Dogan împotriva Turciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49503/99 prezentate de către Halil DOÂAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Byrsan Casadevell Maruste judecători M. O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 mai 1999 și înregistrată în julliet 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, H. Doisan, este un resortisant turc născut în 1981. La momentul faptelor, el a fost student. În fața Curții, acesta este reprezentat de domnul Ahmet Bozkurt Çalar, avocat la Baroul de dalcankara.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 iulie 1996, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din secțiunea antiterorism a Direcției de Securitate din Ankara. La 23 iulie 1996, a fost interogat de poliție. La 25 iulie 1996, după audierea procurorului republicii de lângă curtea de securitate a statului Ankara, care a dispus arestarea sa provizorie, reclamantul a fost adus în fața unui judecător care a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de punere sub acuzare din 12 august 1996, procurorul l-a acuzat pe reclamant de apartenență în bandă armată și a solicitat aplicarea articolului 168 din Codul Penal. La 10 martie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a declarat pe reclamant vinovat de fapte reprobabile și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de paisprezece ani, cinci luni și zece zile, precum și la o amendă de 1 120 000 de lire turce.

Reclamantul se asigură împotriva acestei hotărâri, pe care Curtea de Casație o confirmă printr-o hotărâre din 28 decembrie 1998. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că instanța de securitate a statului … în legătură cu art. 6 alineatul (1). În această privință, el denunță distincția pe care legislația turcă, în vigoare la momentul respectiv al faptelor, o făcea cu privire la modalitățile de executare a pedepselor, în funcție de măsura în care persoana în cauză intră sau nu în sfera de competență a cursurilor de securitate a statului.

Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul cauzei, Comisia consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității celui întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește neplăcerea formulată pe teren a articolelor 6 și 14 din convenție, Curtea constată că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acesteia. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască aceste afirmații, Curtea constată că nu există nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 din aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE Tribunalul de Securitate al Tribunalului de Primă Instanță al statului Ankara a declarat că acest lucru este necesar pentru a-l învinge.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49503/99 présentée par Halil DOĞAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 mai 1999 et enregistrée le 9 juilliet 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, H. Doğan, est un ressortissant turc né en 1981. A l’époque des faits, il était étudiant. Devant la Cour, il est représenté par M e Ahmet Bozkurt Çağlar, avocat au barreau d’Ankara.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 12 juillet 1996, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par des policiers de la section anti-terrorisme de la Direction de sûreté d’Ankara. Le 23 juillet 1996, il fut interrogé par la police. Tel qu’il ressort du dossier, il ne répondit à aucune question et s’abstint de signer le procès verbal établi en conséquence. Le 25 juillet 1996, après avoir été entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara (« le procureur » – « la Cour de sûreté de l’Etat ») le requérant fut traduit devant un juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.

Par un acte d’accusation du 12 août 1996, le procureur inculpa le requérant pour appartenance à bande armée et requit l’application de l’article 168 du code pénal. Le 10 mars 1998, la Cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de quatorze ans, cinq mois et dix jours ainsi qu’à une amende de 1 120 000 livres turques. Le requérant se pourvut contre ce jugement, que la Cour de cassation confirma par un arrêt du 28 décembre 1998. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui l’a jugé ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial, dès lors que l’un des trois juges qui y siégeait était un officier de l’armée relevant de la hiérarchie militaire.

Le requérant se plaint également d’une violation de l’article 14 de la Convention, en connexion avec l’article 6 § 1. A cet égard, il dénonce la distinction que la législation turque, en vigueur à l’époque des faits, opérait au sujet des modalités d’exécution des peines, selon que l’infraction commise relève ou non de la compétence des cours de sûreté de l’Etat. EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par le requérant. Cependant, en l’état du dossier de l’affaire, elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de celui tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l'État, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, et juge nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

Quant à la doléance formulée sur le terrain des articles 6 et 14 de la Convention, la Cour constate que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité celle-ci. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de ces allégations, la Cour relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 de la Convention s’agissant du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente