AFFAIRE NIKOLOPOULOS c. GRECE

AFFAIRE NIKOLOPOULOS c. GRECE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL NIKOLOPOULOS c. GRECIA Cerere nr. 21978/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iunie 2005 DEFINITIVF 02/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Nikolopoulos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președintele C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 mai 2005, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 21978/03) îndreptată împotriva Republicii Elene, printre care și un resortisant al acestui stat, M. Nikolaos Nikolopoulos (inclusiv reclamantul mai întâi) a sesizat Curtea la 7 iulie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul I. Ktistakis și de domnul Yannopoulos, avocați cu gratii din Thiva și, respectiv, Atena. A fost reprezentat de delegații agentului său, dl Apessos, consilier la Consiliul Juridic al Statului și dl Papida, auditor la Consiliul Juridic al statului. La 28 iunie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul s-a născut în 1932 și locuiește în Amaliada. Angajat în cadrul Organismului Căilor Ferate Elene, acesta este în prezent pensionat. La 20 decembrie 1993, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Patras cu privire la o cerere împotriva Organismului de Securitate Socială ( La 30 aprilie 1997, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului (Decizia nr. 470/1997). La 3 februarie 1998, IKA a solicitat această decizie. La 3 decembrie 1999, Curtea Administrativă de Apel de la Patras a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 637/1999). La 2 august 2000, IKA s-a ocupat de Casație. Ședința a fost stabilită la 12 mai 2003. 10. La 17 iunie 2003, Consiliul de Stat a pronunțat anularea procedurii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 2994/2001 care exclude recursul în casare pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 2 000 000 de drahme (hotărârea nr. 1662/2003). Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 12. Guvernul susține, în principal, că art. 6 alineatul (1) din convenție nu se aplică în cazul de față. El observă că suma revendicată de reclamant era calculată pe baza salariilor aplicabile angajaților în activitate și, prin urmare, era strâns legată de aceasta. Or, potrivit guvernului, activitatea personalului căilor ferate elene, organism însărcinat cu transportul public, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1). 13. Reclamantul nu se pronunță. 14. Curtea amintește că a statuat că litigiile în materie de pensii intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, § 67, CEDO 1999-VIII. Nu există niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență în cazul de față. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Curtea nu înțelege în ce măsură activitatea unui angajat al căilor ferate poate fi considerată o participare la exercitarea puterii publice (pellegrin c. Franța, citată anterior, § 65). Prin urmare, este oportun să se respingă excepția respectivă. 15. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. În fond 16. Guvernul constată că suma revendicată de reclamant nu era foarte importantă și că, prin urmare, litigiul nu reprezenta un interes major pentru acesta. Acesta efectuează o analiză detaliată și cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate și se referă, de asemenea, la greva avocaților baroului din Atena, care a avut loc în mod sporadic între 23 ianuarie 1989 și 30 iunie 1994, eveniment care a condus la o congestionare a rolului instanțelor. El adaugă că reclamantul nu a încercat să accelereze procedura și consideră că instanțele sesizate au luat o hotărâre în termen rezonabil. 17. Reclamantul susține că cauza sa a avut o durată excesivă. 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 decembrie 1993, cu sesizarea Tribunalului Administrativ de la Patras și s-a încheiat la 17 iunie 2003, cu hotărârea nr. 1662/2003 al Consiliului de Stat, care a durat nouă ani, cinci luni și 28 de zile pentru trei instanțe. 19. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior 21. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 23. Guvernul afirmă că reclamantul ar fi putut solicita ca cauza sa să fie tratată cu prioritate. În plus, acesta ar fi putut introduce împotriva magistraților care i-au fost sesizați în cazul său acțiunea prevăzută la art. 105 din legea de însoțire a codului civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din acte sau omisiuni ilegale. Guvernul consideră că reclamantul ar fi putut, de asemenea, introduce o acțiune de luare în parte (αγωγή κακοδικίας) împotriva magistraților respectivi. 24. Reclamantul contestă faptul că acțiunile propuse de guvern nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 13, deoarece urmăresc doar să sancționeze comportamentul personal al judecătorilor și nu oferă o redresare directă a situației incriminate. În plus, reclamantul subliniază că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse. Cu privire la admisibilitate 25. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI 27. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003).În speță, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu susține că ordinea juridică elenă avea între timp o astfel de cale de atac. 28. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție pe motiv de absență în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 32. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 1 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxă și cheltuieli de judecată 33. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Acesta furnizează o factură pe care figurează aceeași sumă, dar care a fost stabilită numai în baza onorariilor avocatului său pentru procedura în fața Curții. 34. Guvernul afirmă că pretențiile reclamantului sunt exagerate și nejustificate. 35. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a hotărât deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capanuano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate. Prin urmare, nu este necesar să se dispună rambursarea acesteia. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile aferente prezentei proceduri, Curtea consideră rezonabilă alocarea către reclamant a 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 2 iunie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE NIKOLOPOULOS c. GRÈCE

(

Requête n

o

21978/03)

ARRÊT

STRASBOURG

2 juin 2005

DÉFINITIF

02/09/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Nikolopoulos c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

mes

F.

Tulkens

,

E.

Steiner

,

MM.

K.

Hajiyev

,

D.

Spielmann,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mai 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

21978/03) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Nikolaos Nikolopoulos («

le requérant

»), a saisi la Cour le 7 juillet 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

es

I. Ktistakis et D. Yannopoulos, avocats aux barreaux de Thiva et d'Athènes respectivement. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M

me

M. Papida, auditrice auprès du Conseil Juridique de l'Etat.

3.

Le 28 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Le requérant est né en 1932 et réside à Amaliada. Employé au sein de l'organisme des chemins de fer helléniques, il est actuellement retraité.

5.

Le 20 décembre 1993, le requérant saisit le tribunal administratif de Patras d'une demande contre l'Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”) tendant à la condamnation de ce dernier au versement de dommages-intérêts pour avoir mal calculé le montant de ses cotisations. Il sollicitait en particulier une somme de 322

596

drachmes (947 euros).

6.

Le 30 avril 1997, le tribunal fit partiellement droit à la demande du requérant (décision n

o

470/1997).

7.

Le 3 février 1998, l'IKA interjeta appel de cette décision.

8.

Le 3 décembre 1999, la cour administrative d'appel de Patras confirma la décision attaquée (arrêt n

o

637/1999).

9.

Le 2 août 2000, l'IKA se pourvut en cassation. L'audience fut fixée au 12 mai 2003.

10.

Le 17 juin 2003, le Conseil d'Etat prononça l'annulation de la procédure en application des dispositions de la loi n

o

2944/2001 qui exclut le pourvoi en cassation pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 2

000

000 drachmes (arrêt n

o

1662/2003).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

11.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

A.

Sur la recevabilité

12.

Le Gouvernement plaide, à titre principal, que l'article 6 § 1 de la Convention ne s'applique pas en l'espèce. Il note que la somme revendiquée par le requérant était calculée sur la base salariale applicable aux employés en activité et était donc étroitement liée à celle-ci. Or, selon le Gouvernement, l'activité du personnel des chemins de fer helléniques, organisme chargé des transports publics, échappe au champ d'application de l'article 6 § 1.

13.

Le requérant ne se prononce pas.

14.

La Cour rappelle qu'elle a jugé que les litiges en matière de pensions relèvent tous du domaine de l'article 6 § 1 (voir

Pellegrin c. France

[GC], n

o

28541/95, § 67, CEDH 1999-VIII). Elle ne décèle aucune raison de s'écarter de cette jurisprudence dans le cas d'espèce. Cela, d'autant plus que la Cour n'aperçoit pas en quoi l'activité d'un employé des chemins de fer peut être considérée comme une «

participation à l'exercice de la puissance publique

» (

Pellegrin c. France

, précité, § 65). Il convient donc de rejeter l'exception dont il s'agit.

15.

La Cour constate par ailleurs que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.

B.

Sur le fond

16.

Le Gouvernement note que la somme revendiquée par le requérant n'était pas très importante et que, dès lors, le litige ne représentait pas un intérêt majeur pour celui-ci. Il procède à une analyse détaillée et chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Il se réfère en outre à la grève des avocats du barreau d'Athènes qui s'étala sporadiquement du 23 janvier 1989 au 30 juin 1994, événement qui avait provoqué un encombrement du rôle des tribunaux. Il ajoute que le requérant n'a pas cherché à accélérer la procédure et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.

17.

Le requérant affirme que son affaire connut une durée excessive.

18.

La période à considérer a débuté le 20 décembre 1993, avec la saisine du tribunal administratif de Patras et s'est terminée le 17 juin 2003, avec l'arrêt n

o

1662/2003 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré neuf ans, cinq mois et vingt-huit jours, pour trois instances.

19.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

20.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article

6 §

1 de la Convention (voir l'affaire

Frydlender

précitée).

21.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

22.

Le requérant se plaint également du fait qu'en Grèce il n'existe aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.

»

23.

Le Gouvernement affirme que le requérant aurait pu demander que son affaire soit traitée par priorité. Par ailleurs, il aurait pu introduire contre les magistrats saisis de son dossier l'action prévue par l'article 105 de la loi d'accompagnement du code civil. Cet article établit le concept d'acte dommageable spécial de droit public, créant une responsabilité extra-contractuelle de l'Etat, qui résulte d'actes ou omissions illégaux. Le Gouvernement estime que le requérant aurait pu également introduire une action de prise à partie (αγωγή κακοδικίας) contre lesdits magistrats.

24.

Le requérant rétorque que les recours proposés par le Gouvernement ne remplissent pas les conditions de l'article 13, car ils ne visent qu'à sanctionner le comportement personnel des juges et n'offrent pas un redressement direct de la situation incriminée. De plus, le requérant souligne que le Gouvernement ne produit aucun exemple jurisprudentiel d'application effective des recours proposés.

A.

Sur la recevabilité

25.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

26.

La Cour rappelle que l'article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d'une méconnaissance de l'obligation, imposée par l'article 6 § 1, d'entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH

2000

‑

XI).

27.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l'occasion de constater que l'ordre juridique hellénique n'offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l'article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d'une procédure (

Konti-Arvaniti c. Grèce

, n

o

53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003). La Cour ne distingue en l'espèce aucune raison de s'écarter de cette jurisprudence, d'autant plus que le Gouvernement n'affirme pas que l'ordre juridique hellénique fût entre-temps doté d'une telle voie de recours.

28.

Dès lors, la Cour estime qu'en l'espèce il y a eu violation de l'article

13 de la Convention à raison de l'absence en droit interne d'un recours qui eût permis au requérant d'obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

29.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

30.

Le requérant réclame 20

000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.

31.

Le Gouvernement estime qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.

32.

La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle lui accorde 1

500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

B.

Frais et dépens

33.

Le requérant demande également 6

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il fournit une facture sur laquelle figure ce même montant, mais qui a été établie uniquement au titre des honoraires de son avocat pour la procédure devant la Cour.

34.

Le Gouvernement affirme que les prétentions du requérant sont exagérées et non justifiées.

35.

La Cour rappelle que l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c. Grèce

[GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). S'agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d'une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu'il convient donc d'en tenir compte (voir, entre autres,

Capuano c. Italie

, arrêt du 25

juin 1987, série A n

o

119-A, p. 15, §

37). Toutefois, dans le cas d'espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il n'y a donc pas lieu d'en ordonner le remboursement. Quant aux frais et dépens relatifs à la présente procédure, la Cour juge raisonnable d'allouer au requérant 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

C.

Intérêts moratoires

36.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, 1

500 EUR (mille cinq cents euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 juin 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président