AFFAIRE LORANDOU c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

13.01.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE LORANDOU c. GRECE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

În cauza Lorandou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-un comitet compus din Nina Vajić, președinte, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 decembrie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 5716/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o resortisantă a acestui stat, dl Eleni Lorandou ( La 17 ianuarie 2008, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Recurenta este reprezentată de dl V. Chirdaris, avocat la Atena. A fost reprezentat de delegații agentului său, domnul G. Kanellopoulos, consilier la Consiliul juridic al statului, și domnul G. Papadaki, membru al Consiliului juridic al statului. Recurenta a declarat în special o depășire a termenului rezonabil al procedurii, garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. La 16 septembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Recurenta s-a născut în 1943 și se află în Atena. La 8 noiembrie 1999, o societate anonimă a depus o plângere pentru fraudă împotriva reclamantei și a altor două persoane. La 18 mai 2000, recurenta a fost chemată să depună mărturie în cadrul anchetei efectuate la tribunalul corecțional din Tesalonic în fața judecătorului de instrucție, care a fost pus sub acuzare și a prezentat observații scrise și care arată că numai la acea dată a fost informată oficial cu privire la acuzația adusă împotriva sa. Recurenta a fost retrimisă în instanță la Tribunalul Corecțional. Ședința, stabilită inițial la 2 aprilie 2003, a fost amânată la 19 mai 2004. La acea dată, aceaceasta a fost întreruptă din cauza depășirii programului de lucru al grefei și trimisă înapoi la 3 iunie 2004. Prin hotărârea din 3 iunie 2004, tribunalul corecțional a condamnat-o pe reclamantă la o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni pentru complicitate la infracțiunea de fraudă. În aceeași zi, reclamanta a formulat o plângere împotriva acestei hotărâri. 10. Ședința, prevăzută inițial la 13 octombrie 2005, a fost amânată până la 12 ianuarie 2006 pentru a cita un martor. La acea dată, a fost amânată din nou la 16 martie 2006 din cauza depășirii programului de lucru al grefei. 11. printr-o hotărâre din 16 martie 2006, Curtea de Apel din Salonic și-a confirmat condamnarea, dar și-a redus sentința la șapte luni de închisoare cu suspendare. 12. La 30 iunie 2006, recurenta s-a ocupat de recurs 13. Ședința în fața Curții de Casație a avut loc la 9 ianuarie 2007. 14. Prin hotărârea din 11 iunie 2007, Curtea de Casație a primit recursul și a trimis cauza Curții de Apel din Salonic. 15. Prin hotărârea din 17 iulie 2007, Curtea de Apel a numit-o pe reclamantă. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLELOR 6 ȘI 13 DIN CONVENȚIA 16. recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil și să nu fi avut la dispoziție o acțiune internă efectivă prin care să-și fi exprimat obiecția de depășire a duratei rezonabile a procedurii; aceasta invocă art. 6 și 13 din Convenție, care dispun de art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 17. Guvernul susține că reclamanta ar fi putut introduce, în temeiul articolului 105 din legea de însoțire a Codului civil și invocând încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, o acțiune în despăgubire împotriva statului în fața instanței administrative. 15006/2008, Tribunalul Administrativ din Atena ar fi primit o astfel de acțiune pentru depășirea termenului rezonabil al procedurii după examinarea afirmațiilor reclamantei în lumina jurisprudenței Curții. În ceea ce privește art. 6, guvernul susține, prin urmare, că recurenta nu a epuizat căile de atac interne, din cauza faptului că nu a utilizat această cale de atac18, recurenta susține că guvernul nu a furnizat niciun exemplu de caz în care un reclamant ar fi primit despăgubiri în temeiul acestui articol. Chiar și în hotărârea 15006/2008, acțiunea reclamantului ar fi fost respinsă. 19. Curtea consideră că obiecția guvernului este strâns legată de substanța plângerii enunțate de reclamantă pe teren la art. 13. Prin urmare, aceasta anexează obiecția la fond 20. Pe de altă parte, Curtea constată că obiecțiunile referitoare la articolele 6 și 13 nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Recurenta susține că ordinea juridică internă nu a oferit nicio cale de atac eficientă prin care ar fi putut formula cauza sa de durată nejustificată a procedurii care permitea obținerea accelerării acesteia. 22. Guvernul susține că, în urma hotărârii nr. 15006/2008 al Tribunalului Administrativ din Atena, art. 105 din Legea de însoțire a Codului civil oferea recurentei o protecție judiciară eficientă care îi permitea să solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 23. Curtea amintește că, în ceea ce privește termenul rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, o acțiune pur injustițiară, cum ar fi acțiunea în răspundere a statului pentru funcționarea defectuoasă a justiției, despre care se vorbește în speță, este, în principiu, susceptibilă să constituie o cale de atac care urmează să fie epuizată în sensul art. 35 alin. (1), chiar și atunci când procedura este pendinte pe plan intern în ziua sesizării Curții (a se vedea Mifsud c. Franța, [GC] (dec.), n 57220/00, 11 septembrie 2002; Broca și Texier-Micault c. Franța (dec.), n 27928/02 și 31694/02, 21 octombrie 2003). 24. Curtea consideră că trebuie să se refere la concluzia sa cu privire la acțiunea prevăzută la art. 105, în conformitate cu art. 13, în Hotărârea Tsouklas c. Grecia 12286/08, 22 iulie 2010). În hotărârea sa, Comisia a considerat că nu era convinsă că acțiunea invocată de guvern era efectivă și disponibilă, atât în teorie, cât și în practică, și că, prin urmare, îndeplinește cerințele articolului 13 din convenție din următoarele motive, care se aplică și în prezenta cauză. Curtea a constatat că decizia prezentată de guvern, în sprijinul tezei sale, era o simplă hotărâre pronunțată de o instanță de primă instanță. În afară de faptul că acesta era un precedent extrem de recent, Curtea a considerat că nu putea specula cu privire la șansele ca acest precedent să fie confirmat de instanțele administrative de apel sau de Consiliul de Stat, în cazul în care această chestiune îi era supusă în viitor. Or, după cum a subliniat deja Curtea, trebuie să existe o cale de atac cu un grad suficient de certitudine, altfel ar trebui să îi lipsească accesibilitatea și eficacitatea necesare ( Van Droogenbroeck c. Belgia, Hotărârea din 24 iunie 1982, seria A n 50). 25. Pe de altă parte, Curtea constată că hotărârea Tribunalului Administrativ a fost pronunțată la 31 octombrie 2008, deci ulterior datei de introducere a prezentei cereri. În cele din urmă, Curtea nu pierde din vedere faptul că procedura în cazul invocat de guvern a durat doi ani și patru luni, ceea ce poate crea îndoieli cu privire la eficacitatea sa (a se vedea mutatis mutandis Byrn c. Danemarca, nr. 13156/87, Decizia Comisiei din 1 iulie 1992, Deciziile și rapoartele (DR) 73. 26. În aceste condiții, Curtea consideră că calea de atac menționată nu îndeplinește cerințele articolului 13 din convenție, deoarece aceasta nu exista într-un grad suficient de certitudine. Cu toate acestea, Curtea nu exclude faptul că exercitarea acestei căi de atac poate conduce, la sfârșitul evoluției jurisprudenței, la un rezultat care să respecte cerințele articolului 13 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Strategii și Comunicații și Dumoulin c. Belgia, nr 37370/97, § 56, 15 iulie 2002). 27. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția de neobosire a căilor de atac interne invocate în temeiul articolului 6 și să se concluzioneze că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție din cauza lipsei unei căi de atac care îndeplinește cerințele acestei dispoziții. art. 6 din Convenția Perioada care trebuie luată în considerare 28. Curtea reamintește că, în materie penală, termenul rezonabil de la art. 6 alineatul (1) începe din momentul în care o persoană se află în fața instanței de judecată; aceasta poate fi o dată anterioară sesizării instanței de judecată, în special cea a arestării, a acuzării sau a deschiderii anchetelor preliminare. În sensul articolului 6 alineatul (1), acuzația poate fi definită ca fiind notificarea oficială, din partea autorității competente, a reproșului că a comis o infracțiune, idee care corespunde, de asemenea, noțiunii de impact semnificativ asupra situației suspectului (a se vedea, în special, Eckle c. Germania, Hotărârea din 15 iulie 1982, seria A n 51, p. 33, § 73 Loureat c. Franța, 44964/98, § 29, 13 februarie 2003). 29. Curtea apreciază că, în speță, perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 mai 2000, data examinării sale și s-a încheiat la 17 iulie 2007, cu hotărârea Curții de Apel care acționează pe bază de trimitere. Prin urmare, aceasta a durat șapte ani și două luni pentru patru grade de jurisdicție. b) caracterul rezonabil al duratei procedurii 30. Guvernul susține că cauza recurentei a fost examinată în toate etapele procedurii într-un termen rezonabil și, în anumite cazuri, într-un termen extrem de scurt. Acesta precizează că, în cazul în care termenul dintre punerea în discuție a recurentei și audierea în fața Tribunalului Penal poate părea lung, acest lucru se datorează faptului că rolul instanțelor corecționale este adesea împovărat și se acordă prioritate cauzelor în care există riscul de prescripție sau atunci când inculpații sunt în detenție. 31. Recurenta reamintește că nu este la originea niciunei amânări decise în cauza sa și că congestionarea sistemului judiciar, care este adesea evidențiată ca justificare pentru durata procedurii, nu este tolerată de Convenție. 32. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi France [GC], n 2544/94, § 67, CEDO 1999-II). 33. Curtea ia notă de faptul că, în cazul în care procedura de casare a durat un an și a doua procedură de apel un pic mai mult de o lună, procedura în primă instanță și ancheta au durat patru ani și cincisprezece zile și prima procedură de apel de aproximativ doi ani. Aceste două perioade par lungi și nejustificate. În special, Curtea constată că au trecut aproximativ trei ani între prezentarea recurentei în fața instanței de investigare (18 mai 2000) și ședința în fața Tribunalului Corecțional (2 aprilie 2003). 34. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că a existat o depășire a termenului rezonabil în speță. 35. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 20 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 38. Guvernul consideră că suma solicitată excesivă și nejustificată și consideră că constatarea încălcării ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă. 39. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 3 000 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 40. De asemenea, recurenta solicită 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 41. Guvernul se declară pregătit să plătească 500 EUR în acest sens. 42. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 1 000 EUR pentru procedura în fața Curții. Interese moratoriu 43. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A afirmat că există o încălcare a articolului 13 din Convenția menționată anterior că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale; ii. 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Nina Vajić Grefier Adjunct Președinte