A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47135/99 prezentate de Sandra BRI Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 18 ianuarie 1999 și înregistrată la 29 martie 1999, după ce a intenționat aceasta, Curtea de Primă Instanță din Liepāja este un cetățean leton, născut în 1961 și rezident la Liepāja (Letonia). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Circumstanțele speciale ale cauzei Prin decizia din 17 iulie 1998, Comisia electorală centrală (Centrālā Vēlēšanu komija) a înregistrat listele de candidați ai Uniunii Social Democratilor letoni pentru alegerile pentru Parlament (Saeima) ) din 3 octombrie 1998. Deși nu a fost afiliată niciunui partid politic, recurenta a fost inclusă pe această listă printre candidații pentru circumscripția Kurzememe. În plus, reclamanta a solicitat un concediu plătit anual pentru perioada cuprinsă între 3 august și 6 septembrie 1998, pe care l-a obținut. Prin scrisoarea din 10 august 1998, recurenta, după ce a obținut acordul superiorului său ierarhic, a solicitat ministrului justiției să își ia concediu temporar după încheierea concediului său anual, până la data alegerilor, pentru a participa la campania electorală. În cererea sa, recurenta a adăugat că, chiar dacă nu ar fi solicitat acest concediu, aceasta nu ar putea în nici un fel să își exercite atribuțiile timp de cel puțin o lună după concediul plătit, din cauza unor probleme de sănătate. Prin scrisoarea din 12 august 1998, a cărei copie a fost transmisă Comisiei electorale centrale, ministrul justiției a reamintit recurentei că, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Legea privind alegerile parlamentare (Saeimas vēlēšanu likums) În termen de o lună de la înregistrarea listei candidaților pe care îi includea, judecătorul trebuia să părăsească funcția de judecător. În plus, potrivit ministrului, cazul invocat de reclamant nu corespundea niciunuia dintre motivele pentru care un judecător a fost suspendat temporar, enumerate în mod exhaustiv la art. 84 din Legea privind sistemul judiciar (Likums Prin scrisoarea din 13 august 1998, recurenta a solicitat reclamantului să acționeze în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Legea privind alegerile parlamentare. Prin scrisoarea din 13 august 1998, reclamanta a solicitat Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului explicații cu privire la interpretarea legii privind sistemul judiciar și a legii privind alegerile parlamentare. Printr-o decizie din 18 august 1998, Comisia electorală centrală raya reclamanta listei candidaților, în conformitate cu art. 13 alineatul (2) punctul 1. Legea privind alegerile parlamentare. Această dispoziție prevedea că orice persoană care nu și-a dat demisia din funcție în condițiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) din aceeași lege ar trebui să fie eliminată de pe lista candidaților pentru alegeri. Împotriva acestei decizii, la 20 august 1998, recurenta a formulat o acțiune în fața Tribunalului de Primă Instanță al Centrului orașului Riga, insistând asupra faptului că art. 82 alineatul (2) din Legea privind sistemul judiciar prevede demisia unui judecător numai în ipoteza în care acesta ar fi ales efectiv sau numit într-un alt post, dar că legea respectivă nu prevedea obligația de demisie a judecătorului în cazul în care acesta ar candida la alegeri și ar participa la o campanie electorală. Pe baza unui certificat eliberat de Institutul pentru Limba letona, aceasta susținea că articolele 81-83 din Legea privind sistemul judiciar conțineau termenul "atbrīvot" și "restituit" din funcțiile sale (atlaist" sau "atlam" (atlam" sau "atlam"). privind propunerea ministrului Justiției și propunerea de a se acorda concediu temporar numai de către ministrul justiției. canonul codului deontologic al judecătorilor din Letonia, care prevedea în mod expres că un judecător trebuia să suspende temporar îndeplinirea îndatoririlor sale atunci când a participat la alegerile parlamentare sau municipale, dar nu era obligat să își părăsească definitiv postul în timpul campaniei electorale. Potrivit recurentei, o interpretare diferită a legii ar fi contrară, iar la art. 9 din Constituție, conform căreia orice cetățean leton cu drepturi civile depline poate fi ales în Parlament și în dreptul său fundamental la ocuparea forței de muncă, în caz de nealegere, ar risca să fie șomeră după ce a demisionat definitiv. În plus, Comisia a afirmat că, în orice caz, ea nu și-a exercitat funcția de judecător în timpul campaniei electorale, deoarece, după concediul său anual obișnuit, ar trebui să se abțină de la serviciu, din motive de sănătate, până la sfârșitul lunii mai 1998. Din motive de competență de atribuire, acțiunea a fost retrimisă Curții Regionale de la Riga, care, printr-o hotărâre definitivă și fără posibilitatea unei acțiuni din 18 septembrie 1998, l-a respins. Curtea Regională a subliniat că, în scrisoarea adresată ministrului Justiției la 10 august 1998, reclamanta nu și-a exprimat voința de a părăsi funcția de judecător, ci doar de a fi pusă în concediu temporar. În plus, participarea la alegerile parlamentare ca candidat nu a fost inclusă printre motivele detaliate enumerate la art. 84 din Legea privind sistemul judiciar pentru concedierea temporară a unui judecător. În cele din urmă, Curtea a considerat că faptul de a nu-și exercita atribuțiile din cauza unui concediu anual sau a unei boli nu înseamnă că acest judecător și-a părăsit efectiv postul. Prin urmare, Curtea Regională a evaluat decizia Comisiei electorale centrale în conformitate cu legea. La 25 septembrie 1998, recurenta a adresat președintelui Departamentului pentru afaceri civile al Senatului Curții Supreme un recurs în rejudecare, invocând încălcări de formă, o administrare și apreciere incorectă a probelor, precum și o interpretare eronată a legii. Prin scrisoarea din 26 octombrie 1998, președintele Departamentului pentru afaceri civile a respins recursul din cauza lipsei unei încălcări esențiale a dreptului substanțial sau a ordinii procedurale. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Constituției (Satversme) a Republicii Letonia, adoptată în 1922, sunt redactate după cum urmează: 83 Judecătorii sunt independenți și nu sunt supuși decât legii. art. 84 (astfel cum a fost modificat prin Legea din 4 decembrie 1997) Judecătorii sunt numiți de Parlament; ei sunt inamovibili. Un judecător nu poate fi demis din funcția sa împotriva voinței sale decât de către Parlament în cazurile prevăzute de lege, pe baza unei decizii a colegiului disciplinar judiciar sau a unei hotărâri într-o cauză penală. Vârsta de la care judecătorii își părăsesc funcțiile poate fi stabilită prin lege. ) din 15 decembrie 1992 se citesc astfel Art. 81 Un judecător de primă instanță (...) poate fi exmatriculat sau demis din funcțiile sale de către Parlament la propunerea ministrului justiției. (...) Când judecătorul nu este de acord să îl demisioneze sau să-i demisioneze din funcție, o astfel de propunere nu poate fi prezentată Parlamentului decât dacă colegiul disciplinar competent își dă consimțământul în acest sens. □ art. 82 (1) Un judecător este exmatriculat din funcțiile sale la propria sa cerere, atunci când este ales sau numit într-un alt post; (...). □ art. 83 (astfel cum a fost modificat prin legea din 15 iunie 1994) Un judecător este demis din funcțiile sale ca urmare a unei abateri sau a unei omisiuni grave în cazul în care aceasta este legată de funcția judiciară și a avut consecințe importante ca urmare a unui act care încalcă statutul de judecător atunci când judecătorul este condamnat penal și când hotărârea a intrat în vigoare; (...) □ art. 84 (1) În cazul în care un judecător de primă instanță (...) a comis o infracțiune disciplinară care ar putea duce la demisie, ministrul justiției îl suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei; în cazul în care acest judecător este pus sub acuzare într-o cauză penală, acesta este suspendat până la pronunțarea hotărârii.... Saeimas vēlēšanu likums ) din 25 mai 1995, astfel cum au fost modificate prin Legea din 26 martie 1998, se citesc după cum urmează art. 6 (1) în cazul în care un judecător (...) candidează la alegeri, el trebuie, după înregistrarea listei candidaților, să își părăsească postul și să prezinte documentele care atestă acest fapt Comisiei electorale centrale. (...) art. 13 (...) (2) Listele candidaților înregistrați nu mai pot fi revocabile și nu pot fi modificate decât de către Comisia electorală centrală în următoarele două moduri: 1) remunerarea candidatului, în cazul în care: (...) b) candidatul este o persoană care nu și-a părăsit funcția în conformitate cu art. 6 din prezenta lege; (...) Recurenta se plânge că trebuie să se demisioneze definitiv din funcția sa de judecător pentru a candida la alegeri, cerințe disproporționate și împovărătoare de consecințe și, în plus, contrar Constituției letone care declară că orice cetățean care se bucură de deplina sa respectare a drepturilor civile poate fi ales în Parlament, a constituit o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge, de asemenea, că procesul în fața instanței regionale nu a fost corect, deoarece instanța nu a luat în considerare anumite dovezi pe care le prezentase, nici nu a luat în considerare argumentele sale cu privire la interpretarea legilor în cauză. Pe de altă parte, procesul-verbal al ședinței a fost redactat într-un mod incomplet și, în cele din urmă, susține că legea nu prevede căi de atac împotriva hotărârii judecătorești privind legalitatea deciziilor Comisiei electorale centrale. Recurenta susține că, prin impunerea condiției disproporționate de a pune capăt definitiv carierei sale de judecător dacă dorește să candideze la alegeri, Republica Letonia și-a încălcat dreptul de a candida la alegerile parlamentare, garantat prin art. 3 din Protocolul nr. 1, care se citește astfel Înalții P ă r i contractante și-au exprimat angajamentul de a organiza, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în condiii care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenei sale constante, art. 3 din Protocolul nr. 1 implică drepturile subiective de vot și de eligibilitate. Cu toate acestea, pentru a fi importante, aceste drepturi nu sunt totuși absolute. După cum se recunoaște în art. 3 fără a le defini în mod expres sau mai puțin, există loc pentru restricții implicite (cf. Hotărârea Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia din 2 martie 1987, seria A n În ordinea lor juridică, statele contractante acoperă drepturile de vot și de eligibilitate a condițiilor în care art. 3 nu împiedică, în principiu, acest lucru. Ei beneficiază de o marjă largă de apreciere, dar este de competența Curții să se pronunțe în ultimă instanță asupra respectării cerințelor Protocolului nr. 1; cu toate acestea, trebuie să se asigure că condițiile menționate nu reduc drepturile pe care le are în vedere atât de mult încât să le atingă în substanța lor și să le priveze de eficiența lor, că urmăresc un scop legitim și că mijloacele utilizate nu se dovedesc disproporționate (a se vedea Hotărârile Gitonas și altele c. Grecia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 233, § 39, Matthews c. Regatul Unit [GC], n 24833/94, 18.2.1999, § 63 [care urmează să apară în Codul Oficial al Curții], și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, 6.4.2000, § 201. În special, statele dispun de o mare libertate pentru a stabili, în ordinea lor constituțională, criterii din neeligibilitate. Aceste criterii variază în funcție de factorii istorici și politici specifici fiecărui stat; multitudinea de situații prevăzute în constituțiile și legislațiile electorale ale multor state membre ale Consiliului Europei demonstrează diversitatea opțiunilor posibile în acest domeniu. Curtea reamintește că obligația impusă funcționarilor și persoanelor care exercită anumite alte funcții în sectorul public de a demisiona înainte de a-și prezenta candidatura la alegeri nu este disproporționată la obiectivul urmărit, și anume independența funcției publice (a se vedea Hotărârile Gitonas menționate anterior, § 29 și 44; Ahmed și alții c. Regatul Unit din 2 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, § 73 și 75). Curtea consideră că este același lucru cu membrii autorității judiciare, a căror independență, imparțialitate și neutralitate sunt valori comune statelor semnatare ale Convenției. Trebuie subliniat faptul că eligibilitatea judecătorilor, al căror echivalent se regăsește în mai multe state membre ale Consiliului Europei, vizează un obiectiv indispensabil pentru buna funcționare și menținerea regimului democratic: acela de a garanta tuturor justițiabililor drepturile protejate prin art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea Hotărârea Sunday Times) c. Regatul Unit din 26 aprilie 1979, seria A n 30, § 55. Curtea nu poate împărtăși argumentul recurentei potrivit căruia principiul de ineligibilitate al judecătorilor aduce atingere însăși substanței drepturilor garantate prin art. 3 din Protocolul nr. (1) Într-adevăr, această restricție nu se aplică decât atâta timp cât persoana respectivă ocupă funcția de judecător. Dacă reclamanta dorea să fie aleasă în Parlament, ea avea în continuare dreptul de a demisiona din funcția sa (cf. Hotărârea Ahmed menționată anterior, § 75). Curtea reamintește, de asemenea, că, în primul rând, revine autorităților naționale, în special instanțelor și instanțelor, special calificate în acest domeniu, dedicându-se dreptul intern și de a se pronunța, dacă este cazul, în conformitate cu legislația electorală a Constituției naționale. Curtea nu poate înlocui instanțele interne în exercitarea acestor funcții (a se vedea Hotărârea Gitonas menționată anterior, § 44). Curtea constată că, în cazul de față, aplicarea dreptului intern de către instanțele non-guvernamentale nu apare ca fiind arbitrară sau chiar nerațională. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod evident nefondat în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Recurenta susține, de asemenea, că examinarea și aprecierea probelor și a argumentelor juridice de către instanța națională, redactarea incompletă a procesului-verbal al ședinței și lipsa unui dublu grad de jurisdicție pentru acțiunea în anulare a deciziilor Comisiei electorale centrale au constituit o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței constante a organelor convenției, procedurile privind exercitarea drepturilor cu caracter politic, în special dreptul de a candida la alegeri, nu se referă la drepturi și obligații cu caracter civil și, prin urmare, intră sub incidența articolului 6 alineatul (1) (a se vedea nr. 23151/94, punctul 9.5.94, D.R. 77, p. 122); 18997/91, dec. 28.2.94, D.R. 76, p. 65; n 11068/84, dec. 6.5.85, D.R. 43, p. 195). În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind incompatibil cu dispoziția invocată, în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte
de la requête n
o
47135/99
présentée par Sandra BRIĶE
contre la Lettonie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le
29 juin 2000 en une chambre composée de
M.
C.L. Rozakis,
président
,
M.
A.B. Baka,
M.
M.
M
me
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier
de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 janvier 1999 et enregistrée le 29 mars 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante est une ressortissante lettonne, née en 1961 et résidant à Liepāja (Lettonie). Elle est juge au tribunal de première instance de Liepāja.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
A.
Circonstances particulières de l’affaire
Par une décision du 17 juillet 1998, la Commission électorale centrale (
Centrālā Vēlēšanu komisija
) enregistra les listes de candidats de l’Union des sociaux-démocrates lettons pour les élections au Parlement (
Saeima
) du 3 octobre 1998. Bien que n’étant affiliée à aucun parti politique, la requérante figurait sur cette liste parmi les candidats pour la circonscription de Kurzeme.
Par ailleurs, la requérante sollicita un congé payé annuel pour la période du 3 août au 6 septembre 1998, qu’elle obtint.
Par lettre du 10 août 1998, la requérante, après avoir obtenu l’accord de son supérieur hiérarchique, demanda au ministre de la Justice sa mise en congé temporaire après la fin de son congé annuel et ce, jusqu’à la date des élections, pour participer à la campagne électorale. Dans sa demande, la requérante ajouta que, même si elle n’avait pas sollicité cette mise en congé, elle ne pourrait pas de toute manière exercer ses fonctions pendant un mois au moins après son congé payé, en raison de problèmes de santé.
Par une lettre du 12 août 1998, dont copie fut transmise à la Commission électorale centrale, le ministre de la Justice rappela à la requérante que, conformément à l’article 6 § 1 de la loi sur les élections parlementaires (
Saeimas vēlēšanu likums
), lorsqu’un juge se portait candidat aux élections, il devait, dans le délai d’un mois à partir de l’enregistrement de la liste des candidats sur laquelle il figurait, quitter son poste de juge
; une attestation confirmant ce fait devant être remise à la Commission électorale centrale. En outre, selon le ministre, le cas soulevé par la requérante ne correspondait à aucun des motifs pour la mise en congé temporaire d’un juge, énumérés de manière exhaustive à l’article 84 de la loi sur le pouvoir judiciaire (
Likums «
Par tiesu varu
»
). Par conséquent,
le ministre de la Justice demanda à la requérante d’agir conformément à l’article 6 § 1 de la loi sur les élections parlementaires.
Par lettre du 13 août 1998, la requérante demanda à la Commission des affaires juridiques du Parlement des explications sur l’interprétation de la loi sur le pouvoir judiciaire et celle relative aux élections parlementaires. Elle ne reçut aucune réponse.
Par une décision du 18 août 1998, la Commission électorale centrale raya la requérante de la liste des candidats, conformément à l’article 13 § 2 point 1.
b
de la loi sur les élections parlementaires. Cette disposition prévoyait que toute personne n’ayant pas démissionné de ses fonctions dans les conditions prévues par l’article 6 § 1 de la même loi, devait être rayée de la liste des candidats pour les élections.
Contre cette décision, le 20 août 1998, la requérante forma un recours devant le tribunal de première instance de l’arrondissement du Centre de la ville de Riga, en insistant sur le fait que l’article 82 § 2 de la loi sur le pouvoir judiciaire ne prévoyait la démission d’un juge de ses fonctions que dans l’hypothèse où celui-ci serait effectivement élu ou nommé à un autre poste, mais que ladite loi ne prévoyait pas l’obligation de démission du juge au cas où celui-ci se porterait candidat aux élections et participerait à une campagne électorale. Se fondant sur une attestation délivrée par l’Institut de la langue lettonne, elle soutenait que les articles 81 à 83 de la loi sur le pouvoir judiciaire contenaient le terme «
atbrīvot
»
(«
renvoyer [quelqu’un] de ses fonctions
») ou «
atlaist
» («
démettre [quelqu’un] de ses fonctions
»), ce qui impliquait une démission définitive, alors que l’expression utilisée dans l’article 6 § 1 de la loi sur les élections parlementaires, «
atstāt amatu
» («
quitter le poste
») était beaucoup plus vague et pouvait englober les deux hypothèses
: celle d’une démission définitive, ne pouvant être décidée que par le Parlement
sur la proposition du ministre de la Justice, et celle d’une mise en congé temporaire, ordonnée uniquement par le ministre de la Justice. La requérante se référa également au 5
e
canon du code de déontologie des juges de Lettonie, qui prévoyait expressément qu’un juge devait temporairement suspendre l’accomplissement de ses fonctions lorsqu’il participait aux élections législatives ou municipales, mais qu’il n’était pas obligé de quitter son poste définitivement pendant la campagne électorale. Selon la requérante, une interprétation différente de la loi serait contraire, et à l’article 9 de la Constitution aux termes duquel tout citoyen letton possédant la plénitude des droits civiques peut être élu au Parlement, et à son droit fondamental à l’emploi, puisqu’en cas de non-élection elle risquerait de se trouver sans emploi après avoir démissionné définitivement. De plus, elle affirma qu’en tout état de cause, elle n’exercerait pas ses fonctions de juge pendant la campagne électorale, car après son congé annuel ordinaire, elle devrait s’absenter du service, pour raisons de santé, jusqu’à la fin du mois d’octobre 1998.
Pour des raisons de compétence d’attribution, le recours fut renvoyé à la cour régionale de Riga, qui, par un jugement définitif et non susceptible de recours du 18
septembre 1998, le rejeta. La cour régionale faisait observer que dans sa lettre adressée au ministre de la Justice le 10 août 1998, la requérante n’avait pas exprimé la volonté de quitter le poste de juge, mais seulement d’être mise en congé temporaire. En outre, la participation aux élections parlementaires en tant que candidat ne figurait pas parmi les motifs exhaustivement énumérés à l’article 84 de la loi sur le pouvoir judiciaire pour la mise en congé temporaire d’un juge. Enfin, la cour considéra que le fait pour un juge de ne pas exercer ses fonctions en raison d’un congé annuel ou d’une maladie ne signifiait pas pour autant que ce juge avait quitté effectivement son poste. Par conséquent, la cour régionale estima la décision de la Commission électorale centrale conforme à la loi.
Le 25 septembre 1998, la requérante adressa au président du Département des affaires civiles du Sénat de la Cour Suprême un pourvoi en révision, en invoquant des violations de forme, une administration et appréciation incorrecte des preuves, ainsi qu’une interprétation erronée de la loi. Par lettre du 26 octobre 1998, le président du Département des affaires civiles rejeta le pourvoi en raison de l’absence de violation essentielle du droit substantiel ou d’ordre procédural.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes de la Constitution (
Satversme
) de la République de Lettonie, adoptée en 1922, sont rédigées comme suit
:
Article 9
«
Peut être élu au Parlement tout citoyen letton jouissant de la plénitude des droits civiques et ayant atteint l’âge de vingt et un ans au jour des élections.
»
Article 83
«
Les juges sont indépendants et ne sont soumis qu’à la loi.
»
Article 84 (tel que modifié par la loi du 4 décembre 1997)
«
Les juges sont nommés par le Parlement
; ils sont inamovibles.
Un juge ne peut être démis de ses fonctions contre sa volonté que par le Parlement dans les cas prévus par la loi, sur la base d’une décision du collège disciplinaire judiciaire ou d’un jugement dans une affaire pénale. L’âge à partir duquel les juges quittent leurs fonctions peut être fixé par la loi. »
Les dispositions pertinentes de la loi sur le pouvoir judiciaire (
Likums «
Par tiesu varu
»
) du 15 décembre 1992 se lisent ainsi
:
Article 81
«
Un juge de tribunal de première instance (...) peut être renvoyé ou démis de ses fonctions par le Parlement sur proposition du ministre de la Justice. (...) Lorsque le juge ne consent pas à son renvoi ou démission de ses fonctions, une telle proposition ne peut être soumise au Parlement que si
le collège disciplinaire judiciaire compétent y donne son consentement. »
Article 82
«
(1) Un juge est renvoyé de ses fonctions
:
1)
à sa propre demande
;
2)
lorsqu’il est élu ou nommé à un autre poste
; (...). »
Article 83 (tel que modifié par la loi du 15 juin 1994)
«
Un juge est démis de ses fonctions
:
1)
suite à une faute ou une omission grave si elle est liée à la fonction juridictionnelle et a entraîné des conséquences importantes
;
2)
suite à un acte infamant incompatible avec le statut de juge
;
3)
lorsque le juge est condamné pénalement et lorsque le jugement est entré en vigueur
; (...) »
Article 84
«
(1) Lorsqu’un juge de tribunal de première instance (...) a commis une infraction disciplinaire pouvant entraîner sa démission, le ministre de la Justice le suspend jusqu’au règlement définitif de l’affaire
; lorsque ce juge est mis en examen dans une affaire pénale, il est suspendu jusqu’au prononcé de jugement. (...) »
Les dispositions pertinentes de la loi sur les élections parlementaires (
Saeimas vēlēšanu likums
) du 25 mai 1995, telles que modifiées par la loi du 26 mars 1998, se lisent comme suit
:
Article 6
«
(1) Lorsqu’un juge (...) se porte candidat aux élections, il doit, après l’enregistrement de la liste des candidats, quitter son poste et soumettre les documents certifiant ce fait à la Commission électorale centrale. (...)
»
Article 13
«
(...) (2) Les listes des candidats enregistrées ne sont plus révocables et ne peuvent être modifiées que par la Commission électorale centrale de l’une des deux manières suivantes
:
1) en rayant le candidat, lorsque
: (...)
b) le candidat est une personne n’ayant pas quitté son poste conformément à l’article 6 de la présente loi
; (...) »
1.
La requérante se plaint que le fait de devoir se démettre définitivement de ses fonctions de juge afin de se porter candidate aux élections, exigence disproportionnée et lourde de conséquences et, au demeurant, contraire à la Constitution lettonne proclamant que tout citoyen jouissant de la plénitude des droits civiques peut être élu au Parlement, a constitué une violation de l’article 3 du Protocole n
o
1 de la Convention.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint également que le procès devant la cour régionale n’a pas été équitable, car la juridiction n’a pas pris en considération certaines preuves qu’elle avait apportées, ni tenu compte de ses arguments sur l’interprétation des lois en question. Par ailleurs, le procès-verbal de l’audience avait été rédigé d’une manière incomplète. Enfin, elle fait valoir que la loi ne prévoyait pas des voies de recours contre la décision de justice concernant la légalité des décisions de la Commission électorale centrale.
1.
La requérante soutient qu’en lui posant la condition disproportionnée de mettre fin définitivement à sa carrière de juge si elle voulait se porter candidate aux élections, la République de Lettonie a violé son droit de se porter candidate aux élections législatives, garanti par l’article 3 du Protocole n
o
1, qui se lit ainsi
:
«
Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif.
»
La Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, l’article 3 du Protocole n
o
1 implique les droits subjectifs de vote et d’éligibilité. Toutefois, pour importants qu’ils soient, ces droits ne sont pas cependant absolus. Comme l’article 3 les reconnaît sans les énoncer en termes exprès ni moins encore les définir, il y a place pour des « limitations implicites » (cf. l’arrêt Mathieu-Mohin et Clerfayt c. Belgique du 2 mars 1987, série A n
o
113, p. 23, § 52). Dans leur ordre juridique respectif, les Etats contractants entourent les droits de vote et d’éligibilité de conditions auxquelles l’article 3 ne met en principe pas obstacle. Ils jouissent en la matière d’une large marge d’appréciation, mais il appartient à la Cour de statuer en dernier ressort sur l’observation des exigences du Protocole n
o
1; il lui faut cependant s’assurer que lesdites conditions ne réduisent pas les droits dont il s’agit au point de les atteindre dans leur substance même et de les priver de leur effectivité, qu’elles poursuivent un but légitime et que les moyens employés ne se révèlent pas disproportionnés (voir les arrêts Gitonas et autres c. Grèce du 1
er
juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, p.
233, § 39,
Matthews c. Royaume-Uni
[GC], n
o
24833/94,
18.2.1999, § 63 [à paraître dans le recueil officiel de la Cour], et
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, 6.4.2000, § 201). Plus particulièrement, les Etats disposent d’une grande latitude pour établir, dans leur ordre constitutionnel, des critères d’inéligibilité. Ces critères varient en fonction des facteurs historiques et politiques propres à chaque Etat; la multitude de situations prévues dans les constitutions et les législations électorales de nombreux Etats membres du Conseil de l’Europe démontre la diversité des choix possibles en la matière.
La Cour rappelle que l’obligation faite aux fonctionnaires et aux personnes exerçant certains autres fonctions dans le secteur public, de démissionner avant de présenter leur candidature aux élections, n’est pas disproportionnée à l’objectif recherché, à savoir, l’indépendance de la fonction publique (cf. les arrêts Gitonas précité, §§ 29 et 44
; Ahmed et autres c. Royaume-Uni du 2 septembre 1998, Recueil 1998-VI, §§ 73 et 75). La Cour considère qu’il en est de même des membres du pouvoir judiciaire, dont l’indépendance, l’impartialité et la neutralité sont des valeurs communes aux Etats signataires de la Convention. Il y a lieu de relever que l’inéligibilité des juges, dont l’équivalent se retrouve dans plusieurs Etats membres du Conseil de l’Europe, vise un objectif indispensable pour le bon fonctionnement et le maintien du régime démocratique : celui de garantir à tous les justiciables les droits protégés par l’article 6 § 1 de la Convention (cf. l’arrêt
Sunday Times
c. Royaume-Uni du 26 avril 1979, série A n
o
30, § 55).
La Cour ne peut partager l’argument de la requérante selon lequel le principe d’inéligibilité des juges porte atteinte à la substance même des droits garantis par l’article 3 du Protocole n
o
1.En effet, cette restriction ne s’applique qu’aussi longtemps que l’intéressé occupe le poste de juge. Si la requérante voulait être élue au Parlement, elle avait toujours la faculté de démissionner de son poste (cf. l’arrêt Ahmed précité, § 75).
La Cour rappelle également qu’il incombe au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux cours et tribunaux, spécialement qualifiés en la matière, d’interpréter et appliquer le droit interne, ainsi que de statuer, le cas échéant, en conformité avec la législation électorale à la Constitution nationale. La Cour ne saurait se substituer aux juridictions internes dans l’exercice de ces fonctions (cf. l’arrêt Gitonas précité, § 44). La Cour constate que l’application du droit interne faite dans le cas d’espèce par les juridictions lettonnes n’apparaît pas comme étant arbitraire ou même déraisonnable.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
La requérante soutient également que l’examen et l’appréciation des preuves et des arguments juridiques par la juridiction nationale, la rédaction incomplète du procès-verbal de l’audience et l’absence de double degré de juridiction pour le recours en annulation des décisions de la Commission électorale centrale ont constitué une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
La Cour rappelle que selon la jurisprudence constante des organes de la Convention, les procédures concernant l’exercice des droits à caractère politique, notamment le droit de se porter candidat aux élections, ne portent pas sur des droits et obligations de caractère civil et partant, échappent au champ d’application de l’article 6 § 1 (cf. n
o
23151/94, déc. 9.5.94, D.R.
77, p. 122
; n
o
18997/91, déc. 28.2.94, D.R. 76, p. 65
; n
o
11068/84, déc. 6.5.85, D.R.
43, p. 195).
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant incompatible
ratione materiae
avec la disposition invoquée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
.
Erik Fribergh
Christos Rozakis
Greffier
Président