CASE OF ALEXAKIS v. GREECE

PRIMEI SECȚII CAUZE DE ALEXAKIS c. GRECE (Doc. nr. 23377/08) JUDGMENT STRASBOURG 21 octombrie 2010 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Alexakis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca compusă din: Anatoly Kovler, Președinte, Sverre Erik Jebens, George Nicolaou, judecători, și André Wampach, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 30 septembrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 23377/08) împotriva Republicii Elene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național grec, dl Athanasios Alexakis („reclamantul”), la 6 mai 2008. Reclamantul a fost reprezentat de doamna A. Giannopoulou, avocat practicant la Atena. Guvernul grec (“Guvernul”) a fost reprezentat de delegații agentului lor, dl M. Apessos, Consilier Senior la Consiliul Legal de Stat, și dna M. Germani, Asistent Legal la Consiliul Legal de Stat. La 6 noiembrie 2009, Președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. În conformitate cu Protocolul 14, cererea este atribuită comitetului de trei judecători. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1940 și trăiește la Atena. La 15 iunie 1999, el a introdus o acțiune de hotărâre declaratorie (ανα ) în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță a Atenei. În special, el solicită instanței să declare că fondul de bunăstare al personalului Organizației căilor ferate grecești ( Ταμδίοοιας Προδ La 30 mai 2001, acțiunea a fost respinsă (decizia nr. 3648/2001). La 10 aprilie 2002, reclamantul a depus un recurs în fața Curții de Apel administrative de Atena care a contestat concluziile instanței și evaluarea probelor. Prin hotărârea din 11 martie 2004, instanța a respins recursul reclamantului și a susținut concluziile Tribunalului de Primă Instanță (decizia nr. 898/2004). La 8 decembrie 2004, reclamantul a depus un recurs asupra cassării cu Curtea Supremă de Administrație. La 6 noiembrie 2007, el și-a retras apelul și un raport relevant, în acest sens, a fost eliberat de Curtea Supremă de Administrație la 19 noiembrie 2007. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 15 iunie 1999 când reclamantul și-a depus o acțiune la Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Atena și s-a încheiat la 19 noiembrie 2007 atunci când un raport a fost eliberat de Curtea Supremă de Administrație declarând că reclamantul a retras Prin urmare, recursul său privind cassarea la 6 noiembrie 2007 a durat mai mult de opt ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 12. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 15. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 16. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de lipsa unui recurs judiciar intern eficace pentru o lungime excesivă a procedurii. El a invocat art. 13 din convenție care prevede următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” 17. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie, de asemenea, să fie declarată admisibilă. 18. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Konti-Arvaniti c. Grecia nr. 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 19. Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz s-a încălcat art. 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care susține dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenția. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 6000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 22. Guvernul a considerat suma reclamată exorbitant și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui o satisfacție suficientă și, totuși, au susținut că, în cazul în care Curtea deține că o sumă ar trebui acordată reclamantului, o sumă de 2.000 EUR ar fi adecvată și rezonabilă. 23. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, să-i acorde 4000 EUR sub acest cap, precum și orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă Costuri și cheltuieli 24. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 6.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și pentru cele suportate în fața Curții. El a elaborat o factură pentru 1000 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața Curții. 25. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI). În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR pentru acțiunea în fața Curții, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni (4000 EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 500 EUR (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi impugnabil pentru aceste sume; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

ALEXAKIS v. GREECE

(Application no. 23377/08)

JUDGMENT

STRASBOURG

21 October 2010

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Alexakis v. Greece,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of:

Anatoly Kovler,

President,

Sverre Erik Jebens,

George Nicolaou,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 30 September 2010,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 23377/08) against the Hellenic Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Greek national, Mr Athanasios Alexakis (“the applicant”), on 6 May 2008.

2.

The applicant was represented by Ms A. Giannopoulou, a lawyer practising in Athens. The Greek Government (“the Government”) were represented by their Agent’s delegates, Mr M. Apessos, Senior Adviser at the State Legal Council, and Ms

M. Germani, Legal Assistant at the State Legal Council.

3.

On 6 November 2009 the President of the First Section decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol 14, the application is assigned to a committee of three Judges.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1940 and lives in Athens.

5.

On 15 June 1999 he brought an action for declaratory judgment (

αναγνωριστική αγωγή

) before the First Instance Administrative Court of Athens. In particular, he asked the court to declare that the Welfare fund of the Staff of the Greek Railways Organisation

(Ταμείο Πρόνοιας Προσωπικού ΟΣΕ

), which is a legal person governed by public law, owed him € 3,901.10. This sum corresponded to an allowance the applicant alleged he was entitled to when he retired.

6.

On 30 May 2001 the action was dismissed (judgment no. 3648/2001).

7.

On 10 April 2002 the applicant filed an appeal before the Athens Administrative Court of Appeal challenging the court’s findings and its evaluation of the evidence.

8.

By judgment dated 11 March 2004 the court dismissed the applicant’s appeal and upheld the findings of the First Instance Court (judgment no.

898/2004).

9.

On 8 December 2004 the applicant lodged an appeal on cassation with the Supreme Administrative Court. On 6 November 2007 he withdrew his appeal and a relevant report, to that effect, was delivered by the Supreme Administrative Court on 19 November 2007.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

10.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

11.

The period to be taken into consideration began on 15 June 1999 when the applicant lodged his action with the First Instance Administrative Court of Athens and ended on 19 November 2007 when a report was delivered by the Supreme Administrative Court stating that the applicant had withdrawn

his appeal on cassation on 6 November 2007. It thus lasted more than eight years and five months for three levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

12.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

13.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

14.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above).

15.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

16.

Lastly the applicant complained of the lack of an effective domestic judicial remedy for excessive length of proceedings. He relied on Article 13 of the Convention which provides as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

17.

The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore likewise be declared admissible.

18.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that objections and arguments put forward by the Government have been presented and rejected in earlier cases (see

Konti-Arvaniti v. Greece

,

no. 53401/99, §§ 29-30, 10

April 2003) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.

19.

Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 of the Convention on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

20.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

21.

The applicant claimed 6,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

22.

The Government considered the amount claimed exorbitant and submitted

s

that the finding of a violation would constitute sufficient just satisfaction. They submitted, however, that if the Court held

holds

that an amount should be awarded to the applicant,

an amount of

EUR 2,000 would be adequate and reasonable.

23.

The Court considers that the applicant must have sustained non

‑

pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 4,000 under that head, plus any tax that may be chargeable on this amount

s

.

B.

Costs and expenses

24.

The applicant also claimed EUR 6,000 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and for those incurred before the Court. He produced an invoice for EUR 1,000 regarding the costs and expenses incurred in the proceedings before the Court.

25.

The Government did not express an opinion on the matter.

26.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum (see

Iatridis v. Greece

(just satisfaction) [GC], no. 31107/96, §

54, ECHR 2000

‑

XI). In the present case, regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 500 for the proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

C.

Default interest

27.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months EUR 4,000 (four thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 500 (five hundred euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable on these amounts;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 21 October 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

André Wampach

Anatoly Kovler

Deputy Registrar

President