AFFAIRE ATHANASIOU c. GRECE

AFFAIRE ATHANASIOU c. GRECE (CtEDO, 2005)

Prima SECȚIUNE AHANASIOU c. GRECIA (solicitarea nr. 77198/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 septembrie 2005 DEFINIF 29/12/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Athaniasau c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președintele C.L. Rozakis Tulkens dnii Lorenzen hagiev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 8 septembrie 2005, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată a procedurii la originea cauzei se află o cerere (n 771980/01) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Christoforos Athanasiou (athanasiou) a sesizat Curtea la data de 1 august 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Delegații agentului său, dnii Apessos, sunt consultanți în cadrul Consiliului Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul se plângea, sub aspectul articolelor 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, în special de durata unei proceduri civile și de absența în dreptul intern a unei căi de atac efective care să îi permită să se plângă de această durată. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament. La 12 decembrie 2002, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. Prin decizia din 6 mai 2004, Curtea a declarat restul cererii admisibile. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (articolul La 25 mai 1990, reclamantul a încheiat un contract de asigurare pentru acoperirea riscurilor de deces cauzate de un accident și de incapacitate. 11. La 22 mai 1993, reclamantul a fost victima unui accident rutier grav. După operațiunea sa, a trebuit să-și petreacă un an și jumătate în recuperare. Din acest motiv, a trebuit, de asemenea, să-și vândă restaurantul, deoarece el nu mai era în măsură să-l ocupe. 12. Societatea de asigurare a refuzat să-i plătească suma care, conform reclamantului, trebuia să-i fie plătită, în conformitate cu contractul încheiat în 1990. 13. La 18 noiembrie 1994, reclamantul sesizează instanța în instanță în mare măsură în fața unei acțiuni împotriva societății de asigurări. 14. La 3 mai 1995, printr-o decizie înainte de a pronunța drept, instanța în mare instanță din statul membru în cauză a pronunțat audierea martorilor (Decizia nr. 4877/1995). La 26 octombrie 2000. La 29 ianuarie 2001, reclamantul a invitat instanța să recucerească instanța. La 21 martie 2002. 16. La 31 iulie 2002, instanța de mare instanță din statul membru în cauză a dat parțial dreptul la cererea reclamantului (Decizia nr. 5471/2002). Părțile nu au informat Curtea cu privire la continuarea procedurii. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că cauza prezenta o anumită complexitate, legată de chestiunea validității contractului de asigurare încheiat de reclamant cu societatea de asigurare. În plus, guvernul invocă numărul mare de hotărâri pendinte în fața Tribunalului de Mare Instanță din Da. 19. Reclamantul retorcă faptul că o durată de șapte ani și opt luni pentru un grad de jurisdicție este în sine excesivă. La cauza nu prezenta nici o complexitate. Acesta arată în special că procedura de audiere a martorilor a durat, singură, mai mult de cinci ani. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 18 noiembrie 1994, cu sesizarea Tribunalului de Mare Instanță din Atena. Această procedură s-a încheiat la 31 iulie 2002, cu decizia nr. 5471/2002 din instanța menționată anterior. Prin urmare, părțile care nu au informat Curtea cu privire la o eventuală cerere interjudiciată împotriva deciziei în cauză, Curtea trebuie să o considere ca fiind decizia internă definitivă în sensul prezentului litigiu. În consecință, procedura în litigiu a avut loc pe o perioadă de șapte ani și mai mult de opt luni pentru un grad de jurisdicție. Caracterul rezonabil al procedurii 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 24. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că nu există nicio instanță în Grecia la care li se poate adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 25. Guvernul susține că această dispoziție nu a fost încălcată. Reclamantul ar fi putut introduce împotriva magistraților care au fost sesizate cu privire la acțiunea sa prevăzută la art. 105 din legea de însoțire a Codului civil. Acest articol stabilește conceptul de act dăunător special de drept public, creând o responsabilitate extracontractuală a statului, care rezultă din: acte sau omisiuni ilegale. Guvernul consideră că reclamantul ar fi putut introduce, de asemenea, o acțiune de luare în custodie parțială (αγωγή κακακοδικίας) împotriva magistraților respectivi. 26. Reclamantul susține că guvernul nu produce niciun exemplu juridic de aplicare efectivă a acțiunilor propuse 27. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI). 28. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (konti-Arvaniti c. Grecia, 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003). Curtea nu face distincție în speță cu privire la nici un motiv de sine . 29. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului. 13 din Convenție, din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 31. Reclamantul solicită 60 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 32. Guvernul afirmă că o constatare de încălcare ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, acesta consideră că suma alocată reclamantului nu poate depăși 1 000 EUR. 33. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea îi acordă 8 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 34. Reclamantul nu prezintă nicio cerere în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 29 septembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

ATHANASIOU c. GRÈCE

(Requête n

o

77198/01)

ARRÊT

STRASBOURG

29 septembre 2005

DÉFINITIF

29/12/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Athanasiou c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

me

F.

Tulkens

,

MM.

P.

Lorenzen

,

K.

Hajiyev

,

D.

Spielmann,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 septembre 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

77198/01) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Christoforos Athanasiou («

le requérant

»), a saisi la Cour le 1

er

août 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

P. Miliarakis, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, MM. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l’Etat et D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

3.

Le requérant se plaignait, sous l’angle des articles 6 § 1 et 13 de la Convention, notamment de la durée d’une procédure civile et de l’absence en droit interne d’un recours effectif lui permettant de se plaindre de cette durée.

4.

La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

5.

Le 12 décembre 2002, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 § 1 et 13 de la Convention au Gouvernement.

6.

Par une décision du 6 mai 2004, la Cour a déclaré le restant de la requête recevable.

7.

Le 1

er

novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).

8.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article

59

§

1 du règlement).

EN FAIT

9.

Le requérant, propriétaire d’un restaurant, réside à Aghios Nikolaos en Crète.

10.

Le 25 mai 1990, le requérant souscrit un contrat d’assurance pour couvrir les risques de décès dû à un accident et d’incapacité due à une invalidité.

11.

Le 22 mai 1993, le requérant fut victime d’un grave accident de la route. Après son opération, il dut passer un an et demi en convalescence. Pour cette raison, il dut aussi vendre son restaurant car il n’était plus en mesure de s’en occuper.

12.

La société d’assurance refusa de lui verser la somme qui, selon le requérant, devait lui être versée, en vertu du contrat conclu en 1990.

13.

Le 18 novembre 1994, le requérant saisit le tribunal de grande instance d’Athènes d’une action contre la société d’assurances.

14.

Le 3 mai 1995, par une décision avant dire droit, le tribunal de grande instance d’Athènes ordonna l’audition de témoins (décision n

o

4877/1995). Celle-ci prit fin le 26 octobre 2000.

15.

Le 29 janvier 2001, le requérant invita le tribunal à reprendre l’instance. L’audience eut lieu le 21 mars 2002.

16.

Le 31 juillet 2002, le tribunal de grande instance d’Athènes fit partiellement droit à la demande du requérant (décision n

o

5471/2002).

Les parties n’ont pas informé la Cour de la suite de la procédure.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

17.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)»

18.

Le Gouvernement affirme que l’affaire présentait une certaine complexité, liée à la question de la validité du contrat d’assurance que le requérant avait conclu avec la société d’assurances. De surcroît, le Gouvernement invoque le grand nombre de requêtes pendantes devant le tribunal de grande instance d’Athènes.

19.

Le requérant rétorque qu’une durée de sept ans et huit mois pour un degré de juridiction est en soi excessive. L’affaire ne présentait aucune complexité. Il relève notamment que la procédure d’audition des témoins dura, à elle seule, plus de cinq ans.

A.

Période à considérer

20.

La période à considérer a débuté le 18 novembre 1994, avec la saisine du tribunal de grande instance d’Athènes. Cette procédure prit fin le 31 juillet 2002, avec la décision n

o

5471/2002 de la juridiction susmentionnée. Les parties n’ayant pas informé la Cour d’un éventuel appel interjeté contre la décision en question, la Cour doit dès lors considérer celle-ci comme étant la décision interne définitive pour les besoins du présent litige. Il s’ensuit que la procédure litigieuse s’étala sur sept ans et plus de huit mois pour un degré de juridiction.

B.

Caractère raisonnable de la procédure

21.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

22.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir l’affaire

Frydlender

précitée).

23.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

24.

Le requérant se plaint également du fait qu’il n’existe en Grèce aucune juridiction à laquelle l’on puisse s’adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

25.

Le Gouvernement soutient que cette disposition n’a pas été enfreinte. Le requérant aurait pu introduire contre les magistrats saisis de son dossier l’action prévue par l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil. Cet article établit le concept d’acte dommageable spécial de droit public, créant une responsabilité extra-contractuelle de l’Etat, qui résulte d’actes ou omissions illégaux. Le Gouvernement estime que le requérant aurait pu également introduire une action de prise à partie (αγωγή κακοδικίας) contre lesdits magistrats.

26.

Le requérant affirme que le Gouvernement ne produit aucun exemple jurisprudentiel d’application effective des recours proposés.

27.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH

2000

‑

XI).

28.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (

Konti-Arvaniti c. Grèce

, n

o

53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003). La Cour ne distingue en l’espèce aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence, d’autant plus que le Gouvernement n’affirme pas que l’ordre juridique hellénique fût entre-temps doté d’une telle voie de recours.

29.

Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article

13 de la Convention, en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eût permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

30.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

31.

Le requérant réclame 60 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

32.

Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée au requérant ne saurait dépasser 1 000 EUR.

33.

La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle lui accorde 8

000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

B.

Frais et dépens

34.

Le requérant ne présente aucune demande à ce titre. La Cour estime donc qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer une somme au titre des frais et dépens.

C.

Intérêts moratoires

35.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 8

000 EUR (huit mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 septembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président