AFFAIRE DIMITRELLOS c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

07.04.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure de la Convention) - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DIMITRELLOS c. GRECE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

STRASBURG 7 aprilie 2005 DEFINITIVF 07/07/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Dimitrellos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaudes președintele C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 23 octombrie 2003 și 17 martie 2005, înmânați hotărârea adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 75483/01) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Dimitrios Dimitrellois, a sesizat Curtea la 22 octombrie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Deținătorii agentului său, dl Apessos, consiliază Consiliul Juridic al statului și dl K. Georgiadis, auditor la Consiliul Juridic al statului. Reclamantul se plângea în special de refuzul unei instanțe penale de a-i acorda, după achitarea sa, o despăgubire pentru detenția sa provizorie. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 23 octombrie 2003, camera a declarat cererea admisibilă. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. În 1999, a fost acuzat că, în calitate de notar, a redactat contracte pentru vânzarea de terenuri cu o suprafață totală de 1 200 000 m2 și în care certifica pe nedrept că vânzătorul acestor terenuri era și proprietarul lor, deși nu știa că acestea aparțineau de fapt unei mănăstiri. 10. La 25 iunie 1999, reclamantul a fost pus în arest provizoriu la închisoarea Korydallos, unde a stat până la 26 iunie 2000. Judecătorul a considerat că există indicii serioase care sugerează că reclamantul a comis infracțiunea și că ar putea comite noi infracțiuni dacă ar fi eliberat. La 21 ianuarie 2000, recursul său împotriva mandatului de depunere a cererii a fost respins de Camera de Acuzare a Curții de Apel din Atena (Decizia nr. 101/2000), iar la 23 iunie 2000, această cameră de acuzare a respins cererea sa de eliberare condiționată (Decizia nr. 1464/2000). La 26 iunie 2000, Curtea de Apel Penală din Atena l-a numit pe reclamant și a considerat că, în cazul de față, condițiile prevăzute de lege pentru constituirea infracțiunii în cauză nu erau întrunite. nu avea dreptul la nicio despăgubire (...) deoarece faptele în litigiu constituiau indicii grave ale vinovăției sale în conformitate cu art. 533 alineatul (2) din Codul de procedură penală (hotărârea nr. 1926/2000). Această hotărâre a fost netă și certificată în conformitate cu art. 27 aprilie 2001. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Articolele relevante din Codul de procedură penală dispun de art. 533 alineatul (2). Persoanele aflate în custodia provizorie și apoi plătite (...) au dreptul de a solicita despăgubiri (...), dacă s-a stabilit în cursul procedurii că nu au comis infracțiunea pentru care au fost deținute (...) sau dacă au existat cel puțin indicii grave împotriva lor art. 535 alineatul (1) Statul nu este obligat să despăgubească o persoană care... a fost reținută provizoriu dacă aceasta, intenționat sau ca urmare a unei greșeli grave, a fost trasă la răspundere pentru propria sa detenție. La cererea verbală a persoanei achitate, instanța care a examinat cazul hotărăște cu privire la obligația statului de a compensa persoana în cauză, făcând, în același timp cu verdictul, o decizie separată. Totuși, această instanță poate, de asemenea, pronunța din oficiu o astfel de decizie (...) Decizia privind obligația de despăgubire a statului nu poate fi contestată separat; totuși, decizia este anulată atunci când decizia referitoare la problema principală a instanței penale este infirmată. art. 537 Oricine a suferit un prejudiciu poate sesiza, într-o etapă ulterioară, aceeași instanță cu privire la o cerere de despăgubire. În acest caz, cererea trebuie prezentată procurorului judiciar al acestei instanțe în termen de 48 de ore de la pronunțarea hotărârii în ședință publică. art. 539 alineatul (1) În cazul în care s-a decis că statul trebuie să plătească despăgubiri, persoana în cauză poate intenta o acțiune în fața instanțelor civile, care nu pot contesta obligația statului. art. 540 alineatul (1) Persoanele care au fost reținute în mod nedrept (...) trebuie să fie despăgubite pentru orice prejudiciu material pe care l-ar fi suferit din cauza... detenției lor. Ele trebuie, de asemenea, să fie despăgubite pentru prejudiciul moral (...) DE DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 13. Recurentul se plânge că hotărârea Curții de Apel Penale de refuzare a oricărei despăgubiri pentru arestarea provizorie nu a fost motivată. El invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în partea sa relevantă, dispune de Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. Reclamantul susține că hotărârea nr. 1926/2000 a Curții de Apel Penală se limitează la repetarea condițiilor de aplicabilitate a articolului 533 alin. (2) din Codul de procedură penală, fără a expune în detaliu informațiile grave existente împotriva lui. Cu toate acestea, instanța de apel penal nu l-a achitat din lipsă de probe pertinente, ci din cauză că, în acest caz, condițiile prevăzute de lege pentru a constitui infracțiunea în cauză nu erau îndeplinite. În plus, art. 535 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede că statul se află în obligația de a compensa o persoană numai în cazul în care persoana aflată în detenție provizorie, deliberată sau în urma unei abateri grave, s-a făcut responsabilă pentru propria sa detenție, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față. Prin urmare, potrivit reclamantului, decizia Curții de Apel din Atena privind chestiunea despăgubirii este în mod clar în contradicție cu partea din aceeași hotărâre care declară achitarea sa. 15. Guvernul susține că Curtea de Apel Penală nu a repetat doar textul articolului 533 alineatul (2) din Codul de procedură penală, astfel cum susține reclamantul, ci și-a motivat suficient decizia prin care i-a refuzat o despăgubire. Într-adevăr, guvernul afirmă că instanța de apel face referire la faptele care au condus la arestarea reclamantului și pe care s-a bazat acuzația pentru a concluziona că există suficiente dovezi ale vinovăției sale. 16. Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează. Domeniul acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii (Ruiz Torija c. Spania , Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 303-A, p. 12, punctul 29). 17. Curtea amintește că, în speță, Curtea de Apel din Atena a respins cererea reclamantului numai pentru motivul că, în momentul detenției sale, existau indicii serioase cu privire la vinovăția sa. Cu toate acestea, Curtea consideră că motivele hotărârii, referitoare la acest punct special, erau stereotipate și contradictorii, deoarece acestea făceau trimitere la faptele cauzei pe care Curtea de Apel s-a întemeiat pentru a-l achita pe solicitant. Întradevăr, Curtea consideră că Curtea de Apel din Atena s-a limitat la repetarea dispozițiilor articolului 533 alineatul (2) din Codul de procedură penală și la concluzia că acestea se aplică în speță, fără a oferi nicio altă motivare. În sfârșit, Curtea amintește în acest sens că a sancționat deja practica instanțelor elene de a respinge cereri de despăgubire fără motivare suficientă provenind de la persoane aflate în detenție provizorie și apoi plătite (a se vedea Hotărârea din 29 mai 1997, Georgiadis c. Grecia, Rec., 1997-III, p. 960, § 42-43 și, în ultimă instanță, Sakkopoulos c. Grecia, nr. 61828/00, §§ 50-51, 15 ianuarie 2004). Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE Pagubă 18. Reclamantul solicită o sumă de 1 775 496,43 EUR (EUR) pentru daunele suferite ca urmare a încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În special, acesta arată că, în timpul detenției sale, nu a putut să își exercite funcțiile, ceea ce a dus la o pierdere de venit corespunzătoare unei sume de 308 145 EUR. Restul sumei corespunde prejudiciului moral suferit de acesta. 19. Guvernul afirmă că cererea reclamantului este În consecință, guvernul consideră că constatarea încălcării convenției constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu suferit de solicitant. 20. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamantul nu a putut beneficia în fața Curții de Apel Penală de garanțiile prevăzute la art. 6. În special, Curtea a concluzionat, în speță, că o încălcare a dispoziției menționate, întrucât refuzul de a acorda reclamantului o despăgubire pentru deținerea sa nu a fost suficient de motivat și nu ar putea să speculeze cu privire la rezultatul procesului în caz contrar, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că persoana în cauză a suferit o pierdere de șanse reale ( mutatis mutandis Pelisier și Sassi c. Franța, Hotărârea din 25 martie 1999, Rec., 1999-II, p. 302, § 80. La care se adaugă un prejudiciu moral la care constatarea încălcării Convenției prevăzută în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia (Sakkopoulos c. Grecia, 61828/00, § 56, 15 ianuarie 2004). 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Costuri și cheltuieli de judecată 21. Reclamantul solicită, de asemenea, 14 673,51 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Nu produce nicio factură sau notă de plată. 22. Guvernul consideră această sumă excesivă. El afirmă că cheltuielile rambursate reclamantului nu trebuie să depășească suma de 1 500 EUR. 23. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI 24. În ceea ce privește cheltuielile suportate pentru reprezentarea reclamantului în fața Curții, aceasta constată că pretențiile sale nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, cererea sa ar trebui eliminată (a se vedea, printre altele, Terzis c. Grecia, n 64417/01, § 36, 29 ianuarie 2004). Interese moratoriu 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 7 aprilie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Loukis Loukales Grefier Adjunct Președinte