- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 mai 2011
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Loggos împotriva Greciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL LOGGOS c. GRECIA Cerere n 47039/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 mai 2011 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Logos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Christos Rozakis, George Nicolaou, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 12 aprilie 2011, hotărârea a fost pronunțată, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 47039/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Grigorios Logos ( La 4 august 2009, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( K. Paraskevopoulou și dl S. Spiropoulos, membri ai Consiliului Juridic de la … Reclamantul s-a născut în 1945 și locuiește în Atena.
La 10 noiembrie 2004, s-au inițiat acțiuni penale împotriva sa pentru răniri corporale din neglijență. La 25 septembrie 2006, reclamantul a fost citat să se prezinte la 18 ianuarie 2007 în fața tribunalului corecțional din Atena. octombrie 2008 ca urmare a depășirii termenului limită al grefei grefei grefei Tribunalului. La această ultimă dată, a fost amânată din nou la 4 februarie 2009 din cauza grevei grevei grevei grefei Tribunalului. Prin hotărârea nr. 9396/2009 de aceeași dată, tribunalul l-a numit pe reclamant. Această hotărâre a devenit irevocabilă. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa este întemeiată.
10 Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 10 noiembrie 2004, cu urmărirea penală a reclamantului și se încheie la 4 februarie 2009, cu hotărârea nr. 9396/2009 al tribunalului corecțional da . Prin urmare, a durat patru ani și trei luni, pentru un grad de jurisdicție, dintre care un an, zece luni și cincisprezece zile pentru instanță și aproximativ patru luni pentru procedura în fața instanței corecționale. Cu privire la admisibilitate 11. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
Pe fond 12. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II) 13. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior).14 După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Õ nu a prezentat niciun fapt sau argument care să ducă la o concluzie diferită.
În special, nu se explică de ce o simplă cauză de rănire corporală cauzată de neglijență a durat mai puțin de doi ani și de ce instanța corecțională nu a stabilit data la care a fost pronunțat un termen mai scurt după fiecare amânare. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a art. 6 alin. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există jurisdicție în care să se poată ajunge la adresa sa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. În conformitate cu art. 13 din Convenție. 16. Curtea arată că acest aspect este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI 18. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că: ordinea juridică nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permite să se plângă de durata unei proceduri (Konti-Arvaniti c. Grecia, nr. 5340/99, §§ 29-30, 10 În aprilie 2003, Tsoukalas c. Grecia, nr. 12286/08, §§ 37-43, 22 iulie 2010). Curtea nu a conchis niciun motiv de sine stôlé de la această jurisprudență în speță.
19. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă și afirmă, de asemenea, că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. 23. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Prospături și cheltuieli de judecată 24. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 230 EUR, factură pe suport de hârtie, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 25. Guvernul invită Curtea să nu aloce o sumă care ar depăși suma de 500 EUR. 26. Curtea reamintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
Prin urmare, în speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma solicitată în întregime, și anume 1 230 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată de acesta cu titlu de impozit pe această sumă. Interese moratoriu 27. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 4 000 EUR (patru mii EUR), pentru daune morale și 1 230 EUR (mii două sute treizeci EUR), pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 mai 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură.
André Wampach Anatoly Kovler Modululer Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE LOGGOS c. GRÈCE ( Requête n o 47039/09) ARRÊT STRASBOURG 10 mai 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Loggos c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de : Anatoly Kovler, président, Christos Rozakis, George Nicolaou, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 avril 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 47039/09) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Grigorios Loggos (« le requérant »), a saisi la Cour le 4 août 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e V. Chirdaris, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M me K. Paraskevopoulou et M. S. Spyropoulos, assesseurs auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M. D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat.
Le 4 mai 2010, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n o 14, la requête a été attribuée à un Comité. EN FAIT
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
4. Le requérant est né en 1945 et réside à Athènes.
Le 10 novembre 2004, des poursuites pénales furent engagées à son encontre pour blessures corporelles par négligence.
Le 25 septembre 2006, le requérant fut cité à comparaître le 18 janvier 2007 devant le tribunal correctionnel d’Athènes. A cette date, l’audience fut ajournée au 19 novembre 2007, puis au 1 er octobre 2008 en raison du dépassement de l’horaire du greffe. A cette dernière date, elle fut à nouveau reportée au 4 février 2009 pour cause de grève du greffe du tribunal.
Par jugement n o 9396/2009 de la même date, le tribunal acquitta le requérant. Ce jugement devint irrévocable. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
8. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 10 novembre 2004, avec les poursuites pénales engagées contre le requérant et s’est terminée le 4 février 2009, avec le jugement n o 9396/2009 du tribunal correctionnel d’Athènes. Elle a donc duré quatre ans et trois mois environ, pour un degré de juridiction, dont un an, dix mois et quinze jours pour l’instruction et quatre mois environ pour la procédure devant le tribunal correctionnel. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999-II)
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Pélissier et Sassi précité).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente. En particulier, le Gouvernement n’explique pas pourquoi l’instruction d’une affaire simple de blessures corporelles par négligence a duré un peu moins de deux ans et pourquoi le tribunal correctionnel n’a pas fixé l’audience à des dates plus rapprochées après chaque ajournement. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
15. Le requérant se plaint également du fait qu’en Grèce il n’existe aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention.
La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], no 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI).
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offre pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (Konti-Arvaniti c. Grèce, no 53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003, Tsoukalas c. Grèce, no 12286/08, §§ 37-43, 22 juillet 2010). La Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence en l’espèce.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce, il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
Le Gouvernement considère que la somme réclamée est excessive. Il affirme en outre qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral.
La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 4 000 EUR au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 1 230 EUR, facture à l’appui, pour les frais et dépens engagés devant la Cour.
Le Gouvernement invite la Cour à ne pas allouer une somme qui dépasserait le montant de 500 EUR.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable d’accorder au requérant le montant réclamé en entier, à savoir 1 230 EUR, plus tout montant pouvant être dû par lui à titre d’impôt sur cette somme. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 4 000 EUR (quatre mille euros), pour dommage moral et 1 230 EUR (mille deux cents trente euros), pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montant seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 mai 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Anatoly Kovler Greffier adjoint Président