AFFAIRE KARDARAS ET AUTRES c. GRÈCE

În cauza Kardaras și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Elisabeth Steiner, președinte, Suva Erik Jebens, George Nicolaou, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După ce a intenționat în camera Consiliului la 13 ianuarie 2011, Tribunalul a adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 41714/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care treizeci și patru de resortisanți ai acestui stat, ale căror nume figurează în anexă, La 30 iulie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 noiembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. (1) (durata procedurii) și 13 din Convenția guvernului.

14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE L februarie 1995, ei au sesizat instanța administrativă din … din salariul lor, pe baza unei decizii din 29 iulie 1991 a aceluiași ministru. Aceasta din urmă excludea medicii de la l iulie 1991 a fost notificată organismelor în cauză printr-o hotărâre înainte de a se pronunța legea din 31 decembrie 1998 (în sensul reclamanților la 8 martie 1999), instanța administrativă va recita aceeași cerere. printr-o a treia hotărâre înainte de a spune dreptul din 30 aprilie 2001 (în sensul reclamanților la 16 iulie 2001), Tribunalul Administrativ a solicitat Ministerului Economiei să informeze dacă decizia din 14 iunie 1991 a fost de fapt aplicată funcționarilor din statul, colectivităților locale și altor persoane juridice de drept public.

Prin hotărârea din 25 octombrie 2005 (însă la 16 februarie 2006), instanța administrativă a demisionat reclamanților. El a considerat că decizia ministerială din 14 iunie 1991 trebuia considerată ca neavenită, așa cum a fost deja considerată de Consiliu în alte cazuri, deoarece formalitățile pentru publicarea sa nu au fost respectate; prin urmare, aceasta nu putea servi drept bază legală pentru satisfacerea cererii reclamanților. La data de 4 aprilie 2006, reclamanții au introdus o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță. Lacul, inițial stabilit la 10 ianuarie 2007, a fost amânat la 5 decembrie 2007, la cererea avocatului lor, apoi la 3 decembrie 2008, în așteptarea hotărârii Marii Camere a Curții Europene în cauza Arvanitaki Roboti c. Grecia 27278/03), care a fost pronunțată la 15 februarie 2008, procedura pare să fie încă în curs de desfășurare.

Procedura introdusă la 29 decembrie 1998 La 29 decembrie 1998, reclamanții au sesizat instanța administrativă cu privire la o acțiune identică cu cea anterioară, dar pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1994 și 31 iulie 1996. Printr-o hotărâre din 30 noiembrie 2001 (înseamnă reclamanților la 11 martie 2002), Tribunalul Administrativ le-a imputat și a considerat că atât decizia ministerială din 14 iunie 1991, cât și cea din 29 iulie 1991 nu au făcut obiectul unui afișaj astfel cum era prevăzut de lege. Prin urmare, întrucât acestea fuseseră publicate cu încălcarea dispozițiilor legii, acestea trebuiau considerate ca neavenite. Tribunalul administrativ a reieșit, în plus, că decizia din 29 iulie 1991 fusese anulată printr-o hotărâre a Consiliului de Stat, acționând în sesiune plenară, deoarece aceasta era extrem de mică.

Hotărârea a fost comunicată reclamanților la 11 martie 2002. 12. La 9 mai 2002, reclamanții au sesizat curtea administrativă d La 13 aprilie 2005, reclamanții s-au ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat. Lanțul, stabilit inițial la 27 martie 2006, a fost amânat din oficiu la 13 noiembrie 2006, apoi la 30 aprilie, 12 noiembrie 2007, 17 martie, 31 martie, 23 iunie, 8 decembrie 2008 și, în cele din urmă, la 2 februarie 2009, printr-o hotărâre din 18 ianuarie 2010, Consiliul de Stat i-a decăzut pe reclamanți.

Procedura introdusă la 19 decembrie 2001 14. La 19 decembrie 2001, reclamanții au sesizat, de asemenea, instanța administrativă cu privire la o acțiune identică împotriva spitalului și a spitalului pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 1991 și 31 iulie 1996. 15. Prin intermediul unei prime hotărâri din 28 noiembrie 2005, Tribunalul Administrativ a respins acțiunea în măsura în care aceasta a fost îndreptată împotriva unui spital și, printr-o a doua sentință din 23 noiembrie 2006, cu condiția ca aceasta să fi fost îndreptată împotriva statului. Hotărârile au fost pronunțate reclamanților la 25 mai și 20 iunie 2007. Reclamanții nu au formulat recurs împotriva acestor hotărâri. II.

DREPTUL INTERNE PERTINENT 16. În conformitate cu art. 33 din Decretul 341/1978, în vigoare la data sesizării instanței administrative de către reclamanți, președintele Tribunalului putea stabili în orice moment data la care a fost stabilită data la care a fost stabilită inițial, fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părți. Reclamanții se plâng de durata procedurilor în fața instanțelor administrative. Ei se plâng la art. 6 alin. (1) din Convenție, a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitate 18. În primul rând, guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni.

În această privință, se referă la cererea reclamanților care ar fi admis că prima procedură a încetat în realitate cu hotărârea Tribunalului Administrativ din 25 octombrie 2005, care le-a decăzut, întrucât jurisprudența Consiliului de ï , în special hotărârile 3049/2005 și 3160/2005, nu le-a fost favorabilă. În mod similar, a treia procedură s-a încheiat la 25 mai și 20 iunie 2007, cu notificarea hotărârilor Tribunalului Administrativ către reclamanți, deci cu mai mult de șase luni înainte de sesizarea Curții. 19. În al doilea rând, guvernul susține că moștenitorii unuia dintre reclamanți, Evangelia (n 12a), Argyro (n 12b) și Konstantinos (n 12c) Kardaras, precum și reclamanții Antonios Kurkoumpas (n 14) și Ploutarhos Piperopoulos (n 19) nu sunt printre cei care s-au ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat în a doua procedură.

Prin urmare, această procedură nu trebuie luată în considerare în ceea ce privește acestea. 20. În al treilea rând, guvernul subliniază că reclamantul Evripidis Mertzanos (n 16) este retras din procedură în fața Curții. 21. Reclamanții subliniază că au considerat că este util să se continue prima procedură în fața instanțelor superioare, deoarece în trecut a existat un conflict de jurisprudență cu privire la acest tip de chestiuni și susțin, de asemenea, că reclamanții menționați de guvern sunt victime ale presupuselor încălcări în același mod ca și ceilalți solicitanți 22. Curtea amintește că nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data la care a luat cunoștință de decizia internă definitivă.

În plus, nu este de competența sa să evalueze șansele de succes ale persoanelor în cauză atunci când decid să epuizeze căile de atac interne. Prin urmare, este necesar să se dea la o parte din Guvern în ceea ce privește prima procedură, în măsura în care aceasta este încă în curs de desfășurare în fața instanei de apel la data sesizării Curii. 23.În schimb, Curtea consideră că trebuie să se întrunească la adresa guvernului cu privire la a treia procedură: aceasta a încetat la 20 În plus, Curtea constată că cea de-a doua procedură a fost încheiată în 2005 pentru reclamanții, Evangelia (n 12a), Argyro (n 12b) și Konstantinos (n 12c) Kardaras, precum și pentru reclamanții Antonios Kurkoumpas (n 14) și Ploutarhos Piperopoulos (n 19) și, prin urmare, în ceea ce le privește această parte a plângerii trebuie să fie declarată inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție.

25. În cele din urmă, cauza domnului Evripidis Mertzanos (n 16), care a fost desistat, de cea a celorlalți solicitanți și ar trebui eliminată din rol. 26. Curtea constată că, pentru restul, t ă ț iul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 27. În ceea ce privește prima procedură, Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 1 februarie 1995, cu sesizarea instanței administrative, și este încă în curs de desfășurare în fața instanței administrative da . Prin urmare, a durat mai mult de 15 ani pentru două grade de instanță.

Perioada care trebuie luată în considerare pentru a doua procedură a început la 29 decembrie 1998, cu sesizarea Tribunalului Administrativ și s-a încheiat la 18 ianuarie 2010, cu hotărârea Consiliului de la … 28… Guvernul se prevalează de complexitatea cauzei, care punea întrebări de drept complex, care fac obiectul unei alte proceduri pendinte în fața sesiunii plenare a Consiliului de Stat, precum și de numărul de solicitanți în aceste proceduri (șaptezeci în prima și șaizeci în a doua). În opinia sa, durata procedurilor se datorează, de asemenea, atitudinii reclamanților care au manifestat o lipsă de interes pentru desfășurarea rapidă a procedurilor, în special omisiunea acestora de a recurge la dispozițiile legislației care permit stabilirea datelor limită la termene mai scurte.

29. Reclamanții susțin că cauza nu a fost complexă deoarece se referă doar la interpretarea unei singure dispoziții legislative. În ceea ce privește problema ridicată de numărul mare de solicitanți, invocată de guvern, aceasta se referă numai la grefa instanței, nu și la magistrații sediului. În cele din urmă, acestea subliniază faptul că dispozițiile care permit accelerarea procedurii sunt rareori aplicate, numai în cazuri excepționale, cum ar fi pensiile persoanelor cu handicap sever.

Întârzierile pentru stabilirea audierilor în fața instanței administrative da Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 31. În ceea ce privește prima procedură, Curtea ia notă de faptul că tribunalul administrativ da ui a luat aproximativ zece ani pentru a pronuna hotărârea sa, perioadă în cursul căreia a pronunat trei decizii înaintea termenului juridic.

La tribunalul din 3 decembrie 2008, în așteptarea hotărârii Marii Camere a Curții în cauza Arvanitaki-Roboti c. Grecia 27278/03), care a fost pronunțată la 15 februarie 2008, nu a avut încă loc. 32. În ceea ce privește cea de a doua procedură, Curtea arată că cea din fața Consiliului de Stat a durat puțin mai puțin de cinci ani și a făcut obiectul a opt amânări din oficiu. În plus față de această durată, Curtea consideră că cea de la sesizarea instanței administrative (29 decembrie 1998) și până la punerea la dispoziție în mod net a hotărârii Tribunalului Administrativ de Primă Instanță (2 februarie 2005) este, de asemenea, extrem de lungă. 33. În aceste împrejurări, Curtea încheie cu depășirea termenului rezonabil și cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție.

II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIA 34. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de absența unei acțiuni efective pentru a se plânge de durata unei proceduri. 35. Guvernul contestă această teză, susținând că reclamanții puteau, pe de o parte, să solicite stabilirea landului la o dată mai apropiată decât cea stabilită inițial și, pe de altă parte, să introducă o acțiune în despăgubire în temeiul articolului 105 din legea de însoțire a Codului civil. 36. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

37. Ea amintește că a avut deja ocazia să constate că … , n 18830/03, 9 iunie 2005, §§ 23 și Tsoukalas c. Grecia, 12286/08, 22 iulie 2010).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de sine-înălțare a acestei jurisprudențe, cu atât mai mult cu cât PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 39. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng că au fost privați de o parte din dreptul la plată pentru orele suplimentare efectuate, la care au pretins că au dreptul.

40. Curtea ia notă de faptul că, întrucât toți medicii și cei care lucrează pentru un spital public, reclamanții angajaseră aceste acțiuni în fața instanței administrative pentru a li se plăti o sumă suplimentară stabilită la un anumit procent din salariul lor, pentru orele suplimentare efectuate pe baza unei decizii ministeriale din 14 iunie 1991. Tribunalul administrativ le-a imputat, pe baza unei jurisprudențe anterioare a Consiliului de Stat care declara decizia ministerială care prevedea această indemnizație nefondată și neavenită din cauza nerespectării formalităților de publicare.

41. Cauza reclamanților în această cauză este similară cu cea invocată în două cauze de același tip: Hotărârea Arvanitaki-Roboti c. Grecia 27278/03, 18 mai 2006) și Avdelidis și alții c. Grecia 15938/06, 10 aprilie 2008), în care Curtea a stat după cum urmează Curtea consideră că presupusa creanță a reclamanților nu poate fi considerată drept un "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească cu forță de lucru judecat. Cu toate acestea, aceasta este condiția ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul 1 (a se vedea, printre altele, Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, 9 decembrie 1994, § 59, seria A, n 301-B).

În special, Curtea constată că, atâta timp cât cauza lor era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea lor nu constituia, în fața reclamanților, niciun drept de creanță, ci numai dreptul la o astfel de creanță. Prin urmare, Hotărârea nr. 3049/2005 a Consiliului din 24 iunie 2004 care i-a exonerat pe reclamanți de cererile lor nu a putut avea ca efect privarea de un bun de care erau titulari. 42. În speță, Curtea nu vede nici un motiv pentru a se abate de la această concluzie. 43. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV.

PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 44. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte Ö Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 46. Guvernul subliniază faptul că reclamanții încearcă să obțină din cauza prejudiciului moral sumele pe care le-ar fi primit în cazul în care instanțele elene și-ar fi primit acțiunile. Acest lucru reiese în mod clar din faptul că, în cererea lor, aceștia solicitau inițial 18 000 EUR pentru daune materiale și 1 47. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, presupunând că există și respinge o astfel de cerere.

În schimb, Curtea consideră că prelungirea procedurii (procedurii) în litigiu(i) depășește termenul rezonabil În ceea ce privește numărul reclamanților, numărul procedurilor, natura încălcării constatate, precum și necesitatea de a stabili sumele astfel încât suma globală cadru cu jurisprudența sa în materie și să fie rezonabilă având în vedere natura procedurii în cauză ( Arvanitaki-Roboti și alții c. Grecia [GC], n 27278/03), Curtea alocă, în acest sens, suma solicitată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, fiecăruia dintre reclamanții de la nr. 1-11, 13-15 și 18-34. Aceeași sumă trebuie acordată împreună moștenitorilor reclamantului Haralambos Kardaras (n 12) și reclamantului Nikolaos Papadakis (n 17). Reclamanții precizează că, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața instanțelor interne, precum și pentru cele în fața instanței, fiecare a trebuit să plătească o sumă de 6 690 EUR.

Cu toate acestea, aceștia solicită doar o sumă de 250 EUR pentru toate cheltuielile și cheltuielile de judecată. 49. Guvernul subliniază că reclamanții nu prezintă documentele necesare ale sumelor pe care le revendică. 50. Având în vedere lipsa oricărei justificări din partea reclamanților și jurisprudența sa în această privință, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 51. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

Prin aceste motive, Curtea a Uniunii Europene, dizolva cauza reclamantului nr. 16 de cea a celorlalți solicitanți și eliminarea rolului Declar admisibile obiecțiunile formulate la articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenția împotriva primei și celei de a doua proceduri, cu excepția celor ale reclamanților la nr. 12, 14 și 19 care vizează a doua procedură și inadmisibilă surplusul cererii menționate a fost încălcată art. 6 alin. (1) din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 13 din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, fiecăruia dintre reclamanți, la nr. 1-11, 13-15 și 18-34 și în comun reclamanților la nr. 12 și la nr. 17, 18 000 EUR (18 000 EUR), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe venit începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va fi mai mare de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

În limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elizabeth Steiner Grefier Adjunct Președinte ANEXA

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE KARDARAS ET AUTRES c. GRÈCE (Requête n o 41714/08) ARRÊT STRASBOURG 3 février 2011 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kardaras et autres c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un comité composé de : Elisabeth Steiner, présidente, Sverre Erik Jebens, George Nicolaou, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 janvier 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Les requérants font partie du Système national de santé (Εθνικό Σύστημα Υγείας « ESY ») en qualité de médecins, au grade de directeur, et sont ou étaient employés par l’hôpital public « Evangelismos ». 1. La procédure introduite le 1 er février 1995

LE DROIT INTERNE PERTINENT

16. Selon l’article 33 du décret 341/1978 en vigueur à la date de la saisine du tribunal administratif d’Athènes par les requérants, le président du tribunal pouvait à n’importe quel moment fixer l’audience à une date plus rapproché que celle fixée initialement, soit d’office soit à la demande de l’une des parties. EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

17. Les requérants se plaignent de la durée des procédures devant les juridictions administratives. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

34. Invoquant l’article 13 de la Convention, les requérants se plaignent de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de la durée d’une procédure.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

44. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage