În cauza Anastasopoulos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-un comitet compus din Anatoly Kovler, președinte, Sour Erik Jebens, George Nicolau, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 decembrie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 57072/08) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Epaminondas Anastasopopoulos, a sesizat Curtea la data de 23 octombrie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 9 noiembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. La 6 martie 2001, el sesiza instanțele civile cu privire la o acțiune împotriva angajatorului său, o societate de asigurări în cadrul căreia lucrase între 1992 și 2000. La 2 martie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din Atena și-a acceptat acțiunea (Decizia nr. 755/2004). La 15 decembrie 2004, partea adversă a răspuns la apel. Ședința a avut loc la 26 mai 2005. La 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel din Atena a infirmat parțial decizia atacată și a redus suma acordată reclamantului pentru despăgubiri (hotărârea nr. 9364/2005). La 30 martie 2006, partea pârâtă s-a ocupat de Casație. La 29 ianuarie 2008, Curtea de Casație a admis recursul părții pârâte, a clasat hotărârea nr. 9364/2005 și a trimis cauza în fața Curții de Apel compusă în mod diferit (hotărârea nr. 162/2008). Această hotărâre a fost netă și certificată conform la 24 aprilie 2008. Reclamantul nu a indicat dacă a întreprins demersuri în fața instanței de apel. Aceaceasta este, în orice caz, legată de concluziile reținute de către înalta instanță. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGARDAREA PROCEDURII 10. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 12. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea ia notă de faptul că procedura în litigiu nu este încheiată în mod oficial, deoarece cauza a fost trimisă în fața Curții de Apel, după ce a fost trimisă de Curtea de Casație. Reclamantul nu a indicat dacă a întreprins demersuri în fața acestei instanțe. Or, în orice caz, în cazul în care Curtea de Apel este din nou sesizată cu cauza, aceasta îl va despăgubi pe reclamant în conformitate cu concluziile reținute de Curtea de Casație. Prin urmare, se pare că reclamantul este conștient de faptul că procedura de trimitere nu are nicio șansă de a ajunge în favoarea sa (a se vedea, în acest sens, printre multe altele, Meidanis c. Grecia, n 33977/06, § 20, 22 mai 2008 Chatzimanikas c. Grecia , n 487/07, § 18, 31 iulie 2008). Curtea consideră că această abordare este rezonabilă. Prin urmare, trebuie să se considere că decizia internă definitivă este în acest caz Hotărârea nr. 162/2008 a Curții de Casație. 14. În aceste condiții, perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 martie 2001, cu sesizarea instanțelor civile de către reclamant și s-a încheiat la 24 martie 2001 aprilie 2008, cu punerea sub semnul întrebării a hotărârii nr. 162/2008 a Curții de Casație, care a durat mai mult de șapte ani pentru trei instanțe. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 15. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 18. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza modului în care Curtea de Casație a aplicat în speță dreptul intern relevant și susține că nu și-ar fi motivat în mod corespunzător decizia. Invocând în sfârșit art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale. 19. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască acuzațiile formulate, nu a evidențiat nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale 20. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 131 289 EUR (EUR) pentru prejudiciile materiale, afirmă că această sumă corespunde pierderilor sale financiare rezultate din rezilierea contractului său. De asemenea, reclamantul solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 23. Guvernul invită Curtea să excludă cererea din cauza prejudiciului material și, în plus, afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. 24. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantului trebuie să i se acorde 3 000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate de instanțele interne și de Curte. 26. Guvernul contestă aceste pretenții și subliniază că reclamantul nu prezintă documentele justificative necesare pentru sumele pe care le solicită. 27. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI). Având în vedere absența oricărei justificări din partea reclamantului și jurisprudența sa în această privință, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interesele moratorii 28. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzilor moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, CURTEA LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibil pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3 000 EUR (trei mii EUR), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Anatoly Kovler Modululer Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
ANASTASOPOULOS c. GRÈCE
(
Requête n
o
57072/08)
ARRÊT
13 janvier 2011
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Anastasopoulos c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en un Comité composé de
:
Anatoly Kovler,
président,
Sverre Erik Jebens,
George Nicolaou,
juges
,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 décembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
57072/08) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Epaminondas Anastasopoulos («
le requérant
»), a saisi la Cour le 23
octobre 2008 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat, et M
me
3.
Le 9 novembre 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1955 et réside à Athènes.
5.
Le 6 mars 2001, il saisit les juridictions civiles d'une action contre son employeur, une société d'assurances au sein de laquelle il avait travaillé de 1992 à 2000. Le requérant dénonçait la résiliation de son contrat de travail et réclamait diverses sommes au titre des dommages-intérêts. L'audience fut fixée au 25 septembre 2003.
6.
Le 2 mars 2004, le tribunal de première instance d'Athènes fit droit à son action (décision n
o
755/2004).
7.
Le 15 décembre 2004, la partie adverse interjeta appel. L'audience eut lieu le 26 mai 2005. Le 30 novembre 2005, la cour d'appel d'Athènes infirma partiellement la décision attaquée et réduisit la somme accordée au requérant au titre des dommages-intérêts (arrêt n
o
9364/2005).
8.
Le 30 mars 2006, la partie adverse se pourvut en cassation. Le 29
janvier 2008, la Cour de cassation fit droit au pourvoi de la partie adverse, cassa l'arrêt n
o
9364/2005 et renvoya l'affaire devant la cour d'appel composée différemment (arrêt n
o
162/2008). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 24 avril 2008.
9.
Le requérant n'a pas indiqué s'il a entrepris des démarches devant la juridiction d'appel. Celle-ci est, de toute façon, liée par les conclusions retenues par la haute juridiction.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
10.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
11.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
12.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Période à prendre en considération
13.
La Cour note que la procédure litigieuse n'est pas formellement terminée, car l'affaire a été renvoyée devant la cour d'appel, après renvoi par la Cour de cassation. Le requérant n'a pas indiqué s'il a entrepris des démarches auprès de cette juridiction. Or, de toute façon, si la cour d'appel est à nouveau saisie de l'affaire, elle déboutera le requérant conformément aux conclusions retenues par la Cour de cassation. Il semble donc que le requérant est conscient que la procédure sur renvoi n'a aucune chance d'aboutir en sa faveur (voir, en ce sens, parmi beaucoup d'autres,
Meïdanis c. Grèce
, n
o
33977/06, § 20, 22 mai 2008
;
Chatzimanikas c.
Grèce
, n
o
487/07, § 18, 31 juillet 2008). La Cour estime que cette approche est raisonnable. Dès lors, il y a lieu de considérer que la décision interne définitive est en l'occurrence l'arrêt n
o
162/2008 de la Cour de cassation.
14.
Dans ces conditions, la période à considérer a débuté le 6 mars 2001, avec la saisine des juridictions civiles par le requérant et s'est terminée le 24
avril 2008, avec la mise au net de l'arrêt n
o
162/2008 de la Cour de cassation. Elle a donc duré plus de sept ans pour trois instances.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
18.
Le requérant se plaint d'une violation de son droit à un procès équitable en raison de la manière dont la Cour de cassation a appliqué en l'espèce le droit interne pertinent et affirme qu'elle n'aurait pas adéquatement motivé sa décision. Invoquant enfin l'article 1 du Protocole n
o
1, il se plaint d'une atteinte à son droit au respect de ses biens.
19.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
20.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
Le requérant réclame 1
131 289 euros (EUR) au titre du préjudice matériel. Il affirme que cette somme correspond à ses pertes financières résultant de la résiliation de son contrat. Le requérant réclame en outre 10
000 EUR au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
23.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande au titre du dommage matériel. Il affirme en outre qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral.
24.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 3
000 EUR au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
25.
Le requérant demande également 10
000 EUR pour les frais et dépens engagés les juridictions internes et la Cour.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il souligne que le requérant ne produit pas les justificatifs nécessaires des sommes qu'il réclame.
27.
La Cour rappelle que l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI). Compte tenu de l'absence de toute justificatif de la part de requérant et de sa jurisprudence en la matière, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 3
000 EUR (trois mille euros), pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 janvier 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Anatoly Kovler
Greffier adjoint
Président