În acest caz, Theodoros Anagnostopoulos c. Grecia, Grecia, Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić domnii Spielmann S.E. Jebens, judecătorii și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2005, se rend la chetă cu privire la aceasta, adoptat la această dată în mod direct la originea cauzei se găsește o cerere (n 37429/02) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Theodoros Anagnostopoulos ( La 22 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul s-a născut în 1935 și își are reședința în Atena. S-a retras din cadrul sistemului de securitate socială ( La 21 decembrie 1995, instanța a respins acțiunea (Decizia nr. 19307/1995). La 17 iulie 1996, reclamantul a solicitat această decizie. La 30 aprilie 1998, instanța administrativă d 2721/1999, care excludea recursul în casație în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drachmes și a pronunțat anularea oricărei proceduri judiciare legate de acesta eventual pendinte în fața acestei instanțe. La 13 mai 2002, Consiliul depe   la anularea procedurii în conformitate cu dispozițiile legii nr 2721/1999 (hotărârea nr. 1368/2002). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 10. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 15 decembrie 1993, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și sa se încheie la 13 mai 2002, cu hotărârea nr. 1368/2002 a Consiliului din . Prin urmare, a durat opt ani, patru luni și douăzeci și nouă de zile, pentru trei instane. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare. Pe fond 14. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII. 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior 16. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 17. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Grecia nu există jurisdicție în care li se poate adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 18. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d În orice caz, guvernul susține că reclamantul ar fi putut introduce împotriva magistraților prinși în dosarul său la acțiune prevăzut la art. 105 din legea de însoțire a codului civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, care creează o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din: acte sau omisiuni ilegale. Potrivit guvernului, reclamantul ar fi putut introduce, de asemenea, o acțiune de luare în custodie parțială (αγωγή κακακοδικίας) împotriva magistraților respectivi sau ar fi putut solicita ministrului justiției să inițieze o procedură disciplinară împotriva acestora 20. Reclamantul susține că acțiunile propuse de guvern nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 13, deoarece acestea nu vizează decât să sancționeze comportamentul personal al judecătorilor și nu fac obiectul unei redresări directe a situației incriminate. În plus, reclamantul subliniază că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse. 21. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI 22. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (konti-Arvaniti c. Grecia, 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003). Curtea nu face distincție în speță cu privire la nici un motiv de sine Ö în afara acestei jurisprudențe, cu atât mai mult cu cât 13 din Convenția pe motive de absență în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că o constatare de încălcare ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Cu titlu alternativ, consideră că suma alocată pentru prejudiciul moral nu poate depăși 2 000 EUR. 27. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 28. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Acesta furnizează o factură pe care figurează aceeași sumă, dar care a fost stabilită numai cu titlu de onorarii ale avocatului său pentru procedură în fața Curții 29. Guvernul susține că pretențiile reclamantului sunt exagerate și nejustificate. 30. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că lungimea unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că Õ ar trebui, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Capano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37. Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate. Prin urmare, nu se impune rambursarea. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile aferente prezentei proceduri, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L 13 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 10 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE THEODOROS ANAGNOSTOPOULOS c. GRÈCE
(
Requête n
o
37429/02)
ARRÊT
10 février 2005
10/05/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Theodoros Anagnostopoulos c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
D.
Spielmann
,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
37429/02) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Theodoros Anagnostopoulos («
le requérant
»), a saisi la Cour le 4
octobre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
3.
Le 22 octobre 2003, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1935 et réside à Athènes. Il est retraité de l’Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”).
5.
Le 15 décembre 1993, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes d’une demande contre l’IKA tendant à la condamnation de ce dernier au versement de dommages-intérêts pour avoir mal calculé le montant de ses cotisations.
6.
Le 21 décembre 1995, le tribunal rejeta le recours (décision n
o
19307/1995). Le 17 juillet 1996, le requérant interjeta appel de cette décision.
7.
Le 30 avril 1998, la cour administrative d’appel d’Athènes infirma la décision attaquée et fit droit à la demande du requérant (arrêt n
o
1988/1998). Le 27 janvier 1999, l’IKA se pourvut en cassation.
8.
Par la suite, le Parlement grec adopta la loi n
o
2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d’Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500
000 drachmes et prononçait l’annulation de toute procédure judiciaire y afférente éventuellement pendante devant cette juridiction.
9.
Le 13 mai 2002, le Conseil d’Etat prononça l’annulation de la procédure en application des dispositions de la loi n
o
2721/1999 (arrêt n
o
1368/2002).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
11.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il affirme que le requérant n’a pas cherché à accélérer la procédure et estime que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
12.
La période à considérer a débuté le 15 décembre 1993, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 13 mai 2002, avec l’arrêt n
o
1368/2002 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré huit ans, quatre mois et vingt-neuf jours, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
14.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
15.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir l’affaire
Frydlender
précitée).
16.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
17.
Le requérant se plaint également du fait qu’en Grèce il n’existe aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
18.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
19.
Le Gouvernement affirme d’emblée que l’article 6 § 1 de la Convention est une
lex specialis
par rapport à l’article 13 et qu’il n’est pas nécessaire de se prononcer aussi sur ce grief. De toute façon, le Gouvernement soutient que le requérant aurait pu introduire contre les magistrats saisis de son dossier l’action prévue par l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil. Cet article établit le concept d’acte dommageable spécial de droit public, créant une responsabilité extracontractuelle de l’Etat, qui résulte d’actes ou omissions illégaux. Selon le Gouvernement, le requérant aurait pu également introduire une action de prise à partie (αγωγή κακοδικίας) contre lesdits magistrats ou demander au ministre de la Justice d’engager une procédure disciplinaire à leur encontre.
20.
Le requérant affirme que les recours proposés par le Gouvernement ne remplissent pas les conditions de l’article 13, car ils ne visent qu’à sanctionner le comportement personnel des juges et n’offrent pas un redressement direct de la situation incriminée. De plus, le requérant souligne que le Gouvernement ne produit aucun exemple jurisprudentiel d’application effective des recours proposés.
21.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
2000
‑
XI).
22.
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (
Konti-Arvaniti c. Grèce
, n
o
53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003). La Cour ne distingue en l’espèce aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence, d’autant plus que le Gouvernement n’affirme pas que l’ordre juridique hellénique fût entre-temps doté d’une telle voie de recours.
23.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article
13 de la Convention à raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eût permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
25.
Le requérant réclame 20
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
26.
Le Gouvernement estime qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. A titre alternatif, il estime que la somme allouée au titre du préjudice moral ne saurait dépasser 2
27.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle lui accorde 1
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
28.
Le requérant demande également 6
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il fournit une facture sur laquelle figure ce même montant, mais qui a été établie uniquement au titre des honoraires de son avocat pour la procédure devant la Cour.
29.
Le Gouvernement affirme que les prétentions du requérant sont exagérées et non justifiées.
30.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres,
Capuano c. Italie
, arrêt du 25
juin 1987, série A n
o
119-A, p. 15, §
37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il n’y a donc pas lieu d’en ordonner le remboursement. Quant aux frais et dépens relatifs à la présente procédure, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
C.
Intérêts moratoires
31.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président