Nafpliotis împotriva Greciei

Prima SECȚIUNE NAFPLIOTIS c. GRECIA Cerere nr. 22029/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 iunie 2005 DEFINITIVF 02/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Nafpliotis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președintele C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E.

Jebens, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 mai 2005, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 22029/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl. Michail Nafpliotis a sesizat Curtea la data de 7 iulie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de I. Ktistakis și D. Yannopoulos, avocați la barourile din Thiva și, respectiv, Atena. La 28 iunie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.

În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul s-a născut în 1934 și locuiește în Atena. Angajat în calitate de mecanic de tren în cadrul organismului căilor ferate elene, acesta este în prezent pensionat. La 30 noiembrie 1994, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Atena cu privire la o cerere împotriva Organismului de Securitate Socială ( La 15 aprilie 1997, reclamantul a făcut apel la această decizie. La 30 aprilie 2001, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 2206/2001). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 21 martie 2002. La 10 aprilie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare.

10. La 26 martie 2004, Consiliul de Stat a pronunțat anularea procedurii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 2994/2001 care exclude recursul în casare pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 2 000 000 de drahme (hotărârea nr. 80/2004). Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 12. Guvernul susține, în principal, că art. 6 alineatul (1) din convenție nu se aplică în cazul de față.

El observă că suma revendicată de reclamant era calculată pe baza salariilor aplicabile mecanicilor de locomotivă și, prin urmare, era strâns legată de activitatea acestora. Or, potrivit guvernului, activitatea personalului căilor ferate elene, organism însărcinat cu transportul public, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1). 13. Reclamantul nu se pronunță. 14. Curtea amintește că a statuat că litigiile în materie de pensii intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, § 67, CEDO 1999-VIII. Nu există niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență în cazul de față. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Curtea nu înțelege în ce măsură activitatea unui mecanic de locomotivă poate fi considerată o participare la exercitarea puterii publice (pellegrin c. Franța, citată anterior, punctul 65). Prin urmare, este necesar să se respingă excepția respectivă.

15. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. În fond 16. Guvernul efectuează o analiză detaliată și cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate. În plus, se referă la greva avocaților baroului din Atena care s-a desfășurat în mod sporadic între 23 ianuarie 1989 și 30 iunie 1994, eveniment care a provocat congestionarea rolului instanțelor. Reclamantul susține că cauza sa a avut o durată excesivă. 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 noiembrie 1994, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 26 martie 2004, cu Hotărârea nr. 80/2004 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat nouă ani, trei luni și douăzeci și șase de zile, pentru trei instanțe.

19. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior 21. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.

Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.

23. Guvernul afirmă că reclamantul ar fi putut solicita ca cazul său să fie abordat cu prioritate. În plus, acesta ar fi putut introduce împotriva magistraților care i-au fost sesizați în cazul său acțiunea prevăzută la art. 105 din legea de însoțire a codului civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din acte sau omisiuni ilegale. Guvernul consideră că reclamantul ar fi putut, de asemenea, introduce o acțiune de luare în parte (αγωγή κακοδικίας) împotriva magistraților respectivi. 24. Reclamantul contestă faptul că acțiunile propuse de guvern nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 13, deoarece urmăresc doar să sancționeze comportamentul personal al judecătorilor și nu oferă o redresare directă a situației incriminate.

În plus, reclamantul subliniază că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse. Cu privire la admisibilitate 25. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI 27. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003).În speță, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu susține că ordinea juridică elenă avea între timp o astfel de cale de atac.

28. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție pe motiv de absență în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă.

32. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 1 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxă și cheltuieli de judecată 33. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Acesta furnizează o factură pe care figurează această sumă, dar aceaceasta a fost stabilită numai în baza onorariilor avocatului său pentru procedura în fața Curții. 34. Guvernul susține că pretențiile reclamantului sunt exagerate și nejustificate și consideră că suma alocată în acest sens nu poate depăși 300 EUR.

35. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a hotărât deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capanuano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate.

Prin urmare, nu este necesar să se dispună rambursarea acesteia. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile aferente prezentei proceduri, Curtea consideră rezonabilă alocarea către reclamant a 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 2 iunie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE NAFPLIOTIS c. GRÈCE ( Requête n o 22029/03) ARRÊT STRASBOURG 2 juin 2005 DÉFINITIF 02/09/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Nafpliotis c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M mes F. Tulkens , E. Steiner , MM. K. Hajiyev , D. Spielmann, S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 mai 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

11. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

22. Le requérant se plaint également du fait qu'en Grèce il n'existe aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. »

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

29. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage