STRASBURG 3 februarie 2011 Această hotărâre este definitivă. În cauza Stefanakos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Suva Erik Jebens, George Nicolaou, judecători, și Andrei Wampach, grefier adjunct din secțiune, După ce a intenționat în camera consiliului la 13 ianuarie 2011, se pronunță hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei se află o cerere (n 33081/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Vasilios Stefanakos ( La 11 iulie 2008, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 14 octombrie 2009, președinta secțiunii a decis să comunice cazul întemeiat pe durata procedurii. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Comitetul să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 9 martie 1997, două nave s-au scufundat din cauza unei explozii în portul Piraeus. În aceeași zi, din lipsă de informații despre cine a comis crima, procurorul din apropierea tribunalului corecțional Pireu a inițiat un proces penal împotriva lui X. al șefului de provocare a naufragiului. La o dată nespecificată, cazul a fost închis în arhivă. În 2004, în cadrul procedurii judiciare din altă cauză penală, A.P. a declarat că reclamantul a fost instigator la actul penal menționat anterior. La 21 aprilie 2004, procurorul din apropierea tribunalului corecțional Pireu a decis redeschiderea cauzei și a dispus o instrucțiune suplimentară în cursul căreia A.P. a fost auzită din nou și a implicat pe reclamant, precum și o altă persoană, G.M., ca coautori ai actului incriminat. La 29 mai 2006, tribunalul corecțional din Pireu l-a trimis pe reclamant și pe G.M. în judecată (Decizia nr. 429/2006). 10. La 9 iunie 2006, G.M. Interjeta apel. 11. La 1 februarie 2007, apelul său a fost respins în temeiul Deciziei nr. 43/2007 a camerei de recurs a Tribunalului din Pireu. 12. La 16 februarie 2007, G.M. s-a ocupat de casarea împotriva Deciziei nr. 43/2007. 13. La 8 ianuarie 2008, camera de recurs a Curții de Casație a confirmat Decizia nr. 43/2007 (Decizia nr. 26/2008). 14. Din dosar reiese că cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanței de judecată a Piraeusului. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 16. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acest lucru trebuie declarat admisibil. Pe fondul perioadei care trebuie luată în considerare 18. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 aprilie 2004, când au fost inițiate acțiuni penale împotriva reclamantului și, astfel cum reiese din dosar, procedura este în continuare pendinte în fața tribunalului din Pireu și, prin urmare, pe o perioadă de șase ani și (șase luni) pentru un grad de jurisdicție. Caracter rezonabil al duratei procedurii 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Comisia consideră că Ön a expus niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 22. Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În plus, a susținut, din unghiul articolului 3 din Convenție, că hărțuirea pe care ar fi suferit-o în cursul procesului de luare a deciziilor de către mass-media a dus la rejudecare. În cele din urmă, se plânge că decizia autorităților judiciare de a redeschide cauza în cauză pe baza declarației A.P. a încălcat art. 6 alin. (2) din Convenție. 23. În această privință, Curtea amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, conformitatea unui proces cu cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție trebuie, în principiu, să fie examinată pe baza procedurii în ansamblul său, și anume după încheierea acesteia (a se vedea, de exemplu, Bernard c. Franța, 23 aprilie 1998, § 37, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-II. Cu toate acestea, în anumite cazuri excepționale, nu se poate exclude decât un element determinat fie atât de hotărât încât să permită Curții să judece în mod corect procesul într-un stadiu mai timpuriu, chiar înainte ca instanțele naționale să fi pronunțat o hotărâre definitivă în cauza (Georgnis-Giorginis c. Grecia), 3271/08, § 19, 17 decembrie 2009). Curtea, observând că procedura penală inițiată împotriva reclamantului este în prezent în curs de desfășurare în fața tribunalului din Massachusetts, nu identifică astfel de circumstanțe. În acest caz, în stadiul actual al procedurii, această cauză este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 24. În plus, în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 3 și 6 alineatul (2) din convenție, Curtea consideră că, presupunând chiar că îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 35 alineatul (1) din convenție, acestea nu sunt în nici un fel justificate. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 26. Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul contestă aceste pretenții și consideră suma solicitată excesiv. El consideră că o eventuală despăgubire pentru daune morale nu ar trebui să depășească 1 500 EUR. 28. Curtea reamintește că a constatat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Statuând în echitate, aceasta acordă reclamantului 6 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, în acest scop. Curtea reamintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 32. În cazul de față, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului suma solicitată în întregime, și anume 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de acesta cu titlu de impozit pe această sumă.interese moratorii 33. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN LÂNGĂ, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat în termen de trei luni, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de către acesta cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 februarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Modululer Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
STEFANAKOS c. GRÈCE
(
Requête n
o
33081/08)
ARRÊT
3 février 2011
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Stefanakos c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Anatoly Kovler,
président,
Sverre Erik Jebens,
George Nicolaou,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 janvier 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
33081/08) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Vasilios Stefanakos («
le requérant
»), a saisi la Cour le 11 juillet 2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par les délégués de son agent, M. K.
Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat, M
me
S.
Trekli, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat et M. Ch. Poulakos, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.
Le 14 octobre 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure. En application du Protocole n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que le Comité se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1961 et est actuellement incarcéré à la prison de Korydallos.
5.
Le 9 mars 1997, deux navires coulèrent en raison d’une explosion dans le port du Pirée. Le même jour, faute d’informations sur l’auteur du crime, le procureur près le tribunal correctionnel du Pirée engagea des poursuites pénales contre X. du chef de provocation de naufrage.
6.
A une date non précisée, l’affaire fut classée aux archives.
7.
En 2004, dans le cadre de l’instruction judiciaire d’une autre affaire pénale, A.P. témoigna que le requérant était l’instigateur de l’acte criminel précité.
8.
Le 21 avril 2004, le procureur près le tribunal correctionnel du Pirée décida de rouvrir l’affaire et ordonna une instruction complémentaire au cours de laquelle A.P. fut une nouvelle fois entendue et impliqua le requérant ainsi qu’une autre personne, G.M., comme co-auteurs de l’acte incriminé.
9.
Le 29 mai 2006, le tribunal correctionnel du Pirée renvoya le requérant et G.M. en jugement (décision n
o
429/2006).
10.
Le 9 juin 2006, G.M. interjeta appel.
11.
Le 1
er
février 2007, son appel fut rejeté en vertu de la décision n
o
43/2007 de la chambre d’accusation de la cour d’appel du Pirée.
12.
Le 16 février 2007, G.M. se pourvut en cassation contre la décision n
o
43/2007.
13.
Le 8 janvier 2008, la chambre d’accusation de la Cour de cassation confirma la décision n
o
43/2007 (décision n
o
26/2008).
14.
Il ressort du dossier que l’affaire est toujours pendante devant la cour d’assises du Pirée.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION A L’ÉGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
15.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
16.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
17.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Période à prendre en considération
18.
La période à prendre en considération a débuté le 21 avril 2004, lorsque des poursuites pénales ont été engagées contre le requérant et, comme il ressort du dossier, la procédure est toujours pendante devant la cour d’assises du Pirée. Elle s’étale donc sur six ans et
(six)
mois environ pour un degré de juridiction.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
19.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
20.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi
précité).
21.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, elle considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
22.
Le requérant se plaint d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention. En outre, il allègue, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, que le harcèlement qu’il aurait subi au cours de l’instruction de la part des médias a entraîné son renvoi en jugement. Enfin, il se plaint que la décision des autorités judiciaires de rouvrir l’affaire en cause sur la base de la déposition de A.P. a violé l’article 6 § 2 de la Convention.
23.
S’agissant du grief tiré de l’iniquité de la procédure, la Cour rappelle que, selon une jurisprudence constante, la conformité d’un procès aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention doit en principe être examinée sur la base de la procédure dans son ensemble, à savoir une fois celle-ci terminée (voir, par exemple,
Bernard c. France
, 23 avril 1998, § 37,
Recueil des arrêts et décisions
1998-II). Toutefois, dans certains cas exceptionnels, on ne peut exclure qu’un élément déterminé soit à ce point décisif qu’il permette à la Cour de juger de l’équité du procès à un stade plus précoce, avant même que les juridictions nationales aient rendu un jugement définitif dans l’affaire (
Georginis-Giorginis c. Grèce
, n
o
3271/08, § 19, 17 décembre 2009). La Cour, notant que la procédure pénale engagée contre le requérant est actuellement pendante devant la cour d’assises, ne décèle aucune circonstance de ce genre.
Il s’ensuit qu’en l’état actuel de la procédure, ce grief est prématuré et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
24.
En outre, s’agissant des griefs tirés des articles 3 et 6 § 2 de la Convention, la Cour considère que, à supposer même qu’ils remplissent les conditions de recevabilité prévues par l’article 35 § 1 de la Convention, ils ne sont aucunement étayés.
Il s’ensuit que lesdits griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
26.
Le requérant réclame 15 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions et considère la somme réclamée excessive. Il estime qu’une indemnité éventuelle pour dommage moral ne devrait pas dépasser 1 500
EUR.
28.
La Cour rappelle qu’elle a constaté une violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Statuant en équité, elle accorde au requérant 6
000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à ce titre.
B.
Frais et dépens
29.
Le requérant demande également 500 EUR, facture à l’appui, pour les frais et dépens engagés devant la Cour.
30.
Le Gouvernement n’a pas pris position à cet égard.
31.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
32.
En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant la somme demandée dans son intégralité, à savoir 500 EUR au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû par lui à titre d’impôt sur cette somme.
C.
Intérêts moratoires
33.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 6
000 EUR (six mille euros) au titre du dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû par lui à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 février 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Anatoly Kovler
Greffier adjoint
Président