În cauza Kallitsis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Suura Erik Jebens, George Nicolaou, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 9 decembrie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 5179/09) îndreptată împotriva Republicii Elene, inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Evaggelos Kallitsis ( La 23 decembrie 2008, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul a fost reprezentat de domnul D. Kurakos-Mavromichalis, avocat în baroul din Atena. La 19 martie 2010, președintele primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul Protocolului nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. Guvernul se opune examinării cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernului, Curtea o respinge. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1921 și locuiește în Atena. La 17 iunie 1994, reclamantul sesizează instanța administrativă din Atena cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva statului. La 30 iunie 1997, Curtea Administrativă de Apel din Atena a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 3167/1997). martie 2004, Consiliul de Stat a clasat hotărârea atacată, a infirmat Decizia nr. 12711/1994 a Tribunalului Administrativ și a trimis cauza în fața Curții de Conturi, competentă să cunoască fondul litigiului (hotărârea nr. 573/2004). La 28 decembrie 2004, a doua cameră a Curții de Conturi a respins acțiunea (hotărârea nr 2553/2004). La 21 februarie 2005, reclamantul a luat măsuri în casare. În februarie 2006, formarea plenară a Curții de Conturi a atacat hotărârea și a trimis cazul în fața celei de-a doua camere compuse diferit (hotărârea nr. 150/2006). La 19 aprilie 2007, printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul, a doua cameră a ordonat producerea de piese suplimentare (hotărârea nr. 585/2007). La 5 iunie 2008, a doua cameră a Curții de Conturi a primit recursul și a recunoscut că statul trebuia să plătească reclamantului suma de 26 537 EUR plus dobânda (hotărârea nr. 1458/2008). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 4 septembrie 2008. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 iunie 1994, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 4 septembrie 2008, cu notificarea hotărârii nr. 1458/2008 a celei de-a doua Camere a Curții de Conturi și, prin urmare, a durat paisprezece ani și mai mult de două luni pentru cinci instanțe. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 18. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite ștergerea decât în mod impecabil a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 19. În formularul de cerere, reclamantul solicita suma globală de 32 000 EUR ca indemnizație. Cu toate acestea, ulterior, nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea adresată Consiliului său la 24 iunie 2010, a fost invitat să își prezinte cererile în termen de 15 septembrie 2010, iar atenția sa a fost atrasă, așa cum fusese deja făcută prin scrisoarea din 24 martie 2010, cu privire la art. 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că trebuie formulată o cerere specifică de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție în termenul stabilit. 20. Prin urmare, în lipsa unui răspuns în termenul stabilit în scrisoarea din 24 iunie 2010, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003 Konstantopoulos AE și alții c. Grecia, n 58634/00, § 35, 10 iulie 2003 Interoliva ABEE c. Grecia, n 58642/00, § 35, 10 Iulie 2003 Listélitis c. Grecia, n 62771/00, § 34, 5 februarie 2004 Jarnevic & Profit c. Grecia, n 28338/02, § 40, 7 aprilie 2005 Uzounoglou c. Grecia, n 32730/03, § 45, 24 noiembrie 2005 Kallergis c. Grecia, n 37349/07, § 25, 2 aprilie 2009 Kontogouris c. Grecia, n 388463/07, §§ 49-50, 30 aprilie 2009). Prin aceste motive, CURTEA LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se preciza că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
KALLITSIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
5179/09)
ARRÊT
13 janvier 2011
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kallitsis c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Anatoly Kovler,
président,
Sverre Erik Jebens,
George Nicolaou,
juges
,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 décembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
5179/09) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Evaggelos Kallitsis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 23 décembre 2008 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant a été représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat et M
me
3.
Le 19 mars 2010, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité.
4.
Le Gouvernement s'oppose à l'examen de la requête par un Comité. Après avoir examiné l'objection du Gouvernement, la Cour la rejette.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant est né en 1921 et réside à Athènes.
6.
Le 17 juin 1994, le requérant saisit le tribunal administratif d'Athènes d'une action en dommages-intérêts contre l'Etat. Il réclamait la somme de 9
090
200 drachmes (26
677 euros) au titre de différences sur sa pension. Le 30 décembre 1994, le tribunal fit droit au recours (décision n
o
12711/1994).
7.
Le 2 mars 1995, l'Etat interjeta appel. Le 30 juin 1997, la cour administrative d'appel d'Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n
o
3167/1997).
8.
Le 29 octobre 1997, l'Etat se pourvut en cassation. Le 1
er
mars 2004, le Conseil d'Etat cassa l'arrêt attaqué, infirma la décision n
o
12711/1994 du tribunal administratif et renvoya l'affaire devant la Cour des comptes, compétente pour connaître du fond du litige (arrêt n
o
573/2004). Le 28
décembre 2004, la deuxième chambre de la Cour des comptes rejeta le recours (arrêt n
o
2553/2004).
9.
Le 21 février 2005, le requérant se pourvut en cassation. Le 1
er
février 2006, la formation plénière de la Cour des comptes cassa l'arrêt attaqué et renvoya l'affaire devant la deuxième chambre composée différemment (arrêt n
o
150/2006). Le 19 avril 2007, par un arrêt avant dire droit, la deuxième chambre ordonna la production des pièces supplémentaires (arrêt n
o
585/2007).
10.
Le 5 juin 2008, la deuxième chambre de la Cour des comptes fit droit au recours et reconnut que l'Etat devait verser au requérant la somme de 26
537 euros, majorée d'intérêts (arrêt n
o
1458/2008). Cet arrêt fut notifié au requérant le 4 septembre 2008.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
13.
La période à considérer a débuté le 17 juin 1994, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes, et s'est terminée le 4 septembre 2008, avec la notification de l'arrêt n
o
1458/2008 de la deuxième chambre de la Cour des comptes. Elle a donc duré quatorze ans et plus de deux mois pour cinq instances.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
19.
Dans le formulaire de requête, le requérant réclamait la somme globale de 32
000 euros à titre d'indemnité. Toutefois, par la suite, il n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable bien que, dans la lettre adressée à son conseil le 24 juin 2010, il ait été invité à présenter dans un délai échéant le 15 septembre 2010 ses demandes à ce titre et que, son attention fût attirée, comme ceci avait déjà été fait par lettre du 24 mars 2010, sur l'article 60 du règlement de la Cour qui dispose qu'une demande spécifique de satisfaction équitable au titre de l'article 41 de la Convention doit être formulée dans le délai imparti.
20.
Dès lors, en l'absence de réponse dans le délai fixé dans la lettre du 24 juin 2010, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'octroyer de somme au titre de l'article 41 de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Willekens c.
Belgique
, n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003
;
Konstantopoulos AE et autres c. Grèce
, n
o
58634/00, §
35, 10
juillet 2003
;
Interoliva ABEE c.
Grèce
, n
o
58642/00, § 35, 10
juillet 2003
;
Litoselitis c.
Grèce
, n
o
62771/00, § 34, 5
février 2004
;
Jarnevic & Profit c. Grèce
, n
o
28338/02, § 40, 7 avril 2005
;
Ouzounoglou c. Grèce
, n
o
32730/03, § 45, 24 novembre 2005
;
Kallergis c. Grèce
, n
o
37349/07, § 25, 2 avril 2009
;
Kontogouris c.
Grèce
, n
o
38463/07, §§ 49-50, 30 avril 2009).
PAR CES MOTIFS, LA COUR À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 janvier 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Anatoly Kovler
Greffier adjoint
Président