois pour former un tel recours. Cette faculté n’était ouverte au ministre de la Justice, l’Ombudsman, le Procureur général et le premier président de la Cour suprême. Une personne en tant que telle ne pouvait que s’adresser à l’une de ces autorités et demander à ce que celle-ci introduise un recours extraordinaire en sa faveur. La décision d’accueillir ou de rejeter la demande relevait du pouvoir discrétionnaire de l’autorité saisie. GRIEF Sans invoquer de disposition particulière de la Convention, le requérant se plaint essentiellement du fait que par le biais d’un recours extraordinaire, l’indemnité allouée par le tribunal régional lui a été retirée. EN DROIT La Cour note que le Gouvernement a précisé dans ses observations écrites que le 20 avril 1999, les services financiers du tribunal régional de Bydgoszcz ont procédé au paiement de l’indemnité réclamée par le requérant. Elle relève également que les deux invitations adressées au requérant de présenter ses observations sur la question sont restées sans réponse. La Cour constate dès lors que le requérant n’entend plus maintenir la requête susmentionnée, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
DÉCIDE DE RAYER LA REQUÊTE DU RÔLE
. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président [Note1] Nom du ou des agents du greffe présents et responsables du dossier.