DROSOPOULOS v. GREECE

Reclamantul este un național grec, născut în 1938 și locuiește în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către dl Th. Zigras, un avocat practicant în Atena. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1972, reclamantul a fost numit un notar public în Atena. El se specializa în contracte de vânzare a mașinilor. În 1995 au fost înființate proceduri disciplinare împotriva reclamantului pentru faptul că nu a plătit asociației notarilor (simvoleografikos sillogos) din Atena, Piraeus, Egeu și Dodecanese 30% din taxele primite din contractele de vânzare a autovehiculelor și a motocicletelor între 10 martie 1993 și 5 mai 1994. Potrivit acuzațiilor disciplinare, reclamantul a acționat împotriva articolului 102 § 4 din Legea 670/1977. Reclamantul a apărut în fața Tribunalului disciplinar de cinci membri constituit în cadrul Curții de Apel (Pendameles Pitharhiko Dikastirio tou Efetiou) de la Atena la 14 decembrie 1995. El a susținut, printre altele, că obligația de a plăti 30% din taxele sale asociației a constituit o confiscare. Într-o decizie emisă în aceeași dată, tribunalul disciplinar a constatat că obligația în cauză constituie o restricție legitimă a libertății profesionale. De asemenea, s-a constatat că reclamantul nu a plătit în mod real asocierea notarialor 30% din taxele (care se ridică la 32 163 511 dracmas) primite în legătură cu vânzarea de mașini și motociclete în timpul perioadei în cauză. Prin urmare, tribunalul a hotărât, la majoritate, să elimine reclamantul din rolul asociației. La 2 februarie 1996, reclamantul, care nu a mai putut practica în calitate de notar public, a făcut apel la puncte de drept. La 9 mai 1997, Curtea de Casație (Arios Pagos) a respins recursul său. Curtea de Casație a considerat că limitarea libertății profesionale introdusă de art. 102 § 4 din Legea 670/1977 a fost justificată în interesul public, deoarece scopul său a fost de a introduce o măsură de echitate în distribuția veniturilor din categoria specifică de vânzări în notarii publici. Acesta a considerat, de asemenea, că toți notarii publici au fost tratați în mod egal, deoarece au fost supuse aceleași obligații. În 1990 și 1993, procurorul public al Tribunalului de Primă Instanță de la Atena a înaintat o procedură împotriva reclamantului pentru aceeași infracțiune, și anume refuzul său de a plăti sume diferite pentru perioadele între 11 noiembrie 1986 și 1 septembrie 1988, 2 septembrie 1988 și 3 septembrie 1989 și 4 septembrie 1989 și 9 martie 1993. Tribunalul disciplinar a suspendat dreptul de a practica pentru o perioadă de patruzeci de zile. art. 102 § 4 din Legea 670/1977 se citește după cum urmează: „În cazul contractelor preliminare sau finale de transfer a proprietăților mașinilor sau motocicletelor, notarul public este obligat să depună în asociere a notarilor sau a notarului public autorizat, pentru alocarea între toți notarii publici cu sediul înregistrat în regiunile menționate la art. 98 alineatele (1) și (3) ... Potrivit jurisprudenței instanțelor, dispoziția menționată mai sus nu impune notarilor publici obligații diferite pentru elaborarea aceluiasi tip de contracte. Acesta restricționează pur și simplu drepturile tuturor notariaților publici pentru elaborarea unei anumite categorii de contracte. În plus, această dispoziție nu împiedică activitatea economică liberă și liberă alegere sau practică a profesiei notariale publice, nici nu restricționează libertatea financiară. Obligația de a plăti 30% din veniturile brute este justificată de scopul urmărit de această dispoziție, și anume de a evita ca toate contractele să fie elaborate de un număr mic de notari publici privilegiați care pot avea un număr mare de cunoștințe (Jurisprudența Curții Supreme 384/1979, Nomiko Vima nr 27, p. 1439). În conformitate cu articolele 95 §§ 1 și 2, 99 și 101 din Legea 670/1977, notarii publici au întotdeauna dreptul la o taxă atunci când elaborează contracte, cu excepția faptelor în care părțile contractante sunt statul, cooperativele și societățile de drept public. În astfel de cazuri, notarul public este obligat să ramburseze taxele colectate în termen de zece zile asociației notarilor care le distribuie între membrii săi în conformitate cu art. 101. Această dispoziție, care se aplică în mod specific contractelor de stat, vizează împiedicarea anumitor notari publici de a profita de cunoștințele lor și de a influența și, prin urmare, de a monopoliza elaborarea contractelor care implică sume ridicate de bani.

The applicant is a Greek national, born in 1938 and living in Athens. He is represented before the Court by Mr Th. Zigras, a lawyer practising in Athens. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1972 the applicant was appointed a public notary in Athens. He specialised in contracts for the sale of cars. In 1995 disciplinary proceedings were instituted against the applicant for not having paid to the notaries' association (simvoleografikos sillogos) of Athens, Piraeus, the Aegean and the Dodecanese 30% of the fees he had received from contracts for the sale of cars and motorbikes between 10 March 1993 and 5 May 1994. According to the disciplinary charges the applicant had acted contrary to Article 102 § 4 of Law 670/1977. The applicant appeared before the five-member Disciplinary Tribunal constituted within the Court of Appeal (Pendameles Pitharhiko Dikastirio tou Efetiou) of Athens on 14 December 1995. He argued, inter alia, that the obligation to pay 30% of his fees to the association amounted to a confiscation. In a decision issued on the same date the disciplinary tribunal found that the obligation in question constituted a legitimate restriction of professional liberty. It also found that the applicant had indeed failed to pay to the notaries' association 30% of the fees (which amounted to 32 163 511 drachmas) he had received in connection with the sale of cars and motorbikes during the period in question. As a result, the tribunal decided, by majority, to strike the applicant out of the roll of the association. On 2 February 1996 the applicant, who could not any longer practise as a public notary, appealed on points of law. On 9 May 1997 the Court of Cassation (Arios Pagos) rejected his appeal. The Court of Cassation considered that the limitation on professional freedom introduced by Article 102 § 4 of Law 670/1977 was justified in the public interest since its aim was to introduce a measure of fairness in the distribution of the earnings from the particular category of sales among the public notaries. It also considered that all public notaries were treated equally since they were subject to the same obligation. The applicant obtained a copy of the relevant decision on 27 June 1997. In 1990 and 1993, the Public Prosecutor of the First Instance Court of Athens had instituted proceedings against the applicant for the same offence, namely his refusal to pay different sums for the periods between 11 November 1986 and 1st September 1988, 2 September 1988 and 3 September 1989 and 4 September 1989 and 9 March 1993. The five-members Disciplinary Tribunal had suspended his right to practise for a period of forty days. Article 102 § 4 of Law 670/1977 reads as follows: “In case of preliminary or final contracts for the transfer of the property of cars or motorcycles, the public notary is obliged to deposit to the notaries' association or the authorised public notary, for allocation between all public notaries with registered offices in the regions stated in paragraphs 1 and 3 of Article 98 ... 30% of his fees.” According to the established case-law of the courts, the above-mentioned provision does not impose on the public notaries different obligations for the drawing up of the same kind of contracts. It simply restricts the rights of all public notaries for the drawing up of a certain category of contracts. Moreover, that provision does not obstruct the free economic activity and free choice or practice of the profession of public notary, nor does it restrict their financial liberty. The obligation to pay 30% of the gross earnings is justified by the aim pursued by that provision, namely to avoid that all contracts are drawn up by a small number of privileged public notaries who may have a great number of acquaintances (Judgment of the Supreme Court 384/1979, Nomiko Vima no 27, p. 1439). It transpires from Articles 95 §§ 1 and 2, 99 and 101 of Law 670/1977 that public notaries are always entitled to a fee when they draw up contracts, with the exception of deeds in which the contracting parties are the State, co-operatives and public law corporations. In such cases, the public notary is obliged to reimburse the collected fees within ten days to the notaries' association which distribute them among its members in accordance with Article 101. That provision, which applies specifically to “state” contracts aims at preventing certain public notaries from taking advantage of their acquaintances and influence and thus monopolising the drawing up of contracts involving high amounts of money.