Davies împotriva Regatului Unit

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 42007/98 de Vernon John DAVIES împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 septembrie 2000 în calitate de Camera compusă de J.-P. Costa, Președintele W. Fuhrmann, L. Loucaides, P. Kūris, Sir Nicolas Bratza, K. Traja, M. Ugrekhelidze, judecători și dna S. Dollé, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 18 iunie 1998 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 1 iulie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt cetățeni ai Regatului Unit, născut în 1944. Locuiește în Essex și este reprezentat în fața Curții de dr.

Peters și Peters, avocati din Londra și de dl J.P. Gardner, avocatul din Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iulie 1992, Secretarul de Stat pentru Comerț și Industrie („Secretarul de Stat”) a emis o procedură („Procedură secțiunea 6”) în temeiul articolului 6 din Legea privind despăgubirea societăților (Discalificarea) din 1986 („CDDA”). Secțiunea 6 din CDDA prevede că, în cazul în care o persoană a acționat ca director al unei societăți care a devenit insolvent, sau în cazul în care comportamentul său îl face incapabil să fie interesat de gestionarea unei societăți, instanța poate face un ordin de descalificare care interzice diverse forme de implicare în gestionarea societăților pentru o perioadă între doi și 15 ani.

Reclamantul a fost contestat la această procedură, împreună cu alte patru persoane. La 27 ianuarie 1994, Grefierul a acordat o cerere de către Secretarul de Stat pentru prelungirea timpului de preluare a probelor. Apelurile împotriva hotărârii din 27 ianuarie 1994 au fost respinse de către Înaltul Tribunal în mai 1995 și de către Curtea de Apel în mai 1996. La 13 martie 1995, Secretarul de Stat a emis proceduri separate în legătură cu un grup diferit de societăți („procedură secțiunea 8”) în temeiul secțiunii 8 din CDDA împotriva reclamantului și a altor opt respondenți. Secțiunea 8 din CDDA prevede că, în cazul în care inspectorii au făcut un raport în temeiul articolului 437 din Legea privind întreprinderile și este oportun în interesul public, instanța poate, la cererea Secretarului de Stat, să depună un ordin de descalificare pentru o perioadă de până la 15 ani.

În octombrie 1996, reclamantul a solicitat o ședere a procedurii din secțiunea 8, având în vedere că reclamantul a fost dispus să acorde întreprinderi permanente că nu va mai acționa ca director al societății. La 5 noiembrie 1996, reclamantul a solicitat suspendarea atât a procedurilor, cât și revizuirea judiciară a deciziei secretarului de stat de a nu accepta întreprinderi în locul atât a procedurii secțiunea 6 cât și a secțiunii 8. Cele două cereri au fost consolidate. Sediul a fost refuzat și cererea de reexaminare judiciară a fost respinsă de Curtea Înaltă la 24 noiembrie 1996. Avocatul a fost respins la 19 noiembrie 1997. La 30 aprilie 1997 a fost refuzată o cerere de către unul dintre respondenți la procedura secțiunea 8, M, pentru o parte din dovezile din procedura care urmează să fie eliminate.

La 21 mai 1997 M a formulat o nouă cerere de contestare a refuzului de către Secretarul de Stat de a exclude anumite dovezi, care a fost respinsă la 18 decembrie 1997, iar apelurile M au fost respinse de Curtea de Apel la 19 ianuarie 1998 și de Camera de Lords la 29 martie 1998. Între timp, la 12 ianuarie 1998, data stabilită pentru procesul în secțiunea 8, reclamantul și Secretarul de stat au depus o cerere comună instanței în temeiul așa-numitului proces Carecraft (după cazul Re Carecraft Construction Co. Ltd [1994] 1 WLR 172, în care a fost descrisă procedura). În cererea, reclamantul și Secretarul de Stat au convenit că, în cazul în care instanța a aprobat, un ordin de decalificare ar putea fi formulat timp de șase ani pe baza unor fapte nediscutate (dar nu convenite).

Ar fi ordonat reclamantului să plătească 196 000 de lire sterline în ceea ce privește costurile Secretarului de Stat, ceea ce ar reflecta faptul că reclamantul a fost, de asemenea, supus procedurii secțiunea 6. Procedura în sine ar rămâne nerezolvată. Curtea a aprobat propunerile formulate de reclamant și de secretarul de stat, iar reclamantul a fost discalificat de la implicarea în gestionarea societăților pentru o perioadă de șase ani și a ordonat să plătească costurile secretarului de stat. El susține că procedura și-a determinat drepturile civile într-un mod nedrept și contrar articolului 6 § 1 din Convenție și, în plus, a încălcat art. 8 din Convenție.

El susține că înființarea de două seturi de proceduri împotriva lui - împreună cu raportul elaborat de inspectori în cadrul procedurii din secțiunea 8 - a constituit un atac disproporționat asupra caracterului său pe care nu l-a putut contracara, deoarece a fost forțat în cele din urmă să se ocupe de proceduri prin intermediul procedurii „Carecraft”. El susține, de asemenea, că refuzul secretarului de stat de a accepta angajamentele sale de a nu acționa ca director în viitor nu a fost compatibil cu drepturile Convenției sale. De asemenea, reclamantul se plânge de lungimea ambelor seturi de proceduri, referindu-se din nou la art. 6 § 1 din Convenție. Reclamantul se plânge de lungimea ambelor seturi de proceduri, susținând o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

art. 6 § 1 prevede, în măsura în care este relevant, că drepturile și obligațiile civile trebuie stabilite „în termen rezonabil ...”. Cu toate acestea, t Tribunalul consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei părți a cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această plângere guvernului contestat. De asemenea, reclamantul se plânge, prin trimitere la articolele 6 și 8 din Convenție, cu privire la echitatea procedurii și la impactul acestora asupra vieții sale private și familiale. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, inclusiv jurisprudența sa în acest sens și conținutul jurisprudenței, Curtea constată că aceste chestiuni nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale.

În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE ÎN AJURAREA examinării plângerii reclamantului privind durata ambelor seturi de procedură; DECLAREA INADMISSIBILĂ Restul cererii. S. Dollé J.-P. Costa Grefier Președintele

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 42007/98 by Vernon John DAVIES against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 26 September 2000 as a Chamber composed of Mr J.-P. Costa, President , Mr W. Fuhrmann, Mr L. Loucaides, Mr P. Kūris, Sir Nicolas Bratza, Mr K. Traja, Mr M. Ugrekhelidze, judges , and Mrs S. Dollé, Section Registrar , Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 18 June 1998 and registered on 1 July 1998, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants are United Kingdom citizen, born in 1944. He lives in Essex, and is represented before the Court by Messrs Peters and Peters, solicitors, of London, and by Mr J.P.

Gardner, solicitor, of London. The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On 1 July 1992 the Secretary of State for Trade and Industry (“the Secretary of State”) issued proceedings (“the Section 6 proceedings”) under Section 6 of the Company Directors (Disqualification) Act 1986 (“CDDA”). Section 6 of the CDDA provides that, where a person has acted as director of a company which has become insolvent, or where his conduct makes him unfit to be concerned in the management of a company, the court may make a disqualification order prohibiting various forms of involvement in the management of companies for a period between two to 15 years. The applicant was the respondent to those proceedings, together with four other individuals.

On 27 January 1994 the Registrar granted a request by the Secretary of State for an extension of time for serving evidence. Appeals against the decision of 27 January 1994 were dismissed by the High Court in May 1995 and by the Court of Appeal in May 1996. On 13 March 1995 the Secretary of State issued separate proceedings in relation to a different group of companies (“the Section 8 proceedings”) under Section 8 of the CDDA against the applicant and eight other respondents. Section 8 of the CDDA provides that, where inspectors have made a report under Section 437 of the Companies Act and it is expedient in the public interest, the court may, on application by the Secretary of State, make a disqualification order for a period of up to 15 years.

In October 1996 the applicant applied for a stay of the Section 8 proceedings on the ground that the applicant was prepared to give permanent undertakings that he would no longer act as a company director. On 5 November 1996 the applicant applied for a stay of both proceedings and for judicial review of the Secretary of State’s decision not to accept undertakings in lieu of both the Section 6 and the Section 8 proceedings. The two applications were consolidated. The stay was refused and the judicial review application were dismissed by the High Court on 24 November 1996. The applicant’s appeal was dismissed on 19 November 1997. On 30 April 1997 an application by one of the respondents to the Section 8 proceedings, M, for part of the evidence in the proceedings to be struck out, was refused.

On 21 May 1997 M made a further application to challenge a refusal by the Secretary of State to exclude certain evidence. That application was refused on 18 December 1997, and M’s appeals were dismissed by the Court of Appeal on 19 January 1998 and by the House of Lords on 29 March 1998. In the meantime, on 12 January 1998, the date set down for the trial in the Section 8 proceedings, the applicant and the Secretary of State made a joint application to the court under the so-called Carecraft procedure (after the case of Re Carecraft Construction Co. Ltd [1994] 1 WLR 172, in which the procedure was described). In the application, the applicant and the Secretary of State agreed that, if the court approved, a disqualification order could be made for six years on the basis of undisputed (but not agreed) facts.

An order would be made for the applicant to pay £196,000 in respect of the Secretary of State’s costs, which would reflect the fact that the applicant had also been subject to the Section 6 proceedings. The Section 6 proceedings themselves would remain unresolved. The court approved the proposals made by the applicant and the Secretary of State, and the applicant was disqualified from involvement in the management of companies for a period of six years, and ordered to pay the Secretary of State’s costs. COMPLAINTS The applicant makes a number of complaints about the proceedings. He contends that the proceedings determined his civil rights in a manner which was unfair and contrary to Article 6 § 1 of the Convention, and in addition violated Article 8 of the Convention.

He claims that the mounting of two sets of proceedings against him - together with the report prepared by inspectors in the Section 8 proceedings - amounted to a disproportionate attack on his character which he was unable to counter as he was ultimately forced into dealing with the proceedings by way of the “Carecraft” procedure. He also claims that the Secretary of State’s refusal to accept his undertakings not to act as a director in future was not compatible with his Convention rights. The applicant also complains about the length of both sets of proceedings, referring again to Article 6 § 1 of the Convention. THE LAW 1. The applicant complains about the length of both sets of proceedings, alleging a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

Article 6 § 1 provides, so far as relevant, that civil rights and obligations are to be determined “within a reasonable time ...”. However, t he Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this part of the application and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of the Court, to give notice of this complaint to the respondent Government. 2. The applicant also complains, by reference to Articles 6 and 8 of the Convention about the fairness of the proceedings and their impact on his private and family life. However, having regard to all the material in its possession, including its case-law in this connection and the contents of the case-file, the Court finds that these matters do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously,

DECIDES TO ADJOURN

the examination of the applicant’s complaint concerning the length of both sets of proceedings;

DECLARES INADMISSIBLE

the remainder of the application. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President