- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 mai 2011
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Pitsaris împotriva Greciei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE PITSARIS c. GRECE (Doc. nr. 16463/09) HOTĂRÂREA STRASBOURG 10 mai 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pitsaris c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Anatoly Kovler, Președintele, Christos Rozakis, George Nicolaou, judecători, și André Wampach, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 12 aprilie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 16463/09) împotriva Republicii Elene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național grec, dl Konstantinos Pitsaris („reclamantul”), la 13 martie 2009. Reclamantul a fost reprezentat de dl N. Anagnostopoulos și dna Psicha, avocații care practică în Atena.
Guvernul grec (“Guvernul”) au fost reprezentați de delegații agentului lor, dna Paraskevopoulou și dl M. Apessos, Consilieri Seniori la Consiliul Legal de Stat, și dna Z. Chatzipavlou, Asistent Legal la Consiliul Legal de Stat. La 19 martie 2010, Președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTELE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul, un ofițer militar pensionat, s-a născut în 1932 și locuiește în Atena. La o dată neespecificată în 2001, el a depus o cerere la Oficiul General de Contabilitate al statului (denumită în continuare „Oficiul de Contabilitate”) ce a solicitat reajustarea pensiei sale.
La 10 ianuarie 2002, cererea sa a fost respinsă (decizie nr. 45977/2002). La 16 mai 2002, reclamantul a depus apel la Consiliul de Audit al statului (CEE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/EN/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE Hotărârea a avut loc la 3 iunie 2005, prin hotărârea din 7 octombrie 2005, Consiliul de Stat al Auditului a susținut apelul reclamantului și a trimis cazul Biroului de Contabilitate (juriul nr. 2047/2005).
La 10 aprilie 2006, statul a depus un recurs asupra punctelor de drept. Audierea a avut loc la 7 mai 2008. 10. Octombrie 2008 Plenarul Consiliului de audit de stat a respins recursul (decizia nr. 2052/2008). Reclamantul a fost preluat cu decizia de 11 decembrie 2008. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 mai 2002, când reclamantul a depus apel la Consiliul de audit de stat care a contestat decizia Oficiului de Contabilitate și s-a încheiat la 1 octombrie 2008, atunci când hotărârea nr. 2052/2008 a Consiliului de Audit de Stat a fost publicată.
Astfel a durat mai mult de șase ani și patru luni pentru două nivele de competență. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus).
17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 18. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de faptul că în Grecia nu a existat nici o instanță la care ar putea fi formulată cererea de a se plânge de lungimea excesivă a procedurii. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.
21. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI]. Remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Konti-Arvaniti c. Grecia nr. 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003, și Tsoukalas c. Grecia nr. 12286/08, §§ 37-43, 22 iulie 2010) și nu are niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 22. Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz s-a încălcat art. 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care susține dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenția.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a considerat suma reclamată exorbitant și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui o satisfacție suficientă și, totuși, au susținut că, dacă Curtea consideră că ar trebui să fie acordată o atribuire, o sumă de 2,500 EUR ar fi adecvată și rezonabilă.
26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, decizând, pe o bază echitabilă, să-i acorde 5.000 de euro sub acest cap, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și, în plus, aceeași sumă pentru cele suportate în fața Curții. El a prezentat copia unei facturi emise în 2004 pentru 1000 EUR, presupunând, în ceea ce privește costurile suportate în fața Curții. Copia nu a fost în întregime lizibilă și, prin urmare, motivele pentru care această plată a fost efectuată nu au fost aparente.
28. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului și a observat că, având în vedere data și calitatea copiei prezentate, documentul în cauză nu poate fi luat în considerare decât pentru a justifica costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne, care erau în suspensie la momentul respectiv. Cu toate acestea, în acest sens, ei au remarcat că costurile suportate în fața instanțelor interne nu sunt legate de cauzalitatea lungă a procedurii și că această afirmație ar trebui respinsă. În ceea ce privește cuantumul costurilor și cheltuielilor presupuse în fața Curții, Guvernul a susținut că afirmația reclamantului nu a fost susținută de nicio dovadă.
29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 30. În ceea ce privește costurile suportate în fața instanțelor interne, Curtea a decis deja că lungimea procedurii ar putea duce la creșterea costurilor pentru reclamant în fața instanțelor interne și, prin urmare, ar trebui luate în considerare (a se vedea Capuano c. Italia, 25 iunie 1987, § 37, Serie A nr. 119). Cu toate acestea, Curtea remarcă că costurile reclamate în acest caz nu au fost cauzate de durata procedurii, ci au fost costurile suportate în mod normal în contextul procedurii.
Prin urmare, Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 31. În ceea ce privește costurile suportate în fața Curții, având în vedere data la care a fost eliberată factura în cauză și în absența oricărei indicații ale motivelor pentru care a fost efectuată această plată anume și a oricăror alte documente justificative, Curtea constată că cererea reclamantului în temeiul acestui cap nu a fost justificată. 32. Având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să respingă cererea reclamantului în cadrul acestui cap. Investiții implicite 33. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; Deține litera (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 5.000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 mai 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF PITSARIS v. GREECE (Application no. 16463/09) JUDGMENT STRASBOURG 10 May 2011 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Pitsaris v. Greece, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Anatoly Kovler, President, Christos Rozakis, George Nicolaou, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 12 April 2011, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 16463/09) against the Hellenic Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Greek national, Mr Konstantinos Pitsaris (“the applicant”), on 13 March 2009.
The applicant was represented by Mr N. Anagnostopoulos and Mrs A. Psycha, lawyers practising in Athens. The Greek Government (“the Government”) were represented by their Agent’s delegates, Ms K. Paraskevopoulou and Mr M. Apessos, Senior Advisers at the State Legal Council, and Ms Z. Chatzipavlou, Legal Assistant at the State Legal Council.
On 19 March 2010 the President of the First Section decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant, a retired military officer, was born in 1932 and lives in Athens.
On an unspecified date in 2001 he lodged an application with the State’s General Accounting Office (thereafter “Accounting Office”) asking the readjustment of his pension.
On 10 January 2002 his request was dismissed (decision no. 45977/2002).
On 16 May 2002 the applicant lodged an appeal with the State Audit Council (Ελεγκτικό Συνέδριο) challenging the decision of the Accounting Office. The hearing took place on 3 June 2005.
By judgment dated 7 October 2005 the State Audit Council upheld the applicant’s appeal and remitted the case to the Accounting Office (judgment no. 2047/2005).
On 10 April 2006 the State lodged an appeal on points of law. The hearing took place on 7 May 2008.
On 1 st October 2008 the Plenary of the State Audit Council dismissed the appeal (judgment no. 2052/2008). The applicant was served with the decision on 11 December 2008. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
11. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 16 May 2002, when the applicant lodged an appeal with the State Audit Council challenging the decision of the Accounting Office and ended on 1 st October 2008, when judgment no. 2052/2008 of the Plenary of the State Audit Council was published. It thus lasted more than six years and four months for two levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION
18. Lastly, the applicant complained of the fact that in Greece there was no court to which application could be made to complain of the excessive length of proceedings. He relied on Article 13 of the Convention.
The Government contested that argument.
The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore likewise be declared admissible.
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see Konti-Arvaniti v. Greece , no. 53401/99, §§ 29-30, 10 April 2003, and Tsoukalas v. Greece , no. 12286/08, §§ 37-43, 22 July 2010) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 of the Convention on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 15,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government considered the amount claimed exorbitant and submitted s that the finding of a violation would constitute sufficient just satisfaction. They submitted, however, that if the Court considers that an award should be made, an amount of an amount of EUR 2,500 would be adequate and reasonable.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 5,000 under that head, plus any tax that may be chargeable on this amount s . B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 1,000 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and, in addition, the same sum for those incurred before the Court. He submitted the copy of an invoice issued in 2004 for EUR 1,000, allegedly, in respect of the costs incurred before the Court. The copy was not entirely legible and therefore the reasons for which this particular payment was made were not apparent.
The Government contested the applicant’s claims and observed that, in view of the date and the quality of the copy submitted, the document in question could only be considered in order to justify the costs and expenses incurred before the domestic courts, which were pending at the relevant time. In this respect, however, they noted that the costs incurred before the domestic courts were not causally linked to the protracted length of the proceedings and that this claim should be dismissed. With regard to the amount of costs and expenses allegedly incurred before the Court, the Government submitted that the applicant’s allegation was not supported by any proof.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum (see Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI).
Regarding the costs incurred before the domestic courts, the Court has already ruled that the length of a procedure could result in increased costs for the applicant before the domestic courts and should therefore be taken into account (see Capuano v. Italy , 25 June 1987, § 37, Series A no. 119). The Court notes, however, that the costs claimed in this case were not caused by the length of proceedings but were costs normally incurred in the context of the proceedings. Thus, the Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim.
In respect of the costs incurred before the Court, in view of the date on which the invoice in question was issued and in the absence of any indication of the reasons for which this particular payment was made and of any other supporting documents, the Court finds that the applicant’s claim under this head has not been substantiated.
Regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to reject the applicant’s claim under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 5,000 (five thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on this amount; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 10 May 2011, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. André Wampach Anatoly Kovler Deputy Registrar President