CtEDO 06.07.2000 Auto

BARRY v. IRELAND

RESPONDENT
IRL
HOTĂRÂRE
06.07.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BARRY v. IRELAND (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

Reclamantul este un național britanic, născut în 1925 și locuiește în Cork, Irlanda. El este reprezentat în fața Curții de către dl O’Sullivan, un avocat practicant în Cork, Irlanda. Reclamantul este medic. În iulie 1995 Consiliul Medical (“Consiliul”) a fost informat cu privire la o serie de plângeri împotriva reclamantului de doi pacienți feminini. În august 1995, poliția a informat Consiliul că investigați acuzațiile de agresiune indecentă de către solicitant. La 5 octombrie 1995, Consiliul a primit plângeri scrise de la cei doi pacienți la care s-au referit informațiile din iulie 1995. La 19 octombrie 1995, Comitetul „Comitetul” al Consiliului a hotărât că există o procedură prima facie pentru efectuarea unei anchete. La 27 octombrie 1995, Curtea Înaltă a pronunțat o ordonanță care restricționează reclamantul de a practica medicina în așteptarea rezultatului anchetei propuse. Cu toate acestea, o nouă hotărâre a Curții Înalte din 6 noiembrie 1995, a eliminat numele reclamantului din registrul practicianului și l-a împiedicat să practice medicamentul în așteptarea anchetei și toate procedurile consecunte. Curtea Înaltă a convenit, de asemenea, că Consiliul ar putea face publică „secunța evenimentelor”, inclusiv ordinele din 27 octombrie și 6 noiembrie 1995. Consiliul a emis un comunicat de presă în aceeași zi, care include numele reclamantului, termenii celor două ordine ale Curții Înalte și detalii privind modul în care o persoană poate se plânge către Consiliu în legătură cu un medic. Mai multe plângeri au fost primite de la foști pacienți feminini ai reclamantului. De asemenea, reclamantul susține că președintele Comitetului a formulat, de asemenea, declarații publice cu privire la acest caz și că au apărut articole de ziar care ar fi putut fi emise numai de la Consiliu. La 11 noiembrie 1996, audiere orală înainte de începere a Comitetului. Reclamantul a solicitat ca ancheta să fie deținută în public, declarând că dorește să remedieze daunele aduse reputației sale prin publicitatea la care acest caz a fost deja supus. În exercitarea discreției asupra acestui subiect, ancheta a luat în considerare, printre altele, necesitatea de a se asigura că membrii publicului ar putea face plângeri în mod liber și fără repercusiuni cu privire la medicii acestora; necesitatea de a proteja confidențialitatea relației medicului/pacient; natura acuzațiilor făcute; caracterul probabil asupra administrării justiției în public; competențele comitetului de a proteja viața privată a persoanelor fizice, chiar dacă ancheta a fost deținută în public; protecția împotriva prejudecății oferite de o audiere publică și garanțiile oferite practicianului prin apel la Înaltul Tribunal. Comitetul a constatat că principiile justiției naturale și procedurile echitabile impun anchetei să se desfășoare în privat. Reclamantul a solicitat să se aplice Curții Înalte prin intermediul unei cereri de revizuire judiciară pentru un ordin de certiorari care a anulat decizia de mai sus a Comitetului. Înaltul Tribunal a refuzat concediul. La 13 decembrie 1996, Curtea Supremă a dat permisiunea de a se aplica astfel la Curtea Înaltă din două motive. În primul rând, pentru a se întreba dacă Comitetul are dreptul de a decide că întreaga anchetă are loc în particular, reclamantul susținând că acest lucru a fost contrar Legii 1978 privind practicienii medicali („Actul 1978”), la Constituția și la art. 6 din Convenția. În al doilea rând, să se cerceteze dacă procedurile au fost urmărite, iar decizia (care urma să se desfășoare în privat) a fost luată, în circumstanțe care nu erau conforme cu separarea obiectivă a funcțiilor procurorului și a judecătorului. În acest motiv, au fost incluse propunerile că dezbaterile în fața Comitetului sunt nedreptate și că imparțialitatea Comitetului a fost compromisă. La 11 februarie 1997, Curtea Înaltă a respins cererea și a acordat costuri împotriva reclamantului. În hotărârea sa, Curtea Înaltă a remarcat că, atunci când ia în considerare hotărârile Consiliului prezentate în fața sa, nu exercita competența de apel, deoarece Curtea Înaltă va „auzi toate dovezile ca și cum ar fi o instanță de primă instanță”. Curtea Supremă a respins recursul reclamantului prin hotărâre din 16 decembrie 1997 și costurile au fost atribuite împotriva reclamantului. În hotărârea sa, instanța respectivă a remarcat că numai Curtea Înaltă poate decide să înlăture numele unui practicant din registru și că reclamantul ar fi „îndreptat la o reexaminare deplină și, eventual, la o reexaminare în public” dacă și atunci când decizia Consiliului a fost adoptată în fața Curții Înalte, Curtea Supremă adăugă că atunci când procedura a fost epuizată în comitet, în Consiliu și în Curtea Înaltă, un recurs final ar depune Curții Supreme, dar nu a fost funcția Curții Supreme să monitorizeze procedurile așa cum au fost desfășurate. Costurile au fost acordate în favoarea reclamantului. Procedura împotriva reclamantului în temeiul legii din 1978 nu a fost încă încheiată și a fost suspendată până la stabilirea procedurilor penale împotriva acestuia.Legea și practica internă relevantă, Legea 1978 privind practicile medicale, a înființat Consiliul și a prevăzut înființarea Comitetului. Este Comitetul care decide dacă este necesar să se efectueze o anchetă asupra desfășurării unui medic înregistrat. Dacă Consiliul este convins că este în interesul public să facă acest lucru, acesta poate să se aplice Curții Înalte pentru o ordonanță că înregistrarea unui practicant nu are efect în așteptarea anchetei respective. La finalizarea anchetei, Comitetul raportează Consiliului. În cazul în care se constată că practicantul a comis acte de încălcare profesională sau este inapt să practice medicină din cauza unei presupuse incapacități fizice sau psihice, Consiliul poate decide că numele acestei persoane este șterse din registr, că înregistrarea sa este suspendată pentru o anumită perioadă de timp sau că anumite condiții sunt atașate la păstrarea în registrul acestei persoane. În oricare dintre cazurile de mai sus, practicantul în cauză poate solicita Curtea Înaltă să anuleze hotărârea Consiliului și instanța respectivă poate fie să anuleze hotărârea Consiliului, să dirijeze înregistrarea sau suspendarea practicantului sau să acopere astfel de condiții la menținerea denumirii practicantului pe registr, după cum consideră potrivit. În lipsa unei astfel de cereri de către practicant, Consiliul poate solicita Curtea Înaltă pentru confirmarea hotărârii sale. În astfel de circumstanțe, și cu excepția cazului în care aceasta vede motive bune în contrast, Curtea Înaltă confirmă hotărârea Consiliului. O audiere a Curții Înalte cu privire la o astfel de cerere de către un practicant se desfășoară ca un întreg proces al chestiunilor implicate și nu este un simplu recurs al deciziilor combinate ale Comitetului și al Consiliului. Audierea, cu excepția unor circumstanțe excepționale, este în public și a dovada se află în Consiliu. În consecință, concluziile Comitetului nu au nici un efect juridic asupra dreptului practicantului și decizia Consiliului nu are niciun efect juridic până la confirmarea Curții Înalte, pe care instanța poate anula decizia Consiliului sau să o modifice.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă