AFFAIRE AGGELOPOULOS c. GRECE

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL AGGELOPOULOS c. GRECIA Cerere nr. 43848/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 iunie 2005 DEFINITIVF 09/09/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Aggelopoulos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președintă dnii C.L. Rozakis Lorenzen Botoutarova Steiner dnii Hajiyev Spielmann, și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 mai 2005, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 43848/02) îndreptată împotriva Republicii Elene, printre care și un resortisant al acestui stat, M. Andreas Aggelopoulos ( La 16 martie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.

Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul s-a născut în 1932 și își are reședința în Atena. S-a retras din Organismul de Securitate Socială ( La 31 iulie 1995, Tribunalul a respins acțiunea (Decizia nr. 3680/1995). La 20 martie 1996, reclamantul a solicitat această decizie. La 30 iunie 1997, Curtea Administrativă de Apel de la Atena a infirmat decizia atacată și a acceptat cererea reclamantului (hotărârea nr. 1379/1997). La 29 aprilie 1998, IKA s-a ocupat de Casație. 10. Ulterior, Parlamentul Grec a adoptat Legea nr. 2721/1999, care excludea recursul în Casație în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drahme și pronunța anularea oricărei proceduri judiciare aferente pendinte în fața acestei instanțe.

11. La 10 iunie 2002, Consiliul de Stat pronunța anularea procedurii în conformitate cu dispozițiile legii nr. 2721/1999 (hotărârea nr. 1687/2002). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată conform art. 6 alin. (1) din Convenție la 25 octombrie 2002. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Guvernul consideră că durata procedurii nu a fost excesivă și afirmă că reclamantul nu a încercat să accelereze procedura și că instanțele sesizate au decis în termene rezonabile. 14. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 decembrie 1993, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 10 iunie 2002, cu hotărârea nr. 1687/2002 al Consiliului de Stat.

Prin urmare, a durat opt ani și șase luni pentru aproximativ trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție, aceasta arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 16. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.

17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior). 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 19. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii.

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 20. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 21. Guvernul susține că această dispoziție nu a fost încălcată. Reclamantul ar fi putut introduce împotriva magistraților sesizate cu dosarul său acțiunea prevăzută la art. 105 din legea de însoțire a Codului civil.

Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din acte sau omisiuni ilegale. Guvernul consideră că reclamantul ar fi putut, de asemenea, introduce o acțiune de luare în parte (αγωγή κακοδικίας) împotriva magistraților respectivi. 22. Reclamantul susține că acțiunile propuse de guvern nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 13, deoarece urmăresc doar să sancționeze comportamentul personal al judecătorilor și nu oferă o redresare directă a situației incriminate.

În plus, reclamantul subliniază că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse 23. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI 24. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003). Curtea nu distinge în speță niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu susține că ordinea juridică elenă avea între timp o astfel de cale de atac.

25. Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul de față, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 29. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, îi acordă 1 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 30. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Acesta furnizează o factură pe care figurează aceeași sumă, dar care a fost stabilită numai în baza onorariilor avocatului său pentru procedura în fața Curții. 31. Guvernul consideră că pretențiile reclamantului în acest sens sunt exagerate.

32. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a hotărât deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capanuano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate.

Prin urmare, nu este necesar să se dispună rambursarea acesteia. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile aferente prezentei proceduri, Curtea consideră rezonabilă alocarea către reclamant a 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratorii 33. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 9 iunie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Françoise Tulkens Modulul președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE AGGELOPOULOS c. GRÈCE ( Requête n o 43848/02) ARRÊT STRASBOURG 9 juin 2005 DÉFINITIF 09/09/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Aggelopoulos c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L. Rozakis , P. Lorenzen , M me S . Botoucharova , M me E. Steiner , MM. K. Hajiyev , D. Spielmann, et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 mai 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

12. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

19. Le requérant se plaint également du fait qu'en Grèce il n'existe aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. » A. Sur la recevabilité

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage