DAVIES v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
DAVIES v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2000)
DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 42007/98 de Vernon John DAVIES împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 septembrie 2000 în calitate de Camera compusă de J.-P. Costa, Președintele W. Fuhrmann, L. Loucaides, P. Kūris, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, M. Ugrekhelidze, judecători și dna S. Dollé, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 18 iunie 1998 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 1 iulie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt cetățeni ai Regatului Unit, născut în 1944. Locuiește în Essex și este reprezentat în fața Curții de dr. Peters și Peters, avocati din Londra și de dl J.P. Gardner, avocatul din Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iulie 1992, Secretarul de Stat pentru Comerț și Industrie („Secretarul de Stat”) a emis o procedură („Procedură secțiunea 6”) în temeiul articolului 6 din Legea privind despăgubirea societăților (Discalificarea) din 1986 („CDDA”). Secțiunea 6 din CDDA prevede că, în cazul în care o persoană a acționat ca director al unei societăți care a devenit insolvent, sau în cazul în care comportamentul său îl face incapabil să fie interesat de gestionarea unei societăți, instanța poate face un ordin de descalificare care interzice diverse forme de implicare în gestionarea societăților pentru o perioadă între doi și 15 ani. Reclamantul a fost contestat la această procedură, împreună cu alte patru persoane. La 27 ianuarie 1994, Grefierul a acordat o cerere de către Secretarul de Stat pentru prelungirea timpului de preluare a probelor. Apelurile împotriva hotărârii din 27 ianuarie 1994 au fost respinse de către Înaltul Tribunal în mai 1995 și de către Curtea de Apel în mai 1996. La 13 martie 1995, Secretarul de Stat a emis proceduri separate în legătură cu un grup diferit de societăți („procedură secțiunea 8”) în temeiul secțiunii 8 din CDDA împotriva reclamantului și a altor opt respondenți. Secțiunea 8 din CDDA prevede că, în cazul în care inspectorii au făcut un raport în temeiul articolului 437 din Legea privind întreprinderile și este oportun în interesul public, instanța poate, la cererea Secretarului de Stat, să depună un ordin de descalificare pentru o perioadă de până la 15 ani. În octombrie 1996, reclamantul a solicitat o ședere a procedurii din secțiunea 8, având în vedere că reclamantul a fost dispus să acorde întreprinderi permanente că nu va mai acționa ca director al societății. La 5 noiembrie 1996, reclamantul a solicitat suspendarea atât a procedurilor, cât și revizuirea judiciară a deciziei secretarului de stat de a nu accepta întreprinderi în locul atât a procedurii secțiunea 6 cât și a secțiunii 8. Cele două cereri au fost consolidate. Sediul a fost refuzat și cererea de reexaminare judiciară a fost respinsă de Curtea Înaltă la 24 noiembrie 1996. Avocatul a fost respins la 19 noiembrie 1997. La 30 aprilie 1997 a fost refuzată o cerere de către unul dintre respondenți la procedura secțiunea 8, M, pentru o parte din dovezile din procedura care urmează să fie eliminate. La 21 mai 1997 M a formulat o nouă cerere de contestare a refuzului de către Secretarul de Stat de a exclude anumite dovezi, care a fost respinsă la 18 decembrie 1997, iar apelurile M au fost respinse de Curtea de Apel la 19 ianuarie 1998 și de Camera de Lords la 29 martie 1998. Între timp, la 12 ianuarie 1998, data stabilită pentru procesul în secțiunea 8, reclamantul și Secretarul de stat au depus o cerere comună instanței în temeiul așa-numitului proces Carecraft (după cazul Re Carecraft Construction Co. Ltd [1994] 1 WLR 172, în care a fost descrisă procedura). În cererea, reclamantul și Secretarul de Stat au convenit că, în cazul în care instanța a aprobat, un ordin de decalificare ar putea fi formulat timp de șase ani pe baza unor fapte nediscutate (dar nu convenite). Ar fi ordonat reclamantului să plătească 196 000 de lire sterline în ceea ce privește costurile Secretarului de Stat, ceea ce ar reflecta faptul că reclamantul a fost, de asemenea, supus procedurii secțiunea 6. Procedura în sine ar rămâne nerezolvată. Curtea a aprobat propunerile formulate de reclamant și de secretarul de stat, iar reclamantul a fost discalificat de la implicarea în gestionarea societăților pentru o perioadă de șase ani și a ordonat să plătească costurile secretarului de stat. El susține că procedura și-a determinat drepturile civile într-un mod nedrept și contrar articolului 6 § 1 din Convenție și, în plus, a încălcat art. 8 din Convenție. El susține că înființarea de două seturi de proceduri împotriva lui - împreună cu raportul elaborat de inspectori în cadrul procedurii din secțiunea 8 - a constituit un atac disproporționat asupra caracterului său pe care nu l-a putut contracara, deoarece a fost forțat în cele din urmă să se ocupe de proceduri prin intermediul procedurii „Carecraft”. El susține, de asemenea, că refuzul secretarului de stat de a accepta angajamentele sale de a nu acționa ca director în viitor nu a fost compatibil cu drepturile Convenției sale. De asemenea, reclamantul se plânge de lungimea ambelor seturi de proceduri, referindu-se din nou la art. 6 § 1 din Convenție. Reclamantul se plânge de lungimea ambelor seturi de proceduri, susținând o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. art. 6 § 1 prevede, în măsura în care este relevant, că drepturile și obligațiile civile trebuie stabilite „în termen rezonabil ...”. Cu toate acestea, t Tribunalul consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei părți a cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această plângere guvernului contestat. De asemenea, reclamantul se plânge, prin trimitere la articolele 6 și 8 din Convenție, cu privire la echitatea procedurii și la impactul acestora asupra vieții sale private și familiale. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, inclusiv jurisprudența sa în acest sens și conținutul jurisprudenței, Curtea constată că aceste chestiuni nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE ÎN AJURAREA examinării plângerii reclamantului privind durata ambelor seturi de procedură; DECLAREA INADMISSIBILĂ Restul cererii. S. Dollé J.-P. Costa Grefier Președintele