DI DECO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44362/98 prezentate de Pietro di Deco împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 septembrie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, domnul Fischbach, domnul Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 28 ianuarie 1998 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un cetățean italian, născut în 1922 și rezident în Calciano (Matera). În februarie 1988, reclamantul, care beneficia deja de o pensie de război, a recurs la Curtea de Conturi pentru a obține recunoașterea condițiilor sale de sănătate. Prin ordonanța din 14 aprilie 1992, Curtea de Conturi a solicitat un aviz privind condițiile de sănătate ale reclamantului la Ministerul Sănătății. Ca urmare a Legii nr. 19/94 de înființare a camerelor regionale ale Curții de Conturi, la 24 ianuarie 1996, Camera Regională pentru Bazilicat l-a informat pe reclamant că acțiunea i-a fost transmisă. Prin hotărârea din 9 octombrie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 3 noiembrie 1997, camera regională a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că pensia se stabilise. ÎN DREPT Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 1 februarie 1988 și s. a fost încheiată la 3 noiembrie 1997. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este un pic mai mare de nouă ani și nouă luni, pentru o instanță, nu răspunde la cerința termenului rezonabil Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de timp rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Recurentul, invocând art. 6, se plânge, de asemenea, de caracterul neechitabil al procedurii și afirmă că pensia nu este stabilizată. El invocă numai împotriva hotărârilor Curții de Conturi în materie de pensii de război nu este prevăzută nicio cale de atac. Curtea reamintește jurisprudența organelor de la Strasbourg, potrivit căreia art. 6 nu garantează nici un drept de a se pronunța în instanțe de recurs și ñ nu împiedică statele contractante să reglementeze accesul la instanțele de recurs (a se vedea, de exemplu, Queipo Blanco c. Spania (dec.), n. 42161/98, 9.12.1999). În plus, Curtea constată că acțiunea din motive de drept este posibilă. Prin urmare, este necesar ca această cauză să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară REQUETE RECEVAVABILE cu privire la motivul întemeiat de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 1 Februarie 1988 în fața Curții de Conturi, toate mijloacele de fond rezervate descinde cerința IRRECEVABILĂ pentru surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44362/98

présentée par Pietro di Deco

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28

septembre 2000 en une chambre composée de

M.

C.L. Rozakis,

président

,

M.

A.B. Baka,

M.

B. Conforti,

M.

G. Bonello,

M.

M. Fischbach,

M

me

M. Tsatsa-Nikolovska,

M.

E. Levits,

juges

,

et de

M.

E. Fribergh,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 janvier 1998 et enregistrée le 13

novembre 1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1922 et résidant à Calciano (Matera).

Le 1

er

février 1988, le requérant, qui bénéficiait déjà d’une pension de guerre, déposa un recours à la Cour des compte, afin d’obtenir la reconnaissance de l’aggravation de ses conditions de santé.

Par ordonnance du 14 avril 1992, la Cour des comptes demanda un avis concernant les conditions de santé du requérant au ministère de la santé.

Suite à la loi n° 19/94, instituant les chambres régionales de la Cour des comptes, le 24

janvier 1996, la chambre régionale pour la Basilicate informa le requérant que le recours lui avait été transmis.

Par un jugement du 9 octobre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 3

novembre

1997, la chambre régionale rejeta le recours du requérant en raison du fait que l’invalidité s’était stabilisée.

EN DROIT

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 1

er

février 1988 et s’est terminée le 3 novembre 1997.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est d’un peu plus de neuf ans et neuf mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Le requérant, invoquant l’article 6, se plaint également du caractère non équitable de la procédure et affirme que l’invalidité ne s’est pas stabilisée. Il allègue que contre les jugements de la cour des comptes en matière de pensions de guerre il n’est pas prévu de recours en appel.

La Cour rappelle la jurisprudence des organes de Strasbourg selon laquelle l’article 6 ne garantit aucun droit d’interjeter appel et n’empêche pas les Etats contractants de réglementer l’accès aux juridictions de recours (

voir, par exemple,

Queipo Blanco c. Espagne

(déc.), n.

42161/98, 9.12.1999). Il constate, en outre, que le recours pour des raisons de droit est possible.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention

et doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 1

er

février 1988 devant la Cour des comptes, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Greffier

Président