SERVODIDIO contre l'ITALIE

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44402/98 depuse de Carmela și Agnese Serviodio împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 septembrie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, domnul Fischbach, domnul Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și e. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 6 mai 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele sunt cetățeni italieni, născuți în 1959 și respectiv 1949 și rezidenți la Napoli. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Antonio Nardone și Togo Verrilli, avocați din Benevent.

La 22 octombrie 1992, dl S, tatăl reclamantelor, a formulat o acțiune prin denunțarea unei noi lucrări în fața judecătorului judecător din Benevent în fața domnului P., în vederea demolării construcțiilor care nu respectă distanțele legale. La data respectivă, judecătorul a numit un expert. La data de 4 iulie 1994, o audiere mai târziu, la data de 4 iulie 1994 l-a trimis în arest din oficiu la 11 iulie 1994. Din cele opt ședințe stabilite între 3 octombrie 1994 și 16 iulie 1996, patru au avut legătură cu raportul de competență, trei au fost ținute la zi și una la cererea părților. La 17 decembrie a fost amânată la 4 februarie 1997, pentru a permite părților să încerce să ajungă la o soluționare amiabilă.

La acea dată, judecătorul a declarat încetarea procedurii, ca urmare a decesului dlui. La 19 mai 1997, pârâtul a reînceput procedura. La 30 octombrie 1997, recurentele și alte două persoane s-au constituit în cadrul procedurii în calitate de moștenitori ai domnului S. Lanson din 7 noiembrie 1997 a fost dat din oficiu de două ori până la 8 iunie 1998. După două audieri privind raportul de expertiză, următoarea ședință a fost stabilită la 24 mai 1999. Conform informațiilor furnizate de recurente la 19 iunie 2000, procedura era încă în curs de desfășurare. ÎN DREPT, cauza recurentelor privește durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 22 octombrie 1992 și era încă în curs de desfășurare la 19 iunie 2000. Potrivit recurentelor, durata procedurii, care este de șapte ani și opt luni, pentru o instanță, nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție).

(complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară request requestable, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis grefier

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44402/98 présentée par Carmela et Agnese Servodidio contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 septembre 2000 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis, président , M. A.B. Baka, M. B. Conforti, M. G. Bonello, M. M. Fischbach, M me M. Tsatsa-Nikolovska, M. E. Levits, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 6 mai 1997 et enregistrée le 13 novembre 1998 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes sont des ressortissantes italiennes, nées respectivement en 1959 et 1949 et résidant à Naples. Elles sont représentées devant la Cour par M es Antonio Nardone et Togo Verrilli, avocats à Bénévent.

Le 22 octobre 1992, M. S, père des requérantes, déposa un recours en dénonciation de nouvel œuvre devant le juge d’instance de Bénévent à l’encontre de M. P., afin d’obtenir la démolition des constructions ne respectant pas les distances légales. La mise en état de l’affaire commença le 4 novembre 1992. Le 18 octobre 1993, l’audience fut ajournée d’office au 17 janvier 1994. Le jour venu, l’audience fut reportée à la demande des parties au 18 avril 1994, et après d’office au 16 mai 1994. A cette date, le juge nomma un expert. Une audience plus tard, le 4 juillet 1994 l’audience fut renvoyée d’office au 11 juillet 1994. Des huit audiences fixées entre le 3 octobre 1994 et le 16 juillet 1996, quatre concernèrent le rapport d’expertise, trois furent ajournées d’office et une à la demande des parties.

Le 17 décembre 1996, l’audience fut reportée au 4 février 1997, pour permettre aux parties de tenter de parvenir à un règlement amiable. A cette date, le juge déclara l’interruption de la procédure, suite au décès de M. S. Le 19 mai 1997, le défendeur reprit la procédure. Le 30 octobre 1997, les requérantes et deux autres personnes se constituèrent dans la procédure en tant qu’héritiers de M. S. L’audience du 7 novembre 1997 fut reportée d’office à deux reprises jusqu’au 8 juin 1998. Après deux audiences concernant le rapport d’expertise, la prochaine audience fut fixée au 24 mai 1999. Selon les informations fournies par les requérantes le 19 juin 2000, la procédure était, à cette date, encore pendante.

EN DROIT Le grief des requérantes porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 22 octobre 1992 et était encore pendante au 19 juin 2000. Selon les requérantes, la durée de la procédure, qui est de sept ans et huit mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président