CASE OF PITSARIS v. GREECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13
CASE OF PITSARIS v. GREECE (CtEDO, 2011)
PRIMEI SECȚII CAUZE DE PITSARIS c. GRECE (Doc. nr. 16463/09) HOTĂRÂREA STRASBOURG 10 mai 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pitsaris c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Anatoly Kovler, Președintele, Christos Rozakis, George Nicolaou, judecători, și André Wampach, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 12 aprilie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 16463/09) împotriva Republicii Elene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național grec, dl Konstantinos Pitsaris („reclamantul”), la 13 martie 2009. Reclamantul a fost reprezentat de dl N. Anagnostopoulos și dna Psicha, avocații care practică în Atena. Guvernul grec (“Guvernul”) au fost reprezentați de delegații agentului lor, dna Paraskevopoulou și dl M. Apessos, Consilieri Seniori la Consiliul Legal de Stat, și dna Z. Chatzipavlou, Asistent Legal la Consiliul Legal de Stat. La 19 martie 2010, Președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTELE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul, un ofițer militar pensionat, s-a născut în 1932 și locuiește în Atena. La o dată neespecificată în 2001, el a depus o cerere la Oficiul General de Contabilitate al statului (denumită în continuare „Oficiul de Contabilitate”) ce a solicitat reajustarea pensiei sale. La 10 ianuarie 2002, cererea sa a fost respinsă (decizie nr. 45977/2002). La 16 mai 2002, reclamantul a depus apel la Consiliul de Audit al statului (CEE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/EN/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/FR/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE/DE Hotărârea a avut loc la 3 iunie 2005, prin hotărârea din 7 octombrie 2005, Consiliul de Stat al Auditului a susținut apelul reclamantului și a trimis cazul Biroului de Contabilitate (juriul nr. 2047/2005). La 10 aprilie 2006, statul a depus un recurs asupra punctelor de drept. Audierea a avut loc la 7 mai 2008. 10. Octombrie 2008 Plenarul Consiliului de audit de stat a respins recursul (decizia nr. 2052/2008). Reclamantul a fost preluat cu decizia de 11 decembrie 2008. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 mai 2002, când reclamantul a depus apel la Consiliul de audit de stat care a contestat decizia Oficiului de Contabilitate și s-a încheiat la 1 octombrie 2008, atunci când hotărârea nr. 2052/2008 a Consiliului de Audit de Stat a fost publicată. Astfel a durat mai mult de șase ani și patru luni pentru două nivele de competență. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 18. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de faptul că în Grecia nu a existat nici o instanță la care ar putea fi formulată cererea de a se plânge de lungimea excesivă a procedurii. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 21. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI]. Remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Konti-Arvaniti c. Grecia nr. 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003, și Tsoukalas c. Grecia nr. 12286/08, §§ 37-43, 22 iulie 2010) și nu are niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 22. Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz s-a încălcat art. 13 din Convenție din cauza lipsei unui remediu în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care susține dreptul său de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenția. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a considerat suma reclamată exorbitant și a susținut că constatarea unei încălcări ar constitui o satisfacție suficientă și, totuși, au susținut că, dacă Curtea consideră că ar trebui să fie acordată o atribuire, o sumă de 2,500 EUR ar fi adecvată și rezonabilă. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, decizând, pe o bază echitabilă, să-i acorde 5.000 de euro sub acest cap, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și, în plus, aceeași sumă pentru cele suportate în fața Curții. El a prezentat copia unei facturi emise în 2004 pentru 1000 EUR, presupunând, în ceea ce privește costurile suportate în fața Curții. Copia nu a fost în întregime lizibilă și, prin urmare, motivele pentru care această plată a fost efectuată nu au fost aparente. 28. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului și a observat că, având în vedere data și calitatea copiei prezentate, documentul în cauză nu poate fi luat în considerare decât pentru a justifica costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne, care erau în suspensie la momentul respectiv. Cu toate acestea, în acest sens, ei au remarcat că costurile suportate în fața instanțelor interne nu sunt legate de cauzalitatea lungă a procedurii și că această afirmație ar trebui respinsă. În ceea ce privește cuantumul costurilor și cheltuielilor presupuse în fața Curții, Guvernul a susținut că afirmația reclamantului nu a fost susținută de nicio dovadă. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 30. În ceea ce privește costurile suportate în fața instanțelor interne, Curtea a decis deja că lungimea procedurii ar putea duce la creșterea costurilor pentru reclamant în fața instanțelor interne și, prin urmare, ar trebui luate în considerare (a se vedea Capuano c. Italia, 25 iunie 1987, § 37, Serie A nr. 119). Cu toate acestea, Curtea remarcă că costurile reclamate în acest caz nu au fost cauzate de durata procedurii, ci au fost costurile suportate în mod normal în contextul procedurii. Prin urmare, Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 31. În ceea ce privește costurile suportate în fața Curții, având în vedere data la care a fost eliberată factura în cauză și în absența oricărei indicații ale motivelor pentru care a fost efectuată această plată anume și a oricăror alte documente justificative, Curtea constată că cererea reclamantului în temeiul acestui cap nu a fost justificată. 32. Având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să respingă cererea reclamantului în cadrul acestui cap. Investiții implicite 33. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; Deține litera (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 5.000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 mai 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Președintele adjunct al grefierului