CtEDO 13.01.2011 Auto

CASE OF STAMATIS v. GREECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
13.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF STAMATIS v. GREECE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚII CAUZE DE STAMATIS v. GRECE (Doc. nr. 41582/08) HOTĂRÂREA STASBOURG 13 ianuarie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Stamatis v. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca compusă din: Anatoly Kovler, Președinte, Elisabeth Steiner, Sverre Erik Jebens, judecători și André Wampach, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 9 decembrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41582/08) împotriva Republicii Elene depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național grec, dl Panagiotis Stamatis („reclamantul”), la 1 august 2008. Reclamantul a fost reprezentat de dl Ch. Chrysanthakis, avocat practicant la Atena. Guvernul grec (“Guvernul”) a fost reprezentat de delegatul agentului lor, dl K. Georghiadis, Consilier principal la Consiliul Juridic de Stat. La 1 În septembrie 2009, președintele primei secțiuni a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii către Guvern și, în timp util, admisibilitatea și meritul cazului care urmează să fie examinat împreună în conformitate cu art. 29 § 3 din Convenție, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul este un ofițer militar pensionat și locuiește în Atena. La 31 ianuarie 2003, el a depus un recurs la Curtea Administrativă de Apel din Atena, care solicită anularea unui decret prezidențial din 26 noiembrie 2002, conform căruia s-a ordonat pensionarea obligatorie, deoarece s-a dovedit incapabil de a lucra, din cauza problemelor de sănătate. De asemenea, reclamantul a contestat legalitatea avizului medical dat de membrii comitetului militar care i-au evaluat abilitățile fizice. La 10 februarie 2006, Curtea Administrativă de Apel a respins recursul său. În primul rând, instanța a susținut că acuzațiile reclamantului cu privire la legalitatea avizului medical dat de membrii comitetului militar au trebuit să fie respinse ca fiind inadmisibile deoarece, în temeiul legislației naționale, reclamantul a trebuit să epuizeze o procedură administrativă preliminară înainte de a recurge la o instanță. În plus, instanța a constatat că decretul în cauză a fost bine motivat (decizia nr. 214/2006). La 14 iulie 2006, reclamantul a depus un recurs la Curtea Supremă de Administrație. La 3 aprilie 2008, Curtea Supremă de Administrație a susținut concluziile Curții administrative de Apel. În special, s-a constatat că instanța de apel a declarat în mod corect inadmisibil o parte din acuzațiile reclamantului din cauza faptului că nu a utilizat remediul administrativ preliminar. În plus, s-a subliniat că avizele medicale în cauză au fost aduse în timp util la notificarea reclamantului, astfel încât să poată depune o cerere la autoritatea administrativă responsabilă. În sfârșit, instanța a hotărât că Curtea de Apel și-a motivat în mod corespunzător concluziile referitoare la legalitatea decretului prezidențial menționat anterior (decizia nr. 1148/2008). Hotărârea a fost finalizată la 12 iunie 2008. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 31 ianuarie 2003 când reclamantul a depus un recurs la Curtea Administrativă de Apel și s-a încheiat la 12 iunie 2008, atunci când hotărârea nr. 1148/2008 a Curții Supreme de Administrație a devenit finală. Astfel a durat mai mult de cinci ani și patru luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 12. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 15. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 în acest sens. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 16. În primul rând, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că respingerea uneia dintre acuzațiile sale ca inadmisibilă a încălcat dreptul de acces la instanță. În plus, el susține că, în general, hotărârile instanțelor interne nu erau bine motivate, iar în cele din urmă, el se plângea că, din cauza presupuselor deficiențe ale procedurii, acuzațiile sale nu au fost abordate în mod eficient de către instanțe. 17. Curtea reamintește că, deși art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care, prin urmare, sunt în primul rând chestiuni de reglementare de drept național și de instanțe naționale. În special, nu este funcția Curții să se ocupe de erorile de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție (a se vedea, printre multe altele, García Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28 29, CEDO 1999 I). 18. În acest caz, plângerile În special, pe parcursul procedurii, reclamantul a fost pe deplin în măsură să-și declare cazul și nu există nimic în dosarul care să indice că luarea și evaluarea dovezilor a fost arbitrară sau că, în caz contrar, procedura a fost nedreaptă să abordeze o problemă în temeiul articolului 6. În plus, hotărârile Curții administrative de Apel și ale Curții administrative Supreme au fost suficient de motivate. În cele din urmă, Curtea nu constată nicio încălcare a articolului 6 § 1 în ceea ce privește dreptul de acces la instanță. Într-adevăr, prin această plângere, reclamantul pare să reitereze afirmația sa cu privire la raționamentul hotărârilor judiciare în cauză. 19. Având în vedere cele menționate mai sus, plângerile reclamantului sunt, prin urmare, manifestamente nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 21. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii admisibile și la restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; susține că nu există nici un apel de atribuire a reclamantului satisfacție echitabilă făcută în limba engleză și notificat în scris la 13 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă